Recitale
(1) Experiența acumulată de la introducerea schemelor de sprijin în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 arată nevoia de a modifica Regulamentul (CE) nr. 796/2004 (2). De asemenea, Regulamentul (CE) nr. 796/2004 trebuie clarificat în ceea ce privește anumite aspecte și trebuie introduse o serie de simplificări ale regulilor. În plus, dispozițiile care nu mai sunt de actualitate, în special datorită încheierii perioadei tranzitorii prevăzute la articolul 71 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, trebuie eliminate.
(2) Pentru a asigura coerența între obligația de a declara utilizarea separată a parcelelor și definiția „parcelei agricole”, aceasta din urmă trebuie clarificată în situația în care se solicită o declarație separată privind utilizarea unei parcele, în cadrul Regulamentului (CE) nr. 796/2004. În cazul în care respectiva declarație separată de utilizare se referă la o suprafață care face parte dintr-un grup de cultură, este necesar să se precizeze faptul că parcela agricolă este definită prin acea utilizare.
(3) În urma aderării Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, trebuie actualizată definirea termenului „noi state membre”.
(4) Pentru a asigura un sistem adecvat și fiabil de identificare a parcelelor agricole, trebuie clarificate dispozițiile privind declararea suprafețelor și, în special, nevoia de a indica noile delimitări ale parcelelor de referință în momentul corectării formularului de cerere preimprimat.
(5) Ca urmare a modificării regulilor de plată pentru culturile energetice și a introducerii declarației scrise prevăzute la articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 al Comisiei din 29 octombrie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului în ceea ce privește schemele de ajutor prevăzute la titlurile IV și IVa din respectivul regulament și utilizarea terenurilor retrase din circuitul agricol pentru producția de materii prime (3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 270/2007 (4), articolele 13 și 24 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 ar trebuie modificate în consecință.
(6) Pentru a verifica eligibilitatea anumitor plăți, agricultorul trebuie să trimită documentele justificative în momentul introducerii cererii. Pentru a simplifica munca administrativă a agricultorului, precum și cea a autorităților naționale, ar trebui ca autoritatea națională să poată solicita respectivele documente în mod direct de la sursa de informare.
(7) Integrarea sumelor de referință pentru banane în schema de plată unică datorită reformei în sectorul bananelor, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 2013/2006 al Consiliului din 19 decembrie 2006 de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 404/93, (CE) nr. 1782/2003 și (CE) nr. 247/2006 în ceea ce privește sectorul bananelor (5), necesită o flexibilitate privind eventualele adăugiri și modificări ale cererii unice în cursul anului 2007. Cu toate acestea, este necesar să se mențină datele de prezentare a cererii unice stabilite la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 pentru a permite statelor membre să își organizeze respectivele programe de control în timp util.
(8) Pe baza experienței acumulate, actualele dispoziții pentru selecția agricultorilor în vederea controalelor la fața locului și ratele de control ar trebui îmbunătățite și ar trebui să se acorde o mai mare flexibilitate statelor membre. Aceasta se poate realiza prin stabilirea cerinței unui eșantion de cel puțin 5 % din agricultorii care introduc o cerere pentru schema de plată unică sau schema de plată unică pe suprafață. În același timp, statele membre trebuie să asigure selecția în vederea controlului a cel puțin 3 % din agricultorii care introduc o cerere pentru schemele de ajutor prevăzute la titlurile III, IV și IVa din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003. În consecință, ar trebui modificată rata de control pentru agricultorii ale căror parcele agricole sunt declarate de un grup de producători care introduc cereri de plată pentru hamei. În cazul primelor pentru ovine și caprine, introducerea unei baze de date centralizate pentru înregistrarea animalelor poate justifica o diminuare a ratei de control.
(9) Luarea în considerare a prea multor factori predefiniți, în cadrul analizelor de risc pentru selectarea unui eșantion în vederea controalelor la fața locului, ar putea avea un efect negativ asupra eșantionului. De aceea, este necesar să se delege responsabilitatea de a alege factorii de risc autorității competente, aceasta având o poziție mai favorabilă pentru a alege factorii de risc relevanți. În vederea asigurării unor analize de risc eficiente și relevante, eficacitatea analizelor de risc trebuie evaluată și actualizată anual pe baza relevanței fiecărui factor de risc, comparând rezultatele eșantioanelor selectate aleatoriu și bazate pe riscuri, precum și situația specifică în statul membru.
(10) Pentru a permite inițierea controalelor la fața locului cât mai curând posibil în cursul anului și înainte ca toate informațiile din formulare să fie disponibile, ar trebui ca autoritatea competentă să poată realiza o selecție parțială a eșantionului de control pe baza informațiilor deja disponibile.
(11) Regulile de identificare și înregistrare a ovinelor și a caprinelor au fost introduse prin Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 și a Directivelor 92/102/CEE și 64/432/CEE (6). Aceste reguli se aplică, de asemenea, în cazul animalelor pentru care se solicită un ajutor. În consecință, dispozițiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 ar trebui actualizate.
(12) Controalele la fața locului pot fi efectuate fie prin vizitarea exploatației agricole, fie prin teledetecție. Cele două modalități de efectuare a controalelor au valoare egală și acest lucru trebuie clarificat prin fluidizarea regulilor privind diferitele modalități de efectuare a unui control la fața locului.
(13) Pentru a asigura calitatea controalelor la fața locului, trebuie introduse dispoziții care să permită o calitate minimă a măsurării suprafețelor și trebuie demonstrat faptul că mijloacele utilizate garantează o calitate cel puțin echivalentă cu cea cerută de standardul tehnic aplicabil elaborat la nivel comunitar.
(14) Experiența a arătat că folosirea unei toleranțe de perimetru în măsurarea parcelelor este cea mai adecvată. Accentul pe toleranța de perimetru ar simplifica în continuare sistemele și ar asigura un tratament egal al agricultorilor în diferitele state membre.
(15) Experiența acumulată demonstrează faptul că este posibilă o simplificare a verificării documentelor în cursul controalelor la fața locului, în cazul primelor pentru animale, fără a compromite calitatea verificării. Totuși, în cazul în care se constată anomalii în cursul verificării, perioada de timp necesară verificării documentelor ar trebui extinsă.
(16) În ceea ce privește cererile de plăți pe suprafață, diferențele între suprafața totală declarată în cerere și suprafața totală determinată ca fiind eligibilă sunt deseori nesemnificative. Pentru a evita un număr mare de ajustări minore, trebuie să se prevadă faptul că cererea de ajutor nu se ajustează în funcție de suprafața determinată decât în cazul în care se depășește un anumit nivel de diferență.
(17) Principiul general aplicat este acela că nu există toleranță în cazul în care un agricultor a supradeclarat o suprafață în mod intenționat. Aceasta poate duce la o diminuare nedorită a plății. Prin urmare, trebuie introdus un prag și în cazul supradeclarării intenționate pentru a asigura proporționalitatea în cazul în care supradeclararea este limitată. Cu toate acestea, este vorba de un act intenționat al agricultorului și, în consecință, toleranța ar trebui să fie la un nivel foarte redus.
(18) Atunci când un stat membru apelează la posibilitatea prevăzută la articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 și plățile sunt acordate pentru suprafețe sau animale, trebuie să aplice regulile de la titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 796/2004. Acest lucru trebuie clarificat și trebuie în consecință, adaptat, textul articolului 63 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004.
(19) În anumite situații, atribuirea nejustificată a drepturilor nu a afectat valoarea totală, ci doar numărul drepturilor agricultorului. În aceste cazuri, statele membre ar trebui să corecteze atribuirea sau, după caz, tipul drepturilor, fără a reduce valoarea corespunzătoare. Dispoziția nu trebuie să se aplice decât dacă agricultorul nu ar fi putut detecta eroarea.
(20) Cerințele de raportare pentru statele membre trebuie actualizate pentru a asigura o raportare eficientă a verificării ajutoarelor la producție în cazul cartofilor pentru amidon, al semințelor și al tutunului.
(21) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 796/2004 ar trebui modificat în consecință.
(22) Dispoziția referitoare la includerea sumelor de referință pentru banane în schema de plată unică prevăzută în prezentul regulament se referă la cererile de ajutor pentru anii sau perioadele de referință a primelor care încep la 1 ianuarie 2007. Aceasta se aplică și pentru dispoziția care include Bulgaria și România în definiția „noilor state membre”. Aceste dispoziții ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2007.
(23) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,