Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 854/2004 stabilește norme specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală și Regulamentul (CE) nr. 853/2004 stabilește cerințe specifice privind normele de igienă care se aplică alimentelor de origine animală. Măsurile de aplicare a regulamentelor menționate în ceea ce privește metodele de analiză recunoscute pentru biotoxinele marine sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și organizarea unor controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și (CE) nr. 854/2004 (3). Este necesar să se modifice aceste măsuri de aplicare în lumina noilor dovezi științifice.
(2) În iulie 2006, Comisia a solicitat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) să emită un aviz științific pentru a evalua limitele și metodele de analiză actuale referitoare la sănătatea umană stabilite de legislația Uniunii pentru diverse toxine marine, inclusiv noile toxine. Au fost publicate mai multe avize, dintre care ultimul la 24 iulie 2009.
(3) Dozarea biologică pe șoarece (MBA – mouse bioassay) și dozarea biologică pe șobolan (RBA – rat bioassay) sunt metodele oficiale de detectare a biotoxinelor lipofile. Grupul științific pentru contaminanții din lanțul alimentar al EFSA a indicat că aceste dozări biologice prezintă lacune și nu sunt considerate ca fiind un instrument de control adecvat din cauza variabilității ridicate a rezultatelor, a capacității de detectare insuficiente și a specificității limitate.
(4) Metodele recent elaborate în vederea înlocuirii metodelor biologice pentru determinarea biotoxinelor marine cu limite mai scăzute de detecție au fost testate cu succes în cadrul unor studii de prevalidare.
(5) O metodă de cromatografie lichidă – spectrometrie de masă (LC-MS/MS) a fost validată sub coordonarea laboratorului de referință al Uniunii Europene pentru biotoxine marine (LR-UE) în cadrul unui studiu de validare interlaboratoare efectuat de statele membre. Această metodă este disponibilă spre consultare pe pagina web a LR-UE (http://www.aesan.msps.es/en/CRLMB/web/home.shtml). Această tehnică validată de cromatografie lichidă (LC) – spectrometrie de masă (MS) ar trebui aplicată ca metodă de referință pentru detectarea toxinelor lipofile și ar trebui utilizată sistematic atât pentru controalele oficiale în orice etapă a lanțului alimentar, cât și pentru autocontroale efectuate de operatorii din sectorul alimentar.
(6) Orice altă metodă recunoscută, diferită de cromatografia lichidă (LC) – spectrometria de masă (MS), ar putea fi aplicată pentru detectarea toxinelor lipofile, cu condiția să îndeplinească criteriile de performanță a metodei stabilite de LR-UE. Astfel de metode ar trebui să facă obiectul unei validări intralaborator și ar trebui să treacă cu succes testele efectuate în cadrul unui program recunoscut de teste de eficacitate. În cazul contestării rezultatelor, metoda de referință este metoda LR-UE LC-MS/MS.
(7) Pentru a le permite statelor membre să își adapteze metodele la metoda chimică, metodele biologice ar trebui utilizate în continuare pentru o perioadă de timp limitată. După această perioadă, metodele biologice nu ar trebui utilizate sistematic, ci doar în cursul monitorizării periodice a zonelor de producție în vederea detectării unor toxine marine noi sau necunoscute.
(8) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 să fie modificat în consecință.
(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,