Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1213/2008 al Comisiei (2) a instituit un prim program comunitar de control, multianual și coordonat, care a vizat anii 2009, 2010 și 2011. Programul respectiv a continuat în temeiul unor regulamente consecutive, dintre care cel mai recent este Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/854 al Comisiei (3).
(2) Între 30 și 40 de produse reprezintă componentele principale ale alimentației populației din Uniune. Deoarece utilizările pesticidelor suferă modificări semnificative pe parcursul unei perioade de trei ani, este necesar ca reziduurile de pesticide din respectivele produse să fie monitorizate pe parcursul unei serii de cicluri de câte trei ani, pentru a permite evaluarea atât a expunerii consumatorilor, cât și a aplicării legislației Uniunii.
(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a publicat un raport științific privind evaluarea concepției programului de monitorizare a pesticidelor (4). Ea a concluzionat că o rată de depășire a limitelor maxime pentru reziduuri de peste 1 % ar putea fi estimată cu o marjă de eroare de 0,75 % prin selectarea a 683 de unități de eșantioane pentru cel puțin 32 de produse alimentare diferite. Este necesar ca prelevarea respectivelor eșantioane să fie repartizată între statele membre în funcție de numărul de locuitori, cu cel puțin 12 eșantioane per produs și per an.
(4) Pentru a se asigura faptul că gama de pesticide vizată de programul de control este reprezentativă pentru pesticidele utilizate au fost luate în considerare rezultatele analitice ale programelor oficiale anterioare de control ale Uniunii.
(5) Pentru a permite autorității să obțină rezultate comparabile, este necesar să se asigure transmiterea armonizată de către statele membre a informațiilor privind rezultatele analizei reziduurilor de pesticide. Prin urmare, pentru raportarea acestor rezultate, statele membre ar trebui să utilizeze Standard Sample Description (Descrierea standard a eșantioanelor) versiunea 2 (5) și Chemical Monitoring Reporting Guidance (Orientarea privind raportarea monitorizării substanțelor chimice) (6).
(6) În ceea ce privește procedurile de eșantionare, trebuie să se aplice Directiva 2002/63/CE a Comisiei (7), care cuprinde metodele și procedurile de eșantionare recomandate de Comisia Codex Alimentarius.
(7) În conformitate cu documentul de lucru al Comisiei privind însumarea limitelor de cuantificare (LOQ) în cazul definițiilor reziduurilor complexe (8), în cazul în care definiția unui reziduu al unui pesticid include alte substanțe active, metaboliți și/sau produși de degradare sau de reacție, este necesar ca respectivii compuși să fie raportați separat, cu condiția să fi fost măsurați individual.
(8) Este necesar să se evalueze dacă limitele maxime de reziduuri pentru alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică sunt respectate, astfel cum se prevede în Regulamentele delegate (UE) 2016/127 (9) și (UE) 2016/128 (10) ale Comisiei și în Directiva 2006/125/CE a Comisiei (11).
(9) Deoarece este posibil ca nu toate statele membre să dispună de metodele analitice validate necesare, este necesar ca statelor membre să li se permită să își îndeplinească obligațiile de analiză prin transmiterea de eșantioane către laboratoarele oficiale care dispun deja de metodele validate necesare.
(10) Pentru a acorda autorității suficient timp pentru a evalua și a compila rezultatele raportate, este necesar ca statele membre să transmită, până la data de 31 august a fiecărui an, informațiile referitoare la anul calendaristic precedent.
(11) Pentru a se asigura claritate în ceea ce privește programele multianuale aplicabile, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/854 să fie abrogat. Cu toate acestea, acesta trebuie să se aplice în continuare pentru eșantioanele prelevate în 2026.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,