Recitale
(1) Articolul 1 punctul 1 litera (b) din Directiva 2002/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a modificat Directiva 79/373/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind circulația furajelor combinate (4). Dispoziția respectivă a adăugat o literă la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 79/373/CEE, prin care se solicită producătorilor de furaje combinate să indice, la cererea clientului, compoziția exactă a unui furaj.
(2) Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea din 6 decembrie 2005 în cauzele conexe C-453/03, C-11/04, C-12/04 și C-194/04 (5), a declarat nul articolul 1 punctul 1 litera (b) din Directiva 2002/2/CE, având în vedere principiul proporționalității.
(3) Articolul 233 din tratat prevede obligația instituțiilor al căror act a fost declarat nul de a lua măsurile necesare pentru a respecta hotărârea Curții de Justiție.
(4) Obiectivul asigurării siguranței furajelor este realizat, inter alia, prin punerea în aplicare a dispozițiilor Regulamentelor (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(5) O serie de hotărâri judecătorești pronunțate în statele membre au condus la o punere în aplicare diferită și neunitară a Directivei 2002/2/CE, iar mai multe cauze care au legătură cu aceasta se află în prezent pe rolul respectivelor instanțe naționale.
(6) Parlamentul European și Consiliul nu mai aduc, în prezent, modificări de anvergură actului juridic de bază, având în vedere promisiunea Comisiei, din cadrul programului de simplificare, de a prezenta, până la jumătatea anului 2007, propuneri privind revizuirea legislației în domeniul furajelor. Acestea anticipează că, în acest context, aspectul privind așa-numita „declarație deschisă” a ingredientelor va fi reevaluat în întregime și așteaptă noi propuneri din partea Comisiei, care să țină seama atât de interesele crescătorilor de animale de a fi informați în mod precis și detaliat cu privire la materiile prime conținute în furaje, cât și de interesul sectorului industrial aferent de a asigura o protecție corespunzătoare a secretului de afaceri.
(7) Al doilea paragraf al articolului 12 din Directiva 79/373/CEE, adăugat prin articolul 1 punctul 5 din Directiva 2002/2/CE prevede obligația producătorilor de furaje combinate de a pune la dispoziția autorităților responsabile cu efectuarea controalelor oficiale, la cererea acestora, orice document referitor la compoziția furajelor care urmează să fie puse în circulație, care permit verificarea corectitudinii informațiilor existente pe etichete.
(8) Prin urmare, Directiva 2002/2/CE ar trebui modificată,