Articolul 1
Statele membre suspendă importurile din partea teritoriului Croației menționată în anexa la prezenta decizie: (a) de păsări de curte, ratite, vânat de crescătorie cu pene și vânat sălbatic cu pene viu, de alte păsări vii decât păsările de curte, astfel cum sunt definite la articolul 1 a treia liniuță din Decizia 2000/666/CE a Comisiei (6), inclusiv păsările care își însoțesc proprietarii (păsări de companie), și de ouă destinate incubației ale acestor specii; (b) de carne proaspătă de vânat sălbatic cu pene; (c) de preparate din carne și de produse din carne sau care conțin carne de vânat sălbatic cu pene; (d) de hrană crudă pentru animale de companie și de materii prime neprelucrate pentru hrana animalelor care conțin toate părțile din vânatul sălbatic cu pene și (e) de trofee de vânătoare neprelucrate de orice păsări.