Articolul 1
Infracțiuni teroriste și drepturi și principii fundamentale
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi considerate infracțiuni teroriste actele intenționate prevăzute la literele (a)-(i), astfel cum sunt definite ca infracțiuni în dreptul intern, care, prin natura sau contextul lor, pot aduce atingere gravă unei țări sau unei organizații internaționale, atunci când sunt săvârșite cu scopul:
— de a intimida grav o populație sau
— de a constrânge nelegitim puterile publice sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la a îndeplini un act oarecare sau
— de a destabiliza grav sau de a distruge structurile politice fundamentale, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau organizații internaționale;
vor fi considerate a fi infracțiuni teroriste:
(a) atingerile aduse vieții unei persoane care pot cauza moartea;
(b) atingerile grave ale integrității fizice a unei persoane;
(c) răpirea sau luarea de ostatici;
(d) faptul de a cauza distrugeri masive unei instalații guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unei proprietăți private, susceptibile să pună în pericol vieți umane sau să producă pierderi economice considerabile;
(e) capturarea de aeronave și de nave sau de alte mijloace de transport colective de pasageri sau de mărfuri;
(f) fabricarea, posesia, achiziționarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice și chimice, precum și, în ceea ce privește armele biologice și chimice, cercetarea și dezvoltarea;
(g) eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, inundații sau explozii, care ar avea drept efect punerea în pericol a vieților umane;
(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care ar avea drept efect punerea în pericol a vieților umane;
(i) amenințarea de a înfăptui unul dintre comportamentele enumerate la literele (a)-(h).
(2) Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Articolul 2
Infracțiuni referitoare la un grup terorist
(1) În sensul prezentei decizii-cadru, prin „grup terorist” se înțelege asocierea structurată, a mai mult de două persoane, stabilită în timp și care acționează concertat în vederea săvârșirii de infracțiuni teroriste. Termenul „asociere structurată” desemnează o asociație care nu s-a constituit la întâmplare pentru a săvârși imediat o infracțiune și care nu are în mod necesar roluri formal definite pentru membrii săi, continuitate în compoziție sau structură elaborată.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea următoarelor acte intenționate:
(a) conducerea unui grup terorist;
(b) participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau de mijloace materiale sau prin orice formă de finanțare a activităților sale, având cunoștință că această participare va contribui la activitățile criminale ale grupului terorist.
Articolul 3
Infracțiuni legate de activitățile teroriste
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi, de asemenea, considerate infracțiuni legate de activitățile teroriste, următoarele comportamente:
(a) furt agravat săvârșit în vederea realizării unuia dintre comportamentele enumerate la articolul 1 alineatul (1);
(b) șantaj în vederea realizării unuia dintre comportamentele enumerate la articolul 1 alineatul (1);
(c) producerea de documente administrative false în vederea realizării unuia dintre comportamentele enumerate la articolul 1 alineatul (1) literele (a)-(h), precum și la articolul 2 alineatul (2) litera (b).
Articolul 4
Instigare, complicitate, tentativă
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea instigării la săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolele 2 sau 3 sau a complicității la acestea.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea tentativei la săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 3, cu excepția posesiei prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (f) și a infracțiunii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (i).
Articolul 5
Sancțiuni
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că infracțiunile prevăzute la articolele 1-4 sunt pasibile de sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive, susceptibile să conducă la extrădare.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că infracțiunile teroriste prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și cele prevăzute la articolul 4, în măsura în care se referă la infracțiuni teroriste, sunt pasibile de pedepse privative de libertate mai severe decât cele prevăzute de legislația internă pentru astfel de infracțiuni, în absența intenției special cerute în temeiul articolului 1 alineatul (1), în afară de cazurile în care pedepsele prevăzute sunt deja pedepsele maxime prevăzute de legislația internă.
(3) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că infracțiunile prevăzute la articolul 2 sunt pasibile de pedepse maxime privative de libertate de cel puțin cincisprezece ani pentru infracțiunea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) și de cel puțin opt ani pentru infracțiunile prevăzute în articolul 2 alineatul (2) litera (b). În măsura în care infracțiunea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) nu se referă decât la actul prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (i), pedeapsa maximă nu poate fi mai mică de opt ani.
Articolul 6
Circumstanțe speciale
Fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru ca pedepsele prevăzute la articolul 5 să poată fi reduse, în cazul în care autorul infracțiunii:
(a) renunță la activitățile teroriste și
(b) furnizează autorităților administrative sau judiciare informații, pe care acestea nu le-ar fi putut obține altfel, ajutându-le să: (i) prevină sau să limiteze efectele infracțiunii; (ii) identifice sau să-i aducă în fața justiției pe ceilalți autori ai infracțiunii; (iii) găsească dovezi sau (iv) împiedice săvârșirea altor infracțiuni prevăzute la articolele 1-4.
Articolul 7
Răspunderea persoanelor juridice
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că persoanele juridice pot fi ținute să răspundă pentru una dintre infracțiunile prevăzute la articolele 1-4, săvârșite în interesul lor de către orice persoană, acționând individual sau ca membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul persoanei juridice, în temeiul:
(a) unei competențe de reprezentare a persoanei juridice;
(b) autorizației de a lua decizii în numele persoanei juridice;
(c) autorizației de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.
(2) Pe lângă cazurile prevăzute la alineatul (1), fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că persoanele juridice pot fi ținute să răspundă în cazul în care controlul sau supravegherea necorespunzătoare din partea unei persoane prevăzute la alineatul (1), a permis săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 1-4, în interesul respectivei persoane juridice, de către o persoană aflată sub autoritatea sa.
(3) Răspunderea persoanelor juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) nu exclude urmărirea penală a persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 1-4.
Articolul 8
Sancțiuni aplicabile persoanelor juridice
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că orice persoană juridică ținută să răspundă în temeiul articolului 7, este pasibilă de sancțiuni efective, proporționale și disuasive, care să includă amenzi penale sau nepenale și eventual alte sancțiuni, precum:
(a) măsuri de excludere de la posibilitatea de a beneficia de un avantaj public sau de un ajutor public;
(b) măsuri de interzicere temporară sau permanentă a exercitării unei activități comerciale;
(c) punerea sub supraveghere judiciară;
(d) o măsură judiciară de dizolvare;
(e) închiderea temporară sau permanentă a unității care a servit la săvârșirea infracțiunii.
Articolul 9
Competență și urmărire
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor prevăzute la articolele 1-4, în următoarele cazuri:
(a) infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau parțial, pe teritoriul său. Fiecare stat membru își poate extinde competența, dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul unui stat membru;
(b) infracțiunea a fost săvârșită la bordul unei nave sub pavilionul său sau a unei aeronave înregistrate în statul respectiv;
(c) autorul infracțiunii este resortisantul sau rezidentul său;
(d) infracțiunea a fost săvârșită în interesul unei persoane juridice stabilite pe teritoriul său;
(e) infracțiunea a fost săvârșită împotriva instituțiilor sau a populației sale sau împotriva unei instituții a Uniunii Europene sau a unui organism creat în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene sau cu Tratatul privind Uniunea Europeană, având sediul în statul membru respectiv.
(2) În cazul în care o infracțiune este de competența mai multor state membre și oricare dintre statele respective poate angaja legal urmărirea penală a acelorași fapte, statele membre respective cooperează pentru a hotărî care dintre ele va începe urmărirea penală împotriva autorilor infracțiunii, pentru a centraliza, în măsura posibilităților, urmărirea penală într-un singur stat membru. În acest scop, statele membre se pot servi de orice organism sau mecanism instituite în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita cooperarea între autoritățile judiciare și coordonarea acțiunilor. Se iau în considerare, succesiv, următoarele elemente de legătură:
— statul membru este cel pe teritoriul căruia au fost săvârșite faptele;
— statul membru este cel al cărui autor este resortisant sau rezident;
— statul membru este statul de origine al victimelor;
— statul membru este cel pe teritoriul căruia a fost găsit autorul.
(3) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili, de asemenea, competența în privința infracțiunilor prevăzute la articolele 1-4, în cazul în care refuză predarea sau extrădarea unei persoane suspectate sau condamnate pentru astfel de infracțiuni, către un alt stat membru sau un stat terț.
(4) Fiecare stat membru se asigură de stabilirea competenței sale pentru cazurile în care o infracțiune prevăzută la articolele 2 și 4 a fost săvârșită în totalitate sau parțial pe teritoriul său, indiferent de locul în care este stabilit sau își exercită activitățile criminale grupul terorist.
(5) Prezentul articol nu exclude exercitarea unei competențe în domeniul penal, stabilită de un stat membru în conformitate cu legislația sa internă.
Articolul 10
Protecția și asistența victimelor
(1) Statele membre se asigură că cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor prevăzute de prezenta decizie-cadru nu depind de declarația sau de acuzația provenind de la o persoană care este victimă a infracțiunii, cel puțin dacă faptele au fost săvârșite pe teritoriul statului membru.
(2) În afară de măsurile prevăzute de Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale (9), fiecare stat membru ia, după caz, toate măsurile pentru a garanta un ajutor corespunzător familiei victimei.
Articolul 11
Punere în aplicare și rapoarte
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru până la 31 decembrie 2002.
(2) Statele membre transmit până la 31 decembrie 2002, Secretariatului General al Consiliului și Comisiei, textul dispozițiilor de transpunere în legislația internă a obligațiilor pe care le impune prezenta decizie-cadru. Pe baza unui raport întocmit utilizând aceste informații și a unui raport al Comisiei, Consiliul verifică, până la 31 decembrie 2003, dacă statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.
(3) Raportul Comisiei indică, în special, transpunerea în dreptul penal a statelor membre, a obligației prevăzute la articolul 5 alineatul (2).
Articolul 12
Domeniu de aplicare teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică în Gibraltar.
Articolul 13
Intrare în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial.