Începe proba gratuită

Decizie 2012/463 · CELEX 32012D0463

2012/463/UE: Decizia Comisiei din 23 iulie 2012 de modificare a Deciziilor 2006/679/CE și 2006/860/CE privind specificații tehnice de interoperabilitate [notificată cu numărul C(2012) 4984] Text cu relevanță pentru SEE

Data act
23.07.2012
Intrare in vigoare
24.07.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_217_R_0011_01
Status
Inactiv
mijloace de transport de mare viteză rețea transeuropeană siguranța transportului specificații tehnice transport feroviar

Recitale

(1) Articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 881/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate (Regulamentul privind agenția) (2) prevede obligația Agenției Europene a Căilor Ferate (denumită în continuare „Agenția”) de a asigura adaptarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate (denumite în continuare „STI”) la progresul tehnic și la tendințele pieței, precum și la cerințele sociale, și de a propune Comisiei modificările pe care le consideră necesare ale STI-urilor.

(2) Prin Decizia C(2007) 3371 din 13 iulie 2007, Comisia a acordat Agenției un mandat-cadru pentru desfășurarea anumitor activități prevăzute de Directiva 96/48/CE a Consiliului din 23 iulie 1996 privind interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteză (3) și de Directiva 2001/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2001 privind interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean convențional (4). În contextul acestui mandat-cadru, s-a solicitat Agenției să revizuiască STI-urile privind materialul rulant de mare viteză, vagoanele de marfă, locomotivele și materialul rulant pentru călători, zgomotul, infrastructura, energia, controlul-comanda și semnalizarea, exploatarea și gestionarea traficului, aplicațiile telematice pentru transportul de marfă și de călători, siguranța în tunelurile feroviare și accesibilitatea pentru persoanele cu mobilitate redusă.

(3) La 31 martie 2011, Agenția a emis o recomandare privind specificația registrului de infrastructură, procedura de demonstrare a nivelului de conformitate cu parametrii de bază ai STI-urilor pentru liniile existente și modificările subsecvente ale STI-urilor (ERA/REC/04-2011/INT).

(4) La 9 iunie 2011, comitetul instituit în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2008/57/CE a emis un aviz favorabil referitor la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind registrul european al tipurilor autorizate de vehicule feroviare și la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind specificațiile comune ale registrului de infrastructură feroviară. În urma adoptării, pe baza acestor proiecte, a celor două acte ale Comisiei, și anume Decizia de punere în aplicare 2011/633/UE a Comisiei din 15 septembrie 2011 privind specificațiile comune ale registrului de infrastructură feroviară (5) și Decizia de punere în aplicare 2011/665/UE a Comisiei din 4 octombrie 2011 privind registrul european al tipurilor autorizate de vehicule feroviare (6), STI-urile relevante trebuie actualizate pentru a asigura coerența globală.

(5) Din motive practice, este preferabilă modificarea unei serii de STI-uri printr-o singură decizie a Comisiei care să pună în aplicare anumite corecturi și actualizări ale textelor juridice. Aceste corecturi și actualizări nu decurg dintr-o revizuire globală a STI-urilor sau din extinderea domeniului geografic de aplicare a acestora.

(6) Prin urmare, este necesară modificarea următoarelor decizii: — Decizia 2006/679/CE a Comisiei din 28 martie 2006 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul control-comandă și semnalizare al sistemului feroviar transeuropean convențional (7); și — Decizia 2006/860/CE a Comisiei din 7 noiembrie 2006 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul control-comandă și semnalizare al sistemului feroviar transeuropean de mare viteză și de modificare a anexei A la Decizia 2006/679/CE privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul control-comandă și semnalizare al sistemului feroviar transeuropean convențional (8).

(7) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2008/57/CE,

Articolul 3

Prezenta decizie se aplică de la 24 ianuarie 2013.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.