Începe proba gratuită

Regulament 2012/923 · CELEX 32012R0923

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei din 26 septembrie 2012 de stabilire a regulilor comune ale aerului și a dispozițiilor operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 și a Regulamentelor (CE) nr. 1265/2007, (CE) nr. 1794/2006, (CE) nr. 730/2006, (CE) nr. 1033/2006 și (UE) nr. 255/2010 Text cu relevanță pentru SEE

Data act
26.09.2012
Intrare in vigoare
02.11.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_281_R_0001_01
Status
In vigoare
control trafic aerian rețea de transport siguranță aeriană spațiu aerian trafic aerian

Recitale

(1) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 551/2004 și al Regulamentului (CE) nr. 216/2008, Comisia trebuie să adopte norme de aplicare pentru a institui dispoziții adecvate referitoare la regulile aerului pe baza standardelor și a practicilor recomandate ale Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) și trebuie să armonizeze aplicarea clasificării spațiilor aeriene a OACI, în scopul asigurării unei furnizări uniforme de servicii de trafic aerian sigure și eficiente în cadrul cerului unic european.

(2) În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 de stabilire a cadrului pentru crearea cerului unic european (3), Eurocontrol a primit un mandat pentru a asista Comisia la elaborarea unor norme de aplicare care să stabilească dispoziții adecvate referitoare la regulile aerului pe baza standardelor și a practicilor recomandate ale OACI și pentru a armoniza aplicarea clasificării spațiilor aeriene a OACI.

(3) Conform articolului 1 alineatul (3) și articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 și articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, inițiativa privind cerul unic european este menită să ajute statele membre în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul Convenției de la Chicago privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”) din 1944, oferind o interpretare și punere în aplicare comune.

(4) Obiectivul Regulamentului (CE) nr. 551/2004 este de a sprijini conceptul de spațiu aerian operațional mai integrat în contextul politicii comune în domeniul transporturilor și de a stabili proceduri comune de configurare, planificare și management, concomitent cu asigurarea desfășurării eficiente și în condiții de siguranță a managementului traficului aerian. Acest obiectiv este deosebit de relevant pentru implementarea rapidă a blocurilor funcționale de spațiu aerian în cerul unic european.

(5) Rezultatul activității desfășurate de grupul comun constituit de Comisie, Eurocontrol și OACI, care a consemnat diferențele naționale prezentate de statele membre în ceea ce privește standardele OACI referitoare la regulile aerului și dispozițiile conexe în domeniul serviciilor de navigație aeriană, confirmă nevoia de a standardiza normele comune și de a uniformiza diferențele în ceea ce privește cerul unic european.

(6) În vederea asigurării unui trafic aerian internațional sigur, eficient și rapid, precum și pentru a sprijini crearea de blocuri funcționale de spațiu aerian, toți participanții la cerul unic european trebuie să adere la un set comun de norme. Mai mult decât atât, crearea unui sistem de reglementare transparent, în cadrul căruia participanții pot beneficia de securitate juridică și previzibilitate, reprezintă un factor esențial pentru promovarea unor operațiuni transfrontaliere sigure. În acest scop, trebuie stabilite reguli ale aerului standardizate și dispoziții operaționale conexe privind serviciile și procedurile din navigația aeriană, care să fie completate, acolo unde este cazul, prin documente de îndrumare și/sau mijloace acceptabile de conformitate.

(7) Pentru a atinge aceste obiective, statele membre trebuie să notifice OACI numai diferențele europene stabilite de comun acord, în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Aceste diferențe trebuie stabilite și monitorizate printr-un proces permanent.

(8) Statele membre care au adoptat dispoziții suplimentare în completarea unui standard OACI trebuie să le aplice în continuare până în momentul în care vor fi acoperite de dispoziții adecvate ale Uniunii, cu condiția ca aceste dispoziții suplimentare să fie considerate încă necesare și să nu constituie o diferență în temeiul Convenției de la Chicago sau în raport cu dreptul în vigoare al Uniunii.

(9) Aplicarea prezentului regulament nu trebuie să aducă atingere obligațiilor și drepturilor deasupra mării libere care le revin statelor membre în conformitate cu articolul 12 din Convenția de la Chicago și, în special, cu anexa 2 la această convenție și nici obligațiilor care le revin statelor membre și Uniunii în temeiul Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării și obligațiilor statelor membre în temeiul Convenției privind reglementările internaționale pentru prevenirea coliziunilor pe mare din 1972.

(10) În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, cadrul de reglementare pentru crearea cerului unic european nu privește operațiunile militare și instruirea militară.

(11) Prezentul regulament nu vizează procesul existent de modificare a standardelor și practicilor recomandate ale OACI în cadrul Convenției de la Chicago.

(12) Extinderea competențelor AESA la siguranța managementului traficului aerian necesită coerență în ceea ce privește elaborarea normelor de aplicare în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 551/2004 și (CE) nr. 216/2008.

(13) Atunci când este necesar, dispozițiile inițiale trebuie revizuite pentru a asigura coerența între transpunerea dispozițiilor anexei 2 la Convenția de la Chicago, prevăzute în prezentul regulament, și viitoarele dispoziții stabilite în temeiul altor anexe la Convenția de la Chicago, care vor fi incluse în următoarele etape de lucru, precum și aplicarea normelor viitoare ale Uniunii.

(14) Acolo unde este cazul, alte acte legislative ale Uniunii trebuie actualizate pentru a face trimitere la prezentul regulament,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1) Obiectivul prezentului regulament este de a stabili reguli ale aerului comune și dispoziții operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană care să fie aplicabile traficului aerian general în cadrul domeniului de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 551/2004. (2) Prezentul regulament se aplică în special utilizatorilor spațiului aerian și aeronavelor implicate în traficul aerian general: (a) care desfășoară operațiuni către, în cadrul sau dinspre teritoriul Uniunii; (b) care poartă însemnele de naționalitate și de înmatriculare ale unui stat membru al Uniunii și care desfășoară operațiuni în orice spațiu aerian, în măsura în care nu contravin normelor publicate de țara care are jurisdicție asupra teritoriului survolat. (3) Prezentul regulament se aplică și autorităților competente ale statelor membre, furnizorilor de servicii de navigație aeriană și personalului de la sol relevant implicat în operațiuni cu aeronave.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. „acuratețe” înseamnă un grad de concordanță între valoarea estimată sau măsurată și valoarea reală; 2. „acord ADS-C” înseamnă un plan de raportare care stabilește condițiile de raportare a datelor ADS-C (și anume datele solicitate de unitatea de servicii de trafic aerian și frecvența rapoartelor ADS-C care trebuie convenite înainte de utilizarea ADS-C în furnizarea de servicii de trafic aerian); 3. „spațiu aerian consultativ” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite sau o rută desemnată în cuprinsul cărora este disponibil serviciul consultativ de trafic aerian; 4. „rută consultativă” înseamnă o rută desemnată de-a lungul căreia este disponibil serviciul consultativ de trafic aerian; 5. „zbor acrobatic” înseamnă manevre efectuate intenționat de o aeronavă ce presupun o schimbare bruscă a poziției sale, o poziție neobișnuită sau o variație neobișnuită a vitezei, care nu este necesară în condiții normale de zbor sau pentru instruirea în vederea obținerii altor licențe sau calificări decât calificarea de zbor acrobatic; 6. „aerodrom” înseamnă o suprafață definită (inclusiv clădirile, instalațiile și echipamentele) pe pământ sau pe apă sau pe o structură fixă, pe o structură fixă în larg sau pe o structură flotabilă, destinată a fi utilizată în totalitate sau în parte pentru sosirea, plecarea și mișcarea la sol a aeronavelor; 7. „serviciu de control de aerodrom” înseamnă un serviciu de control al traficului aerian pentru traficul de aerodrom; 8. „turn de control de aerodrom” înseamnă o unitate înființată în scopul de a furniza serviciul de control al traficului aerian traficului de aerodrom; 9. „trafic de aerodrom” înseamnă tot traficul de pe suprafața de manevră a unui aerodrom și toate aeronavele care zboară în vecinătatea unui aerodrom. Definiția unei aeronave care operează în vecinătatea unui aerodrom include aeronavele care intră sau ies din turul de pistă, dar nu se limitează la acestea; 10. „tur de pistă” înseamnă traseul specificat pe care trebuie să zboare aeronavele care operează în vecinătatea unui aerodrom; 11. „zonă de trafic de aerodrom” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite stabilit în jurul unui aerodrom pentru protecția traficului de aerodrom; 12. „lucru aerian” înseamnă o operare de aeronave în care aeronavele sunt utilizate pentru servicii specializate, precum agricultură, construcții, fotografiere, supraveghere, observare și patrulare, operațiuni de căutare și salvare, reclamă aeriană etc.; 13. „publicație de informare aeronautică” (Aeronautical Information Publication – AIP) înseamnă o publicație editată de un stat sau în numele unui stat, care conține informații aeronautice de durată, esențiale pentru navigația aeriană; 14. „serviciu mobil aeronautic” înseamnă un serviciu mobil între stațiile aeronautice și stațiile de la bordul aeronavelor sau între stațiile de la bordul aeronavelor, la care pot participa stațiile de salvare de la bord. La acest serviciu mai pot participa și stațiile radiobaliză care indică poziția în situații de urgență, pe frecvențe desemnate de alarmare și de urgență; 15. „stație aeronautică” înseamnă o stație terestră în serviciul mobil aeronautic. În anumite cazuri, o stație aeronautică poate fi situată, de exemplu, la bordul unei nave sau pe o platformă marină; 16. „avion” înseamnă o aeronavă motorizată, mai grea decât aerul, care este susținută în zbor în principal de reacțiile dinamice ale aerului asupra suprafețelor care rămân fixe în anumite condiții de zbor; 17. „sistem de evitare a coliziunii în zbor (ACAS)” înseamnă un sistem al aeronavei bazat pe semnalele unui transponder tip radar secundar de supraveghere (SSR) care funcționează independent de echipamentele de la sol pentru a asista pilotul în ceea ce privește aeronavele cu care ar putea intra în conflict și care sunt echipate cu transponder SSR; 18. „aeronavă” înseamnă orice aparat care se poate susține în atmosferă datorită reacțiilor aerului, altele decât reacțiile aerului asupra suprafeței pământului; 19. „adresă a aeronavei” înseamnă o combinație unică de 24 de biți disponibilă spre a fi atribuită unei aeronave în scopul comunicațiilor aer-sol, al navigației și al supravegherii; 20. „observație de la aeronava în zbor” înseamnă evaluarea unuia sau mai multor elemente meteorologice efectuată dintr-o aeronavă aflată în zbor; 21. „informație AIRMET” înseamnă informația elaborată și comunicată de un centru de veghe meteorologică referitoare la apariția sau apariția prognozată, pe rută, a unor fenomene meteorologice specifice care pot afecta siguranța zborului la niveluri joase și care nu au fost deja introduse în prognozele pentru zborurile la niveluri joase în regiunea de informare a zborului corespunzătoare sau într-o subregiune a acesteia; 22. „comunicații aer-sol” înseamnă comunicații bilaterale între aeronave și stațiile sau locurile de pe suprafața pământului; 23. „stație radio de control aer-sol” înseamnă o stație de telecomunicații aeronautice a cărei funcție principală este efectuarea comunicațiilor aferente operării și controlului aeronavelor într-o anumită zonă; 24. „raport din zbor” înseamnă un raport provenind de la o aeronavă aflată în zbor și emis în conformitate cu cerințele pentru raportarea poziției și raportarea informațiilor operaționale și/sau meteorologice; 25. „rulaj în apropierea solului” înseamnă mișcarea unui elicopter sau a unei aeronave cu decolare-aterizare verticală (VTOL) deasupra suprafeței unui aerodrom, efectuată în mod normal în efect de sol și la o viteză față de sol mai mică de 37 km/h (20 de noduri); 26. „trafic aerian” înseamnă toate aeronavele care se află în zbor sau care evoluează pe suprafața de manevră a unui aerodrom; 27. „serviciu consultativ de trafic aerian” înseamnă un serviciu furnizat în cuprinsul unui spațiu aerian consultativ pentru a asigura eșalonarea, în măsura posibilului, între aeronavele care operează după planuri de zbor IFR; 28. „autorizare din partea controlului traficului aerian” înseamnă autorizarea acordată unei aeronave pentru a-și continua activitatea în condițiile specificate de o unitate de control al traficului aerian; 29. „instrucțiune a controlului traficului aerian” înseamnă dispoziții emise de controlul traficului aerian pentru a solicita pilotului să întreprindă o acțiune specifică; 30. „serviciu de control al traficului aerian” înseamnă un serviciu furnizat în scopul: (a) de a preveni coliziunile: 1. dintre aeronave; și 2. pe suprafața de manevră, dintre aeronave și obstacole; și (b) de a fluidiza și de a menține un flux ordonat al traficului aerian; 31. „unitate de control al traficului aerian” este un termen generic care înseamnă, după caz, un centru de control regional, o unitate de control al apropierii sau un turn de control de aerodrom; 32. „serviciu de trafic aerian (ATS)” este un termen generic care înseamnă, după caz, un serviciu de informare a zborurilor, un serviciu de alarmare, un serviciu consultativ de trafic aerian, un serviciu de control al traficului aerian (serviciu de control regional, serviciu de control al apropierii sau serviciu de control de aerodrom); 33. „spații aeriene pentru servicii de trafic aerian” înseamnă spații aeriene de dimensiuni definite, desemnate în ordine alfabetică, în cadrul cărora pot fi efectuate anumite tipuri de zboruri și pentru care se specifică servicii de trafic aerian și reguli de exploatare; 34. „birou de raportare al serviciilor de trafic aerian” înseamnă o unitate înființată în scopul de a primi rapoarte privind serviciile de trafic aerian și planuri de zbor depuse înainte de plecare; 35. „unitate de servicii de trafic aerian (ATS)” este un termen generic care înseamnă, după caz, o unitate de control al traficului aerian, un centru de informare a zborurilor, o unitate de servicii de informare a zborurilor a unui aerodrom sau un birou de raportare al serviciilor de trafic aerian; 36. „cale aeriană” înseamnă o regiune de control sau o porțiune a acesteia definită sub forma unui culoar; 37. „serviciu de alarmare” înseamnă un serviciu furnizat pentru notificarea organizațiilor relevante cu privire la aeronavele care necesită acțiuni de căutare și salvare și pentru asistarea organizațiilor respective conform necesităților; 38. „aerodrom de rezervă” înseamnă un aerodrom spre care se poate îndrepta o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să își continue zborul către aerodromul pe care intenționa să aterizeze sau să aterizeze pe acesta. Aerodromurile de rezervă cuprind următoarele categorii: (a) „aerodrom de rezervă la decolare”, un aerodrom de rezervă pe care o aeronavă poate ateriza în caz că acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare, iar aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop; (b) „aerodrom de rezervă pe rută”, un aerodrom pe care o aeronavă ar putea ateriza în urma apariției unei situații anormale sau de urgență în timpul zborului pe rută; (c) „aerodrom de rezervă pe rută ETOPS”, un aerodrom de rezervă convenabil și adecvat pe care un avion ar putea ateriza în urma opririi unui motor sau a apariției unei alte situații anormale sau de urgență în timpul zborului pe rută într-o operațiune ETOPS; (d) „aerodrom de rezervă la destinație” înseamnă un aerodrom de rezervă spre care se poate îndrepta o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze la aerodromul pe care intenționa să aterizeze; 39. „altitudine” înseamnă distanța în plan vertical până la un nivel, un punct sau un obiect considerat drept punct, măsurată față de nivelul mediu al mării (MSL); 40. „serviciu de control al apropierii” înseamnă un serviciu de control al traficului aerian pentru zborurile controlate care sosesc sau pleacă; 41. „unitate de control al apropierii” înseamnă o unitate înființată în scopul de a furniza serviciul de control al traficului aerian zborurilor controlate care sosesc sau pleacă de la unul sau mai multe aerodromuri; 42. „platformă” înseamnă o zonă definită, destinată staționării aeronavelor în scopul îmbarcării sau debarcării pasagerilor, încărcării sau descărcării poștei sau mărfurilor, alimentării cu combustibil, staționării sau întreținerii; 43. „centru regional de control” (area control centre – ACC) înseamnă o unitate înființată în scopul de a furniza serviciul de control al traficului aerian zborurilor controlate în cuprinsul unor regiuni de control aflate în jurisdicția sa; 44. „serviciu de control regional” înseamnă serviciul de control al traficului aerian pentru zborurile controlate în regiuni de control; 45. „navigație de suprafață (RNAV)” înseamnă o metodă de navigație care permite operarea unei aeronave pe orice traiectorie de zbor dorită în limitele de acoperire ale unor mijloace de navigație de la sol sau din spațiu sau în limitele de capacitate ale unor mijloace autonome proprii sau a unei combinații a acestora; 46. „rută ATS” înseamnă o rută specificată, proiectată în scopul direcționării fluxului de trafic după cum este necesar pentru furnizarea serviciilor de trafic aerian; 47. „transmisiune de supraveghere dependentă automată (ADS-B)” înseamnă un mijloc prin care aeronavele, vehiculele de aerodrom sau alte obiecte pot să transmită și/sau să primească în mod automat date, cum ar fi cele privind identificarea, poziția sau alte date suplimentare, după caz, în modul transmisiune printr-o legătură de date (data link); 48. „contract de supraveghere dependentă automată (ADS-C)” înseamnă un mijloc prin care, între sistemul de la sol și aeronavă, se transmit termenii unui acord ADS-C printr-o legătură de date și care precizează condițiile în care ar urma să fie inițiate rapoartele ADS-C și datele care ar urma să fie conținute de aceste rapoarte; 49. „serviciu de informare automată pentru zona terminală (ATIS)” înseamnă furnizarea automată de informații curente, de rutină către aeronavele care sosesc și pleacă, în regim de 24 ore continuu sau într-un interval specificat al unei zile: (a) „serviciul de informare automată prin legătură de date în zona terminală (D-ATIS)”, însemnând furnizarea de ATIS prin legătură de date; (b) „serviciu de informare automată prin voce în zona terminală (Voice-ATIS)”, însemnând furnizarea de ATIS prin transmisiuni de voce, continue și repetate; 50. „plafon” înseamnă înălțimea deasupra solului sau a apei a bazei celui mai de jos strat de nori sub 6 000 m (20 000 ft) care acoperă mai mult de jumătate din suprafața cerului; 51. „punct de schimbare a frecvenței” înseamnă punctul în care se așteaptă ca o aeronavă care navighează pe un segment de rută ATS definit prin referință la radiofaruri omnidirecționale de frecvență foarte înaltă să transfere referința principală de navigație de la mijlocul de navigație rămas în spatele aeronavei la următorul mijloc de navigație; 52. „limita autorizării” înseamnă punctul până la care unei aeronave i-a fost acordată o autorizare ATC; 53. „nor semnificativ din punct de vedere operațional” înseamnă un nor cu înălțimea bazei sub 1 500 m (5 000 ft) sau sub altitudinea minimă de sector, luându-se în considerare valoarea mai mare, sau un nor cumulonimbus sau cumulus congestus la orice înălțime; 54. „cod (SSR)” înseamnă numărul atribuit unui anumit semnal de răspuns sub formă de impulsuri multiple, transmis de un transponder în modul A sau în modul C; 55. „autoritate competentă” înseamnă autoritatea desemnată de statul membru ca fiind competentă să asigure conformitatea cu cerințele prezentului regulament; 56. „regiune de control” înseamnă un spațiu aerian controlat care se întinde în sus de la o limită specificată deasupra pământului; 57. „aerodrom controlat” înseamnă un aerodrom la care se furnizează serviciul de control al traficului aerian pentru traficul de aerodrom, indiferent dacă există sau nu o zonă de control; 58. „spațiu aerian controlat” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite în interiorul căruia se furnizează serviciul de control al traficului aerian în conformitate cu clasa spațiului aerian respectiv; 59. „zbor controlat” înseamnă orice zbor care se supune unei autorizări din partea controlului traficului aerian; 60. „comunicații controlor-pilot prin legătură de date (CPDLC)” înseamnă un mijloc de comunicare între controlor și pilot, folosind legături de date pentru comunicațiile ATC; 61. „zonă de control” înseamnă un spațiu aerian controlat care se extinde în sus de la suprafața pământului până la o limită superioară specificată; 62. „urcare de croazieră” înseamnă o tehnică de zbor de croazieră a unui avion, care are ca rezultat o creștere netă în altitudine pe măsură ce masa avionului scade; 63. „nivel de croazieră” înseamnă un nivel menținut pe parcursul unei porțiuni semnificative a unui zbor; 64. „plan de zbor curent (CPL)” înseamnă planul de zbor, inclusiv modificările, dacă există, aduse prin autorizări ulterioare; 65. „zonă periculoasă” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite în cadrul căruia pot avea loc activități periculoase pentru zborul aeronavelor în intervale specificate; 66. „comunicații prin legătură de date” înseamnă o formă de comunicare destinată schimbului de mesaje printr-o legătură de date; 67. „punct de referință” înseamnă o cantitate sau o serie de cantități care pot servi drept referință sau bază pentru calculul altor cantități; 68. „autorizare în aval” înseamnă o autorizare acordată unei aeronave de o unitate de control al traficului aerian care nu este autoritatea de control actuală a respectivei aeronave; 69. „timp necesar estimat” înseamnă timpul estimat necesar pentru a înainta de la un punct semnificativ la altul; 70. „ora estimată de punere în mișcare” înseamnă ora la care se estimează că aeronava va începe mișcarea asociată plecării; 71. „ora estimată de sosire” înseamnă, pentru zborurile IFR, ora la care se estimează că aeronava va sosi la verticala acelui punct desemnat, definit prin raportare la mijloace de navigație, de la care se intenționează inițierea unei proceduri de apropiere instrumentală sau, dacă nu există mijloace de navigație asociate aerodromului respectiv, ora la care aeronava va sosi la verticala aerodromului. Pentru zborurile VFR, înseamnă ora la care se estimează că aeronava va sosi la verticala aerodromului; 72. „ora prevăzută pentru apropiere” înseamnă ora la care ATC se așteaptă ca o aeronavă care sosește, în urma unei întârzieri, să părăsească reperul de așteptare pentru a finaliza apropierea în vederea aterizării. Ora reală de părăsire a reperului de așteptare va depinde de autorizarea de apropiere; 73. „plan de zbor depus (FPL)” înseamnă planul de zbor așa cum a fost depus la o unitate ATS de către pilot sau un reprezentant desemnat, fără nicio modificare ulterioară; 74. „membru al echipajului de zbor” înseamnă un membru de echipaj titular al unei licențe, cu atribuții esențiale pentru operarea unei aeronave în timpul unei perioade de serviciu pentru zbor; 75. „centru de informare a zborurilor” înseamnă o unitate înființată în scopul de a furniza serviciul de informare a zborurilor și serviciul de alarmare; 76. „regiune de informare a zborurilor” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite, în cadrul căruia se furnizează serviciul de informare a zborurilor și serviciul de alarmare; 77. „serviciu de informare a zborurilor” înseamnă un serviciu furnizat în scopul de a oferi indicații și informații utile pentru desfășurarea sigură și eficientă a zborurilor; 78. „nivel de zbor” înseamnă o suprafață de presiune atmosferică constantă, care este exprimată față de o presiune de referință specificată, de 1 013,2 hectopascali (hPa), și care este separată de alte suprafețe asemănătoare prin intervale de presiune specificate; 79. „plan de zbor” înseamnă informații specificate furnizate unităților de servicii de trafic aerian cu privire la zborul sau la o porțiune din zborul pe care o aeronavă intenționează să îl efectueze; 80. „vizibilitate în zbor” înseamnă vizibilitatea înspre înainte din carlinga unei aeronave în zbor; 81. „prognoză” înseamnă o exprimare a condițiilor meteorologice prevăzute pentru o anumită oră sau interval de timp și pentru o zonă sau o porțiune de spațiu aerian specificată; 82. „vizibilitate la sol” înseamnă vizibilitatea la un aerodrom, așa cum este raportată de un observator acreditat sau de sisteme automate; 83. „cap” înseamnă direcția spre care este orientată axa longitudinală a unei aeronave, exprimată de regulă în grade față de direcția Nord (adevărat, magnetic, compas sau grilă); 84. „înălțime” înseamnă distanța pe verticală până la un nivel, punct sau obiect considerat drept punct, măsurată de la un punct de referință specificat; 85. „elicopter” înseamnă o aeronavă mai grea decât aerul, susținută în zbor în principal de reacțiile aerului cu unul sau mai multe rotoare acționate de motor pe axe esențial verticale; 86. „spațiu aerian de deasupra mării libere” înseamnă spațiul aerian de după teritoriul terestru și mările teritoriale, așa cum se specifică în Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării (Montego Bay, 1982); 87. „IFR” înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor instrumental; 88. „zbor IFR” înseamnă un zbor desfășurat în conformitate cu regulile de zbor instrumental; 89. „IMC” înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna condițiile meteorologice de zbor instrumental; 90. „procedură de apropiere instrumentală (IAP)” înseamnă o serie de manevre predeterminate efectuate cu ajutorul instrumentelor de bord, cu o marjă specificată de protecție față de obstacole, începând de la reperul apropierii inițiale sau, acolo unde este aplicabil, de la începutul unei rute de sosire definite, până un punct de la care aterizarea poate fi finalizată și, în continuare, dacă nu se efectuează aterizarea, până la o poziție în care se aplică criteriile de trecere a obstacolelor pentru zona de așteptare sau pentru zborul pe rută. Procedurile de apropiere instrumentală sunt clasificate după cum urmează: (a) procedura de apropiere de non-precizie (NPA), însemnând o procedură de apropiere instrumentală care utilizează ghidare laterală, dar nu utilizează ghidare verticală; (b) procedura de apropiere cu ghidare verticală (APV), însemnând o procedură de apropiere instrumentală care utilizează ghidare laterală și verticală, dar nu îndeplinește cerințele stabilite pentru operațiunile de apropiere de precizie și aterizare; (c) procedura de apropiere de precizie (PA), însemnând o procedură de apropiere instrumentală care utilizează ghidare laterală și verticală de precizie, cu minimele determinate de categoria de operațiune; 91. „condiții meteorologice de zbor instrumental (IMC)” înseamnă condiții meteorologice exprimate ca vizibilitate, distanță față de nori și plafon, inferioare minimelor specificate pentru condițiile meteorologice de zbor la vedere; 92. „suprafață de aterizare” înseamnă acea parte a unei suprafețe de mișcare destinată aterizării sau decolării aeronavelor; 93. „nivel” înseamnă un termen generic care se referă la poziția pe verticală a unei aeronave în zbor și care desemnează, după caz, înălțimea, altitudinea sau nivelul de zbor; 94. „suprafață de manevră” înseamnă acea parte a unui aerodrom destinată a fi utilizată pentru decolarea, aterizarea și rularea aeronavelor, excluzând platformele; 95. „mod (SSR)” înseamnă identificatorul convențional legat de funcțiile specifice ale semnalelor de interogare transmise de un interogator SSR. Există patru moduri specificate în Anexa 10 OACI: A, C, S și intermod; 96. „suprafață de mișcare” înseamnă acea parte a unui aerodrom destinată a fi utilizată pentru decolarea, aterizarea și rularea aeronavelor, care cuprinde suprafața de manevră și platforma (platformele); 97. „noapte” înseamnă perioada dintre sfârșitul crepusculului civil și începutul răsăritului civil. Crepusculul civil se încheie seara când centrul discului soarelui este cu 6 grade sub orizont, iar răsăritul civil începe dimineața când centrul discului soarelui este cu 6 grade sub orizont; 98. „obstacol” înseamnă toate obiectele fixe (atât temporare, cât și permanente) și mobile sau părți ale acestora, care: (a) se află într-o zonă destinată pentru mișcarea la sol a aeronavelor; sau (b) se extind deasupra unei suprafețe definite destinate să protejeze aeronavele în zbor; sau (c) se află în afara acestor suprafețe definite și au fost evaluate ca reprezentând un pericol pentru navigația aeriană; 99. „loc de operare” înseamnă un loc ales de operator sau de pilotul comandant pentru aterizare, decolare și/sau operațiuni cu încărcături suspendate; 100. „pilot comandant” înseamnă pilotul desemnat de operator sau, în cazul aviației generale, de proprietar ca fiind la comandă și responsabil pentru derularea în siguranță a unui zbor; 101. „altitudine barometrică” înseamnă o presiune atmosferică exprimată ca altitudine care corespunde acelei presiuni în atmosfera standard, așa cum este definită în anexa 8 partea 1 la Convenția de la Chicago; 102. „consumul problematic de substanțe” înseamnă consumul uneia sau mai multor substanțe psihoactive de către personalul aeronautic în așa fel încât: (a) constituie un risc direct pentru consumator sau pune în pericol viețile, sănătatea sau bunăstarea altora; și/sau (b) creează sau înrăutățește o problemă sau tulburare profesională, socială, mentală sau fizică; 103. „zonă interzisă” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite, deasupra teritoriului sau apelor teritoriale ale unui stat, în interiorul căruia zborul aeronavelor este interzis; 104. „substanțe psihoactive” înseamnă alcool, opioide, canabinoide, sedative și hipnotice, cocaină, alți psihostimulanți, halucinogeni și solvenți volatili, fiind excluse cafeaua și tutunul; 105. „radar” înseamnă un dispozitiv de radiodetecție care furnizează informații privind distanța, azimutul și/sau cota obiectelor; 106. „spațiu aerian cu comunicație radio obligatorie (RMZ)” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite în interiorul căruia transportul la bord și utilizarea echipamentelor radio sunt obligatorii; 107. „serviciu de radionavigație” înseamnă un serviciu care furnizează informații de ghidare sau date de poziție prin intermediul unuia sau mai multor mijloace de radionavigație în scopul operării eficiente și în siguranță a aeronavelor; 108. „radiotelefonie” înseamnă o formă de radiocomunicație prevăzută în principal pentru schimbul de informații prin voce; 109. „plan de zbor repetitiv” înseamnă un plan de zbor referitor la o serie de zboruri individuale operate regulat, repetate frecvent și având caracteristici de bază identice, care este depus de un operator spre a fi păstrat și utilizat în mod repetat de către unitățile ATS; 110. „punct de raport” înseamnă un reper geografic precizat față de care poate fi raportată poziția unei aeronave; 111. „zonă restricționată” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite, deasupra teritoriului sau a apelor teritoriale ale unui stat, în interiorul căruia zborul aeronavelor se poate efectua în anumite condiții specificate; 112. „segment de rută” înseamnă o rută sau un tronson de rută pe care se zboară fără escală; 113. „pistă” înseamnă o suprafață dreptunghiulară definită, pe un aerodrom terestru, pregătită pentru aterizarea și decolarea aeronavelor; 114. „poziție de așteptare la pistă” înseamnă o poziție desemnată cu intenția de a proteja o pistă, o suprafață de limitare a obstacolelor sau o zonă critică/sensibilă a ILS/MLS, la care aeronavele și vehiculele aflate în rulare trebuie să oprească și să aștepte dacă nu au fost autorizate să procedeze altfel de către turnul de control de aerodrom; 115. „distanță vizuală în lungul pistei (RVR)” înseamnă distanța până la care pilotul unei aeronave aflate pe axul pistei poate vedea marcajele de pe suprafața pistei sau luminile care delimitează pista sau care identifică axul acesteia; 116. „personal critic pentru siguranță” înseamnă persoane care pot periclita siguranța aviatică dacă își execută în mod inadecvat sarcinile și funcțiile, incluzând, printre alții, membrii echipajului, personalul de întreținere a aeronavelor și controlorii de trafic aerian; 117. „planor” înseamnă o aeronavă mai grea decât aerul care este susținută în zbor de reacția dinamică a aerului asupra suprafețelor sale portante fixe și al cărei zbor liber nu depinde de un motor, incluzând și deltaplanele, parapantele și alte aeronave comparabile; 118. „radar secundar de supraveghere (SSR)” înseamnă un sistem radar de supraveghere care utilizează emițătoare/receptoare (interogatoare) și transpondere; 119. „informație SIGMET” înseamnă o informație emisă de un centru de veghe meteorologică privind apariția sau apariția prognozată, pe rută, a unor fenomene meteorologice specifice care pot afecta siguranța operațiunilor cu aeronave; 120. „suprafață de semnalizare” înseamnă o suprafață pe un aerodrom utilizată pentru dispunerea semnalelor de la sol; 121. „punct semnificativ” înseamnă un reper geografic precizat utilizat pentru a defini o rută ATS sau traseul de zbor al unei aeronave și pentru alte scopuri legate de navigație și ATS; 122. „zbor VFR special” înseamnă un zbor VFR autorizat de controlul traficului aerian să se deruleze într-o zonă de control în condiții meteorologice cu valori inferioare condițiilor VMC; 123. „aeronavă rătăcită” înseamnă o aeronavă care a deviat semnificativ de la traiectoria intenționată sau care raportează că s-a pierdut; 124. „radar de supraveghere” înseamnă echipament radar utilizat pentru determinarea poziției unei aeronave în distanță și azimut; 125. „rulare” înseamnă mișcarea unei aeronave pe suprafața unui aerodrom sau a unui loc de operare cu ajutorul mijloacelor proprii, excluzând decolarea și aterizarea; 126. „cale de rulare” înseamnă o traiectorie definită pe suprafața unui aerodrom terestru, destinată rulării aeronavelor și asigurării legăturii între părți diferite ale aerodromului, incluzând: (a) culoar de rulare pentru parcare, însemnând o porțiune a unei platforme desemnată drept cale de rulare și destinată să asigure accesul aeronavelor numai la pozițiile de parcare; (b) cale de rulare pe platformă, însemnând o porțiune a unui sistem de căi de rulare situată pe platformă și destinată să asigure o rută de rulare pentru traversarea platformei; (c) cale de rulare pentru degajare rapidă, însemnând o cale de rulare legată în unghi ascuțit cu o pistă și proiectată astfel încât să permită avioanelor care aterizează să degajeze pista la viteze mai mari decât permit alte căi de rulare pentru degajare, reducându-se astfel timpul de ocupare a pistei; 127. „teritoriu” înseamnă regiunile terestre și apele teritoriale adiacente acestora aflate sub suveranitatea, suzeranitatea, protecția sau mandatul unui stat; 128. „pragul pistei” înseamnă începutul acelei porțiuni de pistă utilizabile pentru aterizare; 129. „timp total necesar estimat” înseamnă: (a) în cazul zborurilor IFR, timpul estimat necesar de la decolare până la sosirea la verticala unui punct desemnat, definit prin referire la mijloace de navigație, de la care se intenționează începerea unei proceduri de apropiere instrumentală sau, dacă la aerodromul de destinație nu există nici un mijloc de navigație, timpul estimat necesar pentru a ajunge la verticala aerodromului de destinație; (b) în cazul zborurilor VFR, timpul estimat necesar de la decolare până la sosirea la verticala aerodromului de destinație; 130. „traiect” înseamnă proiecția pe suprafața pământului a traiectoriei unei aeronave, a cărei direcție în orice punct se exprimă de obicei în grade față de direcția Nord (adevărat, magnetic sau grilă); 131. „indicație de evitare a traficului” înseamnă o indicație furnizată de o unitate de servicii de trafic aerian care specifică manevre în scopul de a asista pilotul să evite o coliziune; 132. „informare de trafic” înseamnă informații emise de o unitate de servicii de trafic aerian în scopul de a alerta un pilot despre alt trafic aerian cunoscut sau observat, care poate fi în proximitatea poziției sale sau a rutei de zbor intenționate, precum și de a ajuta pilotul să evite o coliziune; 133. „punct de transfer al controlului” înseamnă un punct definit situat de-a lungul traiectoriei de zbor a unei aeronave, la care responsabilitatea pentru furnizarea serviciului de control al traficului aerian pentru aeronavă se transferă de la o unitate sau poziție de control la următoarea unitate sau poziție de control; 134. „altitudine de tranziție” înseamnă altitudinea la care sau sub care poziția pe verticală a unei aeronave este controlată prin raportare la altitudini; 135. „nivel de tranziție” înseamnă cel mai de jos nivel de zbor disponibil pentru utilizare deasupra altitudinii de tranziție; 136. „spațiu aerian cu comunicație prin transponder obligatorie (TMZ)” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite în interiorul căruia transportul la bord și utilizarea transponderelor de raportare a altitudinii barometrice sunt obligatorii; 137. „aeronavă neidentificată” înseamnă o aeronavă despre care s-a observat sau s-a raportat că operează într-o zonă anume, dar a cărei identitate nu a fost stabilită; 138. „balon liber nepilotat” înseamnă o aeronavă nepropulsată, nepilotată, mai ușoară decât aerul, aflată în zbor liber; 139. „VFR” înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor la vedere; 140. „zbor VFR” înseamnă un zbor desfășurat în conformitate cu regulile de zbor la vedere; 141. „vizibilitate” înseamnă vizibilitatea pentru scopuri aeronautice, care este valoarea cea mai mare dintre: (a) distanța cea mai mare la care un obiect negru de dimensiuni corespunzătoare, situat în apropierea solului, poate fi văzut și recunoscut atunci când este observat pe un fond luminos; (b) distanța cea mai mare la care lumini de aproximativ 1 000 de candele pot fi văzute și identificate pe un fond neiluminat; 142. „condiții meteorologice de zbor la vedere” înseamnă condiții meteorologice exprimate ca vizibilitate, distanță față de nori și plafon, egale cu minime specificate sau superioare acestora; 143. „VMC” înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna condițiile meteorologice de zbor la vedere.

Articolul 4

Scutiri pentru operațiuni speciale

(1) La cererea entităților care desfășoară activitățile următoare, autoritățile competente pot acorda respectivelor entități scutiri de la cerințele specifice cuprinse în prezentul regulament pentru următoarele activități de interes public și pentru pregătirea necesară în vederea desfășurării activităților în condiții de siguranță: (a) misiuni polițienești și vamale; (b) supravegherea traficului și misiuni de urmărire; (c) misiuni de control al mediului efectuate de autoritățile publice sau în numele acestora; (d) căutare și salvare; (e) zboruri medicale; (f) evacuări; (g) stingerea incendiilor; (h) scutiri necesare pentru a asigura securitatea zborurilor efectuate de șefi de state, miniștri și funcționari de stat de rang comparabil. (2) Autoritatea competentă care autorizează aceste scutiri informează AESA cu privire la natura scutirilor în termen de cel mult două luni de la aprobarea scutirilor. (3) Prezentul articol nu aduce atingere articolului 3 și poate fi aplicat în cazurile în care activitățile enumerate la alineatul (1) nu pot fi desfășurate ca trafic aerian operațional sau în care acestea nu pot beneficia altfel de măsurile derogatorii cuprinse în prezentul regulament.

Articolul 5

Diferențe

(1) În urma intrării în vigoare a prezentului regulament și cel târziu la data aplicabilității acestuia, statele membre: (a) informează oficial OACI că se retrag toate diferențele notificate anterior cu privire la standardele și practicile recomandate ale OACI acoperite de prezentul regulament, cu excepția celor legate de interesele esențiale ale politicilor de securitate și de apărare ale statelor membre în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004; (b) notifică OACI diferențele stabilite de comun acord cuprinse în suplimentul la anexa la prezentul regulament. (2) În conformitate cu anexa 15 la Convenția de la Chicago, fiecare stat membru publică în publicația sa de informare aeronautică diferențele stabilite de comun acord notificate OACI în conformitate cu alineatul (1) litera (b), precum și orice altă dispoziție necesară din considerente locale de securitate și apărare aeriană în conformitate cu alineatul (1) litera (a).

Articolul 6

Monitorizarea modificărilor

(1) În urma intrării în vigoare a prezentului regulament, Comisia instituie, cu sprijinul Eurocontrol și AESA, un proces permanent: (a) pentru a asigura că se monitorizează și se analizează orice modificare adoptată în cadrul Convenției de la Chicago care prezintă interes pentru domeniul de aplicare al prezentului regulament; și (b) pentru elaborarea de propuneri de modificare ale anexei la prezentul regulament, acolo unde este cazul. (2) Dispozițiile de la articolul 5 din prezentul regulament referitoare la retragerea și notificarea diferențelor și la publicarea acestora în publicația de informare aeronautică, precum și dispozițiile de la articolul 7 referitoare la modificările aduse anexei se aplică după caz.

Articolul 7

Modificări aduse anexei

(1) Anexa se modifică în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004. (2) Modificările vizate de alineatul (1) pot include, printre altele, modificările necesare pentru a asigura coerența dispozițiilor legislative în cadrul viitoarei extinderi a prezentului regulament astfel încât să conțină dispozițiile relevante ale altor anexe și documente OACI decât anexa 2 sau modificările care rezultă din actualizarea respectivelor anexe și documente OACI sau din modificarea oricărui regulament relevant al Uniunii.

Articolul 8

Măsuri tranzitorii și suplimentare

(1) Statele membre care, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, au adoptat dispoziții suplimentare care completează un standard OACI se asigură că respectivele dispoziții sunt în conformitate cu prezentul regulament. (2) În scopul prezentului articol, astfel de dispoziții suplimentare care completează un standard OACI nu trebuie să constituie o diferență în temeiul Convenției de la Chicago. Statele membre publică aceste dispoziții suplimentare, precum și orice elemente care fac obiectul unei decizii a autorității competente în temeiul prezentului regulament, prin intermediul publicațiilor proprii de informare aeronautică. Acestea informează totodată Comisia și AESA în termen de cel mult două luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament sau în momentul adoptării dispoziției suplimentare.

Articolul 9

Cerințe de siguranță

În urma intrării în vigoare a prezentului regulament, fără a aduce atingere articolului 7 și pentru a menține sau pentru a îmbunătăți nivelurile de siguranță existente, statele membre se asigură că, în contextul unui proces de management al siguranței care abordează toate aspectele legate de punerea în aplicare a prezentului regulament, se efectuează, înainte de modificările efective aduse procedurilor aplicate anterior, o evaluare a siguranței cu privire la planul de punere în aplicare, care să includă identificarea pericolelor, evaluarea și diminuarea riscurilor. Măsurile de diminuare a riscurilor pot include aplicarea articolului 3.

Articolul 10

Modificări aduse Regulamentelor (CE) nr. 730/2006, (CE) nr. 1033/2006, (CE) nr. 1794/2006, (CE) nr. 1265/2007, (UE) nr. 255/2010 și Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011

(1) Regulamentul (CE) nr. 730/2006 se modifică după cum urmează: (a) Articolul 2 punctele 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text: „3. «IFR» înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor instrumental; 4. «VFR» înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor la vedere;”. (2) Regulamentul (CE) nr. 1033/2006 se modifică după cum urmează: (a) Articolul 2 alineatul (2) punctul 8 se înlocuiește cu următorul text: „8. «IFR» înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor instrumental;”. (b) Articolul 3 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Dispozițiile indicate în anexă se aplică la depunerea, acceptarea și distribuirea planurilor de zbor pentru fiecare zbor care face obiectul prezentului regulament și la toate modificările aduse unui element esențial dintr-un plan de zbor în faza premergătoare zborului, în conformitate cu prezentul regulament.” (c) Titlul și primul punct din anexă se înlocuiesc cu următorul text: „Dispoziții menționate la articolul 3 alineatul (1) 1. Secțiunea 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei (*1). (*1) JO L 281, 13.10.2012, p. 1.” " (3) Regulamentul (CE) nr. 1794/2006 se modifică după cum urmează: (a) Articolul 2 literele (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text: „(c) «IFR» înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor instrumental; (d) «VFR» înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor la vedere;”. (4) Regulamentul (CE) nr. 1265/2007 se modifică după cum urmează: (a) Articolul 2 punctul 5 se înlocuiește cu următorul text: „5. «Zboruri efectuate în conformitate cu regulile de zbor la vedere» (zboruri VFR) înseamnă orice zboruri desfășurate în conformitate cu regulile de zbor la vedere;”. (5) Regulamentul (UE) nr. 255/2010 se modifică după cum urmează: (a) Articolul 2 punctul 3 se înlocuiește cu următorul text: „3. «IFR» înseamnă simbolul utilizat pentru a desemna regulile de zbor instrumental;”. (6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 se modifică după cum urmează: (a) Trimiterea din anexa II punctul 4 litera (a) la „anexa 2 privind regulile aerului, ediția a 10-a din iulie 2005” se înlocuiește cu o trimitere la „Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012”. (b) Trimiterea din anexa II punctul 4 litera (c) la „anexa 11 privind serviciile de trafic aerian, ediția a 13-a din iulie 2001, inclusiv toate amendamentele până la nr. 47-B.” se modifică adăugându-se la sfârșitul acestei teze „și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012, după caz”. (c) Trimiterea din anexa III punctul 2 litera (b) la „anexa 11 privind serviciile de trafic aerian, ediția a 13-a din iulie 2001, inclusiv toate amendamentele până la nr. 47-B;” se modifică adăugându-se la sfârșitul acestei teze „și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012, după caz;”.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 4 decembrie 2012. (2) Prin derogare de la alineatul (1) al doilea paragraf, statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile prezentului regulament până la 4 decembrie 2014. Atunci când un stat membru face uz de această posibilitate, acesta notifică Comisiei și AESA, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, motivele acordării respectivei derogări, durata acesteia, precum și calendarul prevăzut aferent punerii în aplicare a prezentului regulament.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.