Recitale
(1) Regulamentul privind oțelul a stabilit un cadru clar și cuprinzător pentru a contracara supracapacitatea mondială, în special prin deschiderea unui număr definit de contingente și prin stabilirea unei taxe în afara contingentului de 50 %.
(2) Soluționarea efectivă a problemei supracapacității mondiale necesită eforturi comune sporite din partea Uniunii și a țărilor partenere care împărtășesc aceeași viziune și nu contribuie la supracapacitatea mondială. pentru a contracara cauzele profunde ale supracapacității mondiale, inclusiv prin monitorizarea importurilor și a locului lor de „topire și turnare”.
(3) Țara de „topire și turnare” înseamnă locul inițial în care oțelul sau fierul brut este produs inițial sub formă lichidă într-un cuptor de producere a oțelului sau a fierului și este apoi turnat în prima sa stare solidă după topire, inclusiv retopirea deșeurilor.
(4) Introducerea cerinței de transparență în ceea ce privește țara de „topire și turnare” prin Regulamentul privind oțelul urmărește să îmbunătățească trasabilitatea produselor siderurgice importate în Uniune, permițând Comisiei să dobândească o înțelegere mai precisă a lanțului de aprovizionare cu oțel al Uniunii și să evalueze orice evoluții viitoare ale politicilor, anticipate de abordarea etapizată prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (j) și la articolul 12 alineatul (5) din Regulamentul privind oțelul.
(5) Prin urmare, la importul în Uniune, trebuie să se declare țara de „topire și turnare”.
(6) La 2 iunie 2026, Comisia a publicat o consultare publică deschisă timp de patru săptămâni pentru a evalua: (i) dacă certificatul de uzină este suficient pentru a demonstra țara de „topire și turnare”; (ii) dacă există alte documente care conțin informații relevante la un nivel similar sau comparabil cu cel al certificatului de uzină; (iii) posibila sarcină administrativă și/sau financiară care decurge din cerințele de documentare propuse, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).
(7) Majoritatea respondenților au confirmat că certificatul de uzină ar fi un document adecvat, deși mulți susțin că acesta nu ar trebui să fie singura opțiune și se exprimă în favoarea unui cadru probatoriu flexibil care să permită utilizarea unei documentații complementare.
(8) În ceea ce privește existența oricăror altor documente care ar putea fi utilizate ca alternativă la certificatul de uzină, părțile interesate nu susțin înlocuirea certificatului de uzină cu un singur document alternativ. În schimb, ele favorizează în mod covârșitor un cadru documentar flexibil, care să permită utilizarea mai multor tipuri de documente în acest sens. În multe cazuri, respondenții au sugerat furnizarea altor documente în completarea certificatului de uzină, iar în alte cazuri, ca alternativă.
(9) Certificatul de uzină nu este un document armonizat și nici nu este conceput în mod special pentru a demonstra țara de „topire și turnare”. Consultarea țintită a confirmat că acesta este documentul cel mai larg recunoscut ca principal mijloc de identificare a țării și că, prin urmare, el ar trebui să fie prezentat de importatorii din Uniune atunci când este disponibil. Comisia confirmă, la rândul său, că certificatul de uzină este deja solicitat atunci când se exportă oțel către anumite alte țări din afara Uniunii. În cazul în care importatorii nu sunt în măsură să furnizeze un certificat de uzină și se bazează pe alte forme admisibile de dovezi, autoritățile vamale competente au obligația să verifice exactitatea dovezilor prezentate, ceea ce poate întârzia accesul la nivelul tarifar relevant până la finalizarea acestor verificări.
(10) Prin urmare, este necesar să se utilizeze ca punct de pornire documentația existentă pentru a se limita sarcina administrativă potențială și pentru a se asigura faptul că cerințele de transparență rămân proporționate și realizabile pentru toți operatorii economici din Uniune, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii, deoarece utilizarea unui tip de dovezi recunoscute pe scară largă, cum ar fi certificatul de uzină, ar limita necesitatea unor verificări complementare, asigurând astfel o gestionare rapidă a importurilor.
(11) Absența unei declarații privind țara de „topire și turnare”, susținută de dovezi verificabile adecvate astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul privind oțelul, ar constitui o nerespectare a cerințelor de transparență prevăzute în Regulamentul privind oțelul, ceea ce ar conduce la respingerea importului de către autoritățile vamale.
(12) Prin urmare, este oportun să se stabilească mai întâi o listă de dovezi care pot fi prezentate autorităților vamale naționale în cursul unei perioade inițiale de un an, înainte de limitarea acestei liste începând cu 1 octombrie 2027, asigurându-se astfel faptul că operatorii economici își pot adapta treptat practicile în ceea ce privește furnizarea de informații privind țara de „topire și turnare” și permițându-i în același timp Comisiei să se bazeze pe informații solide în ceea ce privește țara de „topire și turnare”, în special având în vedere posibilele evoluții în materie de politici anticipate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (j) și al articolului 12 alineatul (5) din Regulamentul privind oțelul.
(13) Comisia ar trebui să revizuiască în permanență lista dovezilor privind țara de „topire și turnare”. Comisia poate adapta lista respectivă în orice moment. Acest lucru este valabil în special atunci când dovezile disponibile evoluează, necesitând astfel o ajustare a cerințelor privind documentația.
(14) Este oportun ca prezentul regulament să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astfel încât să le asigure operatorilor economici suficient timp pentru a-și adapta practicile până la data aplicării efective a cerinței de transparență.
(15) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind barierele în calea comerțului,