Articolul 1
Domeniul de aplicare și definiții
(1) Prezentul regulament definește normele de aplicare a măsurilor prevăzute la articolele 3, 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 și finanțate prin fondul de restructurare stabilit la articolul 1 din regulamentul menționat.
(2) În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
Se aplică, de asemenea, definiția de „zi lucrătoare” prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (4).
CAPITOLUL II
CONDIȚII DE ACORDARE A AJUTORULUI DE RESTRUCTURARE
Articolul 2
Consultarea în cadrul acordurilor sectoriale
(1) Consultarea realizată în cadrul acordurilor sectoriale aplicabile, menționate la articolul 3 alineatul (2) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, se stabilește pe baza unui calendar detaliat și a unui proiect de plan de restructurare elaborat de întreprinderea în cauză.
Acordul sectorial aplicabil este cel încheiat pentru anul de comercializare în cursul căruia are loc consultarea.
Reprezentanții lucrătorilor și celelalte părți afectate de planul de restructurare, dar care nu participă la acordul sectorial aplicabil, pot fi invitați de întreprindere să ia parte la consultare în calitate de observatori.
(2) Consultarea se referă la toate elementele planului de restructurare, menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(3) Invitația la consultare este trimisă de întreprinderea interesată. Aceasta este însoțită de un proiect de plan de restructurare și de o ordine de zi detaliată a reuniunii. În același timp, autorității competente din statul membru îi este trimisă o copie a invitației și a documentelor de însoțire.
(4) Cu excepția cazului în care se realizează un acord mai curând, consultarea cuprinde cel puțin două reuniuni și se întinde pe o perioadă de maxim treizeci de zile începând cu ziua în care a fost trimisă invitația la consultare.
(5) Confirmarea faptului că planul de restructurare a fost elaborat prin consultare, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, se stabilește în baza următoarelor elemente:
(a) invitația trimisă de întreprinderea în cauză și primită de celelalte părți;
(b) semnăturile participanților la reuniuni sau o declarație a eventualei neparticipări a oricărei părți invitate;
(c) proiectul planului de restructurare modificat de întreprinderea în cauză la încheierea consultării, care precizează elementele asupra cărora părțile s-au pus de acord, precum și cele care nu au fost acceptate;
(d) după caz, luările de poziție ale părților la acordul sectorial, avizul reprezentatului lucrătorilor și al celorlalte părți invitate.
(6) Pentru anul de comercializare 2006/2007, statele membre pot lua în considerare consultările purtate în cadrul acordurilor sectoriale aplicabile care au avut loc înaintea intrării în vigoare a prezentului regulament, chiar în cazul în care aceste consultări nu sunt conforme cu cerințele prezentului regulament.
Articolul 3
Renunțarea la cote
Începând cu anul de comercializare pentru care se renunță la cotă în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, nici o producție de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină și nici o producție de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină reportată sau retrasă din anul de comercializare precedent nu poate fi considerată drept o producție în baza acestei cote în ceea ce privește fabricile în cauză.
Articolul 4
Dezafectarea instalațiilor de producție
(1) În cazul unei dezafectări totale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, obligația de a dezafecta instalațiile de producție se referă la:
(a) toate instalațiile necesare producției de zahăr, izoglucoză sau de sirop de inulină, în special instalațiile destinate stocării, analizei, spălării și tăierii sfeclei de zahăr, trestiei de zahăr, cerealelor sau cicoarei; toate instalațiile necesare extracției și procesării sau concentrării zahărului de sfeclă sau trestie, a amidonului care provine din cereale, a glucozei care provine din amidon sau a inulinei care provine din cicoare;
(b) partea de instalații, altele decât cele menționate la litera (a), direct legată de producția de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină și necesară în cadrul producției în cazul căreia se renunță la cotă, cu toate că partea în cauză poarte fi utilizată în fabricarea altor produse, în special a instalațiilor care servesc la încălzirea sau la tratarea apei sau la producerea de energie,a instalațiilor care servesc la tratarea pulpei sau a melasei de sfeclă de zahăr, a instalațiilor destinate transportului intern;
(c) orice altă instalație, în special instalațiile de condiționare, care nu este utilizată și care trebuie dezafectată și înlăturată din motive de protecție a mediului.
(2) În cazul unei dezafectări parțiale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, obligația de a dezafecta instalațiile de producție se referă la instalațiile menționate la alineatul (1) din prezentul articol care nu sunt destinate utilizării în alte producții, nici unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare.
Articolul 5
Coerența între diferite surse de finanțare
Statele membre asigură coerența și complementaritatea măsurilor sau acțiunilor finanțate prin fondurile de restructurare și prin alte fonduri comunitare la nivel regional sau național, precum și evitarea suprapunerii acestora.
CAPITOLUL III
CEREREA DE ACORDARE ȘI ACORDAREA AJUTORULUI DE RESTRUCTURARE
Articolul 6
Obligația statelor membre
(1) Cel târziu la 45 de zile de la primirea copiei invitației la consultare menționată la articolul 2 alineatul (3), statul membru informează părțile interesate de planul de restructurare cu privire la decizia sa privind:
(a) procentul ajutorului de restructurare care este atribuit producătorilor de sfeclă de zahăr, de trestie de zahăr și de cicoare, precum și furnizorilor de utilaje, criteriile obiective aplicate pentru repartizarea acestei părți din ajutor între aceste două grupuri și în cadrul fiecărui grup, determinate la încheierea consultărilor părților interesate, precum și perioada menționată la articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006;
(b) perioada, care durează până la 30 septembrie 2010, stabilită pentru dezafectarea instalațiilor de producție și pentru respectarea cerințelor sociale și de protecție a mediului menționate la articolul 3 alineatul (3) litera (c) și la articolul 3 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006;
(c) după caz, obligațiile naționale specifice privind angajamentele sociale și de protecție a mediului din planul de restructurare, care depășesc cerințele legale minime impuse de legislația comunitară, menționate la articolul 3 alineatul (3) litera (c) și la articolul 3 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (6), statul membru informează părțile cu privire la decizia sa până la 15 iulie 2006.
(3) Furnizorii de utilaje sunt despăgubiți pentru prejudiciile cauzate ca urmare a pierderii valorii utilajelor specializate care nu pot fi utilizate în alte scopuri.
Articolul 7
Cererea de acordare a ajutorului de restructurare
(1) Fiecare cerere de acordare a ajutorului de restructurare se referă la un produs și un an de comercializare.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), atunci când o cotă la care urmează să se renunțe a fost parțial îndeplinită printr-o producție reportată sau suprimată din anul de comercializare precedent, întreprinderea poate renunța la întreaga cotă pentru fabrica sau fabricile în cauză, în urma unei dezafectări totale sau parțiale, în două etape:
(a) începând cu primul an de comercializare la care se referă cererea, se renunță la partea din cotă care nu face obiectul nici unei producții împreună cu o cerere de acordare a valorii ajutorului de restructurare aplicabile în anul de comercializare în cauză pentru dezafectarea totală sau parțială;
(b) partea care rămâne din cota în cauză este supusă plății sumei temporare pentru restructurare, prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, și se renunță la ea începând cu anul de comercializare următor, împreună cu o cerere de acordare a valorii ajutorului de restructurare aplicabile în anul de comercializare în cauză pentru dezafectarea totală sau parțială.
Atunci când se aplică acest alineat, întreprinderea poate prezenta o cerere unică pentru cei doi ani de comercializare în cauză.
(3) Cererea de acordare a ajutorului de restructurare precizează cantitatea din cota alocată la care trebuie să se renunțe pentru fiecare fabrică a întreprinderii în cauză și este conformă cu contractele colective de muncă aplicabile, inclusiv cu acordurile încheiate de partenerii sociali, la nivelul unui sector sau al unei întreprinderi, cu privire la restructurarea industriei zahărului.
Articolul 8
Primirea cererii de acordare a ajutorului de restructurare
(1) Acordarea ajutorului de restructurare, în limitele financiare menționate la articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 se bazează pe ordinea cronologică de introducere a cererilor complete de acordare a ajutorului, pe baza datei și orei locale indicate pe confirmările de primire al statului membru în cauză, în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol.
(2) O cerere de acordare a ajutorului de restructurare este considerată completă după primirea, de către autoritatea competentă din statul membru în cauză, a tuturor elementelor menționate la articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(3) Autoritatea competentă din statul membru trimite întreprinderii în cauză o confirmare de primire care indică data și ora introducerii cererii complete de acordare a ajutorului de restructurare în termen de cinci zile lucrătoare de la data la care cererea este considerată completă.
(4) Atunci când o cerere este incompletă, autoritatea competentă din statul membru o retrimite solicitantului în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii respectivei cereri și îl informează cu privire la condițiile care nu sunt îndeplinite.
(5) O cerere considerată incompletă la expirarea termenului stabilit la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 nu este luată în considerare pentru anul de comercializare în cauză.
(6) În termen de două zile lucrătoare de la emiterea unei confirmări de primire, autoritatea competentă din statul membru informează Comisia cu privire la aceasta cu ajutorul tabelului standard inclus în anexă. După caz, este utilizat un tabel distinct pentru fiecare produs și fiecare an de comercializare în cauză.
Articolul 9
Admisibilitatea pentru ajutorul de restructurare
(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 10, autoritatea competentă din statul membru se pronunță asupra admisibilității unei cereri de ajutor de restructurare și informează solicitantul cu privire la decizia sa în termen de treizeci de zile lucrătoare de la data primirii cererii complete, dar cel târziu cu 10 zile lucrătoare înaintea termenului stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(2) Cererea este considerată admisibilă cu condiția ca planul de restructurare:
(a) să conțină un rezumat al principalelor obiective, al măsurilor și acțiunilor, precum și evaluarea costurilor acestor măsuri și acțiuni, planul financiar și planificările;
(b) să indice, pentru fiecare fabrică în cauză, cantitatea de cote la care se renunță, care trebuie să fie mai mică sau echivalentă cu capacitatea de producție care urmează să facă obiectul unei dezafectări totale sau parțiale;
(c) să conțină o atestare care stipulează că instalațiile de producție urmează să fie total sau parțial dezafectate și retrase din punctul de producție;
(d) să țină seama de pierderi sau de costuri, între ajutorul menționat la articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, închiderea și dezafectarea instalațiilor menționate la litera (c) de la alineatul respectiv, investițiile menționate la litera (e) de la alineatul respectiv, planul social menționat la litera (f) de la alineatul respectiv și planul pentru protecția mediului menționat la litera (g) de la alineatul respectiv;
(e) să determine clar totalitatea acțiunilor și costurilor finanțate prin fondul de restructurare și, după caz, celelalte elemente destinate a fi finanțate prin alte fonduri comunitare.
(3) În cazul în care condițiile stabilite la alineatul (2) nu sunt îndeplinite, statul membru informează solicitantul cu privire la motivele obiecției sale și stabilește, în termenii menționați la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, o dată până la care planul de restructurare poate fi adaptat în consecință.
Statul membru se pronunță cu privire la admisibilitatea cererii adaptate în termen de 15 zile lucrătoare de la data menționată la primul paragraf, dar cel târziu cu 10 zile lucrătoare înainte de termenul stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
În cazul în care cererea adaptată nu este prezentată în termenul stabilit sau este considerată inadmisibilă, cererea de acordare a ajutorului de restructurare este respinsă, iar statul membru informează cu privire la aceasta solicitantul și Comisia în termen de cinci zile lucrătoare. Introducerea unei noi cereri de către același solicitant este condiționată de ordinea cronologică menționată la articolul 8.
(4) Atunci când o cerere este considerată admisibilă, statul membru informează Comisia cu privire la aceasta în termen de două zile lucrătoare de la adoptarea deciziei, utilizând tabelul standard inclus în anexă.
(5) Prin derogare de la alineatele (1), (3) și (4), în ceea ce privește anul de comercializare 2006/2007, statul membru se pronunță asupra admisibilității unei cereri sau a unei cereri adaptate cel târziu cu opt zile lucrătoare înaintea termenului stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 și informează în aceeași zi Comisia cu privire la această decizie.
Articolul 10
Acordarea ajutorului de restructurare
(1) Comisia stabilește o listă a cererilor complete de acordare a ajutorului de restructurare în ordinea cronologică a introducerii acestora, în conformitate cu confirmările de primire din partea statului membru în cauză.
(2) Până la expirarea termenului stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, Comisia evaluează resursele financiare ale fondului de restructurare disponibile pentru toate cererile privind anul de comercializare următor sau, în cazul unor cereri referitoare la anul de comercializare 2006/2007, pentru cererile privind acest an de comercializare, primite în termenul stabilit la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat și considerate admisibile de către statul membru, și evaluează toate ajutoarele aferente.
(3) Comisia informează Comitetul privind Fondurile Agricole menționat la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului (5) cu privire la deciziile adoptate în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. În ceea ce privește anul de comercializare 2006/2007, Comisia informează Comitetul privind Fondurile menționat la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului (6).
(4) Statele membre informează solicitanții, la expirarea termenului stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, despre acordarea ajutorului de restructurare în conformitate cu planul de restructurare admisibil al acestora. Comisiei îi este trimisă de către autoritatea competentă a statului membru o copie integrală a planului de restructurare aprobat.
Articolul 11
Modificarea planului de restructurare
(1) Imediat după acordarea ajutorului de restructurare, beneficiarul este obligat să îndeplinească toate măsurile prezentate detaliat în planul de restructurare aprobat și să respecte angajamentele incluse în cererea de acordare a ajutorului de restructurare.
(2) Orice modificare a unui plan de restructurare aprobat este supusă aprobării statului membru pe baza unei cereri introduse de întreprinderea în cauză:
(a) care explică motivele acestei modificări și problemele de punere în aplicare întâlnite;
(b) care prezintă adaptările sau noile măsuri propuse, precum și efectele scontate ale acestora;
(c) care precizează consecințele în ceea ce privește costurile și termenele.
Aceste amendamente nu pot modifica valoarea totală a ajutorului de restructurare care urmează să fie acordat, nici sumele temporare pentru restructurare care trebuie plătite în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
Statul membru informează Comisia cu privire la planul de restructurare modificat.
Articolul 12
Retragerea sau reportarea unei cereri de acordare a ajutorului de restructurare
(1) Solicitantul poate, în termen de două luni de la termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, să retragă cererile admisibile care nu pot beneficia de ajutorul de restructurare pentru anul de comercializare la care se referă cererea de renunțare la cote.
(2) În cazul în care întreprinderea în cauză nu-și retrage cererea în conformitate cu alineatul (1), aceasta trebuie, în termenul prevăzut la alineatul menționat, să adapteze planul de restructurare în cauză pentru a lua în considerare valoarea ajutorului de restructurare disponibil pentru anul de comercializare următor, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
În sensul articolului 8 alineatul (1), se ia în considerare data de introducere a cererii inițiale.
În cazul menționat la primul paragraf, solicitantul reportează renunțarea la cota sa dintr-un an de comercializare și se supune în continuare plății sumei temporare pentru restructurare, prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
CAPITOLUL IV
ALTE AJUTOARE DIN FONDUL DE RESTRUCTURARE
Articolul 13
Sume din ajutoare pentru fiecare stat membru
(1) Comisia stabilește, până la 31 octombrie 2006 pentru anul de comercializare 2006/2007, 31 martie 2007 pentru anul de comercializare 2007/2008, 31 martie 2008 pentru anul de comercializare 2008/2009 și 31 martie 2009 pentru anul de comercializare 2009/2010, sumele atribuite fiecărui stat membru în baza fondul de restructurare în ceea ce privește:
(a) ajutorul pentru diversificare, prevăzut la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006;
(b) ajutorul suplimentar pentru diversificare, prevăzut la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006;
(c) ajutorul tranzitoriu pentru anumite state membre, prevăzut la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(2) Sumele menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) sunt stabilite:
(a) pe baza valorii ajutorului pentru diversificare, stabilită la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, înmulțită cu cantitatea de cote de zahăr la care se renunță în statul membru în cauză pentru care trebuie acordat un ajutor de restructurare începând cu: — anul de comercializare 2006/2007 pentru cantitățile stabilite în octombrie 2006; — anul de comercializare 2007/2008 pentru cantitățile stabilite în martie 2007; — anul de comercializare 2008/2009 pentru cantitățile stabilite în martie 2008; — anul de comercializare 2009/2010 pentru cantitățile stabilite în martie 2009;
(b) pe baza valorii ajutorului suplimentar pentru diversificare, care corespunde procentului maxim obținut în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 și înmulțit cu cantitatea totală de cote de zahăr, prevăzută la litera (a) din prezentul alineat, până în: — anul de comercializare 2006/2007 pentru cantitățile stabilite în octombrie 2006; — anul de comercializare 2007/2008 pentru cantitățile stabilite în martie 2007; — anul de comercializare 2008/2009 pentru cantitățile stabilite în martie 2008; — anul de comercializare 2009/2010 pentru cantitățile stabilite în martie 2009. Sumele rezultate din calculul menționat la primul paragraf se reduc, după caz, cu totalul valorilor ajutorului suplimentar pentru diversificare stabilit anterior prin metoda expusă la prezenta literă;
(c) după caz, pe baza valorii ajutorului tranzitoriu pentru anumite state membre, prevăzut la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(3) Sumele rezultate din metoda stabilită la alineatul (2) se adaugă sumelor corespunzătoare determinate în conformitate cu alineatul (1) pentru anii precedenți.
Articolul 14
Programe de restructurare naționale
(1) Statele membre în cauză informează Comisia până la 31 decembrie 2006 și 30 septembrie 2007, 2008 și 2009 despre programele de restructurare naționale, precizând măsurile care urmează să fie adoptate în limita valorii ajutorului pentru diversificare, determinat în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (a), despre valoarea ajutorului suplimentar pentru diversificare determinat în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (b) și despre valoarea ajutorului tranzitoriu pentru anumite state membre, menționat la articolul 13 alineatul (2) litera (c).
(2) Programele de restructurare naționale cuprind cel puțin următoarele elemente:
(a) un rezumat al principalelor obiective, măsuri, acțiuni, costuri, intervenții financiare și planificări prevăzute în fiecare din regiunile în cauză;
(b) o descriere a regiunilor în cauză, precum și o analiză a problemelor legate de restructurarea industriei zahărului;
(c) o prezentare a obiectivelor urmărite și a acțiunilor sau măsurilor prevăzute, care face dovada conformității acestora cu planurile de restructurare admisibile menționate la articolul 9, politica de dezvoltare rurală în regiunile în cauză și alte măsuri întreprinse sau prevăzute în aceste regiuni, în special în temeiul altor fonduri comunitare;
(d) o planificare a tuturor acțiunilor sau măsurilor prevăzute, precum și criteriile aplicate pentru a le diferenția de acțiuni sau măsuri similare destinate a fi finanțate prin alte fonduri comunitare;
(e) după caz, valoarea ajutorului suplimentar pentru diversificare care urmează a fi acordat producătorilor de sfeclă de zahăr sau de trestie de zahăr care își abandonează producția, precum și criteriile obiective și nediscriminatorii care sunt aplicate pentru repartizarea acestui ajutor;
(f) un plan financiar care să enunțe detaliat costurile fiecărei acțiuni sau măsuri, precum și calendarul prevăzut pentru plăți.
(3) Acțiunile sau măsurile prevăzute într-un program național de restructurare sunt puse în aplicare până la 30 septembrie 2010.
Articolul 15
Ajutorul tranzitoriu pentru rafinăriile cu activitate permanentă
(1) O rafinărie cu activitate permanentă care, la 30 iunie 2006, era o rafinărie în sensul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001, poate introduce o cerere de acordare a ajutorului tranzitoriu prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, care va fi acordat de către statul membru pe teritoriul căruia s-a stabilit rafinăria.
(2) Rafinăria cu activitate permanentă introduce cererea de acordare a ajutorului tranzitoriu însoțită de un plan de afaceri, menționat la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 în termenul stabilit de statul membru în cauză, cel târziu la 30 septembrie 2007.
(3) Planul de afaceri menționat la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 cuprinde cel puțin următoarele elemente:
(a) un rezumat al principalelor obiective, măsuri, acțiuni, costuri, intervenții financiare și planificări;
(b) o descriere și o analiză a problemelor ridicate de adaptarea la reforma organizării pieței comunitare a zahărului;
(c) o prezentare a acțiunilor sau măsurilor prevăzute, care face dovada conformității lor cu alte măsuri întreprinse sau prevăzute în cadrul altor fonduri comunitare în regiunea respectivă în baza căreia este beneficiar solicitantul;
(d) o planificare a tuturor acțiunilor sau măsurilor prevăzute, precum și criteriile aplicate pentru a le diferenția de acțiuni sau măsuri similare destinate a fi finanțate prin alte fonduri comunitare de care beneficiază solicitantul;
(e) un plan financiar care enunță în mod detaliat costurile fiecărei acțiuni sau măsuri, precum și calendarul prevăzut pentru plăți.
(4) Acțiunile sau măsurile prevăzute în planul de afaceri includ unul sau mai multe din următoarele elemente: investițiile, dezafectarea instalațiilor de producție, participarea la cheltuielile de funcționare, dispozițiile referitoare la amortizarea echipamentului, precum și alte dispoziții considerate necesare pentru adaptarea la noua situație.
(5) Statul membru se pronunță cu privire la admisibilitatea planului de afaceri în limitele financiare stabilite la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 și informează solicitantul și Comisia cu privire la decizia sa în termen de treizeci de zile lucrătoare de la termenul menționat la alineatul (2) din prezentul articol.
Statul membru informează Comisia, în același termen, despre sumele care trebuie acordate fiecărei rafinării și, după caz, despre criteriile obiective și nediscriminatorii aplicate pentru repartizarea ajutorului între diferitele rafinării cu program permanent stabilite pe teritoriul acestuia.
(6) Acțiunile sau măsurile prevăzute în planul de afaceri sunt puse în aplicare până la 30 septembrie 2010.
CAPITOLUL V
PLATA AJUTOARELOR
Articolul 16
Plata ajutorului de restructurare
(1) Plata fiecărei tranșe din ajutorul de restructurare menționat la articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 este condiționată de constituirea unei garanții având o valoare echivalentă cu 120 % din valoarea plății în cauză.
(2) Atunci când plățile către producătorii și furnizorii de utilaje sunt efectuate direct de statul membru, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2), valoarea plății în cauză se scade din sumele care trebuie plătite producătorilor și furnizorilor de utilaje.
(3) Plata finală a ajutorului de restructurare se efectuează până la 30 septembrie 2011.
(4) După caz, Comisia determină, până la 31 ianuarie 2008, 2009, 2010 și 2011, procentul primei și celei de a doua plăți, prevăzut la articolul 10 alineatul (4) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, precum și data provizorie a celei de-a doua plăți.
Articolul 17
Plata ajutorului pentru diversificare, a ajutorului suplimentar pentru diversificare și a ajutorului tranzitoriu pentru anumite state membre
(1) În limita sumelor determinate în conformitate cu articolul 13 alineatul (3), ajutorul pentru diversificare, ajutorul suplimentar pentru diversificare și ajutorul tranzitoriu pentru anumite state membre sunt plătite beneficiarilor de către statul membru de două ori pe an, în martie și septembrie, pentru cheltuielile admisibile realizate efectiv, însoțite de documente justificative și controlate.
Atunci când o parte din ajutorul suplimentar pentru diversificare este acordată unor producători de sfeclă sau trestie de zahăr care își abandonează producția în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, statul membru se asigură că producătorii în cauză au abandonat definitiv producția de sfeclă sau de trestie de zahăr.
(2) Prima plată se poate efectua în septembrie 2007. Ajutorul pentru diversificare, ajutorul suplimentar pentru diversificare și ajutorul tranzitoriu pentru anumite state membre sunt plătite cel târziu la 30 septembrie 2011.
Articolul 18
Plata ajutorului tranzitoriu pentru rafinăriile cu activitate permanentă
(1) În limitele menționate la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, ajutorul tranzitoriu pentru rafinăriile cu activitate permanentă, pentru cheltuielile admisibile pe baza unui plan de afaceri, este plătit beneficiarilor din statul membru în două tranșe:
(a) 40 % în septembrie 2007;
(b) 60 % în martie 2008.
Plata fiecărei tranșe este condiționată de constituirea unei garanții având o valoare echivalentă cu 120 % din valoarea plății în cauză.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), toate cheltuielile pot fi acoperite printr-o plată unică efectuată în septembrie 2007 cu condiția ca înainte de 15 septembrie 2007:
(a) să fi fost puse în aplicare toate măsurile și acțiunile prevăzute în planul de afaceri;
(b) să fi fost prezentat raportul final menționat la articolul 24 alineatul (2);
(c) statul membru să fi efectuat controalele menționate la articolul 25.
În acest caz, plata nu este subordonată constituirii unei garanții.
Articolul 19
Plata către producătorii și furnizorii de utilaje
(1) Cel târziu la două luni de la primirea primei plăți din ajutorul de restructurare și pe baza informațiilor comunicate de către statul membru în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), întreprinderile efectuează plăți către producătorii de sfeclă de zahăr, de trestie și de cicoare, precum și către furnizorii de utilaje.
(2) Plățile către producătorii și furnizorii de utilaje pot fi efectuate direct de către statul membru reducând corespunzător valoarea ajutorului de restructurare care trebuie plătit în conformitate cu articolul 16 alineatul (2), în limita stabilită la alineatul (3) din prezentul articol. În acest caz, plățile se efectuează în același timp cu plata părții din ajutorul de restructurare care revine întreprinderii.
(3) Valoarea plății menționate la alineatele (1) și (2) nu poate fi mai mare de 50 % din prima plată. În cazul în care această sumă nu acoperă toată suma care trebuie plătită, partea rămasă este plătită:
(a) în termen de două luni de la primirea, de către întreprindere, a celei de a doua plăți din ajutor atunci când plata este efectuată de către întreprindere;
(b) în același timp cu plata celei de a doua tranșe a ajutorului de restructurare care trebuie plătit întreprinderii atunci când plata este efectuată direct de către statul membru.
Articolul 20
Decizia de reportare a plății ajutoarelor
În cazul în care Comisia decide să reporteze plata ajutorului pentru diversificare, a ajutorului suplimentar pentru diversificare, a ajutorului tranzitoriu pentru rafinăriile cu activitate permanentă sau a ajutorului tranzitoriu pentru anumite state membre, în conformitate cu articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006, ea informează statele membre cu privire la aceasta înainte de 31 mai și 31 ianuarie.
Articolul 21
Moneda
(1) În ceea ce privește fondul temporar de restructurare, valorile angajamentelor și plăților Comisiei, valorile ajutorului temporar de restructurare, precum și valorile cheltuielilor indicate în declarațiile de cheltuieli ale statelor membre sunt exprimate și plătite în euro.
(2) Pentru orice plată efectuată într-o altă monedă decât euro, cursul de schimb este cursul cel mai recent stabilit de Banca Centrală Europeană înaintea primei zile din luna faptului generator al plății în cauză.
Acest fapt generator este data plății.
Articolul 22
Eliberarea garanțiilor
(1) Garanțiile menționate la articolul 16 alineatul (1) și la articolul 18 alineatul (2) sunt eliberate cu condiția ca:
(a) să fi fost puse în aplicare toate măsurile și acțiunile prevăzute în planul de restructurare, în programele de restructurare naționale și în planul de afaceri;
(b) să fi fost prezentat raportul final menționat la articolul 23 alineatul (2);
(c) statele membre să fi efectuat controalele menționate la articolul 25;
(d) în ceea ce privește ajutorul de restructurare, să fi fost plătit de către întreprindere ajutorul pentru producătorii de sfeclă de zahăr, de trestie de zahăr și de cicoare, precum și pentru furnizorii de utilaje, cu excepția cazurilor în care aceste plăți sunt efectuate direct de statul membru în conformitate cu articolul 19 alineatul (2);
(e) după caz, să fi fost plătită taxa pentru surplus privind zahărul, izoglucoza sau siropul de inulină peste cotă, prezente în depozite la începutul anului de comercializare începând cu care se renunță la cotă.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), la cererea beneficiarului, o garanție poate fi eliberată parțial pentru valoarea cheltuielii realizate efectiv cu privire la acțiunile și măsurile prevăzute în planul de restructurare sau în planul de afaceri, cu condiția ca inspecția menționată la articolul 25 alineatul (1) să fi fost realizată efectiv și ca raportul de inspecție menționat la articolul 25 alineatul (3) să fi fost întocmit.
(3) Cu excepția cazurilor de forță majoră, garanția rămâne executată în cazul în care condițiile enunțate la alineatul (1) nu sunt îndeplinite până la 30 septembrie 2011.
CAPITOLUL VI
RAPOARTE, CONTROALE ȘI SANCȚIUNI
Articolul 23
Raportul întreprinderilor
(1) Întreprinderile care introduc o cerere de acordare a ajutorului de restructurare informează părțile interesate de procesul de consultare menționat la articolul 1:
(a) cu privire la deciziile luate de statul membru, în conformitate cu articolele 8, 9, 10 și 11;
(b) cu privire la ceea ce a fost realizat efectiv în fiecare an în cadrul planului de restructurare aprobat.
(2) Întreprinderile care beneficiază de un ajutor în baza fondului de restructurare prezintă, în termen de trei luni de la încheierea anului de comercializare în care au fost îndeplinite măsurile corespunzătoare, un raport de monitorizare anual, autorității competente din statul membru care a acordat ajutorul.
Raportul prezintă în mod detaliat acțiunile sau măsurile adoptate, precum și cheltuielile realizate în cursul anului de comercializare precedent și le compară cu acțiunile sau măsurile, precum și cu cheltuielile indicate detaliat în planul de restructurare sau în planul de afaceri în cauză.
Întreprinderea prezintă autorității competente din statul membru, în termen de trei luni de la punerea în aplicare a tuturor acțiunilor și măsurilor prevăzute în baza planului de restructurare sau în baza planului de afaceri în cauză, un raport final care conține în rezumat acțiunile respective și măsurile, precum și cheltuielile efectuate.
Articolul 24
Raportul statelor membre
(1) Statele membre prezintă Comisiei, în termen de șase luni de la încheierea anului de comercializare în cauză, un raport de monitorizare anual privind planul de restructurare, programele de restructurare naționale și planurile de afaceri.
Acest raport conține:
(a) o descriere a acțiunilor sau măsurilor întreprinse cu respectarea calendarului;
(b) o expunere a faptelor, stabilită pe baza a cel puțin un control la fața locului pentru fiecare amplasare a fabricii, pentru fiecare plan de restructurare sau de afaceri;
(c) o comparare a cheltuielilor prevăzute și a cheltuielilor realizate efectiv;
(d) o analiză a participării altor fonduri comunitare și a conformității acestora cu ajutoarele finanțate prin fondul de restructurare;
(e) după caz, toate schimbările aduse unui plan de restructurare, motivele acestor schimbări și consecințele acestora pentru viitor.
(2) Până la 30 iunie 2011, statul membru prezintă Comisiei un raport de monitorizare final care compară acțiunile sau măsurile puse în aplicare, precum și cheltuielile efective cu acțiunile, măsurile și cheltuielile prevăzute în planurile de restructurare, programele de restructurare naționale și planurile de afaceri și care justifică eventualele abateri.
Raportul final include, de asemenea, o listă a sancțiunilor aplicate în cursul perioadei complete, precum și o declarație potrivit căreia nu a rămas neplătită nici o taxă, sancțiune sau sumă legată de producția anterioară de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină a fabricilor parțial sau total dezafectate.
Articolul 25
Controale
(1) Fiecare întreprindere și fiecare punct de producție care beneficiază de un ajutor în baza fondului de restructurare este inspectat de autoritatea competentă din statul membru în cele trei luni care urmează termenului menționat la articolul 23 alineatul (2).
În cursul acestei inspecții, se verifică dacă planul de restructurare sau de afaceri este respectat și dacă informațiile comunicate de întreprindere în raportul de monitorizare sunt exacte și complete. În cursul primei inspecții efectuate în cadrul unui plan de restructurare, orice informație suplimentară, comunicată de întreprindere, în cererea acesteia de acordare a ajutorului de restructurare este, de asemenea, verificată, în special confirmarea menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006.
(2) În toate cazurile, inspecția vizează elementele planului de restructurare menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006. Pentru fiecare inspecție este întocmit un raport care conține o descriere completă a lucrărilor realizate, a principalelor rezultate, precum și a tuturor acțiunilor de urmărire necesare.
(3) Raportul de inspecție cuprinde mai multe părți:
(a) o parte generală, care conține în special următoarele informații: (i) beneficiarul și punctul de producție care face obiectul inspecției; (ii) persoanele prezente; (iii) dacă beneficiarul a fost avertizat cu privire la vizită și, în caz afirmativ, care era termenul de preaviz;
(b) pentru fiecare din elementele planului de restructurare indicate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 și pentru fiecare plan de afaceri, o parte care repartizează controalele efectuate și care conține în special următoarele informații: (i) cerințele și standardele care fac obiectul inspecției; (ii) natura și amploarea controalelor efectuate; (iii) rezultatele; (iv) elementele planului de restructurare sau de afaceri pentru care au fost constatate cazuri de neconformitate;
(c) o parte care evaluează, pentru fiecare element, importanța cazului de neconformitate constatat pe baza gravității, a amplorii, a gradului de permanență și a antecedentelor acestuia și care indică orice caz de neconformitate care a dus sau ar trebui să ducă la adoptarea unor măsuri, în conformitate cu articolul 26 sau articolul 27.
(4) Toate cazurile de neconformitate constatate se aduc la cunoștința beneficiarului.
(5) Raportul de inspecție este finalizat în termen de o lună de la data inspecției.
Articolul 26
Recuperări
(1) Fără a aduce atingere alineatului (3), în cazul în care un beneficiar nu respectă una sau mai multe obligații care îi revin în conformitate cu planul de restructurare, cu planul de afaceri sau cu programul național de restructurare, partea din ajutorul acordat în conformitate cu obligația sau obligațiile în cauză este recuperată, cu excepția cazului de forță majoră.
(2) Dobânzile se calculează pentru perioada începând din a șaizecea zi de la data la care beneficiarul este informat cu privire la obligația rambursării ajutorului și până la data rambursării respective.
Rata dobânzii aplicabile reprezintă rata aplicată de Banca Centrală Europeană principalelor sale operațiuni de refinanțare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C, în vigoare în prima zi din luna calendaristică a scadenței, majorată cu trei puncte și jumătate la sută.
(3) Statul membru poate acorda un termen de două luni beneficiarului pentru ca acesta să îndeplinească angajamentul stabilit în cadrul planului de restructurare sau al planului de afaceri.
Articolul 27
Sancțiuni
(1) În cazul în care beneficiarul nu respectă una sau mai multe din obligațiile sale în conformitate cu planul de restructurare, cu planul de afaceri sau cu programul național de restructurare, acesta trebuie să achite o sancțiune pecuniară care corespunde la 10 % din suma de recuperat în conformitate cu articolul 26.
(2) Sancțiunile impuse în conformitate cu alineatul (1) nu se aplică în cazul în care întreprinderea poate demonstra, la cererea autorității competente, că acel caz de neconformitate este un caz de forță majoră și în cazul în care s-a indicat clar cazul de neconformitate în cauză în raportul de monitorizare prezentat în conformitate cu articolul 23 alineatul (2).
(3) În cazul în care neconformitatea este intenționată sau rezultă dintr-o neglijență gravă, beneficiarul este obligat să plătească o sumă echivalentă cu 30 % din suma de recuperat în conformitate cu articolul 26.
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚIE FINALĂ
Articolul 28
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 iulie 2006.