Recitale
(1) Regulamentele (UE) 2017/745 și (UE) 2017/746 stabilesc un cadru de reglementare menit să asigure buna funcționare a pieței interne în ceea ce privește dispozitivele medicale și dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro, luând ca bază un nivel înalt de protecție a sănătății pacienților și a utilizatorilor. În același timp, regulamentele respective stabilesc standarde înalte de calitate și de siguranță pentru dispozitivele medicale și dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro pentru a răspunde preocupărilor comune în materie de siguranță în ceea ce privește astfel de dispozitive.
(2) În temeiul Regulamentelor (UE) 2017/745 și (UE) 2017/746, organismele notificate sunt desemnate să efectueze activități de evaluare a conformității pentru certificarea dispozitivelor medicale și, respectiv, a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro. În acest scop, organismele notificate ar trebui să respecte anumite cerințe care sunt necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, și anume cerințele prevăzute în anexa VII la Regulamentul (UE) 2017/745 în ceea ce privește dispozitivele medicale și în anexa VII la Regulamentul (UE) 2017/746 în ceea ce privește dispozitivele medicale in vitro.
(3) Aplicarea Regulamentelor (UE) 2017/745 și (UE) 2017/746 a arătat interpretări inconsecvente și divergente ale anumitor cerințe prevăzute în anexa VII la Regulamentul (UE) 2017/745 și în anexa VII la Regulamentul (UE) 2017/746 în ceea ce privește devizele furnizate producătorilor de către organismele notificate, termenele pentru finalizarea activităților de evaluare a conformității și recertificarea. Cerințele privind managementul calității și cerințele procedurale ar trebui detaliate și clarificate suplimentar pentru a se asigura aplicarea lor uniformă.
(4) Practicile individuale pe care le aplică organismele notificate în ceea ce privește cerințele referitoare la managementul calității și cerințele procedurale diferă în mod semnificativ, creând astfel o poziție inegală a producătorilor pe piața internă. Acest lucru este deosebit de relevant în cazul producătorilor care sunt întreprinderi mici și mijlocii. Astfel de practici au un impact asupra previzibilității și asupra finalizării la timp a activităților de evaluare a conformității, cu repercusiuni și întârzieri semnificative pentru inovare și sănătatea pacienților.
(5) Organismele notificate au arătat practici semnificativ diferite atunci când au emis devize către producători pentru activități specifice de evaluare a conformității. Ca urmare, producătorilor nu li se furnizează o estimare fiabilă a serviciilor și a costurilor totale solicitate. Pentru a armoniza practicile organismelor notificate, prezentul regulament ar trebui să specifice informațiile minime pe care organismele notificate ar trebui să le solicite pentru a emite un deviz, pentru a se asigura că următoarele cereri conexe de activități de evaluare a conformității nu sunt respinse deoarece sunt incomplete sau deoarece dispozitivul nu intră în domeniul de aplicare al desemnării organismului notificat. Organismele notificate ar trebui să solicite informații privind dispozitivul (dispozitivele) respectiv(e), scopul preconizat al acestuia (acestora), orice caracteristici specifice sau tehnologii sau procese specifice utilizate, pentru a le permite să verifice dacă desemnarea este pentru codurile corespunzătoare, prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2185 al Comisiei (3).
(6) Pentru a obține devize, producătorii ar trebui să furnizeze organismelor notificate informații care să le permită să concluzioneze dacă un producător trebuie considerat o microîntreprindere sau o întreprindere mică sau mijlocie, luând în considerare Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (4).
(7) Pe baza unor informații complete privind domeniul de aplicare al evaluării conformității, organismele notificate ar trebui să emită devize care să includă o estimare clară a costurilor la care ar trebui să se aștepte producătorul. Aceste costuri ar trebui să fie prezentate producătorului printr-o defalcare clară și, eventual, ar trebui să includă costurile activităților de supraveghere atunci când astfel de activități sunt necesare în timpul ciclului de certificare.
(8) Pentru a furniza devize în conformitate cu prezentul regulament pe baza unor informații suficient de detaliate, organismele notificate ar trebui să utilizeze oportunitățile disponibile pentru a spori eficiența și previzibilitatea activităților lor de evaluare a conformității, de exemplu prin dialoguri structurate cu producătorii, în special în etapa anterioară depunerii cererii.
(9) Organismele notificate au dezvoltat practici diferite pentru interacțiunea cu producătorii, ceea ce a condus la proceduri diferite de stabilire a termenelor pentru activitățile de evaluare a conformității. Acest lucru face ca activitățile de evaluare a conformității să fie finalizate într-o varietate de termene, adesea fără o justificare clară a modului în care sunt stabilite aceste termene.
(10) În interesul promovării unei aprovizionări sigure și continue a publicului, organismele notificate ar trebui să finalizeze activitățile de evaluare a conformității pentru un dispozitiv medical sau pentru un dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro în cel mai scurt termen fezabil necesar pentru evaluarea cerută sau cel târziu într-un termen maxim.
(11) Pe baza activităților individuale de evaluare a conformității necesare pentru certificarea dispozitivelor, organismele notificate și producătorii ar trebui să convină asupra unor termene pentru finalizarea acestor activități, asigurându-se că ele nu depășesc limitele maxime.
(12) Termenele maxime ar trebui stabilite ținând seama de varietatea dispozitivelor și de particularitățile activităților de evaluare a conformității pe care trebuie să le desfășoare organismele notificate. Ar trebui stabilit un termen maxim pentru evaluarea unei cereri de procedură de evaluare a conformității și pentru semnarea contractului dintre organismul notificat și producător. În cazul în care există un acord-cadru între organismul notificat și producător, semnarea contractului ar trebui înțeleasă ca semnarea contractului pentru activitatea specifică de evaluare a conformității.
(13) Având în vedere necesitatea de a desfășura activități la sediul producătorului sau, după caz, la sediile anumitor furnizori sau subcontractanți ai producătorului, termenele pentru auditarea sistemului de management al calității ar trebui să fie diferențiate de cele pentru verificarea produsului. Această diferențiere nu ar trebui să împiedice desfășurarea în paralel a activităților de evaluare a conformității pentru verificarea produsului și pentru sistemul de management al calității atunci când sunt efectuate în conformitate cu anexa IX la Regulamentul (UE) 2017/745 și cu anexa IX la Regulamentul (UE) 2017/746, cu condiția ca la elaborarea programului de audit să fie luate în considerare informațiile necesare din evaluarea documentației tehnice.
(14) Termenele pentru verificarea produsului ar trebui să fie specifice dispozitivelor implantabile din clasa III sau clasa IIb și dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro din clasa D. Termenele ar trebui să se aplice, de asemenea, în cazul evaluării documentației tehnice pentru un dispozitiv reprezentativ pe bază de eșantionare pentru alte dispozitive din clasa IIb sau IIa, precum și pentru dispozitivele din clasa B și clasa C și pentru anumite dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro, cum ar fi dispozitivele de diagnostic companion, dispozitivele pentru testare în proximitatea pacientului și dispozitivele de autotestare.
(15) Termenele maxime pentru auditarea sistemului de management al calității și verificarea produselor, inclusiv pentru reexaminarea produselor, ar trebui să țină seama și de necesitatea de a monitoriza în mod corespunzător potențialele neconformități semnalate în cursul evaluării.
(16) Ar trebui stabilite termene pentru evaluarea conformității modificărilor substanțiale planificate ale sistemului de management al calității sau ale gamei și tipului de dispozitive și a modificărilor aduse dispozitivului aprobat. Ar trebui stabilit un termen maxim pentru evaluarea notificării de către organismul notificat pentru a decide dacă trebuie desfășurate activități suplimentare de evaluare a conformității. De asemenea, ar trebui stabilit un termen maxim pentru eventualele activități suplimentare de evaluare a conformității care trebuie efectuate.
(17) De asemenea, ar trebui stabilit un termen maxim pentru decizie și pentru emiterea certificatului (certificatelor) sau a suplimentului (suplimentelor) la certificatul (certificatele) deja emis(e) pentru care producătorul a informat organismele notificate cu privire la o modificare planificată. Acest termen ar trebui să permită organismelor notificate să emită decizii pe baza evaluării efectuate.
(18) Organismele notificate ar trebui să întrerupă termenul unei activități de evaluare a conformității în cazul în care finalizarea unei astfel de activități depinde de informații suplimentare care trebuie furnizate de producător. Termenul ar trebui, de asemenea, să fie întrerupt în cazul în care finalizarea activității depinde de contribuția Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), a unei autorități de reglementare, a unui grup de experți sau a unui laborator de referință al UE, atât timp cât activitățile organismelor notificate depind exclusiv de aceste contribuții.
(19) Organismele notificate ar trebui să dispună de mecanisme adecvate, în cadrul sistemelor lor de management al calității, pentru a-și monitoriza performanțele în ceea ce privește termenele și modul în care costurile preconizate în devize corespund costurilor reale percepute pentru activitățile de evaluare a conformității. Pentru a se asigura că astfel de informații de interes public sunt disponibile și prezentate într-un mod clar și armonizat, organismele notificate ar trebui să elaboreze rapoarte care să furnizeze date privind monitorizarea termenelor și a costurilor. Organismele notificate ar trebui să publice rapoartele pe site-urile lor web, pentru a asigura transparența cu privire la performanțele lor și pentru a permite producătorilor să compare informațiile între organismele notificate și să informeze autoritatea responsabilă de organismul notificat și Comisia.
(20) Organismele notificate efectuează recertificarea dispozitivelor medicale și a dispozitivelor medicale in vitro în mod divergent. Aplicarea practică a cerințelor referitoare la documentația relevantă a producătorului și la amploarea examinării aferente conduce la o gamă largă de practici, de la evaluarea țintită a unei documentații limitate până la evaluări mai cuprinzătoare, care au o amploare comparabilă cu cele pentru verificarea inițială a produsului. Acest lucru creează diferențe enorme în ceea ce privește procesele de recertificare, termenele relevante și costurile aferente.
(21) Organismele notificate ar trebui să efectueze recertificarea în conformitate cu termene previzibile și fără a repeta evaluarea realizată în timpul certificării inițiale. Informațiile și extrasele din documentația tehnică ce ar trebui să facă obiectul evaluării ar trebui să fie identificate în mod clar atât pentru reînnoirea certificatelor pentru sistemul de management al calității, cât și pentru reînnoirea certificatelor pentru produse.
(22) Organismele notificate ar trebui să pună accentul, în evaluarea sistemului de management al calității care face obiectul recertificării, în special pe informațiile legate de activitățile de supraveghere, conformitatea cu planurile de eșantionare aplicabile, neconformități și acțiuni corective sau preventive și eventualele condiții ale certificatului. Evaluarea ar trebui să ia în considerare și stadiul actual al tehnologiei.
(23) Organismele notificate ar trebui să pună accentul, în evaluarea informațiilor referitoare la dispozitivul care face obiectul recertificării, în special pe informațiile furnizate de producător cu privire la supravegherea ulterioară introducerii pe piață, pe modificările aduse dispozitivului, inclusiv în ceea ce privește stadiul actual al tehnologiei și pe actualizările analizei riscurilor.
(24) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru dispozitive medicale,