Începe proba gratuită

Decizie 2008/353 · CELEX 32008D0353

2008/353/CE: Decizia Comisiei din 29 aprilie 2008 de autorizare a statelor membre privind prelungirea autorizațiilor provizorii acordate pentru noile substanțe active ciflufenamid, FEN 560 și flonicamid [notificată cu numărul C(2008) 1644] (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
29.04.2008
Intrare in vigoare
29.04.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_117_R_0045_01
Status
Inactiv
autorizație de vânzare legislație fitosanitară marketing produs farmaceutic produse fitosanitare

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, Regatul Unit a primit în ianuarie 2003 o solicitare din partea întreprinderii Nippon Soda Co. Ltd. în vederea includerii substanței active ciflufenamid în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Decizia 2003/636/CE (2) a Comisiei a confirmat faptul că dosarul este complet și că se poate considera, în principiu, că respectă cerințele în ceea ce privește datele și informațiile din anexa II și anexa III la directiva în cauză.

(2) În iunie 2003 Franța a primit o solicitare din partea Société occitane de fabrications et de technologies referitoare la FEN 560. Decizia 2004/131/CE (3) a Comisiei a confirmat că dosarul este complet și că poate fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele privind datele și informațiile din anexele II și III la directiva în cauză.

(3) În decembrie 2003, Franța a primit o solicitare din partea întreprinderii Enhold B.V. referitoare la flonicamid (denumire anterioară: IKI-220). Decizia 2004/686/CE (4) a Comisiei a confirmat că dosarul este complet și că poate fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele privind datele și informațiile din anexele II și III la directiva în cauză.

(4) Confirmarea faptului că dosarele sunt complete a fost necesară pentru a permite examinarea lor în detaliu și pentru a oferi posibilitatea statelor membre să acorde autorizații provizorii, pentru perioade de până la trei ani, pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanțele active respective, respectând, în același timp, condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 91/414/CEE și, în special, condiția cu privire la evaluarea detaliată a substanțelor active și a produsului de protecție a plantelor în conformitate cu cerințele prevăzute de directiva menționată anterior.

(5) Efectele substanțelor active enumerate mai sus asupra sănătății oamenilor și asupra mediului înconjurător au fost evaluate în conformitate cu dispozițiile de la articolul 6 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/414/CEE pentru utilizările propuse de solicitanți. Statele membre raportoare au prezentat proiectele de rapoarte de evaluare Comisiei, la 30 ianuarie 2006 (ciflufenamid), 18 februarie 2005 (FEN 560) și, respectiv, la 24 mai 2005 (flonicamid).

(6) Ca urmare a prezentării proiectelor de rapoarte de evaluare de către statele membre raportoare, se consideră necesară solicitarea de informații suplimentare din partea solicitanților, precum și examinarea acestor informații și prezentarea evaluării de către statele membre raportoare. Din acest motiv, examinarea dosarelor este încă în curs și nu va fi posibil să se finalizeze evaluarea în termenele prevăzute de Directiva 91/414/CEE.

(7) Deoarece, până în prezent, evaluarea nu a identificat motive de preocupare imediate, statelor membre trebuie să li se acorde permisiunea de a prelungi autorizațiile provizorii acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanțele active în cauză, pentru o perioadă de 24 de luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 din Directiva 91/414/CEE cu scopul de a putea continua examinarea dosarelor. Se așteaptă ca evaluarea și procesul de adoptare a unei decizii privind eventuala includere în anexa I a ciflufenamidei, a FEN 560 și a flonicamidei să fie finalizate în termen de 24 de luni.

(8) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Statele membre pot prelungi autorizațiile provizorii acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin ciflufenamid, FEN 560 și flonicamid pentru o perioadă care să nu depășească 24 de luni de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.