Recitale
(1) În conformitate cu Directivele 76/895/CEE, 86/362/CEE, 86/363/CEE și 90/642/CEE, Comisia a adoptat recomandări cu privire la un program comunitar coordonat de monitorizare a reziduurilor de pesticide din și de pe cereale și alte câteva alimente de origine vegetală. La 1 septembrie 2008, directivele menționate au fost înlocuite cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005. În conformitate cu regulamentul menționat, programul comunitar de control al reziduurilor de pesticide include, pe lângă alimentele de origine vegetală, alimente de origine animală și urmează a lua forma unui act obligatoriu. Prin urmare, ar trebuit adoptat sub formă de regulament. Ar trebui să nu aducă atingere Directivei 96/23/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind măsurile de monitorizare a anumitor substanțe și reziduurilor acestora existente în animalele vii și în produsele obținute de la acestea și de abrogare a Directivei 85/358/CEE, Directivei 86/469/CEE, Deciziei 89/187/CEE și Deciziei 91/664/CEE (2).
(2) Treizeci de produse alimentare reprezintă componente principale ale dietei din cadrul Comunității. Deoarece utilizarea de pesticide prezintă modificări semnificative pe parcursul unei perioade de trei ani, pesticidele din respectivele treizeci de produse alimentare ar trebui monitorizate pe parcursul unei serii de cicluri de câte trei ani, pentru a permite evaluarea expunerii consumatorului și aplicarea legislației comunitare.
(3) Pe baza unei distribuții de probabilitate binomială, se poate calcula că analizarea a 642 de probe permite, cu o certitudine de peste 99 %, detectarea unei probe care conține reziduuri de pesticide peste limita de detecție (LD), cu condiția ca cel puțin 1 % dintre produse să conțină reziduuri peste limita respectivă. Prelevarea acestor probe ar trebui să se repartizeze între statele membre în funcție de numărul de locuitori, cu cel puțin 12 probe pe produs și pe an.
(4) În cazul în care definiția unui reziduu al unui pesticid include alte substanțe active, metaboliți sau produși de degradare, metaboliții respectivi ar trebui raportați separat.
(5) Orientarea privind „Metoda de validare și procedurile de control al calității pentru analiza reziduurilor de pesticide din alimente și din hrana pentru animale” este publicată pe site-ul web al Comisiei (3).
(6) Pentru procedurile de prelevare de probe, se aplică Directiva 2002/63/CE a Comisiei din 11 iulie 2002 de stabilire a metodelor comunitare de prelevare de probe pentru controlul oficial al reziduurilor de pesticide de pe și din produsele de origine vegetală și animală și de abrogare a Directivei 79/700/CEE (4) care cuprinde metodele și procedurile de prelevare de probe recomandate de Comisia Codex Alimentarius.
(7) Este, de asemenea, necesară evaluarea respectării limitelor maxime de reziduuri privind mâncarea pentru sugari, stabilite la articolul 10 din Directiva 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind preparatele pentru sugari și preparatele de continuare (5) și la articolul 7 din Directiva 2006/125/CE a Comisiei din 5 decembrie 2006 privind preparatele pe bază de cereale și alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică (6).
(8) Este necesară evaluarea posibilelor efecte globale, cumulate și sinergetice ale pesticidelor. Această evaluare ar trebui să înceapă cu câțiva organofosfați, carbonați, triazoli și piretroide, astfel cum sunt prevăzuți în anexa I.
(9) Statele membre trebuie să înainteze, în fiecare an, până la 31 august, informațiile referitoare la anul calendaristic anterior.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,