Recitale
(1) Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 prevede tipurile de arome și materii prime pentru care este necesară evaluarea și aprobarea.
(2) Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 prevede că, dintre aromele și materiile prime menționate la articolul 9, numai cele care sunt incluse în lista Uniunii pot fi introduse pe piață sub această formă și utilizate în sau pe alimente, în condițiile de utilizare specificate în aceasta, dacă este cazul.
(3) Articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 precizează că articolul 10 se aplică începând cu 18 luni de la data aplicării listei Uniunii.
(4) Prin urmare, este oportun să se stabilească această dată de aplicare a listei Uniunii în sensul articolului 30 al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.
(5) Ca primă etapă, prin Regulamentul (UE) nr. 793/2012 al Comisiei (2) a fost elaborată o listă a Uniunii de substanțe aromatizante menționate la articolul 9 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 introducând lista substanțelor aromatizante menționate în Regulamentul (CE) nr. 2232/96 al Parlamentului European și al Consiliului (3) în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 și stabilind datele de aplicare a acestei liste.
(6) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, substanțele aromatizante neincluse în lista Uniunii pot fi introduse pe piață sub această formă și utilizate în sau pe alimente până la 18 luni de la data aplicării listei Uniunii. Având în vedere că substanțele aromatizante se găsesc deja pe piața statelor membre, ar trebui să se adopte dispoziții care să asigure buna tranziție către procedura de autorizare a Uniunii. Pentru a spori securitatea juridică, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție și pentru alimentele care conțin respectivele substanțe aromatizante.
(7) A doua etapă constă în evaluarea aromelor și a materiilor prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f). Părțile interesate au obligația de a trimite cereri de actualizare a listei Uniunii prin adăugarea unei substanțe la listă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (4), și trebuie să respecte dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 234/2011 al Comisiei din 10 martie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (5) în ceea ce privește datele necesare, precum și conținutul, redactarea și prezentarea cererilor pentru autorizarea aromelor și a materiilor prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.
(8) În conformitate cu obiectivele Regulamentului (CE) nr. 1334/2008, pentru a spori securitatea juridică și nediscriminarea, este oportun să se adopte măsuri tranzitorii pentru a aloca timpul necesar evaluării și autorizării respectivelor arome și materii prime.
(9) Data de aplicare a părților B-F din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 pentru aromele și materiile prime prevăzute la articolul 9 literele (b)-(f) din regulamentul menționat ar trebui amânată, pentru a lăsa timpul necesar evaluării și autorizării respectivelor arome și a materiilor prime.
(10) Părțile interesate ar trebui să depună cereri de autorizare în termenul stabilit pentru aromele și materiile prime prevăzute la articolul 9 literele (b)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 care se găsesc în prezent pe piață.
(11) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, aromele și materiile prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f) neincluse în lista Uniunii pot fi introduse pe piață sub această formă și utilizate în sau pe alimente până la 18 luni de la data de aplicare a listei Uniunii. Având în vedere că aromele și materiile prime menționate la articolul 9 literele (b)-(f) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 se găsesc deja pe piața statelor membre, ar trebui să se adopte dispoziții care să asigure buna tranziție către procedura de autorizare a Uniunii. Pentru a spori securitatea juridică, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție și pentru alimentele care conțin respectivele arome și materii prime.
(12) Articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 precizează că articolele 26 și 28 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 referitoare la modificarea Regulamentului (CEE) nr. 1601/91 al Consiliului din 10 iunie 1991 de stabilire a normelor generale privind definirea, descrierea și prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin și a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole (6) și a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase (7) trebuie să se aplice de la data aplicării listei Uniunii. Prin urmare, este oportun să se stabilească această dată de aplicare în sensul articolului 30 al patrulea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.
(13) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,