Începe proba gratuită

Regulament 2009/1170 · CELEX 32009R1170

Regulamentul (CE) nr. 1170/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește listele de vitamine și minerale și formele sub care pot fi adăugate în produsele alimentare, inclusiv în suplimentele alimentare (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
30.11.2009
Intrare in vigoare
21.12.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_314_R_0036_01
Status
In vigoare
alimentație alimente compus mineral etichetare informarea consumatorilor legislație privind alimentele supliment alimentar vitamine

Recitale

(1) Anexele I și II la Directiva 2002/46/CE stabilesc listele de vitamine și minerale și, pentru fiecare dintre acestea, formele care pot fi utilizate la producerea suplimentelor alimentare. Modificările aduse acestor liste se vor adopta în conformitate cu cerințele stabilite la articolul 4 din directiva respectivă și în conformitate cu procedura menționată la articolul 13 alineatul (3).

(2) Anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 stabilesc listele de vitamine și minerale și, pentru fiecare dintre acestea, formele care pot fi adăugate în produsele alimentare. Modificările aduse acestor liste se vor adopta în conformitate cu cerințele stabilite la articolul 3 din regulamentul respectiv și în conformitate cu procedura menționată la articolul 14 alineatul (3).

(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a evaluat noi forme de vitamine și minerale. Substanțele care au primit un aviz științific favorabil și pentru care sunt îndeplinite cerințele stabilite în Directiva 2002/46/CE și în Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 ar trebui adăugate pe listele corespunzătoare în actele respective.

(4) Părțile interesate au fost consultate, iar comentariile prezentate au fost luate în considerare.

(5) Ca urmare a evaluării științifice de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, este necesară introducerea specificațiilor pentru anumite vitamine și substanțe minerale în scopul identificării lor.

(6) Prin urmare, Directiva 2002/46/CE și Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 ar trebui modificate în mod corespunzător.

(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 se modifică după cum urmează: 1. La punctul 2 de pe lista din anexa I se adaugă cuvântul „Bor”. 2. Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa III la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.