Articolul 1
(1) Prin derogare de la norma generală care prevede că vizele sunt eliberate de autoritățile diplomatice și consulare, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 1985, semnată la Schengen la 19 iunie 1990 (13), denumită în continuare „Convenția Schengen”, atunci când un resortisant al unei țări terțe trebuie să dețină o viză pentru a trece frontierele externe ale statelor membre, în mod excepțional i se poate elibera o viză la frontieră, cu condiția ca respectivul resortisant să îndeplinească următoarele condiții:
(a) respectă condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a), (c), (d) și (e) din Convenția Schengen;
(b) nu a avut posibilitatea să solicite o viză în avans;
(c) trebuie, după caz, să prezinte un document justificativ care indică motivele imprevizibile și imperioase de intrare;
(d) reîntoarcerea în țara de origine sau tranzitul spre o țară terță trebuie garantat.
(2) Viza eliberată la frontieră poate fi, după caz, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatul (1), o viză de tranzit (tip B) sau o viză de călătorie (tip C), în sensul dispozițiilor articolului 11 alineatul (1) din Convenția Schengen, care:
(a) este valabilă pentru toate țările care aplică dispozițiile titlului II capitolul 3 din Convenția Schengen sau
(b) are o valabilitate teritorială limitată în sensul articolului 10 alineatul (3) din Convenția Schengen.
În ambele cazuri, viza eliberată nu trebuie să permită mai mult de o intrare. Perioada de valabilitate a vizelor de călătorie nu poate depăși 15 zile; cea a vizelor de tranzit nu poate depăși cinci zile.
(3) Un resortisant al unei țări terțe care solicită o viză de tranzit la frontieră trebuie să dețină vizele necesare pentru a-și continua călătoria spre statele de tranzit, altele decât statele membre care aplică dispozițiile titlului II capitolul 3 din Convenția Schengen, precum și pentru statul de destinație. Viza de tranzit eliberată permite tranzitul direct prin teritoriul statului membru sau al statelor membre în cauză.
(4) În cazul unui resortisant dintr-o țară terță care aparține unei categorii de persoane pentru care se impune consultarea uneia sau mai multor autorități centrale ale celorlalte state membre, viza nu se eliberează, în principiu, la frontieră.
Cu toate acestea, cu titlu excepțional, se poate elibera o viză la frontieră în cazul acestor persoane, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (2) din Convenția Schengen.
Articolul 2
(1) O viză de tranzit poate fi eliberată la frontieră unui marinar care, pentru a trece frontierele externe ale statelor membre, trebuie să dețină viză, în cazul în care:
(a) îndeplinește condițiile menționate la articolul 1 alineatele (1) și (3) și
(b) trece frontiera în cauză pentru a se îmbarca, reîmbarca sau debarca de pe o navă pe care trebuie să lucreze sau pe care a lucrat ca marinar.
Viza de tranzit se eliberează în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatul (2) și conține, de asemenea, o mențiune care să indice calitatea de marinar a titularului.
(2) O viză colectivă de tranzit poate fi eliberată la frontieră marinarilor cu aceeași cetățenie care călătoresc în grup de cel puțin cinci persoane și de cel mult cincizeci, sub rezerva ca fiecare dintre membrii grupului să respecte condițiile prevăzute la alineatul (1).
(3) Înainte de a elibera o viză la frontieră unuia sau mai multor marinari în tranzit, autoritățile naționale competente trebuie să aplice instrucțiunile menționate în anexa I.
(4) Când execută aceste instrucțiuni, autoritățile naționale competente ale statelor membre utilizează, pentru a face schimbul de informații necesare cu privire la marinarul sau marinarii în cauză, formularul privind marinarii în tranzit prevăzut la anexa II, completat corespunzător.
(5) Anexele I și II se modifică în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 3 alineatul (2).
(6) Prezentul articol se aplică fără să aducă atingere dispozițiilor articolului 1 alineatul (4).
Articolul 3
(1) Comisia este sprijinită de comitetul instituit prin articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1683/95 (14).
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la două luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 4
Prezentul regulament nu afectează competența statelor membre de a recunoaște state sau entități teritoriale, precum și pașapoartele, documentele de călătorie sau de identitate eliberate de autoritățile acestora din urmă.
Articolul 5
(1) Se abrogă:
(a) Decizia Comitetului Executiv Schengen [SCH/Com-ex (94) 2] din 26 aprilie 1994;
(b) Decizia Comitetului Executiv Schengen [SCH/Com-ex (96) 27] din 19 decembrie 1996.
(2) Punctele 5 și 5.1 din partea II la Manualul comun se înlocuiesc cu următorul text:
„Normele privind eliberarea vizelor la frontieră sunt prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 415/2003 al Consiliului din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit (15) (a se vedea anexa 14).
(3) Prima teză din anexa 14 se înlocuiește cu următorul text:
„Normele privind eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit, sunt prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 415/2003 al Consiliului din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit, sau sunt adoptate în temeiul respectivului regulament.”
Restul anexei 14 se abrogă.
(4) La sfârșitul punctului 2.1.4 din partea I la Instrucțiunile consulare comune se adaugă următoarea teză:
„Prin derogare de la cele menționate anterior, vizele colective de tranzit pot fi eliberate marinarilor în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 415/2003 al Consiliului din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit (16).
Articolul 6
Prezentul regulament intră în vigoare în prima zi din a doua lună următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.