Începe proba gratuită

Regulament 2006/1832 · CELEX 32006R1832

Regulamentul (CE) nr. 1832/2006 al Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unor măsuri tranzitorii în sectorul zahărului ca urmare a aderării Bulgariei și a României

Data act
13.12.2006
Intrare in vigoare
01.01.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_354_R_0008_01
Status
Inactiv
aderare la Uniunea Europeană Bulgaria organizarea comună a pieței perioadă de tranziție (UE) România zahăr

Articolul 1

Aplicabilitatea unor dispoziții ale Regulamentelor (CE) nr. 318/2006 și (CE) nr. 320/2006 (1) Articolele 5, 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 și articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 nu se aplică Bulgariei și României pentru anul de comercializare 2006/2007. Cu toate acestea, articolul 7 se aplică în ceea ce privește repartizarea în 2007 a cotelor naționale, aplicabile începând cu anul de comercializare 2007/2008, și a cotelor de izoglucoză prevăzute la alineatul (2). (2) Pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 septembrie 2007, cotele naționale de izoglucoză stabilite pentru Bulgaria și pentru România, în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, sunt următoarele: Cotă națională în tone de substanță uscată Bulgaria 50 331 România 8 960 (3) Pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 septembrie 2007, necesarul tradițional de aprovizionare stabilit pentru Bulgaria și România, în sensul articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, este următorul: Necesarul tradițional de aprovizionare stabilit în tone de zahăr alb Bulgaria 149 061 România 247 227

Articolul 2

Regim temporar de restructurare (1) Prezentul alineat se aplică numai în cazul în care cererile de acordare a ajutorului de restructurare pentru anul de comercializare 2007/2008, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 968/2006, sunt prezentate înainte de 1 ianuarie 2007 în Comunitate, astfel cum este alcătuită la 31 decembrie 2006. Data primei cereri se numește „dată de referință”. Atunci când cererile de ajutor de restructurare în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 986/2006, pentru anul de comercializare 2007/2008, sunt prezentate în Bulgaria și a România la 1 ianuarie 2007 sau după această dată, perioada de timp dintre data de referință și 1 ianuarie 2007 nu se ia în considerare pentru aceste cereri, în momentul stabilirii ordinii cronologice prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 968/2006. (2) În ceea ce privește consultarea desfășurată în cadrul acordurilor sectoriale relevante, prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, Bulgaria și România pot, pentru anul de comercializare 2007/2008, să ia în considerare consultările desfășurate în cadrul acordurilor care au avut loc înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, chiar în cazul în care acestea nu îndeplinesc condițiile Regulamentului (CE) nr. 968/2006. SECȚIUNEA 2 Deschiderea de contingente tarifare pentru rafinare

Articolul 3

Deschiderea de contingente tarifare pentru importul de zahăr brut din trestie destinat rafinării (1) Pentru anul de comercializare 2006/2007, se deschid, cu un drept de 98 EUR per tonă, contingente tarifare cu un total de 396 288 de tone echivalent zahăr alb, pentru importul din orice țară terță de zahăr brut din trestie destinat rafinării, înregistrat sub codul NC 1701 11 10. Cantitatea care trebuie importată se repartizează după cum urmează: Bulgaria: 149 061 tone; România: 247 227 tone. (2) Cantitățile importate în conformitate cu prezentul regulament poartă numărul de ordine indicat în anexa I.

Articolul 4

Aplicarea Regulamentului (CE) nr. 950/2006 Normele privind licențele de import și necesarul tradițional de aprovizionare, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 950/2006, se aplică importurilor de zahăr în cadrul contingentelor tarifare deschise prin prezentul regulament, cu excepția dispozițiilor contrare prevăzute la articolul 5.

Articolul 5

Licențe de import (1) Cererile de licențe de import pentru cantitățile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) se prezintă, după caz, autorităților competente din Bulgaria sau din România. (2) Cererile pot fi depuse numai de rafinăriile cu activitate permanentă situate pe teritoriul Bulgariei și al României și autorizate în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului. (3) Cererea de licență de import și licența cuprind următoarele mențiuni: (a) în rubricile 17 și 18: cantitățile de zahăr brut, echivalent zahăr alb, care nu pot depăși cantitățile indicate, respectiv, pentru Bulgaria și pentru România la articolul 3 alineatul (1); (b) în rubrica 20: cel puțin una dintre mențiunile indicate în partea A din anexa II; (c) în rubrica 24 (pentru licențe): cel puțin una dintre mențiunile indicate în partea B din anexa II. (4) Licențele de import în temeiul prezentului regulament sunt valabile numai pentru importurile în statul membru în care au fost eliberate. Valabilitatea lor corespunde anului de comercializare 2006/2007.

Articolul 6

Încetarea aplicării Contingentele tarifare deschise în temeiul prezentului regulament se aplică până la intrarea în vigoare a unui regulament al Consiliului privind deschiderea de contingente tarifare pentru importurile în Bulgaria și în România, după 1 ianuarie 2007, de zahăr din trestie brut destinat rafinării. CAPITOLUL II MĂSURI TRANZITORII PENTRU EVITAREA SPECULAȚIILOR ȘI A PERTURBĂRII PIEȚEI

Articolul 7

Definiții În sensul prezentului capitol, se înțelege prin: (a) „zahăr”: (i) zahărul din sfeclă și zahărul din trestie, în stare solidă, înregistrat sub codul NC 1701; (ii) siropul de zahăr înregistrat sub codurile NC 1702 60 95 și 1702 90 99; (iii) siropul de inulină înregistrat sub codurile NC 1702 60 80 și 1702 90 80; (b) „izoglucoză”: produsul înregistrat sub codurile NC 1702 30 10, 1702 40 10, 1702 60 10, 1702 90 30 și 2106 90 30; (c) „produse transformate”: produsele care au zahăr adăugat sau un conținut echivalent de zahăr peste 10 %, care rezultă din transformarea produselor agricole; (d) „fructoză”: fructoza chimic pură înregistrată sub codul NC 1702 50 00. SECȚIUNEA 1 Produse cu destinații și regimuri vamale speciale la data aderării

Articolul 8

Regim suspensiv (1) Prin derogare de la capitolul 4 din anexa V la actul de aderare și de la articolele 20 și 214 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, produsele înregistrate sub codurile NC 1701, 1702, 1704, 1904, 1905, 2006, 2007, 2009, 2101 12 92, 2101 20 92, 2105 și 2202, cu excepția celor enumerate la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1683/2006 al Comisiei, care au fost puse în liberă circulație înainte de 1 ianuarie 2007 în Comunitate, astfel cum este alcătuită la 31 decembrie 2006, sau în Bulgaria sau în România și care, la 1 ianuarie 2007, se află într-un depozit temporar sau au una dintre destinațiile vamale sau unul dintre regimurile vamale prevăzute la articolul 4 alineatul (15) litera (b) și alineatul (16) literele (b)-(g) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 în Comunitatea extinsă, sau care sunt transportate în interiorul Comunității extinse după ce s-au îndeplinit formalitățile de export, sunt supuse, la data nașterii unei datorii vamale la import, dreptului de import în conformitate cu partea 2 din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (9), aplicabil la data nașterii datoriei vamale, și drepturilor suplimentare, după caz. Primul paragraf nu se aplică produselor exportate din Comunitate, astfel cum este alcătuită la 31 decembrie 2006, în cazul în care importatorul demonstrează că nu a fost solicitată nici o restituire la export pentru produsele din statul membru exportator. La cererea importatorului, exportatorul se asigură că autoritatea competentă aplică pe declarația de export o mențiune care să certifice că nu s-a solicitat nici o restituire la export pentru produsele statului membru exportator. (2) Prin derogare de la capitolul 4 din anexa V la actul de aderare și de la articolele 20 și 214 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, produsele înregistrate sub codurile NC 1701, 1702, 1704, 1904, 1905, 2006, 2007, 2009, 2101 12 92, 2101 20 92, 2105 și 2202, cu excepția celor enumerate la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1683/2006, care provin din țări terțe, plasate, la 1 ianuarie 2007, sub regimul de perfecționare activă prevăzut la articolul 4 alineatul (16) litera (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 sau sub regimul de admitere temporară prevăzut la articolul 4 alineatul (16) litera (f) din respectivul regulament, în Bulgaria sau în România, sunt supuse, la data nașterii unei datorii vamale la import, dreptului de import în conformitate cu partea 2 din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului, aplicabil la data nașterii datoriei vamale, și drepturilor suplimentare, după caz. SECȚIUNEA 2 Cantități excedentare

Articolul 9

Stabilirea cantităților excedentare (1) Până la 31 iulie 2007, Comisia stabilește respectiv pentru Bulgaria și România în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 (a) cantitatea de zahăr în ca atare sau de zahăr sub formă de produse transformate (echivalent zahăr alb); (b) cantitatea de izoglucoză (substanță uscată); (c) cantitatea de fructoză care depășește cantitatea considerată drept stoc de report normal la 1 ianuarie 2007 și care trebuie eliminată de pe piață, pe cheltuiala Bulgariei și a României. (2) Pentru a stabili cantitatea excedentară prevăzută la alineatul (1), se ia în considerare, în special, evoluția constatată între 1 ianuarie și 31 decembrie 2006, în raport cu cei trei ani precedenți (de la 1 ianuarie 2003 la 31 decembrie 2005), în ceea ce privește: (a) cantitățile importate și exportate de zahăr ca atare sau de zahăr sub formă de produse transformate, precum izoglucoza și fructoza; (b) producția, consumul și stocurile de zahăr și de izoglucoză; (c) împrejurările care au condus la constituirea stocurilor.

Articolul 10

Identificarea cantităților excedentare la nivelul operatorilor (1) Bulgaria și România dispun, la 1 ianuarie 2007, la nivelul operatorilor, de un sistem de identificare a cantităților excedentare, comercializate sau produse, de zahăr ca atare sau de zahăr sub formă de produse transformate, precum izoglucoza și fructoza. Acest sistem se poate baza, în special, pe controlul importurilor, controlul fiscal, anchetele bazate pe conturile și stocurile fizice ale operatorilor și poate cuprinde măsuri precum garanțiile de acoperire a riscurilor și licențele de import. Sistemul de identificare se va baza pe o evaluare a riscurilor luând în considerare, în mod corespunzător, următoarele criterii: (a) tipul de activitate a operatorilor în cauză; (b) capacitatea echipamentelor destinate depozitării; (c) nivelul activităților. (2) Bulgaria și România utilizează sistemul de identificare prevăzut la alineatul (1) pentru a constrânge operatorii respectivi să elimine de pe piață, pe propria lor cheltuială, o cantitate de zahăr sau de izoglucoză echivalentă cu cantitatea excedentară individuală.

Articolul 11

Eliminarea cantităților excedentare (1) Bulgaria și România asigură eliminarea de pe piață, fără intervenție comunitară, a unei cantități de zahăr sau de izoglucoză egală cu cantitatea excedentară prevăzută la articolul 9 alineatul (1), până la 30 aprilie 2008. (2) Eliminarea cantităților excedentare stabilite în conformitate cu articolul 9 se efectuează fără intervenție comunitară, în conformitate cu următoarele metode: (a) prin exportul acestor cantități în afara Comunității de către operatorii identificați, fără ajutor național; (b) prin utilizarea lor în sectorul combustibililor; (c) prin denaturarea acestora, fără ajutor, pentru furaje, în conformitate cu titlurile III și IV din Regulamentul (CEE) nr. 100/72 al Comisiei (10). (3) Atunci când cantitățile totale stabilite de Comisie pentru Bulgaria și România, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1), depășesc cantitățile totale identificate în conformitate cu articolul 10, cele două țări trebuie să achite o sumă egală cu diferența dintre aceste cantități (echivalent zahăr alb sau substanță uscată) înmulțită cu cea mai mare diferență pozitivă dintre 631,9 EUR per tonă și cotația lunară medie a zahărului alb înregistrată pe piața futures de la Londra (nr. 5) pentru termenul cel mai apropiat, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 aprilie 2008. Această sumă trebuie vărsată la bugetul comunitar până la 31 decembrie 2008.

Articolul 12

Dovezi de eliminare de către operatori (1) Până la 31 iulie 2008, operatorii respectivi prezintă dovada, la cererea Bulgariei sau României, că au eliminat de pe piață, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2), pe cheltuiala lor, cantitățile excedentare respective de zahăr și de izoglucoză identificate în conformitate cu articolul 10. (2) Atunci când zahărul sau izoglucoza se elimină în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) litera (a), dovada eliminării se face prin prezentarea: (a) licențelor de export eliberate în conformitate cu Regulamentele (CE) nr. 1291/2000 (11) și (CE) nr. 951/2006 ale Comisiei (12); (b) documentelor prevăzute la articolele 32 și 33 din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, necesare eliberării garanției. La punctul 20 din cererea de licență de export menționată la paragraful precedent este prevăzută următoarea mențiune: „pentru export în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1832/2006”. La punctul 22 din licența de export este prevăzută următoarea mențiune: „a se exporta fără restituire… (cantitatea pentru care este emisă licența) kg”. Licența de export este valabilă de la data eliberării până la 30 aprilie 2008. (3) În cazul în care nu se prezintă dovada eliminării în conformitate cu alineatele (1) și (2), Bulgaria sau România, după caz, facturează operatorului în cauză o sumă egală cu cantitatea excedentară individuală, stabilită în conformitate cu articolul 10, înmulțită cu 500 EUR per tonă (echivalent zahăr alb sau substanță uscată). Această sumă se varsă la bugetul național al Bulgariei sau al României, după caz.

Articolul 13

Dovada eliminării de către noile state membre (1) Până la 31 august 2008, Bulgaria și România prezintă Comisiei dovada eliminării de pe piață, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2), a cantității excedentare prevăzute la articolul 9 alineatul (1) și precizează metoda utilizată pentru aceasta. (2) În cazul în care nu se prezintă dovada eliminării de pe piață în conformitate cu alineatul (1), pentru toată cantitatea sau pentru o parte din cantitatea excedentară, Bulgaria sau România achită o sumă egală cu cantitatea neeliminată, înmulțită cu cea mai mare diferență pozitivă dintre 631,9 EUR per tonă și cotația lunară medie a zahărului alb, înregistrată pe piața futures de la Londra (nr. 5) pentru termenul cel mai apropiat, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 aprilie 2008, în echivalent zahăr alb sau substanță uscată, sumă din care se va deduce orice altă sumă facturată în conformitate cu articolul 11 alineatul (3). Această sumă trebuie vărsată la bugetul comunitar până la 31 decembrie 2008. Sumele prevăzute la paragraful precedent și la articolul 11 alineatul (3) se calculează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, până la 31 octombrie 2008, pe baza comunicărilor transmise de către Bulgaria și România în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 14

Protecție (1) Bulgaria și România iau toate măsurile necesare aplicării prezentului capitol și stabilesc, în special, procedurile de control necesare pentru eliminarea cantității excedentare prevăzute la articolul 9 alineatul (1). (2) Aceste două țări comunică Comisiei, până la 31 martie 2007: (a) informații cu privire la sistemul aplicat pentru identificarea cantităților excedentare prevăzut la articolul 10; (b) cantitățile de zahăr, de izoglucoză, de fructoză și de produse transformate importate și exportate lunar în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2006, comunicate separat pentru importurile și exporturile în: (i) Comunitate, astfel cum este alcătuită la 31 decembrie 2006; (ii) Bulgaria sau România, după caz, și (iii) țările terțe. (c) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2006, cantitățile de zahăr și de izoglucoză produse anual, defalcate, după caz, în producție cu și fără cotă, rafinate din zahăr brut importat și consumate anual; (d) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2006, stocurile de zahăr și de izoglucoză deținute la data de 1 ianuarie a fiecărui an. CAPITOLUL III DISPOZIȚII FINALE

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.