Recitale
(1) Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 elimină, de la 1 octombrie 2009, taxele la import aplicate produselor încadrate la poziția tarifară 1701 pentru regiunile și statele enumerate în anexa I la respectivul regulament. Dacă importurile ating însă pragul dublu indicat la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, acest regim preferențial poate fi suspendat în cazul regiunilor sau statelor enumerate în anexa I la respectivul regulament, care nu sunt statele cel mai puțin dezvoltate enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008. În conformitate cu articolul 9 alineatul (2), trebuie stabilit un prag regional de salvgardare.
(2) Articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008 suspendă în totalitate, începând cu 1 octombrie 2009, taxele din Tariful vamal comun aplicabile produselor încadrate la poziția tarifară 1701 în cazul țărilor care, în conformitate cu anexa I la respectivul regulament, beneficiază de regimul special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate.
(3) În conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2009 și 30 septembrie 2015, importurile de produse încadrate la poziția tarifară 1701 necesită o licență de import.
(4) Pentru a simplifica procedura de acordare a licențelor, fiecare număr de referință trebuie să corespundă unei țări enumerate în anexa I la prezentul regulament. Pentru a evita cererile frauduloase, această listă trebuie să se limiteze la țările identificate drept exportatori de zahăr actuali sau potențiali către Uniunea Europeană. Orice țară care nu este enumerată în prezent în anexa I la prezentul regulament, dar care este enumerată în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 sau în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008, este eligibilă pentru includerea în anexa I la prezentul regulament. În acest scop, respectiva țară trebuie să solicite Comisiei includerea în lista din anexa I la prezentul regulament.
(5) Este oportun ca Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (4) să se aplice licențelor de import eliberate în temeiul prezentului regulament, cu excepția cazului în care acesta conține dispoziții contrare.
(6) Pentru a asigura tratamentul uniform și echitabil al tuturor operatorilor, trebuie stabilită perioada în care se pot depune cererile de licență și se pot elibera licențe.
(7) În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (5), operatorii trebuie să prezinte statelor membre în care sunt înregistrați ca plătitori de TVA dovada că au desfășurat activități de comerț cu zahăr într-o anumită perioadă. Cu toate acestea, operatorilor autorizați în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește gestionarea pieței interne a zahărului și regimul cotelor (6) trebuie să li se permită participarea la comerțul cu zahăr preferențial.
(8) Zahărul importat pentru rafinare necesită o monitorizare specifică din partea statelor membre. Prin urmare, operatorii trebuie să specifice, din momentul depunerii cererii de licență de import, dacă zahărul importat este destinat rafinării sau nu.
(9) Pentru a evita specula sau comerțul cu licențe de import și pentru a avea garanția că solicitantul are relații comerciale cu țara terță exportatoare, cererile de licențe de import trebuie să fie însoțite de un document de export eliberat de o autoritate competentă a țării terțe exportatoare, pentru o cantitate egală cu cea indicată în licența de import.
(10) În conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 732/2008 și cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, importatorul trebuie să se angajeze să achiziționeze produsele încadrate la codul NC 1701 la un preț de minimum 90 % din prețul de referință (la nivelul c.i.f.) prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(11) În cazul în care cantitățile indicate în cererile de licențe de import le depășesc pe cele prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, eliberarea de licențe de către statele membre trebuie să facă obiectul aplicării unui coeficient de alocare care urmează să fie fixat de Comisie în mod asemănător cu cel prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1301/2006. În conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, respectivul coeficient trebuie calculat la nivel regional.
(12) Articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 amplifică posibilitatea depășirii cantităților prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007. Prin urmare, Comisia trebuie să elaboreze un raport cu privire la aplicarea mecanismului de salvgardare tranzitoriu pentru zahăr și, după caz, să prezinte propuneri adecvate. Este necesar ca raportul să includă o prezentare generală a fluxurilor de import din primii ani de piață în care se aplică prezentul regulament, să analizeze evoluția viitoare a schimburilor comerciale și să evalueze orice posibil risc de depășire și cantitățile aferente acesteia.
(13) Pragurile stabilite pentru gestionarea mecanismului de salvgardare tranzitoriu aplicabil zahărului se bazează pe importurile dintr-un anumit an de piață. Prin urmare, licențele de import trebuie să fie valabile între 1 octombrie și 30 septembrie.
(14) Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 limitează avantajul eliminării taxelor la import la importatorii care plătesc un preț de minimum 90 % din prețul de referință la nivelul c.i.f. În comerțul internațional, contractele de acest fel implică responsabilitatea integrală a importatorului de zahăr începând cu data încărcării. În cazul licențelor valabile până la 30 septembrie pentru care zahărul a fost încărcat cel târziu la 15 septembrie, orice mici întârzieri în lanțul logistic, diferite de cazurile de forță majoră, ar putea avea ca rezultat efectuarea importurilor fizice după data de 30 septembrie. Pentru a evita riscul achitării întregii taxe la import, de 419 EUR pe tonă, și al reținerii garanției, trebuie să se acorde importatorilor posibilitatea de a importa zahărul încărcat cel târziu până la data de 15 septembrie a unui an de piață pe baza unei licențe de import eliberate pentru respectivul an de piață. Prin urmare, este necesar ca statele membre să extindă perioada de valabilitate a licenței de import dacă importatorul prezintă dovada că zahărul a fost încărcat până cel târziu la 15 septembrie.
(15) Distincția care se face între „zahărul destinat rafinării” și „zahărul care nu este destinat rafinării” nu are legătură cu distincția care se face între zahărul alb și cel brut definite în partea II punctele 1 și 2 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Prin urmare, trebuie identificate codurile NC autorizate pentru importurile din cadrul fiecărei grupe de licențe de import.
(16) În scopul asigurării bunei gestionări a acordurilor, Comisia trebuie să primească informațiile pertinente în timp util.
(17) Articolul 153 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 restricționează, pe parcursul primelor trei luni ale fiecărui an de piață și până la limitele menționate la articolul 153 alineatul (1) din respectivul regulament, eliberarea licențelor de import la rafinăriile cu activitate permanentă. În această perioadă, numai rafinăriilor cu activitate permanentă trebuie să li se permită să depună cereri de licențe de import pentru zahăr destinat rafinării. Respectivele licențe trebuie să fie valabile până la sfârșitul anului de piață pentru care au fost eliberate.
(18) Îndeplinirea obligației de rafinare a zahărului trebuie verificată de statele membre. Dacă nu poate prezenta o dovadă în acest sens, titularul inițial al licenței de import trebuie să plătească o penalizare.
(19) Pentru toate cantitățile de zahăr importat rafinate de un operator autorizat trebuie să existe o licență de import pentru zahăr destinat rafinării. Cantitățile pentru care nu poate fi prezentată o astfel de dovadă trebuie să facă obiectul unei penalizări.
(20) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,