Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 al Comisiei (2) a stabilit normele de aplicare a schemei de ajutoare pentru eliminarea surplusurilor de anumite produse lactate. Schema respectivă, prevăzută la articolul 101 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, este abrogată prin Regulamentul (CE) nr. 72/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 privind modificările aduse politicii agricole comune prin modificarea Regulamentelor (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 320/2006, (CE) nr. 1405/2006, (CE) nr. 1234/2007, (CE) nr. 3/2008 și (CE) nr. 479/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1883/78, (CEE) nr. 1254/89, (CEE) nr. 2247/89, (CEE) nr. 2055/93, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 2596/97, (CE) nr. 1182/2005 și (CE) nr. 315/2007 (3).
(2) În acest context și pentru a dispune de debușee mai rentabile pentru untul de intervenție, precum și din motive de simplificare, trebuie abrogate, de asemenea, dispozițiile referitoare la vânzările de unt din intervenție în scopul utilizării la produsele de patiserie, la înghețată și alte produse alimentare.
(3) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 al Comisiei trebuie abrogat.
(4) Prin Regulamentul (CE) nr. 72/2009, se elimină articolul 101 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 începând cu 1 iulie 2009. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 trebuie abrogat începând cu această dată. Cu toate acestea, articolul 78 din Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 prevede că retragerea untului poate avea loc începând cu cea de a douăzecea zi a lunii anterioare lunii calendaristice înscrise pe bon și până în a zecea zi din luna următoare lunii calendaristice înscrise pe bon. Pentru a le permite operatorilor să utilizeze pe deplin bonurile valabile până în luna iunie 2009 inclusiv, este necesar să se continue aplicarea, pentru bonurile respective, a capitolului IV din Regulamentul (CE) nr. 1898/2005.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,