Recitale
(1) Directiva 2008/84/CE a Comisiei din 27 august 2008 de stabilire a unor criterii specifice de puritate pentru aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii (2) precizează criteriile de puritate pentru aditivii menționați în Directiva 95/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 1995 privind aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii (3).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede la articolul 30 alineatul (4) că specificațiile aditivilor alimentari menționați la alineatele (1)-(3) din articolul respectiv, incluzând aditivii autorizați în temeiul Directivei 95/2/CE, sunt adoptate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de stabilire a unei proceduri comune de autorizare a aditivilor alimentari, enzimelor și aromelor alimentare (4), în momentul introducerii acestor aditivi alimentari în anexele respective în conformitate cu dispozițiile alineatelor menționate.
(3) Prin urmare, având în vedere că aceste liste nu au fost încă stabilite și pentru a asigura modificarea efectivă a anexelor la Directiva 95/2/CE în temeiul articolului 31, precum și pentru a asigura faptul că aditivii astfel autorizați respectă condițiile de utilizare sigură, ar trebui să se modifice Directiva 2008/84/CE.
(4) Rubrica referitoare la dioxidul de carbon (E 290) ar trebui revizuită în ceea ce privește nivelul concentrației „conținutului de ulei” pentru a lua în considerare specificațiile din Codex Alimentarius elaborate de Comitetul mixt de experți în materie de aditivi alimentari (JECFA – Joint Expert Committee on Food Additives) și documentele Organizației Internaționale pentru Standardizare (ISO) (de exemplu, ISO 6141).
(5) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „Autoritatea”) a evaluat informațiile privind siguranța extractelor de rozmarin utilizat ca antioxidant în produsele alimentare. Extractele de rozmarin sunt obținute din Rosmarinus officinalis L. și conțin mai multe componente cu funcții antioxidante (în special acizi fenolici, flavonoide, diterpenoizi și triterpeni). Se consideră adecvată adoptarea de specificații pentru extractele de rozmarin, autorizat ca aditiv alimentar nou pentru utilizarea în produsele alimentare în temeiul Directivei 95/2/CE și căruia îi este atribuit numărul E 392. Sunt descrise mai multe procedee de producție care utilizează extracția cu solvenți (etanol, acetonă și hexan) și extracția cu dioxid de carbon supercritic.
(6) Hemiceluloza de soia (E 426) a fost evaluată de Comitetul științific pentru alimentație în 2003 (5) și este autorizată în prezent în UE în temeiul Directivei 95/2/CE. O nouă varietate de hemiceluloză de soia este produsă în prezent și respectă toate specificațiile stabilite în Directiva 2008/84/CE pentru E 426, cu excepția faptului că etanolul este necesar din punct de vedere tehnic ca precipitant pentru a purifica soluția extrasă a acestei noi varietăți de hemiceluloză de soia. În consecință, E 426 final, ale cărui caracteristici diferă de o pulbere albă uscată pulverizată, poate conține și etanol sub formă de reziduu la o concentrație maximă de 2 %. Etanolul este autorizat prin Directiva 2009/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) ca solvent de extracție în cursul prelucrării de materii prime, produse alimentare, componente alimentare sau ingrediente alimentare, în conformitate cu bunele practici de fabricare.
(7) Autoritatea a evaluat informațiile cu privire la siguranța gumei cassia ca nou aditiv alimentar utilizat ca agent gelifiant și agent de îngroșare și a emis avizul său la 26 septembrie 2006 (7). Autoritatea a concluzionat că utilizarea gumei cassia în condițiile menționate nu pune nicio problemă de siguranță. Prin urmare, este adecvat să se adopte specificații pentru acest nou aditiv alimentar, căruia i se alocă numărul E 427.
(8) Rubrica referitoare la hidroxipropilceluloză (E 463) ar trebui modificată pentru a corecta o eroare a specificațiilor în ceea ce privește compoziția. În loc de „Conține cel puțin 80,5 % grupări de hidroxipropoxil”, se va citi „Conține cel mult 80,5 % grupări de hidroxipropoxil”. Prin urmare, este adecvat să se actualizeze specificațiile actuale.
(9) Rubrica referitoare la hidrogen (E 949) ar trebui corectată astfel încât nivelurile concentrației indicate în secțiunile „compoziție” și „puritate” să poată fi compatibile. În consecință, ar trebui corectată concentrația de azot.
(10) Autoritatea a evaluat informațiile cu privire la siguranța unui nou aditiv alimentar, alcool polivinilic (APV), utilizat ca agent de aplicare a unei pelicule pentru suplimentele alimentare, și a emis avizul său la 5 decembrie 2005 (8). Autoritatea a concluzionat că utilizarea alcoolului polivinilic ca agent de aplicare a unei pelicule pentru suplimentele alimentare care se prezintă sub formă de capsule și tablete nu pune nicio problemă de siguranță. Prin urmare, este adecvat să se adopte specificații pentru alcoolul polivinilic, căruia i se alocă numărul E 1203 și care este autorizat ca aditiv alimentar în temeiul Directivei 95/2/CE.
(11) Autoritatea a evaluat informațiile privind siguranța a șase categorii de polietilen-glicoli (PEG 400, PEG 3000, PEG 3350, PEG 4000, PEG 6000, PEG 8000) ca agenți de aplicare a unei pelicule pentru suplimentele alimentare și a emis avizul său la 28 noiembrie 2006 (9). Autoritatea a constatat că utilizarea acestor categorii de polietilen-glicoli ca agent glazurant în formulele de aplicare a unei pelicule pentru suplimentele alimentare care se prezintă sub formă de capsule și tablete nu pune nicio problemă de siguranță în condițiile de utilizare prevăzute. Toate aceste categorii de polietilen-glicoli au primit un nou număr E, și anume E 1521. Prin urmare, este adecvat să se adopte specificații pentru cele șase categorii de polietilen-glicoli și acestea să fie regrupate într-o singură rubrică. În consecință, este necesar să se actualizeze specificațiile actuale deja stabilite în Directiva 2008/84/CE pentru polietilen-glicol 6000.
(12) EFSA a evaluat siguranța utilizării unui preparat enzimatic pe bază de trombină și fibrinogen derivate din bovine și/sau porcine, utilizat ca aditiv alimentar pentru reconstituirea de alimente, și a concluzionat în avizul său din 26 aprilie 2005 că această utilizare a preparatului enzimatic, astfel cum este descrisă în aviz, nu pune nicio problemă de siguranță (10). Cu toate acestea, Parlamentul European, în rezoluția sa din 19 mai 2010 referitoare la proiectul de directivă a Comisiei de modificare a anexelor la Directiva 95/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii, a considerat că includerea în anexa IV la Directiva 95/2/CE a acestui preparat enzimatic ca aditiv alimentar pentru reconstituirea de alimente nu era compatibilă cu scopul și conținutul Regulamentului (CE) nr. 1333/2008, deoarece nu îndeplinește criteriile generale de la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, în special cele de la articolul 6 alineatul (1) litera (c).
(13) Este necesar să se ia în considerare specificațiile și tehnicile analitice pentru aditivi, astfel cum sunt stabilite în Codex Alimentarius elaborat de CMEAA. În special, acolo unde este cazul, criteriile de puritate specifice trebuie adaptate pentru a reflecta limitele pentru fiecare dintre metalele grele de interes.
(14) Prin urmare, Directiva 2008/84/CE ar trebui modificată în consecință.
(15) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,