Recitale
(1) În vederea continuării eforturilor de instituire a unei piețe unice pentru serviciile de transport feroviar, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 2004/49/CE (3) care instituie un cadru comun de reglementare pentru siguranța feroviară.
(2) Inițial, procedurile de autorizare a introducerii în circulație a vehiculelor feroviare au fost reglementate prin Directiva 96/48/CE a Consiliului din 23 iulie 1996 privind interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteză (4) și prin Directiva 2001/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2001 privind interoperabilitatea sistemului feroviar convențional (5), în ceea ce privește părțile noi sau modernizate ale sistemului feroviar comunitar, precum și prin Directiva 2004/49/CE, în ceea ce privește vehiculele aflate deja în uz. În conformitate cu principiul unei mai bune legiferări și în vederea simplificării și modernizării legislației comunitare, toate dispozițiile privind autorizațiile de introducere în circulație a vehiculelor feroviare ar trebui să fie încorporate într-un text juridic unic. Prin urmare, ar trebui să fie eliminat actualul articol 14 din Directiva 2004/49/CE și să fie inclusă o nouă dispoziție privind autorizarea introducerii în circulație a vehiculele aflate deja în uz în Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (reformare) (6), (denumită în continuare „Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar”), directivă care înlocuiește Directivele 96/48/CE și 2001/16/CE.
(3) Prin intrarea în vigoare, la 1 iulie 2006, a Convenției privind transportul internațional feroviar (COTIF) din 1999, au fost introduse norme noi de reglementare a contractelor de utilizare a vehiculelor. În conformitate cu regulile uniforme privind contractele de utilizare a vehiculelor în trafic internațional feroviar (CUV), anexate la respectiva convenție, deținătorii de vagoane nu mai au obligația de a-și înregistra vagoanele la o întreprindere feroviară. Fostul acord RIV (Regolamento Internazionale Veicoli) între întreprinderile feroviare a încetat să se mai aplice și a fost înlocuit parțial de un nou acord, privat și voluntar [contractul general de utilizare a vagoanelor (CGU)], între întreprinderile feroviare și deținătorii de vagoane, prin care acestora din urmă le revine răspunderea pentru întreținerea vagoanelor pe care le dețin. Pentru a reflecta aceste modificări și a facilita punerea în aplicare a Directivei 2004/49/CE în ceea ce privește certificarea de siguranță a întreprinderilor feroviare, ar trebui să fie definite noțiunile de „deținător” și de „entitate responsabilă cu întreținerea” și să fie precizate, de asemenea, raporturile dintre aceste entități și întreprinderile feroviare.
(4) Definiția noțiunii de „deținător” ar trebui să fie cât mai apropiată de definiția utilizată în Convenția COTIF 1999. Entitățile care pot fi identificate drept deținătoare de vehicule sunt numeroase, de exemplu: proprietarul, o societate care exploatează o flotă de vagoane, o societate care oferă vehicule în leasing unei întreprinderi feroviare, o întreprindere feroviară, un administrator de infrastructură care utilizează vehicule pentru întreținerea acestei infrastructuri etc. Aceste entități dețin controlul asupra vehiculului și au în vedere utilizarea acestuia ca mijloc de transport de către întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură. Pentru a evita orice incertitudine, deținătorul ar trebui să fie identificat cu precizie în Registrul Național al Vehiculelor (RNV) prevăzut la articolul 33 din Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar.
(5) Pentru a asigura coerența cu legislația existentă din domeniul feroviar și pentru a evita o sarcină inutilă, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să excludă căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic din domeniul de aplicare a prezentei directive.
(6) Înaintea introducerii unui vehicul în circulație sau a utilizării sale pe calea ferată, ar trebui identificată în RNV o entitate responsabilă cu întreținerea sa. Entitatea responsabilă cu întreținerea ar putea fi o întreprindere feroviară, un administrator de infrastructură sau un deținător.
(7) Statelor membre ar trebui să li se permită să își îndeplinească obligațiile de a identifica entitatea responsabilă cu întreținerea și de a o certifica prin intermediul unor măsuri alternative în cazul vehiculelor care sunt înregistrate într-o țară terță și sunt întreținute în conformitate cu legislația țării respective, al vehiculelor care sunt folosite în rețele sau pe linii a căror ecartament este diferit de cel al rețelei feroviare principale din cadrul Comunității și pentru care cerința de a identifica o entitate responsabilă cu întreținerea este asigurată în mod alternativ prin acorduri internaționale cu țări terțe, precum și al vehiculelor folosite pe căi ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic sau al echipamentului militar și de transport special care necesită un permis ad hoc de la autoritatea națională de siguranță ce trebuie emis înainte de utilizare. În aceste situații statului membru în cauză ar trebui să i se permită să accepte vehicule în rețeaua pentru este competent, fără ca unei entități responsabile cu întreținerea să i se atribuie aceste vehicule sau fără ca entitatea respectivă să fie certificată. Cu toate acestea, astfel de derogări ar trebui să facă obiectul unor decizii oficiale din partea statului membru în cauză și să fie analizate de Agenția Europeană a Căilor Ferate (denumită în continuare „agenția”) în cadrul raportului său privind performanțele în domeniul siguranței;
(8) Atunci când o întreprindere feroviară sau un administrator de infrastructură utilizează un vehicul pentru care nu este înregistrată nicio entitate responsabilă cu întreținerea sau pentru care entitatea responsabilă cu întreținerea nu este certificată, acesta ar trebui să controleze toate riscurile asociate cu utilizarea unui astfel de vehicul. Capacitatea de a controla aceste riscuri ar trebui să fie demonstrată de întreprinderea feroviară sau administratorul de infrastructură prin intermediul certificării sistemului lor de gestionare a siguranței și, după caz, prin intermediul certificării sau autorizației lor de siguranță.
(9) În cazul vagoanelor de marfă, entitatea responsabilă cu întreținerea ar trebui să fie certificată în conformitate cu un sistem ce urmează să fie dezvoltat de către agenție și adoptat de către Comisie. În cazul în care entitatea responsabilă cu întreținerea este o întreprindere feroviară sau un administrator de infrastructură, această certificare ar trebui inclusă în procedura pentru certificarea sau autorizarea siguranței. Certificatul emis unei astfel de entități ar garanta îndeplinirea de către aceasta a cerințelor cu privire la întreținere, prevăzute în prezenta directivă, pentru fiecare vagon de marfă aflat în răspunderea sa. Certificatul ar trebui să fie valabil pe întreg teritoriul Comunității și ar trebui emis de către un organism capabil să auditeze sistemul de întreținere instituit de astfel de entități. Deoarece vagoanele de marfă sunt adesea folosite în traficul internațional și deoarece o entitate responsabilă cu întreținerea poate dori să folosească ateliere stabilite în mai mult de un stat membru, organismul de certificare ar trebui să poată efectua controalele în întreaga Comunitate.
(10) În contextul Directivei privind interoperabilitatea sistemului feroviar, sunt elaborate cerințe cu privire la întreținere, în special ca parte a specificațiilor tehnice de interoperabilitate (STI-uri) cu privire la „materialul rulant”. Ca rezultat al intrării în vigoare a prezentei directive, este necesar să se asigure o coerență între aceste STI-uri și cerințele cu privire la certificare pentru entitatea responsabilă de întreținere, care urmează să fie adoptate de către Comisie. Comisia va îndeplini acest obiectiv prin modificarea, acolo unde este cazul, a STI-urilor relevante cu ajutorul procedurii prevăzute în Directiva privind interoperabilitatea sistemului feroviar.
(11) Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume dezvoltarea și ameliorarea în continuare a siguranței căilor ferate comunitare, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, datorită dimenisunilor acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(12) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Directivei 2004/49/CE, ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (7).
(13) În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să revizuiască și să adapteze anexele la Directiva 2004/49/CE, să adopte și să revizuiască metode comune de siguranță și obiective comune de siguranță, precum și să definească un sistem de certificare a întreținerii. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elementele neesențiale ale Directivei 2004/49/CE, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(14) Un stat membru care nu deține un sistem feroviar și nici perspective imediate de a deține un astfel de sistem ar fi supus unei obligații disproporționate și inutile dacă ar trebui să transpună și să pună în aplicare prezenta directivă. Prin urmare, un astfel de stat membru ar trebui să fie exonerat de obligația de a transpune și de a aplica prezenta directivă atât timp cât nu deține un sistem feroviar.
(15) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (8), statele membre sunt încurajate să elaboreze, în interesul lor și al Comunității, propriile tabele care să ilustreze cât mai mult posibil corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.
(16) Directiva 2004/49/CE ar trebui să fie modificată în consecință,