Începe proba gratuită

Regulament 2007/1265 · CELEX 32007R1265

Regulamentul (CE) nr. 1265/2007 al Comisiei din 26 octombrie 2007 de stabilire a cerințelor privind ecartul dintre canalele de comunicații vocale aer-sol pentru cerul unic european (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
26.10.2007
Intrare in vigoare
16.11.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_283_R_0025_01
Status
Inactiv
avion bandă de frecvență control trafic rețea transeuropeană sistem de comunicații standard tehnic transport aerian

Recitale

(1) Creșterea traficului aerian înregistrată în rețeaua europeană de gestionare a traficului aerian (denumită în continuare „REGTA”) a impus o creștere a capacității de gestionare a traficului aerian. Această creștere a condus la o cerere de ameliorări la nivel operativ – precum resectorizarea spațiului aerian – care, la rândul său, a condus la o cerere de alocare de frecvențe VHF suplimentare.

(2) Din cauza dificultăților întâmpinate în a satisface cererea de alocare a unor noi frecvențe VHF în banda rezervată serviciului mobil aeronautic de radiocomunicații de 117,975-137 MHz – și ținând seama de limitele la care sunt supuse creșterea spectrului alocat și/sau reutilizarea frecvențelor –, Organizația Aviației Civile Internaționale (denumită în continuare „OACI”) a decis să reducă ecartul dintre canale de la 25 la 8,33 kHz.

(3) Ca urmare a deciziilor adoptate de OACI în 1994 și 1995, în luna octombrie 1999 ecartul de 8,33 kHz dintre canale a fost introdus peste nivelul de zbor (denumit în continuare „FL”) 245 în regiunea EUR a OACI. Inițial, șapte state au impus instalarea la bordul aeronavelor a unor echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale, urmate de alte 23 de state din octombrie 2002.

(4) Ținând seama de creșterea estimată a cererii de alocare a frecvențelor VHF, OACI a decis în 2002 să continue punerea în aplicare a ecartului de 8,33 kHz sub FL 245 și a solicitat Organizației Europene pentru Siguranța Navigației Aeriene (Eurocontrol) să gestioneze respectiva punere în aplicare. În consecință, Comisia permanentă a Eurocontrol a recomandat punerea în aplicare, de la 15 marte 2007, a unui ecart de 8,33 kHz peste FL 195 în regiunea EUR a OACI.

(5) Se estimează că în următorii ani traficul aerian va continua să crească, fapt ce va conduce la înmulțirea numărului de cereri de frecvențe VHF. Prin urmare, punerea în aplicare a ecartului de 8,33 kHz dintre canale peste FL 195 ar trebui considerată numai ca o primă etapă, care ar trebui evaluată în timp util în vederea unei posibile extinderi, pe baza unei evaluări adecvate a impactului operațional și economic, precum și a siguranței.

(6) În temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, Eurocontrol a fost mandatat să stabilească cerințele necesare pentru introducerea coordonată a comunicațiilor vocale aer-sol bazate pe un ecart dintre canale redus la 8,33 kHz. Prezentul regulament se bazează pe raportul de mandat din 12 octombrie 2006.

(7) Pentru a asigura interoperabilitatea, este necesar ca sistemele de comunicații vocale cu un ecart de 8,33 kHz, utilizate atât la sol, cât și la bordul aeronavelor, să îndeplinească cerințele minime comune în materie de performanță.

(8) Aplicarea uniformă a unor proceduri specifice în cadrul spațiului aerian al cerului unic european este esențială pentru asigurarea fără întrerupere a interoperabilității și a operabilității.

(9) Informațiile cu privire la capacitatea zborurilor de a utiliza un ecart de 8,33 kHz între canale ar trebui incluse în planul de zbor, prelucrate și transmise între unitățile de control al traficului aerian.

(10) Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice operațiunilor și instruirii militare menționate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004.

(11) Într-o declarație privind aspectele militare legate de cerul unic european (3), statele membre s-au angajat să coopereze luând în considerare cerințele militare naționale, astfel încât conceptul de utilizare flexibilă a spațiului aerian să fie aplicat integral și uniform în toate statele membre și de către toți utilizatorii spațiului aerian. În acest scop, comunicațiile vocale aer-sol cu un ecart între canale redus la 8,33 kHz ar trebui aplicate de toți utilizatorii spațiului aerian.

(12) Gestionarea, în cadrul traficului aerian general, a aeronavelor de stat neprevăzute cu un echipament radio capabil să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale riscă să conducă la o creștere a activităților de control al traficului aerian și să aibă un impact negativ asupra capacității și a nivelurilor de siguranță ale REGTA. Pentru minimizarea unui astfel de impact, este necesară echiparea unui număr cât mai mare de aeronave de stat cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale.

(13) Aeronavele de stat de tip „transport” reprezintă cea mai mare categorie de aeronave de stat care participă la traficul aerian general din spațiul aerian căruia i se aplică prezentul regulament. Prin urmare, ar trebui să se acorde prioritate instalării, la bordul acestor aeronave de stat, a unor echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale.

(14) Constrângeri de natură tehnică sau financiară pot împiedica statele membre să echipeze anumite categorii de aeronave de stat cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale. În astfel de cazuri, Comisia ar trebui să fie informată.

(15) Pentru a menține nivelurile de siguranță, furnizorii de servicii de navigație aeriană ar trebui să elaboreze planuri cu privire la gestionarea aeronavelor de stat care nu pot fi echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale.

(16) În vederea menținerii sau a consolidării nivelurilor existente de siguranță a operațiunilor, statele membre ar trebui să aibă obligația de a asigura realizarea, de către părțile implicate, a unei evaluări a siguranței, care să includă identificarea pericolelor și evaluarea și diminuarea riscurilor. Aplicarea armonizată a unor astfel de proceduri în ceea ce privește sistemele reglementate prin prezentul regulament necesită identificarea cerințelor specifice de siguranță pentru toate cerințele în materie de interoperabilitate și performanță.

(17) În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 552/2004, normele de punere în aplicare a interoperabilității trebuie să descrie procedurile specifice de evaluare a conformității care vor fi utilizate pentru evaluarea fie a conformității, fie a adecvării la utilizarea dată a elementelor componente, precum și pentru verificarea sistemelor.

(18) Nivelul de maturitate al pieței componentelor care fac obiectul prezentului regulament este de așa natură încât conformitatea sau adecvarea lor la utilizare pot fi evaluate în mod satisfăcător datorită controlului intern al producției, utilizând proceduri bazate pe modulul A din anexa la Decizia 93/465/CEE a Consiliului din 22 iulie 1993 privind modulele diverselor faze ale procedurilor de evaluare a conformității și normele de aplicare și utilizare a mărcii de conformitate CE, care sunt propuse spre a fi utilizate în cadrul directivelor de armonizare tehnică (4).

(19) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru cerul unic înființat prin articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1) Prezentul regulament stabilește cerințele privind introducerea coordonată a comunicațiilor vocale aer-sol bazate pe un ecart dintre canale de 8,33 kHz. (2) Prezentul regulament se aplică sistemelor de comunicații vocale aer-sol bazate pe un ecart între canale de 8,33 kHz în banda rezervată serviciului mobil aeronautic de radiocomunicații de 117,975-137 MHz, componentelor acestora și procedurilor aferente, precum și sistemelor de prelucrare a datelor de zbor utilizate de unitățile de control al traficului aerian care prestează servicii pentru traficul aerian general, componentelor acestora și procedurilor aferente. (3) Prezentul regulament se aplică tuturor zborurilor efectuate în cadrul traficului aerian general peste FL 195, în spațiul aerian al regiunii EUR a OACI în care statele membre sunt responsabile de furnizarea unor servicii de trafic aerian conforme cu Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5), cu excepția articolului 4, care se aplică și sub FL 195. (4) În cadrul articolului 4 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 730/2006 al Comisiei (6), statele membre pot acorda derogări de la obligațiile prevăzute în prezentul regulament privind instalarea de echipamente la bordul navelor, pentru zborurile efectuate în conformitate cu regulile de zbor la vedere.

Articolul 2

Definiții

În înțelesul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004. De asemenea, se aplică și următoarele definiții: 1. „Ecart dintre canale de 8,33 kHz” înseamnă o separare de 8,33 kHz între canalele adiacente; 2. „Canal” înseamnă un indicator numeric utilizat împreună cu acordul pe frecvențe al echipamentelor de comunicații vocale, care permite identificarea unică a frecvenței de radiocomunicații și a ecartului dintre canale care trebuie aplicate; 3. „Unitate de control al traficului aerian” (denumită în continuare „unitate ATC”) înseamnă, după caz, un centru de control regional, o unitate de control de apropiere sau un turn de control al unui aerodrom; 4. „Centru de control regional” (denumit în continuare „ACC”) înseamnă o unitate înființată pentru a furniza servicii de control al traficului aerian zborurilor controlate din zonele de control aflate în responsabilitatea sa; 5. „Zboruri efectuate în conformitate cu regulile de zbor la vedere” (zboruri VFR) înseamnă orice zboruri efectuate în conformitate cu regulile de zbor la vedere definite în anexa 2 (7) la Convenția de la Chicago din 1944 privind aviația civilă internațională; 6. „Alocare de frecvențe VHF” înseamnă alocarea unei frecvențe VHF unui serviciu aeronautic în scopul exploatării echipamentelor de comunicații vocale; 7. „Sistem cu unde purtătoare decalate” înseamnă un sistem utilizat în situațiile în care acoperirea radio nu poate fi asigurată printr-o singură combinație emițător-receptor și în care, pentru a reduce la maximum problemele de interferență, semnalele sunt decalate în raport cu frecvența purtătoare principală; 8. „Acoperire operațională specificată” înseamnă volumul de spațiu aerian în care este furnizat un anumit serviciu și în cadrul căruia frecvențele atribuite respectivului serviciu sunt protejate; 9. „Operator” înseamnă o persoană, organizație sau întreprindere care exploatează sau care oferă servicii de exploatare a uneia sau mai multor aeronave; 10. „Post de lucru” înseamnă mobilierul și echipamentele tehnice cu ajutorul cărora un membru al personalului serviciilor de trafic aerian își execută sarcinile aferente activității sale; 11. „Radiotelefonie” înseamnă o formă de radiocomunicație prevăzută, în principal, pentru schimbul de informații prin voce; 12. „Procedură de coordonare” înseamnă orice acord între două unități ATC adiacente, care specifică modul în care urmează să fie coordonate respectivele responsabilități ale acestora în materie de control al traficului aerian; 13. „Sistem integrat de prelucrare inițială a planurilor de zbor” (denumit în continuare „IFPS”) înseamnă un sistem din cadrul rețelei europene de gestionare a traficului aerian prin care se oferă, în spațiul aerian reglementat de prezentul regulament, un serviciu centralizat de prelucrare și distribuție a planurilor de zbor, care se ocupă de recepționarea, validarea și distribuirea planurilor de zbor; 14. „Aeronavă de stat” înseamnă orice aeronavă utilizată de serviciile militare, vamale și de poliție; 15. „Aeronavă de stat de tip transport” înseamnă o aeronavă de stat cu aripi fixe, concepută în vederea transportului de persoane și/sau de mărfuri.

Articolul 3

Cerințe privind interoperabilitatea și performanța

(1) Fără a aduce atingere articolului 5, operatorii se asigură că, până la 15 martie 2008, aeronavele lor sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale. (2) Pe lângă capacitatea de funcționare cu un ecart de 8,33 kHz între canale, echipamentele menționate la alineatul (1) sunt capabile să se sintonizeze cu un ecart de 25 kHz între canale și să funcționeze într-un mediu care utilizează frecvențe ale undelor purtătoare decalate. (3) Furnizorii de servicii de navigație aeriană se asigură că, până la 3 iulie 2008, toate alocările de frecvențe VHF pentru comunicațiile vocale sunt convertite la un ecart de 8,33 kHz între canale pentru sectoarele al căror nivel inferior este stabilit la FL 195 sau peste acest nivel. (4) Alineatul (3) nu se aplică în cazul sectoarelor în care se utilizează un sistem cu unde purtătoare decalate cu un ecart de 25 kHz între canale. (5) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că alocările de frecvențe VHF sunt notificate furnizorilor de servicii de navigație aeriană. (6) Furnizorii de servicii de navigație aeriană pun în aplicare alocările de frecvențe VHF menționate la alineatul (5). În cazul în care, în situații excepționale, nu pot fi respectate dispozițiile alineatului (3), statele membre comunică motivele Comisiei. (7) Furnizorii de servicii de navigație aeriană se asigură că performanțele sistemelor lor de comunicații vocale cu un ecart de 8,33 kHz între canale respectă standardele OACI prevăzute în anexa I punctul 1. (8) Furnizorii de servicii de navigație aeriană se asigură că sistemele lor de comunicații vocale cu un ecart de 8,33 kHz între canale permit o comunicare vocală între controlori și piloți acceptabilă din punct de vedere operațional în limitele acoperirii operaționale specificate. (9) Furnizorii de servicii de navigație aeriană se asigură că performanțele componentelor emițător/receptor la sol instalate în cadrul sistemelor de comunicații vocale cu un ecart de 8,33 kHz respectă standardele OACI prevăzute în anexa I punctul 1 în ceea ce privește stabilitatea frecvențelor, modulația, sensibilitatea, lățimea de bandă efectiv acceptabilă și respingerea canalelor adiacente. (10) Operatorii se asigură că performanțele sistemelor de comunicații vocale la un ecart de 8,33 kHz între canale instalate la bordul aeronavelor lor în temeiul alineatului (1) respectă standardele OACI prevăzute în anexa I punctul 2. (11) Documentul Organizației Europene pentru Echipamente din Aviația Civilă (European Organisation for Civil Aviation Equipment – Eurocae) menționat la anexa I punctul 3 este considerat ca fiind o probă suficientă a conformității în ceea ce privește cerințele de stabilitate a frecvențelor, modulație, sensibilitate, lățimea de bandă efectiv acceptabilă și respingerea canalelor adiacente identificate în standardele OACI prevăzute în anexa I punctul 2. (12) Furnizorii de servicii de navigație aeriană pun în aplicare, în cadrul sistemelor lor de prelucrare a datelor de zbor, procedurile de notificare și coordonare inițială în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1032/2006 al Comisiei (8) după cum urmează: (a) informațiile cu privire la capacitatea unui zbor de a funcționa cu un ecart de 8,33 kHz sunt transmise între unitățile ATC; (b) informațiile cu privire la capacitatea unui zbor de a funcționa cu un ecart de 8,33 kHz sunt puse la dispoziția postului de lucru adecvat; (c) controlorul dispune de mijloacele necesare pentru a modifica informațiile cu privire la capacitatea unui zbor de a funcționa cu un ecart de 8,33 kHz.

Articolul 4

Proceduri asociate

(1) Furnizorii de servicii de navigație aeriană și operatorii se asigură că, pentru identificarea canalului de transmisie în comunicațiile radiotelefonice VHF, sunt folosite toate cele șase cifre ale indicatorului numeric, cu excepția cazului în care atât a cincea, cât și a șasea cifră sunt zero, caz în care se utilizează numai primele patru cifre. (2) Furnizorii de servicii de navigație aeriană și operatorii se asigură că procedurile lor de comunicare vocală aer-sol sunt conforme cu dispozițiile OACI prevăzute în anexa I punctul 4. (3) Furnizorii de servicii de navigație aeriană se asigură că procedurile aplicabile aeronavelor echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale, precum și aeronavelor neechipate în acest sens sunt prevăzute în procedurile de coordonare dintre ACC. (4) Operatorii care efectuează zborurile menționate la articolul 1 alineatul (3) peste FL 195, precum și agenții care acționează în numele lor se asigură că, pe lângă litera S și/sau oricare alte litere, în funcție de caz, la punctul 10 al planului de zbor se inserează litera Y, în cazul aeronavelor care sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz, sau că la punctul 18 se include indicatorul STS/EXM833, în cazul aeronavelor care nu sunt echipate, dar cărora li s-a acordat o derogare de la obligația de a deține astfel de echipamente. O aeronavă care, în mod normal, poate zbura deasupra FL 195, echipată cu un echipament radio capabil să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz, dar care intenționează să zboare sub acest nivel va include litera Y la punctul 10 al planului de zbor. (5) În cazul modificării capacității de utilizare a ecartului de 8,33 kHz pentru un anumit zbor, operatorii sau agenții care acționează în numele lor trimit un mesaj de modificare către IFPS, inserând indicatorul adecvat la punctul corespunzător. (6) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că IFPS prelucrează și distribuie informațiile privind capacitatea de funcționare cu un ecart de 8,33 kHz primite în planurile de zbor.

Articolul 5

Aeronave de stat

(1) Statele membre se asigură că aeronavele de stat de tip transport sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz până la 3 iulie 2008. (2) Fără a aduce atingere procedurilor naționale privind comunicarea informațiilor privind aeronavele de stat, Comisiei îi este comunicată de statele membre, până la 3 ianuarie 2008, lista aeronavelor de stat de tip transport care nu vor fi echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz în conformitate cu alineatul (1) ca urmare: (a) a retragerii din serviciul operațional până la 31 decembrie 2010; (b) a unor constrângeri legate de achizițiile publice. În cazul unor constrângeri legate de achizițiile publice care împiedică respectarea alineatului (1), Comisiei îi este comunicată de către statele membre până la 3 ianuarie 2008 data până la care respectiva aeronavă va fi echipată cu un echipament radio capabil să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale. Această dată nu trebuie să depășească 31 decembrie 2012. (3) Statele membre se asigură că aeronavele de stat care nu sunt destinate transportului sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz până la 31 decembrie 2009, fără a aduce atingere alineatului (4). (4) Fără a aduce atingere procedurilor naționale privind comunicarea informațiilor privind aeronavele de stat, Comisiei îi este comunicată de statele membre, până la 30 iunie 2009, lista aeronavelor de stat care nu sunt destinate transportului care nu vor fi echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz în conformitate cu alineatul (3), ca urmare: (a) a unor constrângeri inevitabile de natură tehnică sau financiară; (b) a retragerii din serviciul operațional până la 31 decembrie 2010; (c) a unor constrângeri legate de achizițiile publice. În cazul unor constrângeri legate de achizițiile publice care împiedică respectarea alineatului (3), Comisiei îi este comunicată de către statele membre până la 30 iunie 2009 data până la care respectiva aeronavă va fi echipată cu un echipament radio capabil să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale. Această dată nu trebuie să depășească 31 decembrie 2015. (5) Furnizorii de servicii de trafic aerian se asigură că aeronavele de stat care nu sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart între canale de 8,33 kHz pot primi asistență, cu condiția să fie gestionate în condiții de siguranță, în limitele capacității sistemului de gestionare a traficului aerian, prin frecvențe UHF sau prin frecvențe VHF cu un ecart de 25 kHz. (6) Statele membre publică procedurile de gestionare a aeronavelor de stat care nu sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale în publicațiile de informare aeronautică naționale. (7) Furnizorii de servicii de trafic aerian comunică anual statelor membre care i-a desemnat planurile de gestionare a aeronavelor de stat care nu sunt echipate cu echipamente radio capabile să funcționeze cu un ecart de 8,33 kHz între canale, planuri pe care le stabilesc ținând seama de limitele de capacitate asociate cu procedurile menționate la alineatul (6).

Articolul 6

Cerințe de siguranță

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice modificare a sistemelor existente menționate la articolul 1 alineatul (2) sau introducerea de sisteme noi sunt precedate de o evaluare a siguranței, care să includă identificarea pericolelor și evaluarea și diminuarea riscurilor, efectuată de părțile interesate. În timpul respectivei evaluări a siguranței, cerințele de siguranță prevăzute în anexa II sunt considerate cerințe minime.

Articolul 7

Conformitatea sau adecvarea la utilizarea dată a componentelor

(1) Înainte de emiterea unei declarații CE de conformitate sau de adecvare la utilizarea dată menționate la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 552/2004, producătorii de componente ale sistemelor menționate la articolul 1 alineatul (2) evaluează conformitatea sau adecvarea la utilizare a componentelor respective în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa III partea A la prezentul regulament, fără a aduce atingere alineatului (2). (2) Procedurile de certificare a navigabilității care respectă dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (9), atunci când sunt aplicate componentelor sistemelor menționate la articolul 1 alineatul (2), care sunt instalate la bordul aeronavelor, sunt considerate proceduri acceptabile pentru evaluarea conformității respectivelor componente în cazul în care demonstrează conformitatea cu cerințele de interoperabilitate, performanță și siguranță prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 8

Verificarea sistemelor

(1) Furnizorii de servicii de navigație aeriană care pot demonstra sau care au demonstrat că îndeplinesc condițiile prevăzute în anexa IV efectuează o verificare a sistemelor menționate la articolul 1 alineatul (2) în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa III partea C. (2) Furnizorii de servicii de navigație aeriană care nu pot demonstra că îndeplinesc condițiile prevăzute în anexa IV subcontractează unui organism notificat o verificare a sistemelor menționate la articolul 1 alineatul (2). Această verificare se efectuează în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa III partea D.

Articolul 9

Cerințe suplimentare

(1) Furnizorii de servicii de navigație aeriană se asigură că toți membrii personalului în cauză sunt informați în mod adecvat cu privire la cerințele prevăzute în prezentul regulament și că au pregătirea necesară pentru funcțiile pe care le exercită. (2) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că toți membrii personalului care utilizează IFPS folosit în planificarea zborurilor sunt informați în mod adecvat cu privire la cerințele prevăzute în prezentul regulament și că au pregătirea necesară pentru funcțiile pe care le exercită. (3) Furnizorii de servicii de navigație aeriană: (a) elaborează și actualizează manuale de operare care cuprind instrucțiunile și informațiile necesare pentru ca toți membrii personalului în cauză să aplice prezentul regulament; (b) se asigură că manualele menționate la litera (a) sunt accesibile și actualizate în permanență, actualizarea și distribuția lor făcând obiectul unei gestionări adecvate a calității și a configurației documentației; (c) se asigură că metodele de lucru și procedurile de operare sunt conforme cu prezentul regulament. (4) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că serviciul centralizat de prelucrare și distribuție a planurilor de zbor: (a) elaborează și actualizează manuale de operare care cuprind instrucțiunile și informațiile necesare pentru ca toți membrii personalului în cauză să aplice prezentul regulament; (b) se asigură că manualele menționate la litera (a) sunt accesibile și actualizate în permanență, actualizarea și distribuția lor făcând obiectul unei gestionări adecvate a calității și a configurației documentației; (c) se asigură că metodele de lucru și procedurile de operare sunt conforme cu prezentul regulament. (5) Operatorii menționați la articolul 3 alineatul (1) iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că membrii personalului care utilizează echipamentele radio sunt informați în mod adecvat cu privire la prezentul regulament, că au pregătirea necesară pentru a utiliza respectivele echipamente și că, în măsura posibilului, instrucțiunile sunt disponibile în carlingă. (6) Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentului regulament, inclusiv publicarea informațiilor relevante în publicațiile de informare aeronautică naționale.

Articolul 10

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.