Recitale
(1) Directiva (UE) 2024/1500 stabilește cerințe minime pentru funcționarea organismelor de promovare a egalității. Aceste cerințe sunt menite să îmbunătățească eficacitatea organismelor respective și să le garanteze independența, astfel încât să consolideze aplicarea principiului egalității de tratament, astfel cum rezultă din Directivele 2006/54/C E (2) și 2010/41/UE (3) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(2) Este necesar să se stabilească o listă de indicatori comuni privind funcționarea organismelor de promovare a egalității. Scopul este de a oferi claritate cu privire la datele care trebuie colectate la nivel național de către organismele de promovare a egalității și transmise ulterior Comisiei de către statele membre, care vor servi drept bază pentru raportul pe care aceasta trebuie să îl prezinte în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Directiva (UE) 2024/1500. Indicatorii se referă la resursele umane, tehnice și financiare, la funcționarea independentă, accesibilitatea și eficacitatea organismelor de promovare a egalității, precum și la evoluția mandatului, competențelor sau structurii acestora.
(3) Este important ca indicatorii comuni să fie cât mai preciși și detaliați cu putință. În felul acesta se vor asigura, în întreaga Uniune, comparabilitatea, obiectivitatea și fiabilitatea datelor colectate la nivel național. Pentru a facilita colectarea și transmiterea datelor în conformitate cu indicatorii stabiliți în prezentul regulament, statele membre și organismele lor de promovare a egalității ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza, în câmpurile de introducere a datelor din bazele de date, un instrument informatic ușor de utilizat pus la dispoziție de Comisie, care să reflecte indicatorii stabiliți în prezentul regulament.
(4) Lista indicatorilor a fost întocmită în strânsă cooperare cu Grupul de experți pentru punerea în aplicare a legislației UE în materie de egalitate și în urma consultării Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, a Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și a Rețelei europene a organismelor de promovare a egalității.
(5) Indicatorii ar trebui să cuprindă funcționarea operațională a organismelor de promovare a egalității pe parcursul perioadei de raportare și feedbackul din partea organismelor de promovare a egalității cu privire la funcționarea lor în conformitate cu standardele. Indicatorii sunt atât calitativi, cât și cantitativi, astfel încât să abordeze toate elementele enumerate la articolul 18 din Directiva (UE) 2024/1500. Ar trebui colectate date privind configurația națională și funcționarea organizațională a organismelor de promovare a egalității din fiecare stat membru. Această colectare va permite cartografierea fiecărui sistem național și selectarea întrebărilor relevante pentru fiecare configurație.
(6) Aceeași listă de indicatori comuni referitori la funcționarea organismelor de promovare a egalității în ceea ce privește aspectele reglementate de Directiva (UE) 2024/1499 a Consiliului (4) este prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1196 al Comisiei (5).
(7) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și a emis un aviz la 21 noiembrie 2025.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru indicatorii privind funcționarea organismelor de promovare a egalității, instituit în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Directiva (UE) 2024/1500,