Regulamentul delegat (UE) nr. 231/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește derogările, condițiile generale de operare, depozitarii, efectul de levier, transparența și supravegherea Text cu relevanță pentru SEE

(1) Directiva 2011/61/UE împuternicește Comisia să adopte acte delegate care precizează, în special, normele privind calculul pragului și al efectului de levier, condițiile de operare pentru administratorii fondurilor de investiții alternative (denumiți în continuare „AFIA”), inclusiv administrarea riscurilor și a lichidităților, evaluarea și delegarea, cerințele care detaliază funcțiile și sarcinile depozitarilor fondurilor de investiții alternative (denumite în continuare „FIA”), normele privind transparența și cerințele specifice referitoare la țările terțe. Este important ca toate aceste norme care completează Directiva 2011/61/UE să înceapă să se aplice în același timp cu aceasta, astfel încât noile cerințe impuse AFIA să poată fi transpuse în practică cu eficacitate. Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns corelate, întrucât se referă la autorizarea, la modul de exercitare a activităților și la transparența acțiunilor AFIA care administrează și/sau comercializează FIA în Uniune, acestea fiind aspecte indisolubil legate între ele și inerente inițierii și desfășurării activității de administrare a activelor. Pentru a asigura coerența dintre aceste dispoziții, care trebuie să intre în vigoare în același timp, și pentru a facilita persoanelor supuse obligațiilor respective, inclusiv investitorilor care nu sunt rezidenți în Uniune, o imagine cuprinzătoare și un acces compact la aceste dispoziții, este de dorit să se includă într-un singur regulament toate actele delegate solicitate prin Directiva 2011/61/UE.

(2) Este important ca, prin adoptarea unui regulament, să se asigure realizarea în mod uniform, în toate statele membre, a obiectivelor Directivei 2011/61/UE, în vederea creșterii integrității pieței interne și pentru a oferi securitate juridică participanților pe piață, inclusiv investitorilor instituționali, autorităților competente și altor părți interesate. Un regulament asigură un cadru coerent pentru toți operatorii de pe piață și reprezintă cea mai bună garanție posibilă pentru existența unor condiții echitabile, a unor condiții uniforme de concurență și a unui standard comun adecvat de protecție a investitorilor. În plus, un regulament asigură aplicabilitatea directă a normelor detaliate uniforme referitoare la activitățile AFIA, care, prin natura lor, sunt direct aplicabile și, prin urmare, nu necesită transpunere la nivel național. Recurgerea la un regulament permite, de asemenea, evitarea unei aplicări întârziate a Directivei 2011/61/UE în statele membre.

(3) Deoarece regulamentul delegat precizează sarcinile și responsabilitățile „organului de conducere” și ale „conducerii superioare”, este important să se clarifice sensul acestor termeni, în special faptul că un organ de conducere poate fi format din persoane cu funcții superioare de conducere. În plus, deoarece prezentul regulament introduce, de asemenea, termenul de „funcție de supraveghere”, definiția organului de conducere trebuie să precizeze clar că acesta este cel care are funcția de conducere, în cazul în care funcțiile de supraveghere și de conducere sunt separate în conformitate cu dreptul național al societăților comerciale. Directiva 2011/61/UE solicită AFIA să furnizeze autorităților competente anumite informații, inclusiv procentul din activele FIA care face obiectul unor măsuri speciale, decurgând din natura nelichidă a acestora. Prezentul regulament precizează ce anume se înțelege prin măsuri speciale, astfel încât AFIA să știe exact ce informații trebuie să furnizeze autorităților competente.

(4) Directiva 2011/61/UE prevede aplicarea unui regim mai puțin strict pentru AFIA care administrează portofoliile unor FIA ale căror active totale administrate nu depășesc anumite praguri. Este necesar să se precizeze clar modul de calcul al valorii totale a activelor administrate. În acest context, este esențial să se definească măsurile necesare pentru calcularea valorii totale a activelor, să se determine clar ce active nu sunt incluse în calcul, să se clarifice modul în care trebuie evaluate activele dobândite prin utilizarea efectului de levier și să se prevadă norme pentru tratarea cazurilor în care se înregistrează participații financiare reciproce în FIA administrate de un AFIA.

(5) Valoarea totală a activelor administrate trebuie calculată cel puțin anual, utilizând informații actualizate. Prin urmare, valoarea activelor trebuie determinată în cele douăsprezece luni care preced data calculului valorii totale a activelor administrate, și anume cât mai aproape posibil de această dată.

(6) În vederea asigurării faptului că un AFIA rămâne în continuare eligibil pentru a beneficia de regimul mai puțin strict prevăzut de Directiva 2011/61/UE, trebuie instituită o procedură care să permită urmărirea continuă a valorii totale a activelor administrate. AFIA poate analiza tipurile de FIA administrate și diferitele clase de active investite, pentru a evalua probabilitatea încălcării pragului sau necesitatea de a efectua un calcul suplimentar.

(7) În cazul în care nu mai îndeplinește condițiile referitoare la praguri, AFIA trebuie să notifice autoritatea competentă și să solicite o autorizare în termen de 30 de zile calendaristice. Dacă însă, într-un an calendaristic, depășirea pragurilor sau situarea sub acestea are loc doar ocazional, iar astfel de situații sunt considerate ca fiind temporare, AFIA nu trebuie să aibă obligația de a solicita o autorizare. În aceste cazuri, AFIA trebuie să informeze autoritatea competentă în legătură cu încălcarea pragului și să explice de ce consideră că o astfel de încălcare este de natură temporară. O situație care durează mai mult de trei luni nu poate fi considerată ca fiind temporară. La evaluarea probabilității ca o situație să fie temporară, AFIA trebuie să ia în considerare activitatea așteptată de subscriere și de răscumpărare sau, dacă este cazul, apelurile către investitori de a vărsa capitalul angajat și distribuirile de capital. AFIA nu trebuie să includă în evaluarea sa mișcările așteptate ale pieței.

(8) Nu este nevoie ca datele utilizate de AFIA pentru a calcula valoarea totală a activelor administrate să fie disponibile publicului sau investitorilor. Cu toate acestea, autoritățile competente trebuie să fie în măsură să verifice dacă AFIA calculează și monitorizează corect valoarea totală a activelor administrate, inclusiv la evaluarea cazurilor în care valoarea totală a activelor administrate depășește temporar pragul relevant, și, prin urmare, trebuie să aibă acces la aceste date, la cerere.

(9) Este important ca AFIA care beneficiază de dispozițiile regimului mai puțin strict prevăzut de Directiva 2011/61/UE să furnizeze autorităților competente, la momentul înregistrării, informații la zi. Nu toate tipurile de AFIA dispun neapărat de documente de ofertă actualizate, care să reflecte cele mai recente evoluții legate de FIA pe care le administrează, astfel încât acești AFIA pot considera că este mai practic să furnizeze informațiile cerute într-un document separat, care descrie strategia de investiții a fondului. Acesta poate fi cazul fondurilor cu capital privat sau cu capital de risc, care de multe ori recurg la negocieri cu investitorii potențiali pentru a obține bani.

(10) Nu trebuie să se considere că un FIA care deține numai acțiuni la societățile cotate utilizează efectul de levier, atât timp cât acțiunile nu sunt achiziționate prin recurgerea la împrumuturi. Dacă același FIA cumpără opțiuni pe un indice pentru acțiuni, trebuie să se considere că acesta utilizează efectul de levier, deoarece și-a mărit expunerea față de o investiție dată.

(11) Pentru a asigura o aplicare uniformă a obligațiilor AFIA de a furniza o imagine de ansamblu obiectivă privind efectul de levier utilizat, este necesar să se prevadă două metode de calcul al acestuia. După cum reiese din studiile de piață, cele mai bune rezultate se pot obține prin combinarea așa-numitelor metode „brută” și „a angajamentului”.

(12) Pentru a dispune de informații adecvate în vederea monitorizării riscurilor sistemice și a avea o imagine completă a utilizării efectului de levier de către AFIA, autoritățile competente și investitorii trebuie să primească informații privind expunerea unui FIA bazate atât pe metoda brută, cât și pe metoda angajamentului și, prin urmare, toți AFIA trebuie să calculeze expunerea utilizând atât metoda brută, cât și metoda angajamentului. Prin metoda brută se determină expunerea globală a FIA, în timp ce metoda angajamentului oferă informații privind tehnicile de acoperire a riscurilor și de compensare utilizate de administrator; prin urmare, metodele trebuie coroborate. În special, gradul în care expunerea globală calculată prin metoda brută diferă de cea calculată prin metoda angajamentului poate oferi informații utile. În cazul în care acest lucru se dovedește necesar pentru a asigura reflectarea în mod adecvat a oricărei creșteri a expunerii FIA, Comisia poate adopta acte delegate suplimentare privind o metodă suplimentară și facultativă de calcul al efectului de levier.

(13) În calculul expunerii trebuie introduse inițial toate pozițiile FIA, inclusiv activele și pasivele pe termen scurt și lung, împrumuturile, instrumentele financiare derivate și orice altă metodă care crește expunerea atunci când riscurile și remunerările activelor sau pasivelor revin FIA, precum și toate celelalte poziții din care e constituită valoarea activului net.

(14) Împrumuturile contractate de FIA trebuie excluse dacă sunt de natură temporară și dacă privesc angajamentele de capital ale investitorilor și sunt integral acoperite de acestea. Facilitățile de credit cu reînnoire automată (revolving) nu trebuie considerate ca având o natură temporară.

(15) Toți AFIA trebuie să calculeze expunerea atât prin metoda brută, cât și prin metoda angajamentului. Conform metodei angajamentului, instrumentele financiare derivate trebuie convertite în poziții echivalente pe activul suport. Cu toate acestea, dacă un FIA investește în anumite instrumente financiare derivate pentru a compensa riscul de piață al altor active în care a investit, în anumite condiții, aceste instrumente financiare derivate nu trebuie convertite într-o poziție echivalentă pe activele suport, deoarece expunerile celor două investiții se echilibrează reciproc. Aceasta ar trebui să fie situația atunci când, de exemplu, un FIA investește într-un anumit indice și deține un instrument derivat care schimbă performanța indicelui respectiv cu performanța altui indice, ceea ce ar trebui să fie echivalent cu a avea o expunere față de al doilea indice din portofoliu și, prin urmare, valoarea activului net al FIA nu ar depinde de performanța primului indice.

(16) Atunci când se calculează expunerea conform metodei angajamentului, instrumentele financiare derivate care îndeplinesc criteriile stabilite de prezentul regulament nu determină creșterea expunerii. Astfel, dacă FIA investește în contractele futures pe indici bursieri și are o poziție de trezorerie egală cu valoarea de piață suport totală a contractelor futures, acest lucru echivalează cu investiția directă în acțiuni care compun indicele și, prin urmare, contractele futures pe indici bursieri nu trebuie luate în considerare la calculul expunerii FIA.

(17) Atunci când calculează expunerea conform metodei angajamentului, trebuie să i se permită AFIA să ia în considerare operațiunile de acoperire a riscurilor și acordurile de compensare, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile aferente metodei angajamentului.

(18) Cerința conform căreia acordurile de compensare trebuie să se refere la același activ suport trebuie interpretată în sens strict, și anume că activele pe care AFIA le consideră ca fiind echivalente sau foarte strâns corelate, cum ar fi diferitele clase de acțiuni sau obligațiunile emise de același emitent, nu trebuie considerate ca fiind identice din perspectiva acordurilor de compensare. Definiția acordurilor de compensare urmărește să asigure faptul că sunt luate în considerare numai tranzacțiile care compensează riscurile legate de alte tranzacții, fără a lăsa un risc rezidual semnificativ. Combinațiile de tranzacții care urmăresc să genereze un randament, oricât de mic, prin reducerea unor riscuri în același timp cu menținerea altora, precum și strategiile de arbitraj care urmăresc să genereze un randament profitând de diferențele de prețuri dintre instrumentele financiare derivate având același suport, dar scadențe diferite, nu trebuie considerate acorduri de compensare.

(19) Practica de administrare a portofoliului care vizează reducerea riscurilor de durată prin combinarea unei investiții într-o obligațiune pe termen lung cu un swap pe rata dobânzii, sau reducerea duratei unui portofoliu de obligațiuni al FIA printr-o poziție scurtă pe contracte futures pe obligațiuni reprezentative pentru riscul de rată a dobânzii al portofoliului (acoperirea riscurilor de durată) trebuie considerată operațiune de acoperire a riscurilor, cu condiția ca aceasta să îndeplinească criteriile de acoperire a riscurilor.

(20) Practica de administrare a portofoliului care vizează compensarea riscurilor semnificative aferente unei investiții într-un portofoliu de acțiuni bine diversificat printr-o poziție scurtă pe un contract futures pe un indice bursier, în cazul în care compoziția portofoliului de acțiuni este foarte apropiată de cea a indicelui bursier, iar randamentul acestuia este strâns corelat cu cel al indicelui bursier, și în cazul în care poziția scurtă pe contractul futures pe indicele bursier permite o reducere incontestabilă a riscului general de piață aferent portofoliului de acțiuni, iar riscul specific este nesemnificativ, cum ar fi o acoperire beta a riscurilor aferente unui portofoliu de acțiuni bine diversificat, dacă riscul specific este considerat a fi nesemnificativ, trebuie considerată ca îndeplinind criteriile de acoperire a riscurilor.

(21) Practica de administrare a portofoliului care vizează compensarea riscului aferent unei investiții într-o obligațiune cu rată fixă a dobânzii prin combinarea unei poziții lungi pe un swap pe riscul de credit cu un swap pe rata dobânzii, care schimbă rata fixă a dobânzii cu o rată a dobânzii egală cu o rată de referință adecvată de pe piața monetară la care se adaugă o marjă, trebuie considerată ca fiind o operațiune de acoperire a riscurilor, dacă toate criteriile de acoperire a riscurilor ale metodei angajamentului sunt, în principiu, îndeplinite.

(22) Practica de administrare a portofoliului care vizează compensarea riscului aferent unei acțiuni date prin adoptarea unei poziții scurte, prin intermediul unui instrument derivat, pe o acțiune care diferă de prima acțiune, dar este strâns corelată cu aceasta, nu trebuie considerată ca îndeplinind criteriile de acoperire a riscurilor. Deși se bazează pe adoptarea unor poziții opuse pe aceeași clasă de active, o astfel de strategie nu acoperă riscul specific aferent investiției într-o anumită acțiune. Prin urmare, practica respectivă nu trebuie considerată ca fiind o operațiune de acoperire a riscurilor, astfel cum este aceasta definită în criteriile aferente metodei angajamentului.

(23) Practica de administrare a portofoliului care vizează să păstreze componenta alfa a unui coș de acțiuni (compus dintr-un număr limitat de acțiuni) prin combinarea investiției în coșul de acțiuni respectiv cu o poziție scurtă ajustată beta pe un contract futures pe un indice bursier nu trebuie considerată ca îndeplinind criteriile de acoperire a riscurilor. O astfel de strategie nu urmărește să compenseze riscurile semnificative ale investiției în coșul de acțiuni, ci să compenseze componenta beta (riscul de piață) a investiției respective și să păstreze componenta alfa. Componenta alfa a coșului de acțiuni poate fi dominantă în raport cu componenta beta și, în consecință, poate conduce la pierderi la nivelul FIA. Din acest motiv, practica respectivă nu trebuie considerată operațiune de acoperire a riscurilor.

(24) Arbitrajul pe fuziune este o strategie care combină o poziție scurtă pe o acțiune cu o poziție lungă pe altă acțiune. O astfel de strategie urmărește să acopere componenta beta (riscul de piață) a pozițiilor și să genereze un randament corelat cu performanța relativă a ambelor acțiuni. În mod similar, componenta alfa a coșului de acțiuni poate fi dominantă în raport cu componenta beta și, în consecință, poate conduce la pierderi la nivelul FIA. Strategia respectivă nu trebuie considerată ca fiind o operațiune de acoperire a riscurilor, astfel cum este aceasta definită în criteriile aferente metodei angajamentului.

(25) Strategia care urmărește să acopere o poziție lungă pe o acțiune sau pe o obligațiune prin cumpărarea unei protecții a creditului față de același emitent privește două clase diferite de active și, prin urmare, nu trebuie considerată operațiune de acoperire a riscurilor.

(26) În cazul în care utilizează metode care măresc expunerea unui FIA, AFIA trebuie să respecte unele principii generale, cum ar fi analizarea fondului tranzacției, în plus față de forma juridică a acesteia. În mod special în cazul tranzacțiilor de răscumpărare, AFIA trebuie să analizeze dacă riscurile și remunerările activelor implicate sunt transferate sau păstrate de FIA. De asemenea, AFIA trebuie să examineze instrumentele financiare derivate sau alte acorduri contractuale care se aplică activelor suport, pentru a determina eventualele angajamente viitoare ale FIA care rezultă din aceste tranzacții.

(27) Deoarece conform metodei angajamentului ratele dobânzii cu scadențe diferite sunt considerate ca fiind active suport diferite, FIA care, în conformitate cu politica lor principală de investiții, investesc mai ales în instrumente financiare derivate pe rata dobânzii pot utiliza reguli specifice de compensare în durată, pentru a ține seama de corelarea dintre segmentele de scadență de pe curba ratei dobânzii. Atunci când își stabilește politica de investiții și profilul de risc, un FIA trebuie să poată defini nivelul riscului de rată a dobânzii și, în consecință, să poată determina durata țintă. FIA trebuie să țină seama de durata țintă predefinită atunci când decide ce investiții să efectueze. În cazul în care durata portofoliului diferă de durata țintă, strategia nu trebuie considerată ca fiind un acord de compensare în durată, astfel cum este acesta definit în criteriile aferente metodei angajamentului.

(28) Regulile de compensare în durată permit compensarea pozițiilor lungi cu poziții scurte ale căror active suport sunt rate diferite ale dobânzii. Scadențele utilizate ca praguri pentru intervalele de scadență sunt: doi ani, șapte ani și 15 ani. Compensarea pozițiilor trebuie permisă în fiecare interval de scadență.

(29) Compensarea pozițiilor între două intervale de scadență diferite trebuie permisă parțial. Pentru a permite numai o compensare parțială, pozițiilor compensate trebuie să li se aplice penalități. Acestea trebuie exprimate sub formă de procente bazate pe corelările medii dintre intervalele de scadență de doi ani, cinci ani, 10 ani și 30 de ani de pe curba ratei dobânzii. Cu cât diferența dintre scadențele pozițiilor este mai mare, cu atât mai mult trebuie penalizată compensarea pozițiilor și, prin urmare, cu atât mai mult trebuie să crească procentele.

(30) Pozițiile a căror durată modificată este cu mult mai mare decât durata modificată a întregului portofoliu nu sunt conforme cu strategia de investiții a FIA, iar compensarea lor integrală nu trebuie permisă. Astfel, nu trebuie acceptată compensarea unei poziții scurte cu scadența de 18 luni (aflată în intervalul de scadență 1) cu o poziție lungă cu scadența de 10 ani (aflată în intervalul de scadență 3), dacă durata țintă a FIA este de aproximativ 2 ani.

(31) Atunci când calculează expunerea, FIA pot identifica, în primul rând, operațiunile de acoperire a riscurilor. Instrumentele financiare derivate implicate în aceste operațiuni trebuie apoi excluse din calculul expunerii globale. FIA trebuie să efectueze un calcul exact în cazul operațiunilor de acoperire a riscurilor. FIA nu trebuie să utilizeze regulile de compensare în durată în calculul acoperirii riscurilor. Regulile de compensare în durată pot fi utilizate pentru a converti instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii rămase în pozițiile echivalente corespunzătoare pe activele suport.

(32) În temeiul Directivei 2011/61/UE, un AFIA trebuie să se asigure că potențialele riscuri legate de răspunderea profesională, rezultate din activitățile sale, sunt acoperite în mod adecvat, fie din fonduri proprii suplimentare, fie printr-o asigurare de răspundere civilă profesională. Pentru aplicarea uniformă a acestei dispoziții, este necesară o înțelegere comună a potențialelor riscuri legate de răspunderea profesională care trebuie acoperite. Specificația generală a riscurilor care decurg din neglijența profesională a unui AFIA trebuie să identifice caracteristicile evenimentelor de risc relevante și domeniul de aplicare a răspunderii profesionale potențiale, inclusiv pagubele sau pierderile cauzate de persoane care desfășoară activități în mod direct și pentru care AFIA are răspundere legală, cum ar fi directorii, responsabilii sau personalul FIA și persoanele care desfășoară activități în baza unui acord de delegare încheiat cu AFIA. În conformitate cu dispozițiile Directivei 2011/61/UE, răspunderea AFIA nu trebuie să fie afectată de delegare sau subdelegare, iar acesta trebuie să asigure o acoperire adecvată a riscurilor profesionale asociate unor astfel de părți terțe, pentru care răspunde din punct de vedere legal.

(33) Pentru a asigura o înțelegere comună a specificației generale, trebuie utilizată o listă de exemple ca referință pentru identificarea potențialelor evenimente de risc legat de răspunderea profesională. Această listă trebuie să includă o gamă largă de evenimente care rezultă din acțiuni neglijente, erori sau omisiuni, cum ar fi pierderea documentelor care atestă proprietatea asupra investițiilor, furnizarea de informații false sau neîndeplinirea diverselor obligații sau sarcini care revin AFIA. Pe listă trebuie să figureze, de asemenea, incapacitatea de a împiedica, cu ajutorul sistemelor de control intern adecvate, comportamentul fraudulos în cadrul organizației FIA. Pagubele rezultate ca urmare a neexercitării în măsură suficientă a diligenței necesare pentru o investiție care s-a dovedit a fi frauduloasă antrenează răspunderea profesională a AFIA și trebuie să fie acoperite în mod adecvat. Cu toate acestea, pierderile suferite ca urmare a scăderii valorii unei investiții din cauza unor condiții de piață nefavorabile nu trebuie acoperite. Lista trebuie să includă, de asemenea, evaluările incorect efectuate, care trebuie înțelese ca evaluări defectuoase ce încalcă articolul 19 din Directiva 2011/61/UE și actele delegate aferente.

(34) Conform obligațiilor lor de administrare a riscurilor, AFIA trebuie să dispună de mecanisme adecvate de control intern de calitate pentru a evita sau a atenua deficiențele operaționale, inclusiv riscurile legate de răspunderea profesională. Prin urmare, un AFIA trebuie să dispună, în cadrul politicii sale de administrare a riscurilor, de politici și proceduri adecvate pentru administrarea riscului operațional, care să corespundă naturii, dimensiunii și complexității activității sale. În orice caz, aceste proceduri și politici trebuie să permită crearea unei baze de date cu pierderile interne, pentru evaluarea profilului de risc operațional.

(35) Pentru ca fondurile proprii suplimentare și asigurarea de răspundere civilă profesională să acopere în mod adecvat potențialele riscuri legate de răspunderea profesională, trebuie să se stabilească referințe cantitative minime în vederea determinării nivelului adecvat de acoperire. Astfel de referințe cantitative trebuie stabilite de AFIA ca procent specific din valoarea portofoliilor FIA administrate, calculată ca sumă a valorilor absolute ale tuturor activelor aparținând tuturor FIA administrate, indiferent dacă acestea au fost achiziționate utilizând efectul de levier sau banii investitorilor. În acest context, instrumentele financiare derivate trebuie evaluate la prețul lor de piață, deoarece acesta este prețul la care pot fi înlocuite. Întrucât acoperirea printr-o asigurare de răspundere civilă profesională este, prin natura sa, mai incertă decât cea furnizată din fondurile proprii suplimentare, celor două instrumente utilizate pentru acoperirea riscurilor legate de răspunderea profesională trebuie să li se aplice procente diferite.

(36) Pentru a garanta eficacitatea unei asigurări de răspundere civilă profesională în materie de acoperire a pierderilor rezultate în urma evenimentelor asigurate, aceasta trebuie contractată cu o societate de asigurare autorizată să furnizeze asigurări de răspundere civilă profesională. Este vorba atât de societăți de asigurare din UE, cât și de societăți din afara UE, în măsura în care acestea sunt autorizate, prin legislația Uniunii sau legislația națională, să furnizeze un astfel de serviciu de asigurare.

(37) Pentru a permite o anumită flexibilitate în întocmirea unei asigurări adecvate de răspundere civilă profesională, AFIA și societatea de asigurare trebuie să poată conveni asupra unei clauze care să prevadă suportarea de către AFIA a unei sume stabilite, ca primă parte a oricărei pierderi (franșiză deductibilă). Dacă se convine asupra unei franșize deductibile, AFIA trebuie să furnizeze fonduri proprii care corespund sumei stabilite, reprezentând partea din pierdere pe care trebuie să o suporte. Aceste fonduri proprii sunt suplimentare față de capitalul inițial al AFIA și față de fondurile proprii pe are acesta trebuie să le furnizeze în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE.

(38) În principiu, cel puțin o dată pe an trebuie să se verifice adecvarea acoperirii din fonduri proprii suplimentare sau prin asigurare de răspundere civilă profesională. Cu toate acestea, AFIA trebuie să dispună de proceduri care să asigure monitorizarea continuă a valorii totale a portofoliilor FIA administrate, precum și ajustarea continuă a valorii la care sunt acoperite riscurile legate de răspunderea profesională, dacă sunt identificate neconcordanțe semnificative. De asemenea, autoritatea competentă din statul membru de origine al AFIA poate reduce sau crește cerința minimă de fonduri proprii suplimentare, după ce a luat în considerare profilul de risc al AFIA, istoricul său în materie de pierderi și adecvarea fondurilor sale proprii suplimentare sau a asigurării sale de răspundere civilă profesională.

(39) În conformitate cu Directiva 2011/61/UE, AFIA trebuie să acționeze în interesul FIA, al investitorilor în FIA,și al integrității pieței. Prin urmare, AFIA trebuie să aplice politici și proceduri adecvate, care să le permită să prevină practicile frauduloase, precum anticiparea evoluției pieței (market timing) sau tranzacționarea după închiderea bursei (late trading). Personalul care tranzacționează anticipând evoluția pieței profită de prețurile vechi sau perimate ale titlurilor din portofoliu care au impact asupra calculului valorii activului net al FIA (VAN) sau cumpără și apoi răscumpără unități de FIA într-un interval de câteva zile, exploatând astfel modul în care FIA calculează VAN. Tranzacționarea după închiderea bursei implică plasarea de ordine de cumpărare sau de răscumpărare a unităților de FIA după un moment limită de acceptare a ordinelor (cut off point) fixat, prețul primit fiind însă cel din momentul limită respectiv. Ambele practici frauduloase prejudiciază interesele investitorilor pe termen lung, deoarece diluează randamentul obținut de aceștia și au efecte negative asupra randamentelor FIA, mărind costurile tranzacțiilor și perturbând administrarea portofoliului. De asemenea, AFIA trebuie să instituie proceduri adecvate pentru a asigura administrarea eficientă a FIA și trebuie să acționeze în așa fel încât FIA și investitorii să nu suporte costuri nejustificate.

(40) Conform abordării utilizate în cazul administratorilor OPCVM, AFIA trebuie să aplice un nivel ridicat de diligență în selectarea și monitorizarea investițiilor. Aceștia trebuie să aibă competențele și cunoștințele profesionale adecvate pentru activele în care FIA a investit. Pentru a asigura punerea în aplicare a deciziilor de investiții în conformitate cu strategia de investiții și, după caz, cu limitele de risc ale FIA administrate, AFIA trebuie să instituie și să aplice politici și proceduri scrise cu privire la diligența necesară. Aceste politici și proceduri trebuie revizuite și actualizate în mod regulat. Atunci când AFIA investesc în tipuri specifice de active pe perioade lungi sau în active mai puțin lichide precum bunurile imobiliare sau participațiile în societăți, cerințele privind diligența necesară trebuie să se aplice și în faza de negociere. Activitățile întreprinse de AFIA înainte de încheierea unui acord trebuie să fie formalizate în mod adecvat, pentru a demonstra faptul că acestea sunt conforme cu planul economic și financiar și, prin urmare, cu durata FIA. AFIA trebuie să păstreze procesele verbale ale reuniunilor relevante, documentele pregătitoare și analiza economică și financiară efectuată pentru a evalua fezabilitatea proiectului și angajamentul contractual.

(41) Cerința conform căreia AFIA trebuie să acționeze cu competența, atenția și diligența necesare trebuie să se aplice și atunci când acesta numește un broker principal (prime broker) sau o contrapartidă. AFIA trebuie să selecteze și să numească numai brokerii principali și contrapartidele care sunt supuse unei supravegheri permanente, sunt solide din punct de vedere financiar și au structura organizatorică adecvată serviciilor care urmează a fi furnizate către AFIA sau FIA. Pentru a asigura protecția corespunzătoare a intereselor investitorilor, este important să se precizeze faptul că unul dintre criteriile conform căruia trebuie evaluată soliditatea financiară constă în a verifica dacă brokerii principali sau contrapartidele sunt supuse reglementării prudențiale relevante, inclusiv cerințelor de capital adecvate, și unei supravegheri eficace.

(42) În conformitate cu Directiva 2011/61/UE, care solicită AFIA să acționeze cu onestitatea, echitatea și competența necesare, persoanele care conduc efectiv activitatea AFIA, care sunt membre ale organului de conducere sau ale conducerii superioare în cazul entităților care nu au organ de conducere, trebuie să posede suficiente cunoștințe, competențe și experiență pentru a-și exercita atribuțiile, în special pentru a înțelege riscurile asociate activității AFIA. În conformitate cu Cartea verde a Comisiei privind guvernanța corporativă în sectorul financiar (2), persoanele care conduc efectiv activitatea AFIA trebuie, de asemenea, să dedice suficient timp îndeplinirii funcțiilor lor în cadrul AFIA și să acționeze cu onestitate, integritate și independență de spirit, între altele, pentru a evalua și a contesta, în mod adecvat, deciziile conducerii superioare.

(43) Pentru a se asigura că activitățile relevante sunt îndeplinite în mod corect, AFIA trebuie să angajeze personal având abilitățile, cunoștințele și competența necesare pentru a îndeplini sarcinile care îi sunt atribuite.

(44) AFIA care furnizează serviciul de administrare a portofoliului individual trebuie să respecte normele referitoare la stimulente, stabilite de Directiva 2006/73/CE a Comisiei din 10 august 2006 de punere în aplicare a Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind cerințele organizatorice și condițiile de funcționare ale întreprinderilor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate (3). Din motive de coerență, aceste principii trebuie extinse și asupra AFIA care furnizează serviciul de administrare a portofoliului colectiv și cel de marketing. Existența, natura și valoarea remunerării, comisionului ori beneficiului sau, atunci când valoarea respectivă nu poate fi stabilită, metoda de calcul a acesteia trebuie indicate în raportul anual al AFIA.

(45) Investitorii în FIA trebuie să beneficieze de o protecție similară cu cea a clienților AFIA cărora aceștia le furnizează serviciul de administrare a portofoliului individual; în cel din urmă caz, AFIA trebuie să respecte normele privind buna executare, stabilite de Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (4) și de Directiva 2006/73/CE. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de diferențele dintre diferitele tipuri de active în care FIA a investit, întrucât buna executare nu este relevantă, de exemplu, atunci când AFIA investește în bunuri imobiliare sau în participații în societăți, iar investiția este efectuată după ample negocieri cu privire la termenii acordului. În cazul în care nu există posibilitatea de a alege între locuri de executare diferite, AFIA trebuie să poată demonstra acest lucru autorităților competente și auditorilor.

(46) Din motive de coerență cu cerințele aplicate administratorilor OPCVM, normele privind prelucrarea ordinelor, precum și agregarea și alocarea ordinelor de tranzacționare trebuie să se aplice AFIA atunci când aceștia furnizează serviciul de administrare a portofoliului colectiv. Cu toate acestea, normele respective nu trebuie să se aplice atunci când investiția în active este efectuată după ample negocieri cu privire la termenii acordului, cum este cazul investițiilor în bunuri imobiliare, în participații în societăți sau în societăți necotate, deoarece în astfel de cazuri nu se execută ordine.

(47) Este important să se precizeze situațiile în care se pot produce conflicte de interese, în special situațiile în care există perspectiva obținerii unui câștig financiar sau a evitării unei pierderi financiare, sau în care sunt furnizate stimulente financiare sau de altă natură pentru a orienta comportamentul AFIA către favorizarea unor interese particulare în detrimentul intereselor altor părți, cum ar fi un alt FIA, clienții acestuia, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) sau alți clienți ai AFIA.

(48) Politica în domeniul conflictelor de interese definită de către AFIA trebuie să identifice situațiile în care activitățile pe care aceștia le desfășoară ar putea genera conflicte de interese care să conducă sau nu la riscul potențial de a prejudicia interesele FIA sau ale investitorilor săi. În vederea identificării acestor situații, AFIA trebuie să ia în considerare nu numai activitatea de administrare a portofoliului colectiv, ci și alte activități pe care este autorizat să le desfășoare, inclusiv activitățile delegaților și subdelegaților săi, ale evaluatorului extern sau ale contrapartidei.

(49) În conformitate cu abordarea utilizată în Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (5) pentru societățile de administrare ale OPCVM-urilor și în Directiva 2004/39/CE pentru firmele de investiții, AFIA trebuie să adopte proceduri și măsuri care să asigure faptul că persoanele relevante implicate în diferite activități în care ar putea apărea conflicte de interese desfășoară aceste activități cu un grad de independență adaptat dimensiunii și activităților AFIA.

(50) Este esențial să se prevadă un cadru general în conformitate cu care conflictele de interese, în cazul în care au loc, să fie administrate și comunicate. Etapele și procedurile detaliate care trebuie urmate în astfel de situații trebuie precizate în cadrul politicii în domeniul conflictelor de interese care urmează să fie definită de către AFIA.

(51) Una dintre componentele centrale ale unui sistem de administrare a riscurilor este funcția permanentă de administrare a riscurilor. Din motive de coerență, sarcinile și responsabilitățile acesteia trebuie să fie de natură similară cu cele atribuite de Directiva 2010/43/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului și conținutul acordului dintre depozitar și societatea de administrare (6) funcției permanente de administrare a riscurilor existentă în cadrul societăților de administrare a OPCVM-urilor. Această funcție trebuie să dețină un rol principal în definirea politicii privind riscurile a FIA și în monitorizarea și măsurarea riscurilor, pentru a putea asigura conformitatea permanentă a nivelului de risc cu profilul de risc al FIA. Funcția permanentă de administrare a riscurilor trebuie să dispună de autoritatea necesară, să aibă acces la toate informațiile relevante și să mențină contacte regulate cu conducerea superioară și cu organul de conducere al AFIA, pentru a le furniza date actualizate, pe baza cărora acestea să poată lua măsuri prompte de remediere, dacă este necesar.

(52) Un alt pilon al sistemului de administrare a riscurilor îl constituie politica de administrare a riscurilor. Această politică trebuie să fie formalizată în mod corespunzător și trebuie să explice, în special, măsurile și procedurile utilizate pentru a măsura și administra riscurile, măsurile de protecție pentru asigurarea exercitării independente a funcției de administrare a riscurilor, tehnicile utilizate pentru a administra riscurile și detaliile privind repartizarea în cadrul AFIA a responsabilităților pentru administrarea riscurilor și pentru procedurile operaționale. Pentru a i se asigura eficacitatea, politica de administrare a riscurilor trebuie să fie revizuită cel puțin anual de către conducerea superioară.

(53) După cum prevede Directiva 2011/61/UE, funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie separată din punct de vedere funcțional și ierarhic de unitățile operaționale. Prin urmare, trebuie să se precizeze că această separare trebuie asigurată până la nivelul organului de conducere al AFIA și că persoanele care exercită funcția de administrare a riscurilor nu trebuie să îndeplinească sarcini care intră în conflict cu această funcție, sau să fie supravegheate de către o persoană aflată într-o funcție care intră în conflict cu funcția de administrare a riscurilor.

(54) Este esențial să se precizeze măsurile de protecție pe care AFIA trebuie să le aplice în orice situație pentru a asigura exercitarea independentă a funcției de administrare a riscurilor și, în special, faptul că persoanele care îndeplinesc funcția de administrare a riscurilor nu trebuie să primească sarcini care intră în conflict unele cu altele, trebuie să ia decizii pe baza datelor pe care le pot evalua în mod adecvat, iar procesul decizional trebuie să poată fi revizuit.

(55) Deși Directiva 2011/61/UE nu impune restricții asupra investițiilor FIA, riscurile suportate de fiecare FIA nu pot fi administrate în mod eficace dacă limitele de risc nu au fost stabilite în avans de către AFIA. Limitele de risc trebuie să corespundă profilului de risc al FIA și să fie comunicate investitorilor în conformitate cu Directiva 2011/61/UE.

(56) Din motive de coerență, cerințele privind identificarea, măsurarea și monitorizarea riscurilor se bazează pe dispozițiile similare din Directiva 2010/43/UE. AFIA trebuie să trateze în mod adecvat posibila vulnerabilitate a tehnicilor și a modelelor lor de măsurare a riscurilor, efectuând simulări de criză, teste ex post și analiza scenariilor. În cazul în care simulările de criză și analiza scenariilor evidențiază o vulnerabilitate particulară față de un anumit ansamblu de circumstanțe, AFIA trebuie să întreprindă acțiuni corective prompte.

(57) În conformitate cu Directiva 2011/61/UE, Comisia trebuie să precizeze sistemele și procedurile de administrare a lichidităților care permit AFIA să monitorizeze riscul de lichiditate al FIA, cu excepția cazului în care fondul este închis și nu utilizează efectul de levier, și să asigure conformitatea profilului de lichiditate al investițiilor FIA cu obligațiile suport ale fondului. Prin urmare, este important să se stabilească cerințele generale fundamentale adresate tuturor AFIA, a căror aplicare trebuie adaptată la dimensiunea, structura și natura FIA administrate de un anumit AFIA.

(58) AFIA trebuie să poată demonstra autorităților competente că sunt instituite politici și proceduri adecvate și eficace de administrare a lichidităților. Pentru acest lucru este necesar ca o atenție cuvenită să fie acordată naturii FIA, inclusiv tipului activelor suport și valorii riscului de lichiditate la care FIA este expus, precum și dimensiunii și complexității FIA sau complexității procesului de lichidare sau de vânzare a activelor.

(59) Sistemele și procedurile de administrare a lichidităților permit AFIA să aplice instrumentele și dispozițiile necesare pentru a trata activele nelichide și problemele de evaluare asociate acestora, în vederea onorării cererilor de răscumpărare. Astfel de instrumente și dispoziții pot include, în cazul în care legislația națională permite acest lucru, restricționarea sumelor rambursate (printr-o dispoziție denumită gate), răscumpărările parțiale, împrumuturile temporare, perioadele de preaviz și grupurile de active lichide. Conturile pentru active nelichide (denumite side pockets – buzunare laterale), precum și alte mecanisme prin care anumite active ale FIA sunt supuse unor înțelegeri similare între FIA și investitorii săi, trebuie considerate ca fiind „măsuri speciale”, deoarece afectează drepturile specifice de răscumpărare ale investitorilor în FIA. Suspendarea unui FIA nu trebuie considerată dispoziție specială, întrucât se aplică tuturor activelor FIA și tuturor investitorilor FIA. Utilizarea instrumentelor și a dispozițiilor speciale în administrarea lichidităților trebuie să depindă de circumstanțe concrete și să varieze în funcție de natura, dimensiunea și strategia de investiții a FIA.

(60) Cerința de a monitoriza administrarea lichidităților organismelor de plasament colectiv suport în care investesc FIA, precum și cerințele de a stabili instrumente și dispoziții pentru administrarea riscului de lichiditate și pentru identificarea, gestionarea și monitorizarea conflictelor de interese dintre investitori nu trebuie să se aplice în cazul AFIA care administrează FIA de tip închis, indiferent dacă se consideră sau nu că aceștia utilizează efectul de levier. Scutirea de la aceste cerințe de administrare a lichidităților, legate de răscumpărare, trebuie să reflecte diferențele dintre un FIA de tip închis și un FIA de tip deschis în ceea ce privește condițiile generale de răscumpărare de către investitori.

(61) Utilizarea limitelor minime de lichiditate sau de nelichiditate a FIA ar putea oferi un instrument eficace de monitorizare pentru anumite tipuri de AFIA. Depășirea unei limite poate să nu ceară, în sine, o intervenție a AFIA, deoarece aceasta depinde de faptele și circumstanțele, precum și de toleranțele stabilite de AFIA. Prin urmare, limitele ar putea fi folosite în practică pentru monitorizarea răscumpărării zilnice medii în raport cu lichiditatea fondului în zile pe parcursul aceleiași perioade. De asemenea, limitele ar putea fi utilizate pentru a monitoriza concentrarea investitorilor în vederea susținerii scenariilor de simulare de criză. Aceste limite ar putea constitui indicii declanșatoare ale monitorizării continue sau ale unei măsuri de remediere, în funcție de circumstanțe.

(62) Simulările de criză trebuie să privească, după caz, lipsa de lichiditate a activelor, precum și cererile atipice de răscumpărare. Subscrierile și răscumpărările recente și preconizate trebuie luate în considerare împreună cu impactul performanței anticipate relative a FIA față de fonduri care desfășoară aceeași activitate. AFIA trebuie să analizeze perioada de timp necesară pentru a onora cererile de răscumpărare în scenariile de criză simulate. De asemenea, AFIA trebuie să efectueze simulări de criză cu privire la factori de piață, cum ar fi mișcările valutare, care ar putea avea un impact semnificativ asupra profilului său de credit sau asupra profilului de credit al FIA și, prin urmare, asupra cerințelor în materie de garanții reale. În abordarea utilizată pentru simulările de criză sau pentru analiza scenariilor, AFIA trebuie să țină seama de sensibilitățile evaluării în condiții de criză.

(63) Frecvența cu care trebuie efectuate simulările de criză depinde de natura, strategia de investiții, profilul de lichiditate, tipul de investitori și politica de răscumpărare a FIA. Este însă de așteptat ca aceste simulări să fie efectuate cel puțin anual. Dacă simulările de criză sugerează existența unui risc de lichiditate semnificativ mai mare decât cel așteptat, AFIA trebuie să acționeze în interesul tuturor investitorilor FIA, luând în considerare profilul de lichiditate al activelor FIA, nivelul cererilor de răscumpărare și, dacă este cazul, adecvarea politicilor și a procedurilor de administrare a lichidităților.

(64) În conformitate cu Directiva 2011/61/UE, Comisia trebuie să precizeze modul în care trebuie aliniate strategia de investiții, profilul de lichiditate și politica de răscumpărare. Coerența dintre aceste trei elemente este asigurată dacă investitorii își pot răscumpăra investițiile în conformitate cu politica de răscumpărare a FIA, care trebuie să acopere condițiile de răscumpărare atât în circumstanțe normale, cât și excepționale, și într-un mod care respectă tratamentul echitabil al investitorilor.

(65) În conformitate cu Directiva 2011/61/UE, trebuie să se asigure coerența transsectorială și să se elimine divergențele dintre interesele inițiatorilor care „reambalează” împrumuturile, transformându-le în titluri tranzacționabile, și interesele AFIA care investesc în aceste titluri sau în alte instrumente financiare în numele FIA. În vederea atingerii acestui obiectiv, au fost luate în considerare dispozițiile relevante din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (7) care stabilesc cerințele cantitative și calitative ce trebuie îndeplinite de investitorii expuși la riscul de credit al unei securitizări, de inițiatori și de sponsori. Având în vedere că prezentul regulament și dispozițiile respective din Directiva 2006/48/CE urmăresc același obiectiv de aliniere a intereselor inițiatorului sau sponsorului cu interesele investitorilor, este esențial să se utilizeze în ambele acte juridice o terminologie coerentă; prin urmare, definițiile din Directiva 2006/48/CE sunt luate ca referință. Întrucât Comitetul european al inspectorilor bancari, predecesorul Autorității bancare europene, a emis orientări detaliate pentru interpretarea dispozițiilor relevante din Directiva 2006/48/CE (8), în vederea realizării coerenței transsectoriale, este necesar ca dispozițiile actuale care urmăresc alinierea intereselor inițiatorilor, sponsorilor și AFIA să fie interpretate în lumina acestor orientări.

(66) Este important ca tranzacțiile care „reambalează” împrumuturile, transformându-le în titluri tranzacționabile, să nu fie structurate în așa fel încât să se evite aplicarea cerințelor privind investițiile în poziții din securitizare. Prin urmare, prin investiție în titluri tranzacționabile sau în alte instrumente financiare bazate pe împrumuturi „reambalate” nu trebuie să se înțeleagă în mod strict un transfer valabil și cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic al proprietății asupra acestor instrumente, ci o investiție cu caracter economic semnificativ, astfel încât orice alte forme de investiții sintetice să fie incluse în aceasta și să fie supuse cerințelor specifice. Pentru a evita neînțelegerile și a alinia exprimarea la cea utilizată în legislația bancară, trebuie folosit termenul „asumarea unei expuneri la riscul de credit al unei securitizări” în locul termenului „investiție în titluri tranzacționabile sau în alte instrumente financiare bazate pe împrumuturi «reambalate»”.

(67) Directiva 2006/48/CE impune direct instituțiilor care acționează ca inițiatori, sponsori sau creditori inițiali ai unei securitizări cerințele pe care acestea trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, este important să se prevadă obligațiile corespunzătoare ale unui AFIA care își asumă expuneri față de securitizări. În consecință, AFIA trebuie să-și asume expuneri față de securitizări numai dacă inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial i-a comunicat în mod explicit faptul că păstrează un interes economic semnificativ în activul de bază, cunoscut sub denumirea de „cerință de reținere”. De asemenea, AFIA trebuie să se asigure că sunt îndeplinite diferitele cerințe calitative impuse sponsorului și inițiatorului de Directiva 2006/48/CE. În plus, AFIA trebuie să îndeplinească el însuși cerințe calitative pentru a dispune de o înțelegere cuprinzătoare și aprofundată a investiției în securitizare și a expunerii suport aferente. În acest scop, AFIA trebuie să ia decizia de a investi numai după efectuarea cercetărilor amănunțite pe care le presupune exercitarea diligenței necesare, în urma cărora trebuie să dispună de informațiile și de cunoștințele adecvate privind securitizările respective.

(68) Există situații în care entitățile corespund definiției de inițiator sau sponsor, sau îndeplinesc rolul creditorului inițial; cu toate acestea, o altă entitate, care nu corespunde definiției de sponsor sau inițiator și nici nu îndeplinește rolul de creditor inițial, dar ale cărei interese sunt în mod optim aliniate cu cele ale investitorilor, poate încerca să satisfacă cerința de reținere. Din motive de securitate juridică, nu trebuie să i se solicite acestei alte entități să îndeplinească cerința de reținere, dacă cerința respectivă este îndeplinită de inițiator, de sponsor sau de creditorul inițial.

(69) În cazul încălcării cerinței de reținere sau a cerințelor calitative, AFIA trebuie să ia în considerare luarea unei măsuri corective, cum ar fi acoperirea riscurilor aferente expunerii, sau vânzarea ori reducerea acesteia, ori contactarea părții care a încălcat cerința de reținere, în vederea restabilirii conformității. O astfel de măsură corectivă trebuie să fie întotdeauna în interesul investitorilor și nu trebuie să implice obligația directă de a vinde activele imediat după ce încălcarea a fost constatată, evitând deci o vânzare la prețuri foarte scăzute (fire sale). AFIA trebuie să țină seama de încălcarea respectivă atunci când ia în considerare efectuarea unei noi investiții într-o altă tranzacție în care este implicată partea care a încălcat cerința.

(70) În vederea respectării cerințelor Directivei 2011/61/UE, referitoare la precizarea procedurilor interne și a dispozițiilor organizatorice pe care trebuie să le aplice fiecare AFIA, trebuie să li se solicite acestora să stabilească o structură organizatorică bine formalizată, care să atribuie în mod clar responsabilitățile, să definească mecanismele de control și să asigure o bună circulație a informațiilor între toate părțile implicate. De asemenea, AFIA trebuie să stabilească sisteme pentru protecția informațiilor și pentru asigurarea continuității activității. Atunci când stabilesc aceste proceduri și structuri, AFIA trebuie să țină seama de principiul proporționalității, conform căruia procedurile, mecanismele și structura organizatorică pot fi adaptate naturii, dimensiunii și complexității activității sale, precum și naturii și gamei de acțiuni desfășurate în cursul acestei activități.

(71) Informarea investitorilor este de o importanță primordială pentru protecția acestora; prin urmare, AFIA trebuie să pună în aplicare politici și proceduri adecvate pentru a asigura faptul că modalitățile de răscumpărare aplicabile unui anumit FIA sunt comunicate cu suficiente detalii și în mod suficient de evident investitorilor înainte ca aceștia să investească, precum și în cazul în care au loc modificări semnificative. Poate fi vorba despre comunicarea perioadelor de preaviz în vederea răscumpărării, a detaliilor privind perioadele de blocare (lock-up periods), a circumstanțelor în care mecanismele normale de răscumpărare pot să nu se aplice sau pot să fie suspendate, precum și a detaliilor privind orice măsuri pe care organul de conducere le poate avea în vedere, cum ar fi dispozițiile de tip „gate” sau constituirea grupurilor de active lichide (side pocketing), deoarece acestea afectează drepturile specifice de răscumpărare ale investitorilor în respectivul FIA.

(72) Pentru a asigura buna îndeplinire a activităților relevante, AFIA trebuie să utilizeze, în special, sisteme electronice adecvate, în vederea îndeplinirii cerințelor de înregistrare a tranzacțiilor de portofoliu sau a ordinelor de subscriere și de răscumpărare, precum și pentru a elabora, aplica și menține politici și proceduri contabile care să asigure efectuarea calculului valorii activului net în conformitate cu Directiva 2011/61/UE și cu prezentul regulament.

(73) Pentru a se asigura coerența cu cerințele impuse administratorilor OPCVM-urilor de Directiva 2009/65/CE, organului de conducere, conducerii superioare sau, dacă este cazul, funcției de supraveghere a AFIA trebuie să i se încredințeze tipuri similare de sarcini, cărora să le fie alocate responsabilități adecvate. O astfel de alocare a responsabilităților trebuie să corespundă însă rolului și responsabilităților organului de conducere, ale conducerii superioare și ale funcției de supraveghere, prevăzute de legislația națională aplicabilă. Conducerea superioară poate include o parte sau toți membrii organului de conducere.

(74) AFIA trebuie să îndeplinească întotdeauna cerința de a institui o funcție permanentă și eficace de verificare a conformității, indiferent de dimensiunea și complexitatea activității sale. Cu toate acestea, organizarea funcției de verificare a conformității din punct de vedere tehnic și al personalului trebuie adaptată naturii, dimensiunii și complexității activității AFIA, precum și naturii și gamei serviciilor și acțiunilor desfășurate de acesta. AFIA nu trebuie să aibă obligația de a înființa o unitate de verificare a conformității independentă, dacă o astfel de cerință ar fi disproporționată în raport cu dimensiunea sa ori în raport cu natura, dimensiunea și complexitatea activității sale.

(75) Standardele de evaluare diferă între jurisdicții și între clasele de active. Prezentul regulament trebuie să completeze normele generale comune și să stabilească referințe pentru AFIA în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și a procedurilor adecvate și coerente în vederea evaluării corecte și independente a activelor FIA. Politicile și procedurile trebuie să descrie obligațiile, rolurile și responsabilitățile aparținând tuturor părților implicate în evaluare, inclusiv experților externi.

(76) Valoarea activelor poate fi determinată în mai multe moduri, de exemplu cu ajutorul prețurilor observabile pe o piață activă sau printr-o estimare efectuată utilizând alte metode de evaluare în conformitate cu legislația națională, cu regulile FIA sau cu actele constitutive ale acestuia. Întrucât valoarea activelor și pasivelor individuale poate fi determinată prin metodologii diferite și poate fi obținută pornind de la surse diferite, AFIA trebuie să stabilească și să descrie metodologia de evaluare pe care o folosește.

(77) În cazul în care pentru evaluarea activelor se utilizează un model, procedurile și politicile de evaluare trebuie să indice principalele caracteristici ale modelului. Înainte de a fi utilizat, modelul trebuie supus unui proces de validare efectuat de către o persoană din interior sau din exterior, care nu a fost implicată în procesul de elaborare a modelului. O persoană trebuie considerată calificată pentru a efectua un proces de validare a unui model utilizat pentru evaluarea activelor dacă aceasta posedă competența și experiența adecvate în evaluarea activelor utilizând astfel de modele; persoana respectivă poate fi un auditor.

(78) Întrucât FIA operează într-un mediu dinamic în care strategiile de investiții se pot modifica în timp, politicile și procedurile de evaluare trebuie revizuite cel puțin anual și, în orice caz, înainte ca FIA să se angajeze într-o nouă strategie de investiții sau să introducă un nou tip de activ. Orice modificare a politicilor și procedurilor de evaluare, inclusiv a metodelor de evaluare, trebuie să urmeze un proces prestabilit.

(79) AFIA trebuie să se asigure că activele individuale ale unui FIA au fost evaluate corect, în conformitate cu politicile și procedurile de evaluare. În cazul anumitor active, în special al instrumentelor financiare complexe și nelichide, există un risc mai ridicat de evaluare necorespunzătoare. În vederea abordării acestui tip de situație, AFIA trebuie să instituie suficiente controale pentru a asigura faptul că valoarea activelor FIA este caracterizată de un grad corespunzător de obiectivitate.

(80) Valoarea activului net pe unitate sau pe acțiune se calculează conform legislației naționale și/sau regulilor fondului sau actelor constitutive ale fondului. Prezentul regulament se referă numai la procedura de calcul, nu și la metodologia de calcul. AFIA poate efectua el însuși calculul valorii activului net pe unitate sau pe acțiune, în cadrul funcțiilor administrative pe care le exercită pentru FIA. În mod alternativ, administrarea, inclusiv calculul valorii activului net, pot fi încredințate unei părți terțe. Partea terță care efectuează calculul valorii activului net pentru un FIA nu trebuie considerată un evaluator extern în sensul Directivei 2011/61/UE, atât timp cât nu asigură evaluări ale activelor individuale și nici ale celor pentru care este necesar un aviz subiectiv, ci doar introduce în procesul de calcul valori obținute de la AFIA, de la sursele de prețuri sau de la un evaluator extern.

(81) Există proceduri de evaluare care pot fi efectuate zilnic, cum ar fi evaluarea instrumentelor financiare, dar există și proceduri de evaluare, de exemplu evaluarea bunurilor imobiliare, care nu pot fi efectuate cu aceeași frecvență cu care au loc emisiunile, subscripțiile, răscumpărările și anulările. Frecvența de evaluare a activelor deținute de un fond deschis trebuie să țină seama de diferențele dintre procedurile de evaluare ale tipurilor de active respective.

(82) Cerințele și limitările stricte pe care trebuie să le respecte AFIA atunci când intenționează să delege sarcina de îndeplinire a unor funcții sunt stabilite de Directiva 2011/61/UE. AFIA poartă în orice moment întreaga responsabilitate pentru buna executare a sarcinilor delegate și pentru conformitatea acestora cu Directiva 2011/61/UE și cu măsurile sale de punere în aplicare. Prin urmare, AFIA trebuie să se asigure că delegatul său aplică standardele de calitate pe care le-ar aplica el însuși. De asemenea, AFIA trebuie să poată rezilia delegarea, dacă acest lucru se dovedește necesar pentru a asigura îndeplinirea funcțiilor delegate la un nivel de calitate întotdeauna ridicat; prin urmare, acordul de delegare trebuie să confere AFIA drepturi de reziliere flexibile. Limitările și cerințele referitoare la delegare trebuie să se aplice funcțiilor de administrare prevăzute în anexa I la Directiva 2011/61/UE; sarcinile auxiliare, precum funcțiile administrative sau tehnice care asistă sarcinile de administrare, cum ar fi sprijinul logistic sub formă de curățenie, catering și achiziționarea serviciilor sau a produselor de bază, nu trebuie considerate ca fiind o delegare a funcțiilor AFIA. Alte exemple de funcții tehnice sau administrative sunt achiziționarea de programe informatice standard disponibile pe piață (off-the-shelf) și recurgerea la furnizori de programe informatice pentru asistența operațională ad-hoc a sistemelor off-the-shelf, sau furnizarea de sprijin în domeniul resurselor umane, cum ar fi asigurarea angajaților temporari sau procesarea statelor de plată.

(83) Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a investitorilor, pe lângă creșterea eficienței în exercitarea activității AFIA, delegarea, în totalitatea sa, trebuie să se bazeze pe motive obiective. Atunci când evaluează aceste motive, autoritățile competente trebuie să ia în considerare structura delegării și impactul acesteia asupra structurii AFIA, precum și interacțiunea dintre activitățile delegate și activitățile păstrate de AFIA.

(84) Pentru a aprecia dacă persoana care exercită efectiv activitatea delegatului are o reputație suficient de bună, trebuie să se verifice conduita sa în afaceri, precum și dacă a comis sau nu infracțiuni în domeniul activităților financiare. Atunci când se evaluează îndeplinirea cerinței privind o reputație suficient de bună, trebuie luate în considerare orice alte informații relevante referitoare la atributele personale, care pot influența negativ conduita în afaceri a persoanei respective, precum dubiile în privința onestității și a integrității sale.

(85) Societățile de investiții autorizate în temeiul Directivei 2009/65/CE nu sunt considerate a fi întreprinderi autorizate sau înmatriculate pentru activitatea de administrare a activelor și supuse supravegherii, deoarece acestea nu sunt autorizate să se angajeze în alte activități în afara administrării portofoliului colectiv în conformitate cu directiva respectivă. În mod similar, un FIA administrat intern nu trebuie considerat a fi o astfel de întreprindere, deoarece acesta nu trebuie să se angajeze în alte activități în afara administrării sale interne.

(86) În cazul în care delegarea vizează administrarea portofoliului sau administrarea riscurilor, care constituie activitățile principale ale AFIA și, prin urmare, au o mare relevanță pentru protecția investitorilor și pentru riscul sistemic, în plus față de respectarea condițiilor prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2011/61/UE, autoritatea competentă din statul membru de origine al AFIA și autoritatea de supraveghere a întreprinderii din țara terță au obligația de a încheia o înțelegere de cooperare bazată pe un acord scris. Înțelegerea trebuie încheiată înainte ca delegarea să aibă loc. Detaliile acordului trebuie să țină seama de standardele internaționale.

(87) Trebuie să se confere autorităților competente, prin dispoziții scrise, dreptul de a efectua inspecții la fața locului, fie solicitând autorității de supraveghere a întreprinderii din țara terță, căreia i-au fost delegate funcții, să efectueze inspecții la fața locului, fie cerând permisiunea autorității de supraveghere din țara terță să desfășoare ele însele inspecția sau să însoțească personalul autorității de supraveghere din țara terță pentru a-l asista în efectuarea inspecțiilor la fața locului.

(88) În conformitate cu obligațiile prevăzute de Directiva 2011/61/UE, AFIA trebuie să acționeze întotdeauna în interesul FIA sau în interesul investitorilor în FIA pe care le administrează. Prin urmare, delegarea trebuie să fie admisibilă numai dacă nu împiedică AFIA să acționeze sau să administreze FIA în interesul investitorilor.

(89) Pentru a menține un standard înalt de protecție a investitorilor, în cazul oricărei delegări trebuie luate în considerare posibilele conflicte de interese. Referințele pentru identificarea situațiilor care ar putea conduce la un conflict de interese semnificativ trebuie stabilite cu ajutorul mai multor criterii. Aceste criterii trebuie înțelese ca fiind neexhaustive și însemnând faptul că, în sensul Directivei 2011/61/UE, conflictele de interese mai puțin semnificative sunt, de asemenea, relevante. Astfel, exercitarea funcțiilor de verificare a conformității sau de audit trebuie considerată ca intrând în conflict cu sarcinile de administrare a portofoliului, în timp ce activitatea de formare a pieței (market making) sau de asigurare trebuie înțeleasă ca intrând în conflict cu administrarea portofoliului sau cu administrarea riscurilor. Această obligație nu aduce atingere obligației delegatului de a separa din punct de vedere funcțional și ierarhic sarcina administrării portofoliului de cea a administrării riscurilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 15 din Directiva 2011/61/UE.

(90) Cerințele privind delegarea sarcinii de îndeplinire a unor funcții în numele AFIA trebuie să se aplice mutatis mutandis în cazul în care delegatul subdeleagă oricare dintre funcțiile care i-au fost delegate și, de asemenea, în cazul oricărui nivel următor de subdelegare.

(91) Pentru a se asigura exercitarea de către AFIA, în orice situație, a funcțiilor de administrare a investițiilor, acesta nu trebuie să-și delege funcțiile în asemenea măsură încât, în esență, să nu mai poată fi considerat administratorul FIA și să devină o entitate de tip „cutie poștală”. AFIA trebuie să păstreze, în orice moment, resurse suficiente pentru a supraveghea în mod eficient funcțiile delegate. AFIA trebuie să exercite el însuși funcțiile de administrare a investițiilor, să dispună de cunoștințele și de resursele necesare, să păstreze competența de a lua decizii care intră în responsabilitatea conducerii superioare și să îndeplinească funcțiile conducerii superioare, care pot include aplicarea politicii generale de investiții și a strategiilor de investiții.

(92) Evaluarea unei structuri de delegare este un exercițiu complex care trebuie să se bazeze pe o serie de criterii pentru ca autoritățile competente să-și poată forma o părere. Combinația este necesară pentru a ține seama de diversitatea structurilor fondurilor și a strategiilor de investiții din Uniune. AEVMP poate elabora orientări pentru a asigura evaluarea în mod coerent a structurilor de delegare în întreaga Uniune.

(93) Comisia va monitoriza modul de aplicare a criteriilor și impactul acestora asupra piețelor. Comisia va revizui situația după doi ani și, dacă se va dovedi necesar, va lua măsurile adecvate pentru a preciza mai detaliat condițiile în care se va aprecia că AFIA și-a delegat funcțiile în asemenea măsură încât a devenit o entitate de tip „cutie poștală” și nu mai poate fi considerat administratorul FIA.

(94) Directiva 2011/61/UE stabilește o serie largă de cerințe privind depozitarul unui FIA, cu scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a investitorilor. Prin urmare, trebuie stabilite clar drepturile și obligațiile concrete ale depozitarului, ale AFIA și/sau ale FIA și ale părților terțe. Contractul scris trebuie să conțină toate detaliile necesare pentru păstrarea corespunzătoare a tuturor activelor FIA de către depozitar sau de către o parte terță căreia i-au fost delegate funcțiile de păstrare în conformitate cu Directiva 2011/61/UE, precum și pentru buna îndeplinire de către depozitar a funcțiilor sale de supraveghere și de control. Pentru a permite depozitarului să evalueze și să monitorizeze riscul de custodie, contractul trebuie să furnizeze suficiente detalii privind categoriile de active în care FIA poate investi și trebuie să acopere regiunile geografice în care FIA intenționează să investească. Contractul trebuie să conțină, de asemenea, detalii privind procedura de escaladare. Astfel, depozitarul trebuie să alerteze AFIA în legătură cu orice risc semnificativ identificat în sistemul de decontare de pe o anumită piață. Rezilierea contractului trebuie să reflecte faptul că reprezintă ultima soluție a depozitarului, în cazul în care nu este convins că activele sunt protejate în măsură suficientă. Aceasta trebuie, de asemenea, să prevină riscul moral rezultat din deciziile de investiții luate de AFIA indiferent de riscul de custodie, ca urmare a faptului că depozitarul ar fi răspunzător în majoritatea cazurilor. Pentru a menține un standard ridicat de protecție a investitorilor, dispoziția care stabilește detaliile privind monitorizarea părților terțe trebuie aplicată întregului lanț de custodie.

(95) Un depozitar stabilit într-o țară terță trebuie să fie supus unei reglementări prudențiale publice și unei supravegheri prudențiale efectuată de o autoritate de supraveghere care are competență pentru supravegherea continuă, desfășurarea de investigații asupra întreprinderilor și impunerea de sancțiuni. În cazul în care supravegherea depozitarului implică mai multe autorități de supraveghere, una dintre acestea trebuie să acționeze ca punct de contact pentru scopurile Directivei 2011/61/UE și ale tuturor măsurilor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul acesteia.

(96) Evaluarea legislației țării terțe în conformitate cu articolul 21 alineatul (6) ultimul paragraf din Directiva 2011/61/UE trebuie efectuată de Comisia Europeană prin compararea criteriilor de autorizare și a condițiilor de exercitare permanentă a activității aplicabile depozitarului din țara terță cu cerințele corespunzătoare, aplicabile conform legislației Uniunii, instituțiilor de credit și/sau societăților de investiții în vederea accesului la activitatea de depozitar și a exercitării funcțiilor acestuia, pentru a stabili dacă criteriile locale au același efect cu cele instituite conform legislației Uniunii. Un depozitar care, în țara terță, este supus supravegherii prudențiale și deține o licență în cadrul altei categorii locale decât instituțiile de credit sau societățile de investiții poate fi evaluat de Comisia Europeană pentru a se stabili dacă dispozițiile relevante din legislația țării terțe respective au același efect cu cele prevăzute de legislația Uniunii pentru instituțiile de credit și/sau întreprinderile de investiții.

(97) Pentru ca depozitarul să aibă în orice situație o imagine de ansamblu clară a tuturor intrărilor și ieșirilor de numerar ale FIA, AFIA trebuie să se asigure că depozitarul primește, fără întârzieri nejustificate, informații exacte privind toate fluxurile de numerar, inclusiv din partea oricărei părți terțe la care este deschis un cont de numerar al FIA.

(98) Pentru ca fluxurile de numerar ale FIA să fie monitorizate în mod corect, obligația depozitarului constă în asigurarea instituirii și a aplicării cu eficacitate a procedurilor pentru monitorizarea corespunzătoare a fluxurilor de numerar ale FIA, precum și a revizuirii periodice a acestora. În special, depozitarul trebuie să examineze procedura de reconciliere, pentru a se convinge că aceasta este adecvată FIA și că este executată la intervale corespunzătoare, ținând seama de natura, dimensiunea și complexitatea FIA. O astfel de procedură trebuie, de exemplu, să compare unul câte unul fiecare flux de numerar care figurează în extrasele de cont bancar cu fluxurile înregistrate în conturile FIA. Dacă reconcilierile sunt efectuate zilnic, cum este cazul majorității FIA deschise, depozitarul trebuie să execute reconcilierile, la rândul său, tot zilnic. Depozitarul trebuie să monitorizeze, în special, discrepanțele evidențiate de procedurile de reconciliere și măsurile corective luate, cu scopul de a notifica fără întârzieri nejustificate AFIA în legătură cu orice anomalie neremediată și de a efectua o revizuire completă a procedurilor de reconciliere. O astfel de revizuire trebuie efectuată cel puțin o dată pe an. De asemenea, depozitarul trebuie să identifice în timp util fluxurile de numerar semnificative, în special pe cele care ar putea să nu corespundă operațiunilor FIA, precum modificări ale pozițiilor în activele FIA sau subscrierile și răscumpărările, și trebuie să primească periodic extrase de cont de numerar și să verifice dacă pozițiile în numerar care figurează în evidențele sale corespund celor înregistrate de AFIA. Depozitarul trebuie să-și actualizeze permanent evidențele în conformitate cu articolul 21 alineatul (8) litera (b) din Directiva 2011/61/UE.

(99) Depozitarul trebuie să asigure faptul că toate plățile efectuate de către sau în numele investitorilor la subscrierea acțiunilor sau a unităților unui FIA au fost primite și înregistrate în unul sau mai multe conturi de numerar în conformitate cu Directiva 2011/61/UE. Prin urmare, AFIA trebuie să se asigure că depozitarului i se furnizează informațiile relevante de care are nevoie pentru a monitoriza în mod corect primirea plăților investitorilor. AFIA trebuie să se asigure că depozitarul obține aceste informații fără întârzieri nejustificate atunci când partea terță primește un ordin de răscumpărare sau de emitere de acțiuni sau unități ale unui FIA. Prin urmare, informațiile trebuie transmise depozitarului la închiderea zilei de lucru de către entitatea responsabilă cu subscrierea și răscumpărarea acțiunilor sau unităților unui FIA, pentru a se evita orice utilizare necuvenită a plăților investitorilor.

(100) În funcție de tipul lor, activele care trebuie păstrate fie se țin în custodie, precum instrumentele financiare care pot fi înregistrate într-un cont de instrumente financiare sau pot fi livrate fizic depozitarului în conformitate cu Directiva 2011/61/UE, fie se supun unor verificări de proprietate și se înregistrează. Depozitarul trebuie să țină în custodie toate instrumentele financiare ale FIA sau ale AFIA care acționează în numele FIA, care pot fi înregistrate sau ținute într-un cont, în mod direct sau indirect, pe numele depozitarului sau al unei părți terțe căreia i-au fost delegate funcțiile de custodie, în special la nivelul depozitarului central de titluri. În afara acestor situații, trebuie ținute în custodie numai instrumentele financiare care sunt înregistrate direct la emitent însuși sau la agentul său, pe numele depozitarului sau al unei părți terțe căreia i-au fost delegate funcțiile de custodie. Nu trebuie ținute în custodie instrumentele financiare care, în conformitate cu legislația națională aplicabilă, sunt înregistrate la emitent sau la agentul său numai pe numele FIA, cum ar fi investițiile în societăți necotate efectuate de fondurile cu capital privat și de fondurile cu capital de risc. Toate instrumentele financiare care pot fi livrate fizic depozitarului trebuie ținute în custodie. Dacă sunt îndeplinite condițiile în care instrumentele financiare trebuie ținute în custodie, instrumentele financiare furnizate unei părți terțe drept garanții reale sau cele furnizate de către o parte terță în beneficiul FIA trebuie ținute, de asemenea, în custodie de către depozitar însuși sau de către o parte terță căreia i-au fost delegate funcțiile de custodie, atât timp cât sunt în proprietatea FIA sau a AFIA care acționează în numele FIA. De asemenea, rămân în custodie, atât timp cât dreptul de reutilizare nu a fost exercitat, instrumentele financiare deținute de FIA, sau de AFIA în numele FIA, pentru a căror reutilizare de către depozitar FIA, sau AFIA în numele FIA, și-a dat consimțământul.

(101) Instrumentelor financiare ținute în custodie trebuie să li se acorde în orice moment atenția și protecția cuvenite. În cadrul acordării atenției cuvenite, pentru a se asigura că riscul de custodie este corect evaluat, depozitarul trebuie, în special, să știe ce părți terțe constituie lanțul de custodie, să se asigure că, pe parcursul întregului lanț de custodie, au fost menținute obligațiile de diligență necesară și de separare, să se asigure că are un drept adecvat de acces la registrele contabile și la evidențele părților terțe cărora le-au fost delegate funcțiile de custodie, să asigure îndeplinirea acestor cerințe, să formalizeze toate aceste sarcini, să pună documentele respective la dispoziția AFIA și să raporteze AFIA.

(102) Pentru a evita eludarea cerințelor Directivei 2011/61/UE, obligațiile de păstrare ale depozitarului trebuie să privească activele suport ale structurilor financiare și/sau juridice controlate direct sau indirect de FIA, sau de AFIA care acționează în numele FIA. Această dispoziție de transparență (look-through provision) nu trebuie aplicată structurilor de tip fond de fonduri sau „master-feeder”, cu condiția ca acestea să aibă un depozitar care să păstreze activele fondului în mod corespunzător.

(103) Depozitarul trebuie să aibă, în orice moment, o imagine de ansamblu cuprinzătoare a tuturor activelor care nu sunt instrumente financiare ce trebuie ținute în custodie. Aceste active trebuie supuse obligației de verificare a proprietății și de ținere a unei evidențe în conformitate cu Directiva 2011/61/UE. Exemple de astfel de active sunt: activele fizice care nu pot fi considerate instrumente financiare în conformitate cu Directiva 2011/61/UE sau nu pot fi livrate fizic depozitarului, contractele financiare precum instrumentele financiare derivate, depozitele în numerar sau investițiile în societăți private și participațiile în societăți.

(104) Pentru a avea un grad suficient de certitudine că FIA, sau AFIA care acționează în numele FIA, este într-adevăr proprietarul activelor, depozitarul trebuie să se asigure că primește toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a se convinge că FIA, sau AFIA care acționează în numele FIA, deține dreptul de proprietate asupra activului. Aceste informații pot fi o copie a unui document oficial care atestă că FIA, sau AFIA care acționează în numele FIA, este proprietarul activului sau orice dovadă oficială și credibilă pe care depozitarul o consideră adecvată. Dacă este necesar, depozitarul trebuie să solicite dovezi suplimentare din partea FIA sau a AFIA sau, după caz, de la o parte terță.

(105) Depozitarul trebuie să țină o evidență a tuturor activelor asupra cărora s-a convins că FIA deține proprietatea. Acesta poate institui o procedură pentru a primi informații de la părțile terțe, în cadrul căreia, pentru FIA ale căror tranzacții nu sunt frecvente și/sau sunt supuse negocierilor înainte de a fi decontate, să poată fi stabilite proceduri care să asigure faptul că activele nu pot fi transferate fără ca depozitarul, sau partea terță căreia i-au fost delegate funcțiile de păstrare, să fie informat în legătură cu o astfel de tranzacție. Cerința de a avea acces la documentele justificative ale unei părți terțe aferente fiecărei tranzacții ar putea fi adecvată pentru FIA ale căror portofolii se tranzacționează mai frecvent, cum este cazul investițiilor în instrumente financiare derivate cotate.

(106) Pentru a asigura faptul că depozitarul își poate îndeplini obligațiile, este necesar să se clarifice sarcinile prevăzute la articolul 21 alineatul (9) din Directiva 2011/61/UE și, în special, cel de-al doilea nivel de controale care trebuie efectuate de depozitar. Sarcinile respective nu trebuie să îl împiedice pe depozitar să efectueze verificări ex ante, atunci când consideră necesar și cu consimțământul AFIA. Pentru a se asigura că își poate îndeplini obligațiile, depozitarul trebuie să își stabilească propria procedură de escaladare, în vederea abordării situațiilor în care au fost detectate nereguli. Această procedură trebuie să asigure notificarea autorităților competente în legătură cu orice încălcări semnificative. Responsabilitățile de supraveghere exercitate de depozitar asupra părților terțe, specificate de prezentul regulament, nu aduc atingere responsabilităților care revin AFIA în temeiul Directivei 2011/61/UE.

(107) Depozitarul trebuie să verifice dacă numărul de unități sau de acțiuni emise corespunde veniturilor din subscrieri. Mai mult, pentru a se asigura că plățile efectuate de investitori la momentul subscrierii au fost primite, depozitarul trebuie să prevadă și efectuarea unei alte reconcilieri între ordinele de subscriere și veniturile din subscrieri. Aceeași reconciliere trebuie realizată cu privire la ordinele de răscumpărare. Depozitarul trebuie să verifice, de asemenea, dacă numărul de unități sau de acțiuni din conturile FIA corespunde numărului de unități sau de acțiuni rămase, care figurează în evidențele FIA. Depozitarul trebuie să își adapteze procedurile în consecință, ținând seama de frecvența subscrierilor și a răscumpărărilor.

(108) Depozitarul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că sunt efectiv aplicate politici și proceduri adecvate de evaluare a activelor FIA, efectuând controale pe eșantioane sau verificând dacă modificările în timp ale calculului VAN respectă o referință. Atunci când își stabilește procedurile, depozitarul trebuie să cunoască bine metodologiile de evaluare utilizate de AFIA sau de evaluatorul extern pentru evaluarea activelor FIA. Frecvența acestor verificări trebuie să corespundă frecvenței de evaluare a activelor FIA.

(109) Conform obligației sale de supraveghere prevăzută de Directiva 2011/61/UE, depozitarul trebuie să instituie o procedură pentru a verifica ex post dacă FIA respectă legislația și reglementările aplicabile, precum și regulile și actele sale constitutive. Aceasta trebuie să asigure, printre altele, verificarea faptului că investițiile FIA corespund strategiilor de investiții descrise în normele și în documentele de ofertă ale FIA, precum și asigurarea faptului că FIA nu încalcă eventualele sale restricții în materie de investiții. Depozitarul trebuie să monitorizeze tranzacțiile FIA și să investigheze orice tranzacții neobișnuite. Dacă sunt încălcate limitele sau restricțiile stabilite de legislația națională sau reglementările aplicabile, ori de regulile și actele constitutive ale FIA, depozitarul trebuie, de exemplu, să obțină din partea AFIA autorizarea de a inversa, pe cheltuiala acestuia, tranzacția care a produs încălcarea. Prezentul regulament nu îl împiedică pe depozitar să adopte o abordare ex ante, atunci când consideră necesar și cu consimțământul AFIA.

(110) Depozitarul trebuie să se asigure că venitul este calculat cu precizie și în conformitate cu Directiva 2011/61/UE. În acest scop, depozitarul trebuie să se asigure că distribuția veniturilor este adecvată și că, atunci când este identificată o eroare, AFIA ia măsurile de remediere corespunzătoare. După ce a asigurat acest lucru, depozitarul trebuie să verifice dacă venitul este distribuit și, în special, dacă dividendele sunt plătite integral și cu exactitate.

(111) Atunci când sunt delegate funcții de păstrare ale altor active conform Directivei 2011/61/UE, este probabil ca delegarea să privească în majoritatea cazurilor funcții administrative. Prin urmare, atunci când deleagă funcții de păstrare, depozitarul trebuie să instituie și să aplice o procedură formalizată adecvată, pentru a se asigura că delegatul respectă permanent cerințele prevăzute la articolul 21 alineatul (11) litera (d) din Directiva 2011/61/UE. Pentru a se asigura un nivel suficient de protecție a activelor, este necesar să se stabilească anumite principii care trebuie aplicate atunci când se deleagă funcțiile de păstrare. În cazul delegării funcțiilor de custodie, este important să se stabilească principiile esențiale care trebuie aplicate efectiv pe tot parcursul procesului de delegare. Aceste principii nu trebuie considerate exhaustive, nici în privința stabilirii tuturor detaliilor exercitării de către depozitar a competenței, grijii și diligenței necesare, nici în privința stabilirii tuturor măsurilor legate chiar de principiile respective pe care trebuie să le ia depozitarul. Obligația de a monitoriza permanent partea terță căreia i-au fost delegate funcții de păstrare trebuie să constea în a verifica dacă aceasta îndeplinește corect toate funcțiile delegate și dacă respectă contractul de delegare. Partea terță trebuie să acționeze cu onestitate, cu bună credință, în interesul FIA și al investitorilor săi, în conformitate cu cerințele de reglementare și de supraveghere și trebuie să dovedească grija, diligența și competența care sunt așteptate în mod normal din partea unui practicant foarte prudent al acestei profesii financiare în circumstanțe comparabile. Depozitarul trebuie să reexamineze, printre altele, elementele evaluate în cursul procesului de selecție și de numire și să le încadreze în perspectivă, raportându-le la evoluția pieței. Forma de reexaminare periodică trebuie să reflecte circumstanțele, astfel încât depozitarul să fie în măsură să evalueze în mod adecvat riscurile legate de decizia de a încredința activele părții terțe. Frecvența reexaminării trebuie adaptată, astfel încât să corespundă întotdeauna condițiilor pieței și riscurilor asociate. Pentru a putea reacționa cu eficacitate în cazul unei posibile insolvențe a părții terțe, depozitarul trebuie să recurgă la planificarea pentru situații neprevăzute, care să includă elaborarea strategiilor alternative și eventuala selectare a unor furnizori alternativi, după caz. Deși pot reduce riscul de custodie cu care se confruntă un depozitar, măsurile respective nu afectează obligația de a restitui instrumentele financiare sau de a plăti o sumă corespunzătoare în cazul pierderii acestora, care depinde de îndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 21 alineatul (12) din Directiva 2011/61/UE.

(112) Atunci când deleagă funcții de păstrare, depozitarul trebuie să se asigure că cerințele prevăzute la articolul 21 alineatul (11) litera (d) punctul (iii) din Directiva 2011/61/UE sunt îndeplinite și că activele FIA cliente ale depozitarului sunt separate în mod adecvat. Această obligație trebuie, în special, să împiedice pierderea activelor FIA în cazul insolvenței părții terțe căreia i-au fost delegate funcțiile de păstrare. Pentru a reduce la minimum acest risc în țările în care efectele separării nu sunt recunoscute de legislația în domeniul insolvenței, depozitarul trebuie să ia măsuri suplimentare. Depozitarul poate informa în această privință FIA, sau AFIA care acționează în numele FIA, astfel încât aspectele respective ale riscului de custodie să fie luate în considerare în mod corespunzător la adoptarea deciziei de investiție, sau poate lua măsurile permise în jurisdicțiile locale pentru a proteja cât mai mult posibil activele împotriva insolvenței, în conformitate cu legislația locală. Mai mult, depozitarul poate interzice deficitele temporare în activele clienților, poate recurge la „tampoane” sau poate institui dispoziții de interzicere a utilizării unui sold debitor al unui client pentru compensarea soldului creditor al altui client. Deși pot reduce riscul de custodie cu care se confruntă un depozitar atunci când deleagă funcțiile de custodie, măsurile respective nu afectează obligația de a restitui instrumentele financiare sau de a plăti o sumă corespunzătoare în cazul pierderii acestora, care depinde de îndeplinirea cerințelor prevăzute de Directiva 2011/61/UE.

(113) Răspunderea depozitarului în conformitate cu articolul 21 alineatul (12) al doilea paragraf din Directiva 2011/61/UE intervine în cazul pierderii unui instrument financiar ținut în custodie de către depozitar însuși sau de către o parte terță căreia i-a fost delegată custodia, cu excepția situației în care depozitarul demonstrează că pierderea este urmarea unui eveniment extern situat dincolo de controlul său rezonabil, ale cărui consecințe, în pofida tuturor eforturilor rezonabile, nu pot fi evitate. Trebuie să se facă distincție între pierderea respectivă și o pierdere din investiții suportată de investitori din cauza scăderii valorii activelor în urma unei decizii de investiție.

(114) Pentru a fi recunoscută ca atare, este important ca pierderea să fie definitivă și să nu existe nicio perspectivă de recuperare a activului financiar. Astfel, situațiile în care un instrument financiar este numai temporar nedisponibil sau înghețat nu trebuie considerate pierderi în sensul articolului 21 alineatul (12) din Directiva 2011/61/UE. În schimb, pot fi identificate trei tipuri de situații în care pierderea trebuie considerată definitivă: atunci când instrumentul financiar nu mai există sau nu a existat niciodată; atunci când instrumentul financiar există, dar FIA a pierdut definitiv dreptul de proprietate asupra acestuia; atunci când FIA deține dreptul de proprietate, dar nu mai poate transfera titlul de proprietate sau nu mai poate crea drepturi de proprietate limitată asupra instrumentului financiar, în mod permanent.

(115) Se consideră că un instrument financiar nu mai există atunci când, de exemplu, acesta a dispărut în urma unei erori contabile care nu poate fi corectată sau atunci când nu a existat niciodată, fiind înregistrat în proprietatea FIA pe baza unor documente falsificate. Situațiile în care pierderea instrumentelor financiare este cauzată de un comportament fraudulos trebuie considerate ca fiind pierderi.

(116) Nu poate fi considerată pierdere situația în care instrumentul financiar a fost înlocuit cu un alt instrument financiar sau convertit într-un alt instrument financiar, de exemplu, atunci când acțiunile sunt anulate și înlocuite prin emiterea de noi acțiuni în cadrul reorganizării unei societăți. Un FIA nu trebuie considerat ca fiind permanent privat de dreptul de proprietate asupra instrumentului financiar, dacă FIA, sau AFIA care acționează în numele FIA, a transferat în mod legitim dreptul de proprietate unei părți terțe. În cazul în care există o distincție între proprietatea juridică și proprietatea asupra beneficiilor aduse de active, definiția pierderii trebuie să se refere la pierderea dreptului de proprietate asupra beneficiilor aduse de active.

(117) Depozitarul poate evita să răspundă în conformitate cu articolul 21 alineatul (12) din Directiva 2011/61/UE, numai în cazul unui eveniment extern situat dincolo de controlul său rezonabil, ale cărui consecințe, în pofida tuturor eforturilor rezonabile, nu pot fi evitate. Pentru a fi exonerat de răspundere, depozitarul trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a acestor condiții.

(118) În primul rând, trebuie să se stabilească dacă evenimentul care a condus la pierdere a fost extern. Răspunderea depozitarului nu trebuie să fie afectată de delegare și, prin urmare, un eveniment trebuie considerat extern dacă nu se produce în urma unui act sau a unei omisiuni efectuate de depozitar sau de partea terță căreia i-a fost delegată custodia instrumentelor financiare. Apoi trebuie să se stabilească dacă evenimentul este situat dincolo de controlul rezonabil, verificând dacă un depozitar prudent, acționând în mod rezonabil, nu ar fi putut face nimic pentru a împiedica producerea evenimentului. În cadrul acestor etape, atât evenimentele naturale, cât și actele unei autorități publice pot fi considerate evenimente externe situate dincolo de controlul rezonabil. Astfel, în contextul insolvenței unei părți terțe căreia i s-a delegat custodia, legislația țării în care instrumentele sunt ținute în custodie și care nu recunoaște efectele unei separări aplicate în mod corespunzător se consideră a fi un eveniment extern situat dincolo de controlul rezonabil. În schimb, o pierdere cauzată de neaplicarea cerințelor de separare prevăzute la articolul 21 alineatul (11) litera (d) punctul (iii) din Directiva 2011/61/UE, sau pierderea activelor rezultată din întreruperea activității părți terțe în urma insolvenței, nu poate fi considerată eveniment extern situat dincolo de controlul rezonabil.

(119) În sfârșit, depozitarul trebuie să dovedească faptul că pierderea, în ciuda tuturor eforturilor rezonabile, nu ar fi putut fi evitată. În acest context, depozitarul trebuie să informeze AFIA și să ia măsurile adecvate în funcție de circumstanțe. De exemplu, în situația în care consideră că singura măsură adecvată este de a ceda instrumentele financiare, depozitarul trebuie să informeze în mod cuvenit AFIA în acest sens, care, la rândul său, trebuie să-i transmită depozitarului în scris instrucțiunea de a continua să păstreze instrumentele financiare sau de a le ceda. Orice instrucțiune transmisă depozitarului de a continua păstrarea activelor trebuie raportată investitorilor FIA fără întârzieri nejustificate. AFIA sau FIA trebuie să țină seama în mod cuvenit de recomandările depozitarului. În funcție de circumstanțe, dacă depozitarul își păstrează preocuparea referitoare la faptul că standardul de protecție al instrumentului financiar nu este suficient în pofida avertismentelor repetate, acesta trebuie să ia în considerare posibilitatea de a întreprinde alte acțiuni, cum ar fi rezilierea contractului, cu condiția ca FIA să dispună de o perioadă de timp pentru a găsi un alt depozitar, în conformitate cu legislația națională.

(120) Pentru a se asigura același nivel de protecție a investitorilor, aceleași considerații trebuie să se aplice și delegatului căruia depozitarul i-a transferat prin contract răspunderea sa. Prin urmare, pentru a putea fi exonerat de răspunderea prevăzută la articolul 21 alineatul (12) din Directiva 2011/61/UE, delegatul trebuie să demonstreze că îndeplinește cumulativ aceleași condiții.

(121) În anumite circumstanțe, un depozitar se poate autoexonera de răspundere pentru pierderea instrumentelor financiare ținute în custodie de o parte terță căreia i-a fost delegată custodia. Pentru ca o astfel de exonerare de răspundere să fie permisă, trebuie să existe un motiv obiectiv pentru contractarea sa, care să fie acceptat atât de depozitar, cât și de FIA, sau de AFIA care acționează în numele FIA. Motivul obiectiv trebuie stabilit pentru fiecare exonerare de răspundere, ținând seama de circumstanțele concrete în care a fost delegată custodia.

(122) Atunci când se analizează un motiv obiectiv, trebuie găsit echilibrul corect pentru a asigura faptul că se poate recurge efectiv la exonerarea contractuală, dacă este necesar, și că sunt instituite suficiente măsuri de protecție pentru a evita orice utilizare abuzivă de către depozitar a exonerării contractuale de răspundere. Exonerarea contractuală de răspundere nu trebuie utilizată, în nicio împrejurare, pentru a eluda cerințele privind răspunderea depozitarului prevăzute de Directiva 2011/61/UE. Depozitarul trebuie să demonstreze că a fost forțat de circumstanțe specifice să delege custodia unei părți terțe. Contractarea unei exonerări trebuie să fie întotdeauna în interesul FIA sau al investitorilor săi, iar FIA, sau AFIA acționând în numele FIA, trebuie să precizeze în mod explicit faptul că acționează în sprijinul acestui interes. Situațiile în care se poate considera că un depozitar nu are alte opțiuni decât să delege custodia unor părți terțe trebuie indicate prin exemple de scenarii.

(123) Este important ca autoritățile competente să obțină informații corespunzătoare și suficiente, pentru a putea supraveghea activitățile AFIA și riscurile asociate acestora în mod adecvat și consecvent. De asemenea, întrucât activitățile AFIA pot avea efecte transfrontaliere, precum și asupra piețelor financiare, autoritățile competente trebuie să monitorizeze îndeaproape AFIA și FIA, pentru a putea lua măsurile adecvate de evitare a apariției riscurilor sistemice. Creșterea transparenței și a coerenței prin intermediul dispozițiilor privind raportarea și comunicarea informațiilor relevante, prevăzute în măsurile de punere în aplicare, trebuie să permită autorităților competente să detecteze riscurile apărute pe piețele financiare și să reacționeze în consecință.

(124) Este esențial ca investitorii să obțină informațiile minime necesare privind anumite AFIA și FIA, precum și structura acestora, pentru a putea lua deciziile corecte de investiții, adaptate nevoilor și înclinației lor către risc. Aceste informații trebuie să fie clare, fiabile, ușor de înțeles și prezentate cu claritate; atunci când informațiile despre diferite AFIA sau FIA pot fi comparate între ele, sau atunci când informațiile pot fi comparate de la o perioadă la alta, utilitatea lor crește. Înainte de comunicarea informațiilor către investitori, un AFIA nu trebuie să se angajeze în activități care pot afecta negativ înțelegerea obiectivă și utilizarea practică a acestor informații, cum ar fi cosmetizarea portofoliului (window dressing).

(125) Este necesar să se stabilească un cadru care să prevadă norme minime privind cerințele de raportare anuală, incluzând elementele principale și o listă neexhaustivă de posturi. Modificările substanțiale ale informațiilor, menționate la articolul 22 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2011/61/UE trebuie indicate în raportul anual în cadrul situațiilor financiare. Pe lângă lista neexhaustivă de posturi de bază pot fi adăugate posturi, rubrici și subtotaluri suplimentare, dacă prezentarea acestor elemente este relevantă pentru înțelegerea situației financiare sau a performanței globale a unui FIA. Elementele având naturi sau funcții diferite pot fi agregate, cu condiția ca acestea să nu aibă, în mod individual, o relevanță semnificativă. Aceste elemente pot fi agregate la „altă categorie”, precum „alte active” sau „alte pasive”. Posturile care nu se aplică unui anumit FIA nu trebuie prezentate. Indiferent de standardele de contabilitate aplicate în conformitate cu Directiva 2011/61/UE, toate activele trebuie evaluate cel puțin o dată pe an. Bilanțul sau situația activelor și pasivelor prevăzute de Directiva 2011/61/UE trebuie să includă, printre altele, numerarul și echivalentele de numerar. Astfel, pentru calcularea expunerii unui FIA, echivalentele de numerar trebuie considerate ca fiind investiții cu grad ridicat de lichiditate.

(126) În ceea ce privește conținutul și formatul raportului privind activitățile din exercițiul financiar, care trebuie să facă parte din raportul anual prevăzut de Directiva 2011/61/UE, acesta trebuie să includă o analiză corectă și echilibrată a activităților FIA, cu descrierea principalelor riscuri și investiții sau a incertitudinilor economice cu care se confruntă fondul. Această comunicare de informații nu trebuie să conducă la publicarea informațiilor confidențiale deținute de FIA, fapt care ar prejudicia fondul și investitorii săi. Prin urmare, dacă publicarea anumitor informații confidențiale ar avea un astfel de efect, acestea pot fi agregate la un nivel care să evite efectul dăunător; de exemplu, nu este nevoie să se redea performanța sau statisticile unei societăți sau ale unei investiții dintr-un portofoliu individual, care pot conduce la divulgarea informațiilor confidențiale deținute de fond. Aceste informații trebuie incluse în raportul de administrare, în măsura în care sunt de obicei prezentate împreună cu situațiile financiare.

(127) În ceea ce privește conținutul și formatul comunicării remunerațiilor atunci când datele sunt prezentate la nivelul AFIA, trebuie furnizate informații suplimentare prin indicarea alocării sau a defalcării remunerației totale corespunzătoare FIA respectiv. În acest scop, pot fi comunicate remunerația totală a AFIA defalcată pe componente fixe și variabile, o declarație privind faptul că aceste date se referă la întregul AFIA și nu la FIA, numărul de FIA și de OPCVM administrate de AFIA și activele totale administrate ale acestor FIA și OPCVM, cu o prezentare generală a politicii de remunerare și o trimitere la sursa la care întreaga politică de remunerare a AFIA poate fi consultată, la cerere, de către investitori. Pot fi furnizate detalii suplimentare prin comunicarea remunerației totale variabile finanțate de FIA prin plata comisioanelor de performanță sau a cotelor de profit (carried interest), după caz. Pe lângă comunicarea remunerațiilor, poate fi oportun ca AFIA să furnizeze informații despre criteriile financiare și nefinanciare ale politicilor și practicilor de remunerare a categoriilor relevante de personal, pentru a permite investitorilor să evalueze stimulentele create.

(128) Dacă FIA emite unități, transferul oricăror active în conturile de tip side pocket trebuie calculat, la data transferului, prin înmulțirea numărului de unități alocate transferului de active cu prețul pe unitate. Baza de evaluare trebuie să fie comunicată clar în toate circumstanțele și să includă data la care evaluarea a fost efectuată.

(129) În vederea administrării lichidităților, trebuie să se permită AFIA să încheie acorduri de împrumut în numele FIA pe care le administrează. Aceste acorduri pot avea o durată scurtă sau mai îndelungată. În ultimul caz, este mai probabil ca un astfel de acord să fie un acord special în scopuri de administrare a activelor nelichide.

(130) În conformitate cu principiul diferențierii și recunoscând diversitatea tipurilor de FIA, obligația AFIA de comunicare a informațiilor către investitori trebuie să varieze în funcție de tipul de FIA și să depindă și de alți factori, cum ar fi strategia de investiții și compoziția portofoliului.

(131) În conformitate cu Directiva 2011/61/UE, AFIA trebuie să furnizeze cu regularitate autorității competente din statul lor membru de origine anumite informații privind fiecare FIA din UE pe care îl administrează și fiecare FIA pe care îl comercializează în Uniune. Prin urmare, este important să se indice mai amănunțit informațiile ce trebuie furnizate și frecvența de raportare, care depind de valoarea activelor administrate din portofoliile FIA administrate de un anumit AFIA. Este necesar să fie prevăzute modele de raportare proforma, care trebuie completate de AFIA pentru FIA pe care le administrează. Atunci când o entitate autorizată în calitate de AFIA comercializează FIA care sunt administrate de alți AFIA, aceasta nu acționează ca administrator al FIA respective, ci ca intermediar, la fel ca orice firmă de investiții la care se referă Directiva 2004/39/CE. Prin urmare, entitatea respectivă nu trebuie să raporteze cu privire la aceste FIA, deoarece acest lucru ar conduce la dublarea sau multiplicarea rapoartelor. Cerința respectivă de raportare trebuie să se aplice însă în cazul AFIA din țări terțe care administrează FIA comercializate în Uniune.

(132) Pragul prevăzut de prezentul regulament activează numai cerințele de raportare stabilite de articolul 24 alineatul (4) din Directiva 2011/61/UE. Nu trebuie să se considere că un FIA, care are un efect de levier calculat în conformitate cu metoda angajamentului mai mic decât triplul valorii activului său net, utilizează în mod substanțial efectul de levier. Cu toate acestea, autoritățile competente pot solicita informații suplimentare, dacă acest lucru este necesar pentru monitorizarea eficace a riscurilor sistemice. Stabilirea unui prag de raportare asigură, de asemenea, colectarea în mod uniform în întreaga Uniune a informațiilor referitoare la apariția riscurilor sistemice și oferă securitate AFIA.

(133) Atribuțiile de supraveghere ale unei autorități competente, prevăzute la articolul 25 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE, sunt exercitate în contextul noului sistem de supraveghere și se încadrează în procesele de supraveghere permanentă și în evaluările permanente ale riscului sistemic la care sunt supuși AFIA de către autoritățile competente și autoritățile europene de supraveghere, în vederea asigurării stabilității și a integrității sistemului financiar. Autoritățile competente trebuie să utilizeze în mod corespunzător informațiile primite și să impună AFIA limite ale efectului de levier utilizat sau alte restricții cu privire la administrarea FIA, atunci când consideră că acest lucru este necesar pentru a asigura stabilitatea și integritatea sistemului financiar. Evaluarea riscului sistemic variază, în general, în funcție de mediul economic, în care AFIA, din perspectiva FIA pe care le administrează, are potențialul de a fi relevant din punct de vedere sistemic. Prin urmare, este esențială cerința ca autoritățile competente să obțină toate informațiile necesare pentru a evalua în mod adecvat aceste situații, în vederea evitării apariției riscului sistemic. Autoritățile competente trebuie ulterior să efectueze o evaluare aprofundată a informațiilor și să ia măsurile adecvate.

(134) Pentru a permite AFIA din UE să administreze și să comercializeze FIA din țări terțe, precum și AFIA din țări terțe să administreze și să comercializeze FIA în Uniune, Directiva 2011/61/UE solicită instituirea unor acorduri de cooperare adecvate cu autoritățile de supraveghere competente din țara terță în care este stabilit FIA din afara UE și/sau AFIA din afara UE. Astfel de acorduri de cooperare trebuie să asigure cel puțin un schimb eficient de informații care să permită autorităților competente din Uniune să își îndeplinească sarcinile în conformitate cu Directiva 2011/61/UE.

(135) Acordurile de cooperare trebuie să permită autorităților competente să își îndeplinească sarcinile de supraveghere a entităților din țări terțe și de control al respectării legislației de către acestea. Prin urmare, acordurile de cooperare trebuie să stabilească un cadru clar și concret pentru accesul la informații, efectuarea inspecțiilor la fața locului și asistența care trebuie furnizată de autoritățile țărilor terțe. Acordurile de cooperare trebuie să prevadă posibilitatea transmiterii informațiilor primite către alte autorități competente interesate, precum și către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe și către Comitetul European pentru Risc Sistemic.

(136) Pentru a permite autorităților competente, AFIA și depozitarilor să se adapteze noilor cerințe conținute în prezentul regulament, astfel încât acestea să poată fi aplicate în mod eficient și eficace, data de la care începe să se aplice prezentul regulament trebuie să corespundă datei de transpunere a Directivei 2011/61/UE,