Recitale
(1) Schimburile intracomunitare de anumite animale vii și produse derivate din acestea sunt permise numai de la unități care respectă dispozițiile în domeniu ale legislației comunitare și sunt aprobate în acest sens de autoritatea competentă din statul membru în care se află.
(2) Directiva 2008/73/CE a Consiliului din 15 iulie 2008 de simplificare a procedurilor de întocmire a listelor și publicare a informațiilor în domeniul veterinar și zootehnic (22) prevede ca statele membre să întocmească, să actualizeze și să pună la dispoziția celorlalte state membre și a publicului listele de unități aprobate în domeniul veterinar și zootehnic.
(3) Mai mult, Directiva 2008/73/CE prevede că statele membre au responsabilitatea de a furniza celorlalte state membre și publicului informații actualizate privind laboratoarele naționale de referință și anumite alte laboratoare pe care le-au desemnat în conformitate cu dispozițiile relevante din legislația comunitară.
(4) Pentru a facilita accesul celorlalte state membre și al publicului la listele de unități și laboratoare aprobate, aceste liste ar trebui puse electronic la dispoziția statelor membre prin intermediul unor pagini de internet informative.
(5) Comisia ar trebui să ajute statele membre să pună aceste liste la dispoziția celorlalte state membre și a publicului, comunicând adresa electronică a site-ului web, care conține linkuri naționale către paginile de internet informative ale statelor membre.
(6) Pentru a facilita schimbul electronic de informații între statele membre și pentru a asigura transparența și caracterul inteligibil, este important ca listele să fie prezentate în mod uniform în întreaga Comunitate. Modelele pentru formatul paginilor de internet informative ar trebui așadar să se stabilească în anexele la prezenta decizie.
(7) În cazul ecvideelor, formatul listei de organisme aprobate sau recunoscute care păstrează sau întocmesc registre genealogice care se vor elabora în conformitate cu articolul 5 din Directiva 90/427/CEE ar trebui să furnizeze, de asemenea, informațiile cerute în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 504/2008 al Comisiei din 6 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Directivelor 90/426/CEE și 90/427/CEE ale Consiliului privind metodele de identificare a ecvideelor (23) și ar trebui să se poată adapta ușor la lista celorlalte organisme care eliberează documente de identificare pentru ecvideele înregistrate sau pentru ecvideele destinate reproducției și producției.
(8) Prin trimiterea la articolul 2 alineatul (2) litera (o) din Directiva 64/432/CEE, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 90/426/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează circulația și importul de ecvidee provenind din țări terțe (24) implică obligația stabilirii unei liste de centre de colectare aprobate pentru comerțul cu ecvidee, incluzând piețe și centre de triere.
(9) Directiva 2008/73/CE va fi transpusă de către statele membre până cel târziu la 1 ianuarie 2010. În consecință, paginile de internet informative ar trebui să fie puse la dispoziție până la data menționată mai sus.
(10) Decizia 2007/846/CE a Comisiei din 6 decembrie 2007 de stabilire a unui model de listă a unităților autorizate de către statele membre în conformitate cu mai multe dispoziții ale legislației sanitar-veterinare a Comunității și de definire a normelor aplicabile transmiterii acestor liste către Comisie (25) stabilește un model comun pentru listele de anumite entități aprobate de statele membre și normele care se aplică transmiterii acestor liste.
(11) Pentru o mai mare claritate a legislației comunitare, este necesară abrogarea Deciziei 2007/846/CE și înlocuirea ei cu prezenta decizie.
(12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și al Comitetului permanent zootehnic,