Recitale
(1) Articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 al Consiliului din 18 septembrie 2000 privind introducerea de măsuri comerciale excepționale în favoarea țărilor și teritoriilor participante și legate de procesul de stabilizare și asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2820/98 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1763/1999 și (CE) nr. 6/2000 (2) prevede un contingent tarifar preferențial anual de 1 500 tone de produse din categoria „baby beef” originare din Bosnia și Herțegovina și de 9 975 tone de produse din categoria „baby beef” originare din Muntenegru și din teritoriile vamale ale Serbiei și Kosovo (3).
(2) Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Croația, pe de altă parte, aprobat prin Decizia 2005/40/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (4), Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, aprobat prin Decizia 2004/239/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (5) și Acordul interimar cu Muntenegru, aprobat prin Decizia 2007/855/CE a Consiliului din 15 octombrie 2007 privind semnarea și încheierea Acordului interimar privind comerțul și aspecte legate de comerț între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Muntenegru, pe de altă parte (6), prevăd contingente tarifare preferențiale anuale pentru produsele din categoria „baby beef” în valoare de 9 400, 1 650 și, respectiv, 800 de tone.
(3) Articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 2248/2001 al Consiliului din 19 noiembrie 2001 privind anumite proceduri de aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre, pe de o parte, și Republica Croația, pe de altă parte, și de aplicare a Acordului interimar dintre Comunitatea Europeană și Republica Croația (7) și articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 153/2002 al Consiliului din 21 ianuarie 2002 privind anumite proceduri de punere în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, precum și a Acordului interimar dintre Comunitatea Europeană și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (8) prevăd necesitatea prevederii unor norme de aplicare a concesiilor privind produsele din categoria „baby beef”.
(4) În vederea controlului, Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 prevede că importurile din cadrul contingentelor de produse din categoria „baby beef” pentru Bosnia și Herțegovina și pentru teritoriile vamale ale Serbiei și Kosovo sunt condiționate de prezentarea unui certificat de autenticitate care atestă că produsele sunt originare din țara emitentă și corespund exact definiției din anexa II la respectivul regulament. În vederea armonizării, este necesar ca și importurile din cadrul contingentelor de produse din categoria „baby beef” originare din Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Muntenegru să fie condiționate de prezentarea unui certificat de autenticitate care să ateste că produsele sunt originare din țara emitentă și corespund exact definiției din anexa III la Acordul de stabilizare și de asociere cu Croația sau cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei sau, respectiv, definiției din anexa II la Acordul interimar cu Muntenegru. De asemenea, ar trebui stabilit un model pentru certificatele de autenticitate și ar trebui stabilite norme privind utilizarea acestora.
(5) Contingentele în cauză ar trebui gestionate utilizând licențe de import. În acest scop, Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (9) și Regulamentul (CE) nr. 382/2008 al Comisiei din 21 aprilie 2008 privind normele de aplicare a regimului licențelor de import și export în sectorul cărnii de vită și mânzat (10) ar trebui să se aplice sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament.
(6) Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (11) prevede, în special, dispoziții detaliate privind cererile de licențe de import, statutul solicitanților, eliberarea licențelor și comunicările statelor membre către Comisie. Respectivul regulament limitează perioada de valabilitate a licențelor până la ultima zi a perioadei de aplicare a contingentului tarifar de import. Dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1301/2006 trebuie aplicate licențelor de import eliberate în temeiul prezentului regulament, fără a aduce atingere condițiilor suplimentare sau derogărilor prevăzute de prezentul regulament.
(7) Pentru a asigura o bună gestionare a importurilor produselor menționate, este necesar ca eliberarea licențelor de import să fie condiționată în special de verificarea indicațiilor prevăzute pe certificatele de autenticitate.
(8) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,