Începe proba gratuită

Directiva 2007/20 · CELEX 32007L0020

Directiva 2007/20/CE a Comisiei din 3 aprilie 2007 de modificare a Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind includerea diclofluanidului ca substanță activă în anexa la directivă (Text cu relevanță pentru SEE )

Data act
03.04.2007
Intrare in vigoare
24.04.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_094_R_0023_01
Status
Inactiv
industria lemnului marketing produs chimic protecția mediului înconjurător sănătate publică

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 2032/2003 al Comisiei din 4 noiembrie 2003 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1896/2000 (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează a fi evaluate, în vederea unei posibile includeri în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE. Lista respectivă include diclofluanid.

(2) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2032/2003, diclofluanidul a fost evaluat în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE în vederea utilizării pentru tipul de produse 8, produse de protecție a lemnului, așa cum este prevăzut în anexa V la Directiva 98/8/CE.

(3) În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2032/2003, Regatul Unit a fost numit stat membru raportor. Regatul Unit a prezentat Comisiei la 13 septembrie 2005 raportul autorității competente împreună cu o recomandare, în conformitate cu articolul 10 alineatele (5) și (7) din regulament.

(4) Raportul autorității competente a fost examinat de statele membre și de Comisie. În conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2032/2003, concluziile care decurg din această analiză au fost încorporate într-un raport de evaluare, în cadrul Comitetului permanent pentru produse biocide din 28 noiembrie 2006.

(5) Examinarea diclofluanidului nu a evidențiat întrebări sau preocupări care să fie adresate de Comitetul științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului (SCHER).

(6) În urma unor examinări efectuate rezultă că produsele biocide utilizate ca produse de protecție a lemnului și care conțin diclofluanid pot satisface exigențele prevăzute în articolul 5 din Directiva 98/8/CE, în special cu privire la utilizările examinate și descrise în raportul de evaluare. Prin urmare, este necesar să se includă diclofluanidul în anexa I la Directiva 98/8/CE, în scopul de a garanta că în toate statele membre autorizațiile pentru produsele biocide utilizate ca produse de protecție a lemnului și care conțin diclofluanid pot fi acordate, modificate sau anulate în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Directiva 98/8/CE.

(7) Este important ca dispozițiile acestei directive să fie aplicate în mod simultan în toate statele membre în vederea asigurării unui tratament egal pe piață al produselor biocide care conțin substanța activă diclofluanid, precum și a facilitării funcționării corespunzătoare a pieței produselor biocide în general.

(8) În urma concluziilor raportului de evaluare, este necesar să se solicite ca produsele autorizate pentru uzul industrial să fie utilizate cu echipament de protecție personală corespunzător și ca să fie furnizate instrucțiuni pentru a indica faptul că lemnul tratat trebuie să fie depozitat după tratare pe o suprafață dură impermeabilă în scopul prevenirii pierderilor directe pe sol și permiterii recuperării acestor pierderi pentru reutilizare sau eliminare, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (d) punctul (i) din Directiva 98/8/CE.

(9) Este necesar să se prevadă un interval de timp rezonabil înainte de includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 98/8/CE, pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească pentru a putea îndeplini noile cerințe și pentru a garanta solicitanților, care au pregătit un dosar, că beneficiază în întregime de perioada de 10 ani de protecție a datelor, care, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 98/8/CE, începe de la data includerii.

(10) După includere, este necesar să se acorde statelor membre un interval de timp rezonabil pentru a pune în aplicare articolul 16 alineatul (3) din Directiva 98/8/CE și, în special, pentru a acorda, modifica sau anula autorizații pentru produsele biocide privind tipul de produse 8 care conțin diclofluanid, pentru a asigura că acestea sunt conforme cu Directiva 98/8/CE.

(11) În consecință, este necesară modificarea Directivei 98/8/CE.

(12) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 2

(1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data de 29 februarie 2008. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective, precum și un tabel de corespondență între actele în cauză și prezenta directivă. Acestea aplică dispozițiile în cauză de la 1 martie 2009. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică de îndată Comisiei textele dispozițiilor esențiale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.