Recitale
(1) Acordul de parteneriat cuprinzător și consolidat dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2018/104 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 martie 2021.
(2) Pentru a facilita punerea în aplicare a acordului, părțile au convenit să instituie o agendă strategică pentru parteneriatul UE-Armenia în care să enumere prioritățile pentru activitățile lor comune defalcate pe sectoare.
(3) Agenda strategică pentru parteneriatul UE-Armenia va stabili obiective concrete pentru cooperarea dintre Uniune și Armenia, împărțite în priorități pe termen scurt (3-4 ani) și pe termen mediu (7 ani). Acțiunile prioritare se vor axa pe promovarea dezvoltării și diversificării economice, pe îmbunătățirea alinierii reglementărilor și pe consolidarea rezilienței Armeniei în toate sectoarele.
(4) În temeiul articolului 362 alineatul (6) din acord, Consiliul de parteneriat UE-Armenia (denumit în continuare „Consiliul de parteneriat”) este autorizat să formuleze recomandări în vederea realizării obiectivelor acordului.
(5) Consiliul de parteneriat urmează să adopte o recomandare privind agenda strategică pentru parteneriatul UE-Armenia în cadrul următoarei sale reuniuni cu prezență fizică sau prin procedură scrisă.
(6) Recomandarea avută în vedere va avea efecte juridice.
(7) Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de parteneriat, întrucât scopul agendei strategice pentru parteneriatul EU-Armenia este de a constitui baza pentru programarea asistenței din partea Uniunii, inclusiv în cadrul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală”, care a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2021/947 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(8) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de parteneriat ar trebui să se bazeze pe proiectul de recomandare atașat,
(1) Acordul de parteneriat cuprinzător și consolidat dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 24 noiembrie 2017 și a intrat în vigoare la 1 martie 2021.
(2) În temeiul articolului 362 alineatul (6) din acord, Consiliul de parteneriat poate adopta recomandări în vederea realizării obiectivelor acordului.
(3) În temeiul articolului 377 alineatul (1) din acord, părțile iau toate măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile care le revin în temeiul acordului și se asigură că obiectivele acordului sunt îndeplinite.
(4) Articolul 11 din Regulamentul de procedură al Consiliului de parteneriat prevede posibilitatea adoptării de decizii și a formulării de recomandări prin procedură scrisă între sesiuni, în cazul în care ambele părți convin astfel.
(5) Uniunea și Armenia au convenit să își consolideze parteneriatul convenind asupra unui set de priorități de activitate comună în vederea realizării obiectivelor stabilite în acord.
(6) Părțile la acord au convenit asupra textului Agendei strategice pentru parteneriatul UE-Armenia, care va sprijini punerea în aplicare a acordului, cu axarea cooperării pe interesele comune identificate împreună,