Recitale
(1) Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) prevede reglementarea la nivelul Uniunii a instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP). Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) prevede reglementarea la nivelul Uniunii a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM). În mod similar, Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6) prevede reglementarea la nivelul Uniunii a administratorilor fondurilor de investiții alternative (AFIA). Toate cele trei directive prevăd cerințe prudențiale referitoare la administrarea riscurilor de către IORP, de către societățile de administrare și de investiții în privința OPCVM și respectiv de către AFIA.
(2) Unul dintre efectele crizei financiare este existența unei încrederi excesive din partea investitorilor, inclusiv IORP, OPCVM și fondurilor de investiții alternative (FIA), acordate ratingurilor de credit pentru a efectua investiții în instrumente de creanță, fără a evalua ei înșiși bonitatea emitenților unor astfel de instrumente. Pentru a îmbunătăți calitatea investițiilor efectuate de IORP, de OPCVM și de FIA și a-i proteja astfel pe investitorii în aceste fonduri, este adecvat să se prevadă ca IORP, societățile de administrare și de investiții cu privire la OPCVM și AFIA să evite să se bazeze exclusiv sau mecanic pe ratinguri de credit sau să le utilizeze ca fiind singurul parametru atunci când evaluează riscurile pe care le implică investițiile efectuate de IORP, de OPCVM și de FIA. Principiul general al evitării încrederii excesive în ratingurile de credit ar trebui așadar integrat în procesele și sistemele de administrare a riscurilor utilizate de IORP, de societățile de administrare și de investiții cu privire la OPCVM și AFIA și adaptat particularităților acestora.
(3) În vederea detalierii principiului general al evitării încrederii excesive în ratinguri de credit, care ar trebui introdus în Directivele 2009/65/CE și 2011/61/UE, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei pentru a se garanta că societățile de administrare și de investiții cu privire la OPCVM și AFIA sunt împiedicate efectiv să se bazeze în mod excesiv pe ratinguri de credit atunci când evaluează bonitatea activelor deținute. În acest sens, este adecvat să se modifice competențele conferite Comisiei prin directivele respective de a adopta acte delegate în ceea ce privește dispozițiile generale referitoare la procesele și sistemele de administrare a riscurilor utilizate de societățile de administrare și de investiții cu privire la OPCVM și AFIA. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și să publice rezultatele acestor consultări. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(4) Măsurile pertinente prevăzute în prezenta directivă ar trebui să fie complementare celorlalte dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (7). Dispozițiile respective prevăd obiectivul general de a reduce încrederea excesivă a investitorilor în ratingurile de credit și ar trebui să faciliteze atingerea respectivului obiectiv.
(5) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume de a contribui la reducerea încrederii excesive a IORP, a OPCVM și a FIA în ratingurile de credit atunci când efectuează investiții, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, acționând într-o manieră coordonată, și, în consecință, având în vedere structura și impactul la nivelul Uniunii ale activităților IORP, ale OPCVM și ale FIA și ale agențiilor de rating de credit, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(6) Prin urmare, Directivele 2003/41/CE, 2009/65/CE și 2011/61/UE ar trebui modificate în consecință.
(7) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (8), statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care explică relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente,