Începe proba gratuită

Regulament 2010/1000 · CELEX 32010R1000

Regulamentul (UE) nr. 1000/2010 al Comisiei din 3 noiembrie 2010 de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 2402/96, (CE) nr. 2058/96, (CE) nr. 2305/2003, (CE) nr. 969/2006, (CE) nr. 1918/2006, (CE) nr. 1964/2006, (CE) nr. 27/2008, (CE) nr. 1067/2008 și (CE) nr. 828/2009 în ceea ce privește datele de depunere a cererilor și de eliberare a licențelor de import în 2011 în cadrul contingentelor tarifare pentru cartofi dulci, feculă de manioc, manioc, cereale, orez, zahăr și ulei de măsline și de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 382/2008, (CE) nr. 1518/2003, (CE) nr. 596/2004, (CE) nr. 633/2004 și (CE) nr. 951/2006 în ceea ce privește datele de eliberare a licențelor de export în 2011 în sectoarele cărnii de vită și mânzat, cărnii de porc, ouălor și cărnii de pasăre și pentru zahăr și izoglucoză peste cotă

Data act
03.11.2010
Intrare in vigoare
10.11.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_290_R_0026_01
Status
In vigoare
cotă tarifară derogare de la legislația UE licență de export licență de import produs agricol

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 2402/96 al Comisiei din 17 decembrie 1996 privind deschiderea și modul de gestionare a anumitor contingente tarifare anuale pentru cartofii dulci și feculele de manioc (6) prevede dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru cartofi dulci în cadrul contingentelor 09.4013 și 09.4014, pe de o parte, și pentru feculă de manioc în cadrul contingentelor 09.4064 și 09.4065, pe de altă parte.

(2) Regulamentul (CE) nr. 27/2008 al Comisiei din 15 ianuarie 2008 privind deschiderea și modul de administrare a anumitor contingente tarifare anuale pentru produsele aferente codurilor CN 0714 10 91 , 0714 10 99 , 0714 90 11 și 0714 90 19 , originare din anumite țări terțe, altele decât Thailanda (7), prevede dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru produsele respective în cadrul contingentelor 09.4009, 09.4010, 09.4011, 09.4012 și 09.4021.

(3) Regulamentul (CE) nr. 1067/2008 al Comisiei din 30 octombrie 2008 privind deschiderea și gestionarea unor contingente tarifare comunitare pentru grâul comun de altă calitate decât cea superioară provenit din țări terțe și de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (8), Regulamentul (CE) nr. 2305/2003 al Comisiei din 29 decembrie 2003 privind deschiderea și administrarea unui contingent tarifar comunitar pentru importurile de orz din țările terțe (9) și Regulamentul (CE) nr. 969/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 privind deschiderea și administrarea unui contingent tarifar comunitar pentru importul de porumb originar din țările terțe (10) prevăd dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru grâul comun de altă calitate decât cea superioară în cadrul contingentelor 09.4123, 09.4124 și 09.4125, pentru orz în cadrul contingentului 09.4126 și pentru porumb în cadrul contingentului 09.4131.

(4) Regulamentul (CE) nr. 2058/96 al Comisiei din 28 octombrie 1996 privind deschiderea și gestionarea contingentului tarifar de brizuri de orez din codul NC 1006 40 00 , pentru producția de preparate alimentare din codul NC 1901 10 (11) și Regulamentul (CE) nr. 1964/2006 al Comisiei din 22 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare privind deschiderea și modul de gestionare a unui contingent de import de orez originar din Bangladesh, în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3491/90 al Consiliului (12) prevăd dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru brizuri de orez în cadrul contingentului 09.4079 și pentru orez originar din Bangladesh în cadrul contingentului 09.4517.

(5) Regulamentul (CE) nr. 828/2009 al Comisiei din 10 septembrie 2009 de stabilire, pentru anii de piață 2009/2010-2014/2015, a normelor de aplicare pentru importul și rafinarea produselor din sectorul zahărului încadrate la poziția tarifară 1701 în cadrul acordurilor preferențiale (13) prevede dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import în cadrul contingentelor 09.4221, 09.4231 și 09.4241-09.4247.

(6) Regulamentul (CE) nr. 1918/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare pentru uleiul de măsline originar din Tunisia (14) prevede dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru uleiul de măsline în cadrul contingentului 09.4032.

(7) Având în vedere sărbătorile legale din anul 2011, ar trebui să se prevadă derogări, în anumite perioade, de la Regulamentele (CE) nr. 2402/96, (CE) nr. 2058/96, (CE) nr. 2305/2003, (CE) nr. 969/2006, (CE) nr. 1918/2006, (CE) nr. 1964/2006, (CE) nr. 1067/2008 și (CE) nr. 828/2009 în ceea ce privește datele de depunere a cererilor și de eliberare a licențelor de import, pentru a permite respectarea volumelor contingentelor în cauză.

(8) Articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 382/2008 al Comisiei din 21 aprilie 2008 privind normele de aplicare a regimului licențelor de import și export în sectorul cărnii de vită și mânzat (15), articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003 al Comisiei din 28 august 2003 de stabilire a normelor de aplicare a regimului licențelor de export în sectorul cărnii de porc (16), articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 596/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a regimului licențelor de export în sectorul ouălor (17) și articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 633/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a regimului licențelor de export în sectorul cărnii de pasăre (18) prevăd eliberarea licențelor de export în ziua de miercuri care urmează săptămânii în cursul căreia s-au depus cererile de licențe, cu condiția ca nicio măsură specială să nu fi fost luată între timp de către Comisie.

(9) Articolul 7d alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006 al Comisiei din 30 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește schimburile cu țările terțe în sectorul zahărului (19) prevede că licențele de export de zahăr și izoglucoză peste cotă se eliberează începând cu ziua de vineri care urmează săptămânii în cursul căreia s-au depus cererile de licențe, cu condiția ca nicio măsură specială să nu fi fost luată între timp de către Comisie.

(10) Având în vedere sărbătorile legale din 2011 și efectul acestora asupra publicării Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, intervalul de timp dintre depunerea cererilor și data eliberării licențelor se dovedește a fi prea scurt pentru a garanta o bună gestionare a pieței. Prin urmare, este necesar ca acest interval de timp să fie prelungit.

(11) Prin urmare, este necesar să se abroge Regulamentul (CE) nr. 1157/2009 al Comisiei (20), care prevede derogări de la anumite regulamente în ceea ce privește datele de depunere a cererilor și de eliberare a licențelor de import și de export în 2010.

(12) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

Articolul 1

Cartofi dulci

(1) Prin derogare de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2402/96, cererile de licențe de import pentru cartofii dulci în cadrul contingentelor 09.4013 și 09.4014 nu se pot depune, pentru anul 2011, înainte de ziua de marți, 4 ianuarie 2011, și nici după ziua de marți, 13 decembrie 2011. (2) Prin derogare de la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2402/96, licențele de import pentru cartofi dulci solicitate la data indicată în anexa I la prezentul regulament în cadrul contingentelor 09.4013 și 09.4014 se eliberează la data menționată în anexa respectivă, sub rezerva măsurilor adoptate în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (21).

Articolul 2

Feculă de manioc

(1) Prin derogare de la articolul 9 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2402/96, cererile de licențe de import pentru feculă de manioc în cadrul contingentelor 09.4064 și 09.4065 nu se pot depune, pentru anul 2011, înainte de ziua de marți, 4 ianuarie 2011, și nici după ziua de marți, 13 decembrie 2011. (2) Prin derogare de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2402/96, licențele de import pentru feculă de manioc solicitate la data indicată în anexa II la prezentul regulament în cadrul contingentelor 09.4064 și 09.4065 se eliberează la data menționată în anexa respectivă, sub rezerva măsurilor adoptate în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006.

Articolul 3

Manioc

(1) Prin derogare de la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 27/2008, cererile de licențe de import pentru manioc în cadrul contingentelor 09.4009, 09.4010, 09.4011, 09.4012 și 09.4021 nu se pot depune, pentru anul 2011, înainte de ziua de luni, 3 ianuarie 2011, și nici după ziua de miercuri, 14 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (2) Prin derogare de la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 27/2008, licențele de import pentru manioc solicitate la datele indicate în anexa III în cadrul contingentelor 09.4009, 09.4010, 09.4011, 09.4012 și 09.4021 se eliberează la datele menționate în anexa respectivă, sub rezerva măsurilor adoptate în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 13.00/2006.

Articolul 4

Cereale

(1) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1067/2008, cererile de licențe de import pentru grâul comun de altă calitate decât cea superioară în cadrul contingentelor 09.4123, 09.4124 și 09.4125 nu se mai pot depune, pentru anul 2011, după ziua de vineri, 16 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (2) Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2305/2003, cererile de licențe de import pentru orz în cadrul contingentului 09.4126 nu se mai pot depune, pentru anul 2011, după ziua de vineri, 16 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (3) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 969/2006, cererile de licențe de import pentru porumb în cadrul contingentului 09.4131 nu se mai pot depune, pentru anul 2011, după ziua de vineri, 16 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului.

Articolul 5

Orez

(1) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2058/96, cererile de licențe de import pentru brizuri de orez în cadrul contingentului 09.4079 nu se mai pot depune, pentru anul 2011, după ziua de vineri, 9 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (2) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1964/2006, cererile de licențe de import pentru orez originar din Bangladesh în cadrul contingentului 09.4517 nu se mai pot depune, pentru anul 2011, după ziua de vineri, 9 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului.

Articolul 6

Zahăr

Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 828/2009, cererile de licențe de import pentru produsele din sectorul zahărului în cadrul contingentelor 09.4221, 09.4231 și 09.4241-09.4247 nu se mai pot depune din ziua de vineri, 16 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, și până în ziua de vineri, 30 decembrie 2011, ora 13.00, ora Bruxelles-ului.

Articolul 8

Licențe de export cu restituire pentru sectoarele cărnii de vită și mânzat, cărnii de porc, ouălor și cărnii de pasăre

Prin derogare de la articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 382/2008, de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003, de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 596/2004 și de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 633/2004, licențele de export, pentru care se depun cereri în perioadele menționate în anexa V la prezentul regulament, se eliberează la datele corespunzătoare care figurează în anexa respectivă. Derogarea prevăzută la primul paragraf se aplică numai cu condiția ca niciuna dintre măsurile speciale prevăzute la articolul 12 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 382/2008, la articolul 3 alineatele (4) și (4a) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003, la articolul 3 alineatele (4) și (4a) din Regulamentul (CE) nr. 596/2004 și la articolul 3 alineatele (4) și (4a) din Regulamentul (CE) nr. 633/2004 să nu fi fost adoptată înaintea respectivelor date de eliberare.

Articolul 9

Zahăr și izoglucoză peste cotă

Prin derogare de la articolul 7d alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006, licențele de export pentru zahăr și izoglucoză peste cotă, pentru care se depun cereri în perioadele menționate în anexa VI la prezentul regulament, se eliberează la datele corespunzătoare care figurează în anexa respectivă. Derogarea prevăzută la primul paragraf se aplică numai cu condiția ca niciuna dintre măsurile speciale prevăzute la articolul 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006 să nu fi fost adoptată înaintea respectivelor date de eliberare.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Expiră la 31 decembrie 2011.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.