Recitale
(1) Pentru a proteja investitorii și a limita efectele de propagare, o suspendare ar trebui să se aplice simultan și pentru aceeași perioadă subscrierilor, răscumpărărilor și rambursărilor.
(2) Pentru a proteja investitorii existenți și pentru a gestiona fluxul de noi investiții într-un OPCVM, un OPCVM ar trebui să poată restricționa subscrierile, continuând să le permită investitorilor existenți să efectueze răscumpărări și rambursări („închidere parțială”). Cu toate acestea, o astfel de închidere parțială a unui OPCVM nu ar trebui să se califice drept instrument de administrare a lichidităților menționat în anexa IIA la Directiva 2009/65/CE, deoarece nu servește scopului de a gestiona riscurile de lichiditate sau de a aborda presiunile de răscumpărare în condiții de criză a pieței.
(3) Având în vedere obiectivele de investiții și politicile de răscumpărare ale unui OPCVM, pragul pentru activarea unei limite de răscumpărare ar trebui să fie stabilit la nivelul OPCVM-ului. În conformitate cu orientările Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare pentru administrarea riscului de lichiditate al fondurilor deschise (2), stabilirea pragului de activare a limitelor de răscumpărare ar trebui să ia în considerare ordinele de răscumpărare agregate nete sau brute la nivelul OPCVM-ului pentru o anumită dată de tranzacționare sau pentru o perioadă specificată, iar pragul de activare ar trebui exprimat ca procent din valoarea activului net al OPCVM-ului. În cazul în care pragul de activare este depășit, un OPCVM ar trebui să poată decide dacă să activeze limitele de răscumpărare sau să execute totuși ordinele de răscumpărare, în funcție de lichiditatea sa, de condițiile de piață și de interesul investitorilor.
(4) Pentru a asigura tratamentul echitabil al investitorilor, un OPCVM care activează limite de răscumpărare ar trebui să poată trata partea neexecutată a ordinelor de răscumpărare pe baza unor condiții prestabilite care au fost comunicate investitorilor. Aceste condiții pot include transferul automat al părții neexecutate a ordinelor de răscumpărare la următoarea dată de tranzacționare, cu sau fără prioritate în raport cu ordinele de răscumpărare transmise la o dată de tranzacționare ulterioară, sau anularea respectivelor ordine de răscumpărare neexecutate.
(5) Pentru a proteja investitorii și a menține stabilitatea pieței în perioadele de criză sau de activitate neobișnuită în materie de răscumpărare, un OPCVM poate activa prelungirea perioadelor de preaviz. În funcție de obiectivul de investiții și de politica de răscumpărare a OPCVM-ului, perioada de preaviz prelungită poate fi un anumit număr de zile, săptămâni sau luni sau o dată fixă anterioară datei de răscumpărare. Dacă este adecvat în raport cu strategia de investiții și politica de răscumpărare a OPCVM-ului, perioada minimă de preaviz pe care investitorii ar trebui să o acorde unui OPCVM atunci când aceștia își răscumpără unitățile sau acțiunile poate fi egală cu zero. În acest caz, OPCVM-ul ar trebui să fie în continuare în măsură să selecteze și, după caz, să activeze prelungirea perioadelor de preaviz dincolo de perioada de preaviz egală cu zero.
(6) Întrucât, de obicei, procesul de decontare nu este controlat de OPCVM, acest proces nu ar trebui inclus în perioada de preaviz prelungită.
(7) Pentru a proteja investitorii și pentru a ține cont de caracterul lichid al OPCVM-ului, prelungirea perioadelor de preaviz nu ar trebui să aibă niciun impact asupra frecvenței de răscumpărare a OPCVM-ului.
(8) În conformitate cu orientările Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare pentru administrarea riscului de lichiditate al fondurilor deschise și pentru a se asigura faptul că investitorii existenți sau rămași într-un OPCVM nu sunt afectați de costurile de lichiditate cauzate de subscrieri și de răscumpărări, instrumentele antidiluție de administrare a lichidităților, și anume comisioanele de răscumpărare, devierea prețurilor, sistemul dual de prețuri și taxele antidiluție, ar trebui să impună investitorilor care efectuează subscrieri și răscumpărări plata costului de lichiditate estimat. Costurile de lichiditate cuprind costurile de tranzacție explicite și implicite aferente subscrierilor sau răscumpărărilor, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței. Un OPCVM care activează un instrument antidiluție de administrare a lichidităților ar trebui să țină seama de costurile de tranzacție explicite estimate. Dacă este adecvat în raport cu strategia sa de investiții, OPCVM-ul ar trebui să ia în considerare, de asemenea, costurile de tranzacție implicite, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței al achizițiilor sau vânzărilor de active efectuate pentru a satisface ordinele de răscumpărare. Pentru a ține seama de diversitatea activelor suport ale unui OPCVM, în cazul în care informațiile pentru calcularea costurilor de tranzacție implicite, inclusiv în ceea ce privește impactul semnificativ asupra pieței, nu sunt disponibile sau fiabile, respectivele costuri de tranzacție ar trebui estimate cu maxima diligență posibilă.
(9) Pentru a acoperi costul de lichiditate generat de investitorii răscumpărători, deținătorii de unități sau acționarii ar trebui să plătească OPCVM-ului comisioane de răscumpărare atunci când își răscumpără unitățile sau acțiunile. În cazul în care aplică comisioane de răscumpărare, un OPCVM ar trebui să poată deduce aceste comisioane de răscumpărare din cuantumul plătit investitorilor răscumpărători.
(10) Ca o caracteristică a devierii prețurilor, un OPCVM ar trebui să stabilească un factor de fluctuare care să fie utilizat pentru a ajusta valoarea activului net al unităților sau acțiunilor sale. Pentru a se asigura că toți investitorii care efectuează subscrieri și răscumpărări plătesc sau primesc același preț atunci când achiziționează sau răscumpără unități sau acțiuni ale unui OPCVM, valoarea publicată a activului net al unităților sau acțiunilor respectivului OPCVM ar trebui să fie valoarea activului net după aplicarea factorului de fluctuare.
(11) Pentru a asigura tratamentul echitabil al investitorilor și pentru a atenua efectele de diluare cauzate de costurile de tranzacție aferente subscrierilor sau răscumpărărilor efectuate de investitori, un OPCVM care recurge la devierea prețurilor ar trebui să aibă dreptul de a ajusta valoarea activului net al unităților sau acțiunilor sale la fiecare dată de tranzacționare („deviere integrală”) sau numai atunci când subscrierile sau răscumpărările nete depășesc un prag prestabilit („deviere parțială”). În ambele tipuri de deviere a prețurilor, direcția devierii (și anume, dacă factorul de fluctuare este adăugat sau dedus din valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului) este determinată de activitatea netă cu capital la data tranzacționării. Prin urmare, pentru o anumită dată de tranzacționare cu subscrieri nete, factorul de fluctuare ar trebui adăugat la valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului, care va fi ajustată în sens crescător. În situația opusă, pentru o anumită dată de tranzacționare cu răscumpărări nete, factorul de fluctuare ar trebui dedus din valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului, care va fi ajustată în sens descrescător. Pentru a asigura tratamentul echitabil al investitorilor și pentru a facilita utilizarea devierii prețurilor atât în condiții normale, cât și în condiții de criză a pieței, OPCVM-ul ar trebui să poată decide, în ambele tipuri de deviere a prețurilor, fie să aplice un factor de fluctuare unic, fie să aplice factori de fluctuare în funcție de dimensiunea activității nete cu capital („abordare pe mai multe niveluri”) sau să aplice alte posibilități, inclusiv abordări mixte.
(12) Caracteristicile sistemului dual de prețuri ar trebui să precizeze metodologia de calculare a acestuia. Pentru a ține seama de diversitatea strategiilor de investiții și a politicilor de răscumpărare și în conformitate cu recomandările internaționale, un OPCVM ar trebui să aibă în vedere două metodologii alternative de calcul pentru sistemul dual de prețuri, fie calculând două valori distincte ale activelor nete care să includă prețurile de vânzare și, respectiv, prețurile de cumpărare ale activelor, fie stabilind o marjă ajustabilă în jurul valorii activului net al unităților sau acțiunilor sale.
(13) Pentru a proteja investitorii rămași în OPCVM de efectul de diluare exercitat de subscrieri sau răscumpărări potențial importante, un OPCVM care activează taxa antidiluție ar trebui să aplice această taxă investitorilor răscumpărători în cazul răscumpărărilor nete și investitorilor care subscriu în cazul subscrierilor nete.
(14) Un OPCVM ar trebui să fie în măsură să activeze răscumpărarea în natură pentru a împiedica vânzarea unor blocuri importante de titluri de valoare ca răspuns la ordinele de răscumpărare, în cazul în care o astfel de vânzare ar putea avea ca rezultat costuri de tranzacție semnificative și un impact semnificativ asupra prețului pieței pentru acționarii sau deținătorii de unități ai OPCVM-ului respectiv.
(15) Participanții autorizați, precum și formatorii de piață astfel cum sunt definiți la articolul 4 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), îndeplinesc funcții esențiale pentru operațiunile curente ale OPCVM-urilor tranzacționate la bursă. Rolul participanților autorizați și al formatorilor de piață presupune achiziționarea sau vânzarea de unități sau acțiuni ale unui OPCVM tranzacționat la bursă pe piața secundară, acordarea de asistență societății de administrare a OPCVM-ului tranzacționat la bursă în executarea ordinelor și asigurarea în mod constant a lichidității și a tranzacționării pe piața secundară. În cadrul activității obișnuite de tranzacționare a unui OPCVM tranzacționat la bursă, livrarea integrală sau parțială a titlurilor de valoare suport deținute de un OPCVM tranzacționat la bursă sau în numele acestuia către participanți autorizați și formatori de piață pentru a satisface ordinele de răscumpărare nu ar trebui considerată drept o activare a instrumentului de administrare a lichidităților constituit de răscumpărarea în natură menționat la punctul 8 din anexa IIA la Directiva 2009/65/CE, deoarece o astfel de operațiune nu se referă la administrarea lichidității portofoliului unui OPCVM tranzacționat la bursă.
(16) Pentru a diminua riscurile de lichiditate legate de activele OPCVM-ului ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale, un OPCVM ar trebui să poată activa conturi pentru active nelichide prin separare contabilă sau separare fizică.
(17) În cazul în care este în interesul OPCVM-ului și al investitorilor săi să păstreze contul pentru active nelichide în cadrul structurii existente a fondului, un OPCVM ar trebui să poată crea un cont pentru active nelichide prin separare contabilă. În acest caz, activele ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale ar trebui alocate unei clase specifice de acțiuni a OPCVM-ului.
(18) În cazul în care este în interesul OPCVM-ului să izoleze fizic activele ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale, OPCVM-ul ar trebui să poată activa un cont pentru active nelichide prin separare fizică. În acest caz, activele afectate ar trebui să rămână în OPCVM-ul inițial, iar activele neafectate ale OPCVM-ului ar trebui să fie transferate către un nou fond.
(19) Pentru a proteja investitorii și a diminua riscul de contagiune a restului OPCVM-ului, conturile pentru active nelichide ar trebui închise pentru subscrieri, răscumpărări și rambursări. Cu toate acestea, în interesul investitorilor, un OPCVM ar trebui, indiferent dacă contul pentru active nelichide este creat prin separare contabilă sau prin separare fizică, să fie în măsură să cedeze sau să lichideze contul pentru active nelichide și să distribuie investitorilor finali eventualele venituri proporțional cu participarea lor la contul pentru active nelichide.
(20) Pentru a se asigura securitatea juridică și coerența cu Directiva 2009/65/CE, pentru OPCVM-urile constituite după data aplicării prezentului regulament, acesta ar trebui să se aplice de la 16 aprilie 2026. Respectarea prezentului regulament ar necesita, de asemenea, modificări ale documentației fondului și o actualizare a proceselor existente și a infrastructurii tehnice a OPCVM-urilor și a societăților de administrare a acestora pentru a sprijini activarea instrumentelor selectate de administrare a lichidităților. Prin urmare, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție de un an pentru OPCVM-urile constituite înainte de data aplicării prezentului regulament, pentru a le permite OPCVM-urilor respective să se adapteze la noul regim. Cu toate acestea, OPCVM-urile respective ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a alege să facă obiectul prezentului regulament de la data aplicării sale, și anume de la 16 aprilie 2026.
(21) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare prezentat Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe.
(22) Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a organizat o consultare publică deschisă cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat eventualele costuri și beneficii aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4),