Articolul 1
(1) Se deschide un contingent tarifar de 242 074 tone de porumb de la codurile NC 1005 10 90 și 1005 90 00 (număr de ordine 09.4131).
(2) Contingentul tarifar se deschide în fiecare an, la 1 ianuarie. Rata dreptului de import în cadrul contingentului tarifar este de 0 %.
Articolul 2
(1) Contingentul se împarte în două tranșe semestriale de 121 037 tone fiecare pentru următoarele perioade:
(a) tranșa nr. 1: de la 1 ianuarie la 30 iunie;
(b) tranșa nr. 2: de la 1 iulie la 31 decembrie.
(2) Cantitățile neutilizate în tranșa nr. 1 vor fi alocate automat tranșei nr. 2. În caz de epuizare a tranșei nr. 1, Comisia poate să prevadă deschiderea anticipată a tranșei următoare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003.
Articolul 3
Orice import în cadrul contingentului prevăzut la articolul 1 alineatul (1) este condiționat de prezentarea unei licențe de import eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, sub rezerva dispozițiilor din prezentul regulament.
Un comerciant poate depune o singură cerere în săptămâna în cauză, după cum rezultă din articolul 4 alineatul (1). Atunci când un comerciant prezintă mai mult de o cerere, toate cererile acestuia sunt respinse, iar garanțiile constituite la depunerea cererilor sunt executate în profitul statului membru respectiv.
Articolul 4
(1) Cererile pentru obținerea licențelor de import se depun în fiecare săptămână pe lângă autoritățile competente din statele membre, până luni la ora 13, ora orașului Bruxelles.
Solicitantul depune cererea pentru obținerea unei licențe pe lângă autoritatea competentă din statul membru în care este înregistrat pentru plata TVA.
Solicitantul constituie o garanție în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, pentru suma stabilită la articolul 9 din prezentul regulament.
Fiecare cerere pentru obținerea unei licențe indică o cantitate care nu poate depăși cantitatea disponibilă în tranșa respectivă. Se menționează o singură țară de origine în cererea pentru obținerea unei licențe de import și pe licența de import.
(2) În ultima zi de depunere a cererilor pentru obținerea licențelor, autoritățile competente transmit Comisiei pe cale electronică o comunicare în conformitate cu modelul din anexa I, precum și cantitatea totală rezultată din suma cantităților indicate în cererile pentru obținerea licențelor de import, până la ora 18, ora orașului Bruxelles. Comunicările se fac chiar și atunci când nici o cerere nu a fost prezentată într-un stat membru. Această informație se comunică separat de cea referitoare la celelalte cereri pentru obținerea licențelor de import de cereale.
În cazul în care statul membru nu trimite Comisiei notificarea cererilor în termenul prevăzut, Comisia va considera că nici o cerere nu a fost prezentată în statul membru respectiv.
(3) În cazul în care cumularea cantităților acordate de la începutul perioadei și a cantităților prevăzute la alineatul (2) depășește cantitatea contingentului în cauză sau din tranșa respectivă, Comisia stabilește coeficienți de atribuire care trebuie aplicați cantităților cerute, până în a treia zi lucrătoare care urmează după ultima zi de depunere a cererilor.
(4) După evenutala aplicare a coeficienților de atribuire stabiliți în conformitate cu alineatul (3), autoritățile competente din statele membre eliberează, în a patra zi lucrătoare care urmează după ultima zi de depunere a cererilor, licențele de import care corespund cererilor comunicate Comisiei în conformitate cu alineatul (2).
În ziua eliberării licențelor de import, autoritățile competente din statele membre transmit Comisiei pe cale electronică, până ora 18, ora orașului Bruxelles, cantitatea totală rezultată din suma cantităților pentru care s-au eliberat licențe de import în acea zi, pe baza modelului din anexa I.
Articolul 5
Licențele de import sunt valabile timp de 45 de zile de la data eliberării licenței. Durata valabilității licenței se calculează din ziua eliberării efective a acestuia, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000.
Articolul 6
Prin derogare de la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, drepturile care rezultă din licența de import nu sunt transmisibile.
Articolul 7
Prin derogare de la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, cantitatea pusă în liberă circulație nu poate fi mai mare decât cea indicată în căsuțele nr. 17 și 18 din licența de import. În acest scop, se înscrie cifra „0” în căsuța nr. 19 din licența respectivă.
Articolul 8
Cererea pentru obținerea licenței de import și licența de import cuprind următoarele informații:
(a) în căsuța nr. 8, numele țării de origine a produsului și o cruce în căsuța „da”;
(b) în căsuța nr. 20, una din mențiunile prevăzute la anexa II;
(c) în căsuța nr. 24, mențiunea „drept de import zero”.
Licențele sunt valabile doar pentru produsele originare din țara indicată în căsuța nr. 8.
Articolul 9
Prin derogare de la articolul 12 literele (a) și (b) din Regulamentul (CEE) nr. 1342/2003, garanția referitoare la licențele de import prevăzute de prezentul regulament este de 30 EUR pe tonă.
Articolul 10
Pentru a beneficia de contingentul tarifar prevăzut la articolul 1 este necesară prezentarea unui certificat de origine eliberat de autoritățile competente din țările terțe din care provine porumbul, în conformitate cu dispozițiile de la articolul 47 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (6). Originea produselor la care se referă prezentul regulament se determină în conformitate cu dispozițiile în vigoare în Comunitate.
Articolul 11
Pentru anul 2006, cantitatea totală de 242 074 tone se oferă într-o singură tranșă de la 1 iulie la 31 decembrie.
Articolul 12
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 iulie 2006.