Recitale
(1) Consiliul a acordat Portugaliei, la cererea acesteia, asistență financiară [Decizia de punere în aplicare 2011/344/UE a Consiliului (2)] pentru susținerea unui program solid de ajustare economică și financiară („programul”) vizând refacerea încrederii, facilitarea întoarcerii economiei la o creștere sustenabilă și asigurarea stabilității financiare a Portugaliei, a zonei euro și a Uniunii.
(2) Conform proiecțiilor actuale ale Comisiei cu privire la creșterea produsului intern brut (PIB) nominal (– 0,6 % în 2011, – 1,9 % în 2012, 1,9 % în 2013 și 3,9 % în 2014), traiectoria de ajustare bugetară este în acord cu Recomandarea Consiliului adresată Portugaliei din 2 decembrie 2009 în vederea încetării situației de deficit public excesiv în temeiul articolului 126 alineatul (7) din tratat și este compatibilă cu traiectoria stabilită pentru ponderea datoriei în PIB, și anume 107,2 % în 2011, 116,2 % în 2012, 118,1 % în 2013 și 116 % în 2014. Ponderea datoriei în PIB ar trebui să se stabilizeze așadar în 2013 și ar trebui să urmeze ulterior o traiectorie descendentă, în condițiile continuării reducerii deficitului. Evoluția datoriei este influențată de mai multe operațiuni în afara bugetului, printre care achiziții importante de active financiare, în special pentru o posibilă recapitalizare a băncilor și pentru finanțarea întreprinderilor de stat, și diferențe între dobânzile acumulate și dobânzile plătite efectiv.
(3) Criteriul de performanță cantitativă trimestrială referitor la soldul de trezorerie al administrațiilor publice pentru al doilea trimestru al anului 2011 a fost îndeplinit, iar datele preliminare indică același lucru și pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2011. Cu toate acestea, conform informațiilor disponibile la începutul lunii noiembrie, se prevede, pe baza sistemelor europene de conturi (SEC95), un decalaj bugetar de aproximativ 1½ % din PIB pentru anul 2011 în ansamblu. În luna august s-a constatat deja parțial acest decalaj bugetar, în special ca urmare a unor depășiri ale cheltuielilor curente, a unor venituri nefiscale curente mai mici decât s-a anticipat și a unor cheltuieli de capital mai mari decât s-a prevăzut în buget. Guvernul portughez a luat anumite măsuri pentru a reduce acest decalaj, și anume o majorare unică a impozitului pe venit și majorarea ratei TVA-ului pentru gaze naturale și energie electrică, care a fost aplicată mai devreme, de la 1 octombrie 2011, față de 2012, cum se preconiza inițial. Dar aceste măsuri nu au fost suficiente pentru a elimina decalajul bugetar, în special deoarece recent s-au constatat și alte derapaje, inclusiv plata unor dobânzi mai mari, venituri de capital mai reduse decât se preconiza și vânzări de bunuri imobiliare. Guvernul portughez încearcă să ajungă la un acord cu băncile privind un transfer parțial al fondurilor de pensii ale acestora către sistemul public de asigurări sociale care se va desfășura cu respectarea deplină a reglementărilor Uniunii în materie de ajutoare de stat și la care se recurge în mod excepțional în vederea îndeplinirii obiectivului pentru anul 2011, și anume un deficit de 5,9 % din PIB. Guvernul portughez a acceptat să nu se bazeze pe noi transferuri de fonduri de pensii pentru a îndeplini obiectivele programului pentru următorii ani.
(4) Se înregistrează progrese în consolidarea gestionării finanțelor publice prin îmbunătățirea raportării și a monitorizării și prin reformarea cadrului bugetar, în conformitate cu recomandările formulate de serviciile Comisiei și ale Fondului Monetar Internațional (FMI).
(5) Stocul de arierate ar trebui redus în mod semnificativ pe durata programului. În acest scop, ar trebui elaborată o strategie pentru validarea și plata arieratelor pentru entitățile din cadrul administrațiilor publice, precum și pentru întreprinderile de stat clasificate în afara administrației publice. În cadrul acestei strategii, ar trebui elaborat un plan de perspectivă privind modul și momentul în care ar trebui stabilizat stocul de arierate. În plus, ar trebui explorate diferite opțiuni de plată a arieratelor care să ducă la găsirea de mecanisme stimulative adecvate, cum sunt posibilitatea unor reduceri în cazul plăților anticipate și recompensarea entităților care nu mai acumulează și alte arierate.
(6) Dat fiind faptul că Regiunea Autonomă Madeira a reprezentat o povară importantă asupra finanțelor publice din Portugalia, guvernul portughez ar trebui să elaboreze un acord financiar cu această regiune în vederea limitării riscurilor bugetare care se mențin la un nivel ridicat. Acordul ar trebui conceput în concordanță cu programul și ar trebui să cuprindă, printre altele, o analiză a sustenabilității datoriei.
(7) Băncile din Portugalia depun eforturi pentru respectarea cerințelor de capital mai stricte prevăzute de program, ținând seama și de implicațiile care decurg din exercițiul realizat de Autoritatea bancară europeană bazat pe evaluarea datoriei suverane la prețurile pieței de la sfârșitul lui septembrie, de programul special de inspecție la fața locului și de transferul fondurilor de pensii ale băncilor la sistemul public de asigurări sociale. Se află în curs de elaborare un cadru juridic, al cărui scop este furnizarea temporară de sprijin public băncilor. O reducere echilibrată și ordonată a gradului de îndatorare în sectorul bancar rămâne esențială, menținând totodată un nivel adecvat de creditare pentru sectoarele productive ale economiei. Vânzarea Banco Português de Negócios este în faza de finalizare, deși tranzacția mai necesită aprobarea autorităților Uniunii din sectorul concurenței. S-au înregistrat de asemenea progrese în consolidarea cadrului de supraveghere și de reglementare, și anume prin intermediul asistenței tehnice.
(8) Este esențială înregistrarea de progrese în ceea ce privește reformele de pe piața muncii și cea a produselor pentru restabilirea competitivității și mărirea potențialului de creștere. Reformele de pe piața muncii destinate să armonizeze protecția și drepturile acordate prin contractele pe durată determinată și prin cele pe durată nedeterminată, precum și să stabilească un fond finanțat de angajator pentru plata drepturilor compensatorii ale lucrătorilor progresează. Programul de privatizare este în curs de punere în aplicare în temeiul noii legi-cadru pentru privatizare. Restructurarea profundă și urgentă a întreprinderilor de stat se numără printre prioritățile de pe agenda guvernului portughez. Este necesară realizarea de progrese în continuare pentru reducerea barierelor la intrare pentru sectoarele protejate în scopul favorizării concurenței și reducerii marjelor de profit excesive. Reformele structurale ar trebui puse în aplicare în mod ferm și monitorizate îndeaproape.
(9) În pofida primei și celei de a doua tranșe relativ mari plătite în cadrul asistenței financiare, situația trezoreriei publice din Portugalia este în continuare supusă unor tensiuni. Aceasta se explică prin creșterea nevoilor de finanțare ale întreprinderilor de stat, printr-o creștere puternică a rambursărilor către gospodării ale certificatelor de economii și prin persistența unor perturbări pe piața financiară.
(10) Ținând cont de aceste evoluții, Decizia de punere în aplicare 2011/344/UE ar trebui modificată,