Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2032/2003 al Comisiei din 4 noiembrie 2003 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1896/2000 (2) stabilește o listă a substanțelor active ce urmează a fi evaluate, în vederea unei eventuale includeri a lor în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE.
(2) Pentru un anumit număr de substanțe/combinații de tipuri de produse incluse în această listă, toți participanții s-au retras din programul de revizuire în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2032/2003 sau nu s-a primit niciun dosar complet, astfel cum se specifică la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul menționat anterior în decursul perioadei specificate la anexele V și VIII din acesta de către statul membru raportor desemnat să efectueze evaluarea.
(3) În consecință, în conformitate cu articolul 8 alineatele (3) și (4) și articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2032/2003, Comisia a informat statele membre cu privire la aceasta. Aceste informații s-au făcut la rândul lor publice prin mijloace electronice la data de 14 iunie 2006.
(4) În termen de trei luni de la publicarea electronică a acestor informații, nicio societate și niciun stat membru nu au manifestat vreun interes legat de preluarea rolului de participant în ceea ce privește substanțele și tipurile de produse în cauză.
(5) În consecință, substanțele și tipurile de produse în cauză ar trebui eliminate din programul de revizuire și nu ar trebui să fie incluse în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,