Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
— „produs” înseamnă orice avantaj economic obținut din infracțiune. Acest avantaj poate consta din bunuri de orice natură, astfel cum sunt definite la liniuța următoare;
— „bun” înseamnă un bun de orice natură, corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum și actele juridice sau documentele care atestă un titlu sau un drept asupra unui astfel de bun;
— „instrument” înseamnă orice obiect utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod, în tot sau în parte, pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni;
— „confiscare” înseamnă o pedeapsă sau o măsură dispusă de o instanță în urma unei proceduri în legătură cu o infracțiune sau infracțiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv;
— „persoană juridică” înseamnă o entitate având acest statut în temeiul dreptului intern aplicabil, cu excepția statelor sau altor entități publice în exercițiul prerogativelor lor de putere publică și a organizațiilor internaționale publice.
Articolul 2
Confiscare
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unei infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse.
(2) În ceea ce privește încălcările de natură fiscală, statele membre pot recurge la alte proceduri decât cele penale pentru a-l deposeda pe autor de produsele având legătură cu infracțiunea.
Articolul 3
Atribuții de confiscare sporite
(1) Fiecare stat membru ia cel puțin măsurile necesare care să-i permită, în condițiile prevăzute la alineatul (2), să confiște în totalitate sau în parte bunurile deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune
(a) comisă în cadrul unei organizații criminale, astfel cum este definită în Planul de acțiune 98/733/JAI din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participării la o organizație criminală din statele membre ale Uniunii Europene (5), în cazul în care infracțiunea este prevăzută de: — Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancțiuni penale și de altă natură, a protecției împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro (6), — Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii (4), — Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane (7); — Decizia-cadru 2002/946/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2002 privind consolidarea cadrului penal pentru a preveni facilitarea intrării, tranzitului și șederii neautorizate (8); — Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile (9); — Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispozițiilor minime privind elementele constitutive ale infracțiunilor și sancțiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri (10);
(b) care este prevăzută de Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (11), cu condiția ca infracțiunea vizată de deciziile-cadru menționate anterior, — în cazul în care nu privește spălarea de bani, să se pedepsească cu o pedeapsă privativă de libertate maximă cu o durată de cel puțin 5 până la 10 ani; — în cazul în care privește spălarea de bani, să se pedepsească cu o pedeapsă privativă de libertate maximă cu o durată de cel puțin 4 ani; și ca infracțiunea să fie de natură să genereze câștiguri financiare.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-i permite acestuia ca, în temeiul prezentului articol, să confiște cel puțin:
(a) în cazul în care o instanță națională este convinsă pe deplin, pe baza unor fapte specifice, că bunurile respective sunt rezultatul unor activități infracționale desfășurate de persoana condamnată în cursul unei perioade anterioare condamnării pentru infracțiunea prevăzută la alineatul (1) care este considerată rezonabilă de către instanță, având în vedere împrejurările cauzei, sau, alternativ;
(b) în cazul în care o instanță națională este convinsă pe deplin, pe baza unor fapte specifice, că bunurile respective sunt rezultatul unor activități infracționale similare desfășurate de persoana condamnată în cursul unei perioade anterioare condamnării pentru infracțiunea prevăzută la alineatul (1) care este considerată rezonabilă de către instanță, având în vedere împrejurările cauzei, sau, alternativ;
(c) în cazul în care se stabilește că valoarea bunurilor este disproporționată în raport cu veniturile legale ale persoanei condamnate și o instanță națională este convinsă pe deplin, pe baza unor fapte specifice, că bunurile respective sunt rezultatul unor activități infracționale desfășurate de persoana condamnată.
(3) De asemenea, fiecare stat membru poate avea în vedere luarea măsurilor necesare pentru a-i permite acestuia să confiște, în tot sau în parte, în conformitate cu condițiile prevăzute la alineatele (1) și (2), bunurile obținute de asociații persoanei respective și a bunurilor transferate unei persoane juridice asupra căreia persoana respectivă exercită, fie acționând de una singură, fie în colaborare cu asociații săi, o influență determinantă. Aceste dispoziții sunt valabile și în cazul în care persoana respectivă primește o parte importantă din veniturile persoanei juridice.
(4) Statele membre pot recurge și la alte proceduri decât cele penale pentru a-l deposeda pe autor de respectivele bunuri.
Articolul 4
Căi de atac
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura ca părțile afectate de măsurile prevăzute la articolele 2 și (3) au la dispoziție căi de atac efective pentru apărarea drepturilor lor.
Articolul 5
Garanții
Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale, inclusiv în ce privește prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Articolul 6
Punere în aplicare
(1) Statele membre iau măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei decizii-cadru până la 15 martie 2007.
(2) Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei, până la 15 martie 2007, textele dispozițiilor care transpun în dreptul intern obligațiile care decurg din prezenta decizie-cadru. În conformitate cu un raport întocmit pe baza acestor informații și a unui raport în scris din partea Comisiei, Consiliul verifică, până la 15 iunie 2007, în ce măsură statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.
Articolul 7
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.