Recitale
(1) Decizia 2010/89/UE a Comisiei (3) instituie măsuri tranzitorii în legătură cu aplicarea anumitor cerințe structurale prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 și în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 la unitățile de prelucrare a cărnii, de produse din ouă și de produse pescărești și la depozitele frigorifice din România enumerate în anexele I-IV la decizia menționată. Atât timp cât aceste unități sunt reglementate de măsuri tranzitorii, produsele care provin din unitățile respective pot fi comercializate numai pe piața internă sau pot fi utilizate doar pentru a fi prelucrate ulterior în unități din România care fac obiectul acelorași măsuri.
(2) În iulie 2010 autoritățile române au informat în mod oficial Comisia de faptul că, de la intrarea în vigoare a Deciziei 2010/89/UE, nouă unități de prelucrare a cărnii au fost autorizate pentru comerț în interiorul Uniunii, iar patru au fost închise; o unitate de produse pescărești a fost autorizată pentru comerțul în interiorul Uniunii; o unitate de produse din ouă a fost autorizată pentru comerțul în interiorul Uniunii și două depozite frigorifice au fost închise.
(3) Având în vedere îmbunătățirile structurale în curs, este oportun ca listele unităților prevăzute în anexele I-IV la Decizia 2010/89/UE să fie modificate în consecință.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,