Recitale
(1) Experiențele privind aplicarea derogării prevăzute la articolul 7 alineatul (4) litera (b) continuă să lipsească. Notificările vor contribui la revizuirea sa înainte de 31 decembrie 2009, în conformitate cu articolul 7 alineatul (7) și cu raportul privind aplicarea regulamentului în conformitate cu articolul 12 alineatul (6).
(2) Operațiunile autorizate vor fi notificate individual celorlalte state membre și Comisiei. Notificarea trebuie să fie eficientă și să se refere strict la informațiile cu adevărat necesare, în vederea evitării sarcinilor inutile pentru statele membre și Comisie.
(3) Notificarea trebuie să fie clară și să evite informațiile ambigue. În acest scop, întrebările de la punctele 1, 2 și 3 sunt formulate astfel încât să permită numai răspunsuri care se încadrează într-un format standardizat sau adoptat de comun acord.
(4) Chestionarul include o trimitere la numărul autorizației și locul eliberării acesteia, ceea ce permite accesul la informații complete privind autorizația pentru derogare și justificarea acesteia, dacă este necesar.
(5) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul comitetului constituit în baza articolului 18 din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (2),