Articolul 1
(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege sau actele administrative necesare pentru a menține pe teritoriul Comunității, permanent și sub rezerva dispozițiilor articolului 10, un nivel de stocuri de produse petroliere echivalent cel puțin cu consumul intern zilnic mediu pe 90 de zile din anul calendaristic precedent menționat la articolul 4 alineatul (2), pentru fiecare din categoriile de produse petroliere enumerate la articolul 2.
(2) Partea de consum intern acoperită de derivatele din țiței produse pe teritoriul statului membru în cauză este deductibilă până la maximum 25 % din consumul respectiv. Distribuția internă a rezultatului unei astfel de deduceri se decide de către statul membru în cauză.
Articolul 2
La calcularea consumului intern se iau în calcul următoarele categorii de produse:
(a) benzină pentru motoare și combustibil pentru avion (benzină de avion și carburant de tip benzină pentru motoare cu reacție);
(b) motorină, combustibil diesel, kerosen și carburant de tip kerosen pentru motoare cu reacție;
(c) păcură.
Buncărele pentru nave maritime nu se includ în calculul consumului intern.
Articolul 3
(1) Stocurile menținute în conformitate cu articolul 1 sunt puse integral la dispoziția statelor membre în cazul în care apar dificultăți în aprovizionarea cu petrol. Statele membre se asigură că dispun de puterea juridică pentru a controla utilizarea stocurilor în asemenea circumstanțe.
În orice alte circumstanțe, statele membre asigură disponibilitatea și accesibilitatea acestor stocuri. Ele instituie modalități de identificare, contabilizare și control a stocurilor.
(2) Statele membre asigură aplicarea unor condiții echitabile și nediscriminatorii în reglementările lor privind stocurile.
Costurile rezultate din menținerea de stocuri în conformitate cu articolul 1 se identifică în mod transparent. În acest context, statele membre pot adopta măsuri pentru a obține informații adecvate privind costul stocării în conformitate cu articolul 1 și pentru a pune aceste informații la dispoziția părților interesate.
(3) Pentru a îndeplini cerințele de la alineatele (1) și (2), statele membre pot decide să recurgă la un organism sau o agenție care să fie responsabilă de păstrarea integrală sau parțială a stocurilor.
Două sau mai multe state membre pot decide să recurgă la același organism sau la aceeași agenție de stocare. În acest caz, ele sunt responsabile în mod solidar de respectarea obligațiilor ce rezultă din prezenta directivă.
Articolul 4
(1) Statele membre prezintă Comisiei un raport statistic în care indică stocurile existente la sfârșitul fiecărei luni, întocmit în conformitate cu articolul 5 alineatele (2) și (3) și articolul 6 și în care se specifică numărul de zile de consum mediu din anul calendaristic precedent pe care îl reprezintă stocurile respective. Acest raport se prezintă cel mai târziu în a douăzeci și cincea zi a celei de-a doua luni care urmează lunii de referință.
(2) Obligația de stocare a unui stat membru se bazează pe consumul intern din anul calendaristic precedent. La începutul fiecărui an calendaristic, statele membre își recalculează obligația de stocare până la 31 martie cel mai târziu și asigură respectarea noilor lor obligații cât mai curând posibil și, în orice situație, cel mai târziu până la 31 iulie în fiecare an.
(3) În raportul statistic, stocurile de carburant de tip kerosen pentru motoare cu reacție se raportează separat în categoria prevăzută la articolul 2 litera (b).
Articolul 5
(1) Stocurile care trebuie menținute în conformitate cu articolul 1 pot fi menținute sub formă de țiței și produse intermediare, precum și sub formă de produse finite.
(2) În raportul statistic al stocurilor existente la sfârșitul fiecărei luni:
(a) produsele finite sunt calculate în funcție de tonajul lor real;
(b) țițeiul și produsele intermediare sunt calculate: (i) în proporțiile cantităților pentru fiecare categorie de produse obținute în cursul anului calendaristic precedent în rafinăriile statului membru în cauză sau (ii) pe baza programelor de producție ale rafinăriilor din statul membru în cauză pentru anul curent sau (iii) pe baza raportului dintre cantitatea totală fabricată în timpul anului calendaristic precedent în statul membru în cauză din produse supuse obligației de stocare și cantitatea totală de țiței utilizată în acel an, până la un nivel maxim de 40 % din obligația totală pentru prima și a doua categorie (benzină pentru motoare și motorină) și până la 50 % pentru a treia categorie (păcură).
(3) Componentele amestecurilor, atunci când sunt destinate fabricării produselor finite enumerate la articolul 2, pot înlocui produsele pentru care sunt destinate.
Articolul 6
(1) Atunci când se calculează nivelul minim de stocuri prevăzut la articolul 1, în raportul statistic se includ doar acele cantități deținute în conformitate cu articolul 3 alineatul (1).
(2) Sub rezerva dispozițiilor de la alineatul (1), stocurile pot include următoarele:
(a) cantitățile aflate la bordul petrolierelor care se găsesc într-un port în vederea descărcării, după terminarea formalităților portuare;
(b) cantitățile stocate în porturile de descărcare;
(c) cantitățile aflate în rezervoare la intrarea în oleoducuri;
(d) cantitățile aflate în rezervoarele rafinăriilor, exclusiv cantitățile aflate în conducte și în instalațiile de rafinare;
(e) cantitățile stocate de rafinării și de societățile de import, de stocare sau de comercializare en gros;
(f) cantitățile stocate de marii consumatori, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern privind obligația menținerii stocurilor permanente;
(g) cantitățile aflate pe șalande și nave costiere angajate în transport în interiorul frontierelor naționale, cu condiția ca ele să poată fi controlate de autoritățile naționale și să poată fi făcute disponibile imediat.
(3) Din raportul statistic se exclud, în special, următoarele: țițeiul din producția internă care nu a fost încă extras; cantitățile de combustibil destinate buncărelor pentru nave maritime; cantitățile aflate în tranzit direct, în afara stocurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1); cantitățile aflate în oleoducuri, în autocisterne și în vagoane-cisternă, în rezervoarele de depozitare ale punctelor de vânzare și cele deținute de micii consumatori.
De asemenea, se exclud din raportul statistic cantitățile deținute de forțele armate și cele deținute pentru ele de societățile petroliere.
Articolul 7
(1) În scopul punerii în aplicare a prezentei directive, se pot constitui stocuri, în cadrul acordurilor între guverne, pe teritoriul unui stat membru, în contul întreprinderilor, organizațiilor sau agențiilor stabilite în alt stat membru. Decizia privind păstrarea unei părți din stocuri în afara teritoriului național revine guvernului statului membru în cauză.
Statul membru pe teritoriul căruia sunt păstrate stocurile în cadrul unui asemenea acord nu se opune transferării acestor stocuri în celelalte state membre în contul cărora stocurile sunt ținute în temeiul acelui acord; acesta își exercită controlul asupra stocurilor în cauză în conformitate cu procedurile definite în acord, dar nu le include în raportul său statistic. Statul membru în numele căruia sunt păstrate stocurile le poate include în raportul său statistic.
Împreună cu raportul statistic, fiecare stat membru transmite Comisiei un raport privind stocurile depozitate pe teritoriul său în beneficiul altui stat membru, precum și stocurile depozitate în alte state membre pentru propriul său beneficiu. În ambele cazuri, în raport se menționează locurile de depozitare și/sau societățile care dețin stocurile, cantitățile și categoria de produse – sau țiței – depozitate.
(2) Proiectele acordurilor menționate la primul paragraf de la alineatul (1) sunt comunicate Comisiei, care poate aduce la cunoștința guvernelor în cauză observațiile sale. Odată încheiate, acordurile sunt notificate Comisiei, care le face cunoscute celorlalte state membre.
Acordurile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
(a) trebuie să se refere la țiței și la toate produsele petroliere reglementate de prezenta directivă;
(b) trebuie să stabilească condițiile și modalitățile de stocare în scopul păstrării controlului și disponibilității acestor stocuri;
(c) trebuie să specifice procedurile de verificare și identificare a stocurilor prevăzute, inter alia, metodele de efectuare a inspecțiilor și de cooperare în cadrul acestora;
(d) ca regulă generală, trebuie să fie încheiate pe o perioadă de timp nelimitată;
(e) trebuie să precizeze, atunci când este prevăzută o posibilitate de reziliere unilaterală, că aceasta nu este valabilă în cazul unei crize de aprovizionare și că, în orice situație, Comisia trebuie informată în prealabil despre orice reziliere.
(3) Atunci când stocurile constituite în temeiul acestor acorduri nu sunt deținute de întreprinderea, de organismul sau de agenția care are obligația de a deține stocurile, dar sunt ținute la dispoziția întreprinderii, organismului sau agenției de către o altă întreprindere, agenție sau un alt organism, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
(a) întreprinderea, organismul sau agenția beneficiară trebuie să aibă dreptul contractual de a achiziționa aceste stocuri pe întreaga perioadă a contractului; metodologia pentru stabilirea prețului pentru această achiziție trebuie stabilită de comun acord între părțile în cauză;
(b) durata minimă a unui asemenea contract trebuie să fie de 90 de zile;
(c) trebuie să fie specificat locul depozitării și/sau societățile care păstrează stocurile la dispoziția întreprinderii, organismului sau agenției beneficiare, precum și cantitatea și categoria produselor sau țițeiului depozitate în acel loc;
(d) disponibilitatea reală a stocurilor pentru întreprinderea, organismul sau agenția beneficiară trebuie garantată, în orice moment pe durata contractului, de către întreprinderea, organismul sau agenția care păstrează stocurile la dispoziția întreprinderii, organismului sau agenției beneficiare;
(e) întreprinderea, organismul sau agenția care păstrează stocurile la dispoziția întreprinderii, organismului sau agenției beneficiare trebuie să se afle sub jurisdicția statului membru pe al cărui teritoriu sunt situate stocurile, în măsura în care este vorba de competența juridică a acestui stat membru de a controla și verifica existența stocurilor.
Articolul 8
Statele membre adoptă toate dispozițiile necesare și iau toate măsurile necesare pentru a asigura controlul și supravegherea stocurilor. Ele introduc mecanisme de verificare a stocurilor în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.
Articolul 9
Statele membre stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestor dispoziții. Sancțiunile trebuie să fie efective, proporționate și disuasive.
Articolul 10
(1) În cazul în care apar dificultăți în aprovizionarea cu petrol a Comunității, Comisia organizează o consultare între statele membre, la solicitarea oricăruia dintre ele sau din propria sa inițiativă.
(2) Cu excepția cazurilor de o deosebită urgență sau pentru satisfacerea nevoilor locale puțin importante, statele membre se abțin să retragă din stocurilor lor înainte de consultarea prevăzută la alineatul (1), în măsura în care această acțiune ar reduce stocurile respective la un nivel inferior nivelului minim obligatoriu.
(3) Statele membre informează Comisia cu privire la orice retragere din stocurile lor de rezervă și comunică, în cel mai scurt timp posibil:
(a) data la care stocurile au scăzut sub nivelul minim obligatoriu;
(b) motivele acestor retrageri;
(c) eventualele măsurile luate pentru refacerea stocurilor;
(d) în cazul în care este posibil, o evaluare a dezvoltării viitoare a situației cu privire la stocuri, atât timp cât ele rămân sub nivelul minim obligatoriu.
Articolul 11
Comisia prezintă periodic Consiliului un raport privind situația stocurilor din Comunitate, inclusiv, după caz, privind necesitatea armonizării pentru a asigura controlul și supravegherea efectivă a stocurilor.
Articolul 12
Directiva 68/414/CEE se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele pentru transpunerea în dreptul intern și punerea în aplicare a directivelor prevăzute în partea B la anexa I.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.
Articolul 13
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 14
Prezenta directivă se adresează statelor membre.