Începe proba gratuită

Decizie 2013/759 · CELEX 32013D0759

2013/759/UE: Decizia Consiliului din 12 decembrie 2013 privind măsuri tranzitorii referitoare la gestionarea FED între 1 ianuarie 2014 și intrarea în vigoare a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare

Data act
12.12.2013
Intrare in vigoare
14.12.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_335_R_0048_01
Status
In vigoare
Fondul European de Dezvoltare report de credit țări ACP țări și teritorii stăine de peste mări

Recitale

(1) Articolul 1 alineatul (5) din Acordul intern privind cel de al 10-lea FED prevede că fondurile celui de al 10-lea FED nu mai sunt angajate după data de 31 decembrie 2013, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, emite o decizie în sens contrar, la propunerea Comisiei.

(2) Punctul 5 din anexa Ib (Cadrul financiar multianual pentru perioada 2008-2013) la Acordul de parteneriat ACP-UE prevede că fondurile aferente celui de al 10-lea FED, cu excepția sumelor alocate Facilității de investiții, excluzând subvențiile la rata dobânzii aferente acestora, nu mai sunt angajate după 31 decembrie 2013, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, emite o decizie în sens contrar, la propunerea Comisiei.

(3) Articolul 1 alineatul (2) din anexa II Aa la Decizia de asociere peste mări prevede că fondurile celui de al 10-lea FED nu mai sunt angajate după 31 decembrie 2013, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, emite o decizie în sens contrar, la propunerea Comisiei.

(4) Articolul 13 alineatul (3) din Acordul intern privind cel de al 10-lea FED prevede că acesta se încheie pentru aceeași durată ca și cadrul financiar multianual al Acordului de parteneriat ACP-EU și că rămâne în vigoare atât timp cât este necesar pentru executarea integrală a tuturor operațiunilor finanțate în temeiul Acordului de parteneriat ACP-EU, al Deciziei de asociere peste mări și al cadrului financiar multianual respectiv.

(5) Organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă sunt descrise în Decizia 2010/427/UE a Consiliului (3).

(6) Intrarea în vigoare a celui de al 11-lea FED poate fi amânată pentru o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2014. Prin urmare, este oportun să se prevadă măsuri tranzitorii („facilitate de tranziție”) destinate să asigure disponibilitatea fondurilor pentru cooperarea cu țările ACP și cu țările și teritoriile de peste mări (TTPM), precum și pentru cheltuielile de sprijin, între ianuarie 2014 și data intrării în vigoare a Acordului intern privind al 11-lea FED, care să fie finanțate din soldurile și fondurile dezangajate provenite din cel de al 10-lea FED și din alte FED anterioare,

Articolul 1

Până la intrarea în vigoare a Acordului intern privind cel de al 11-lea FED, măsurile tranzitorii sub forma programelor de acțiune, a măsurilor individuale și a măsurilor speciale destinate partenerilor ACP, a deciziilor de finanțare în sprijinul TTPM și a programelor de acțiune specifice pentru cheltuielile de sprijin sunt finanțate dintr-o facilitate de tranziție, alcătuită din soldurile neangajate ale FED anterioare și din fondurile dezangajate din proiectele sau programele aferente FED respective. De asemenea, această facilitate de tranziție poate avea ca obiect granturi destinate finanțării subvenționărilor ratei dobânzii și a asistenței tehnice aferente proiectelor, granturi care sunt alocate Băncii Europene de Investiții, în conformitate cu articolele 1, 2 și 4 din anexa II la Acordul de parteneriat ACP-UE și cu Decizia de asociere peste mări. Aceste măsuri de finanțare de tranziție vizează facilitarea punerii în aplicare a documentelor de programare și răspunsul la necesitățile de ajutor de urgență. Fondurile angajate în cadrul facilității de tranziție respective sunt justificate în cadrul celui de-al 11-lea FED. Contribuțiile statelor membre, prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din acordurile interne privind cel de al 8-lea, cel de al 9-lea și cel de al 10-lea FED, sunt reduse în mod proporțional după intrarea în vigoare a Acordului intern privind cel de al 11-lea FED.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2014 până la intrarea în vigoare a Acordului intern privind cel de al 11-lea FED.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.