Începe proba gratuită

Directiva 2007/73 · CELEX 32007L0073

Directiva 2007/73/CE a Comisiei din 13 decembrie 2007 de modificare a anumitor anexe la Directivele 86/362/CEE și 90/642/CEE ale Consiliului privind stabilirea limitelor maxime de reziduuri de acetamiprid, atrazin, deltametrin, imazalil, indoxacarb, pendimetalin, pimetrozină, piraclostrobin, tiacloprid și trifloxistrobin (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
13.12.2007
Intrare in vigoare
03.01.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_329_R_0040_01
Status
Inactiv
cereale fructe legislație fitosanitară legume norme de comercializare produse fitosanitare protecția consumatorului reziduuri de pesticide

Recitale

(1) În conformitate cu Directiva 91/414/CEE, autorizațiile pentru produse de protecția plantelor destinate utilizării pe culturi specifice intră în competența statelor membre. Aceste autorizații trebuie să se bazeze pe evaluarea efectelor asupra sănătății umane și animale, precum și a impactului asupra mediului. Elementele care trebuie luate în considerare în aceste evaluări includ expunerea operatorului și a celorlalte persoane prezente și impactul asupra mediului terestru, acvatic și asupra atmosferei, precum și impactul asupra oamenilor și a animalelor în urma consumului de reziduuri prezente pe culturile tratate.

(2) Limitele maxime de reziduuri (LMR) reflectă utilizarea cantităților minime de pesticide pentru a asigura o protecție eficientă a plantelor, aplicate astfel încât cantitatea de reziduuri să fie cât mai redusă și să fie acceptabilă din punct de vedere toxicologic, în special în ceea ce privește aportul alimentar estimat.

(3) Pentru atrazin au fost stabilite LMR temporare în Directiva 86/362/CEE prin Directiva 2007/7/CE a Comisiei (4), în așteptarea prezentării datelor de către solicitant. În urma unei examinări mai ample, s-a dovedit că ar trebui acordată o perioadă mai îndelungată pentru producerea de date corespunzătoare testelor privind reziduurile. Prin urmare, este necesar să se prelungească valabilitatea LMR temporare pentru atrazin.

(4) LMR pentru pesticide prevăzute în Directiva 90/642/CEE urmează să fie revizuite în mod constant și pot fi modificate pentru a se lua în considerare noile utilizări sau utilizările modificate. Informații referitoare la noile utilizări sau la utilizările modificate au fost transmise Comisiei, ceea ce ar trebui să conducă la modificări ale nivelurilor de reziduuri de acetamiprid, deltametrin, indoxacarb, pendimetalin, pimetrozină, piraclostrobin, tiacloprid și trifloxistrobin.

(5) În ceea ce privește substanța imazalil, un stat membru a notificat Comisiei că intenționează să revizuiască LMR naționale în conformitate cu articolul 8 din Directiva 90/642/CEE, având în vedere preocupările legate de ingerarea de reziduuri de către consumatori. Propunerile de revizuire a LMR comunitare au fost prezentate Comisiei.

(6) Expunerea consumatorilor pe toată durata vieții la pesticidele menționate în prezenta directivă, prin intermediul produselor alimentare care pot conține reziduuri ale acestor pesticide, a fost estimată și evaluată în conformitate cu procedurile și practicile utilizate în Comunitate, luând în considerare orientările publicate de Organizația Mondială a Sănătății (5). Pe baza acestor estimări și evaluări, ar trebui stabilite LMR pentru aceste pesticide, astfel încât să se asigure că nu se depășește doza zilnică admisă.

(7) Pentru acetamiprid, deltametrin, imazalil, indoxacarb, pimetrozină, piraclostrobin și tiacloprid a fost stabilită o doză acută de referință (DAR). Expunerea acută a consumatorilor prin intermediul fiecăruia dintre produsele alimentare care pot conține reziduuri ale acestor pesticide a fost estimată și evaluată în conformitate cu procedurile și practicile utilizate în Comunitate, luând în considerare orientările publicate de Organizația Mondială a Sănătății. Au fost luate în considerare avizele Comitetului științific pentru plante (SCP), în special indicațiile și recomandările privind protecția consumatorilor de produse alimentare tratate cu pesticide (6). Pe baza evaluării aportului alimentar, LMR pentru aceste pesticide ar trebui fixate astfel încât să se asigure că nu se vor depăși DAR. În cazul celorlalte substanțe, o evaluare a informațiilor disponibile a arătat că nu este necesară nicio doză acută de referință și, în consecință, nu se impune o evaluare pe termen scurt.

(8) Limitele maxime de reziduuri se stabilesc la limita de detecție analitică atunci când utilizările autorizate ale produselor pentru protecția plantelor nu au ca rezultat niveluri de reziduuri de pesticide detectabile pe sau în produsele alimentare sau atunci când nu există utilizări autorizate, sau când utilizările care au fost autorizate de statele membre nu au fost bazate pe date necesare, sau când utilizările în țări terțe care au ca rezultat prezența reziduurilor pe sau în produsele alimentare care pot fi puse în circulație pe piața comunitară nu s-au bazat pe datele necesare respective.

(9) Stabilirea sau modificarea la nivel comunitar a LMR provizorii nu împiedică statele membre să stabilească LMR provizorii pentru acetamiprid, indoxacarb, piraclostrobin, tiacloprid și trifloxistrobin în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (f) din Directiva 91/414/CEE și cu anexa VI la aceasta. O perioadă de patru ani este considerată suficientă pentru a permite alte utilizări ale acestor substanțe. La sfârșitul acestei perioade, LMR provizorii la nivel comunitar ar trebui să devină definitive.

(10) Prin urmare, LMR stabilite prin Directivele 86/362/CEE și 90/642/CEE trebuie modificate pentru a permite o supraveghere și un control adecvate ale utilizărilor produselor în cauză pentru protecția plantelor, precum și pentru a proteja consumatorii. În cazul în care LMR au fost deja stabilite în anexele la directivele menționate anterior, acestea trebuie modificate. În cazul în care LMR nu au fost deja stabilite, este necesar să se stabilească pentru prima dată.

(11) Partenerii comerciali ai Comunității au fost consultați cu privire la noile LMR prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor legate de aceste niveluri au fost luate în considerare.

(12) Prin urmare, Directivele 86/362/CEE și 90/642/CEE ar trebui modificate în consecință.

(13) Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 2

Directiva 90/642/CEE se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta directivă.

Articolul 3

Statele membre adoptă și publică până la 14 iunie 2008 actele cu putere de lege și actele administrative necesare respectării prezentei directive, cu excepția cazului substanțelor deltametrin și atrazin, pentru care le adoptă și publică până la 18 decembrie 2007, iar pentru imazalil le adoptă și publică până la 14 septembrie 2008. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective și un tabel de corespondență între aceste dispoziții și prezenta directivă. Statele membre aplică dispozițiile respective începând de la 15 iunie 2008, cu excepția cazului substanțelor deltametrin și atrazin, pentru care dispozițiile se aplică de la 19 decembrie 2007, iar pentru imazalil se aplică de la 15 septembrie 2008. Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.