Recitale
(1) În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului (2), echipamentele individuale de protecție care sunt conforme cu standarde armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi conforme cu cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv care fac obiectul acestor standarde sau unor părți ale acestor standarde.
(2) Prin Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 (3), Comisia a înaintat Comitetului European de Standardizare (CEN) și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) o cerere de revizuire și de finalizare a lucrărilor privind standardele armonizate în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425, pentru a se asigura că acestea continuă să reflecte stadiul actual al tehnologiei general recunoscut pentru a îndeplini cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv.
(3) Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 a fost modificată prin Deciziile de punere în aplicare C(2024) 2750 (4) și C(2026) 2132 (5) ale Comisiei pentru a adapta domeniul de aplicare al cererii prin adăugarea și eliminarea anumitor standarde pentru a ține seama de cele mai recente progrese tehnice și științifice, precum și de cele mai recente evoluții ale activităților de standardizare la nivel internațional și european și pentru a prelungi termenul pentru activitățile de standardizare în ceea ce privește anumite standarde și proiecte de standarde, deoarece lucrările cu privire la unele dintre acestea nu au putut fi finalizate în termenele stabilite în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924.
(4) Pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924, CEN a elaborat standardul armonizat EN ISO 374-6:2025 privind mănușile de protecție pentru personalul din saloanele de coafură.
(5) Pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924, CEN a revizuit standardul armonizat EN 343:2019 privind îmbrăcămintea de protecție împotriva ploii, ale cărui referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 a Comisiei (6). În consecință, CEN a adoptat standardul armonizat EN ISO 24232:2025.
(6) Mai mult, pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924, CEN a modificat următoarele standarde armonizate, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279: EN ISO 16321-1:2022 privind echipamentele de protecție a ochilor și a feței pentru uz profesional și EN ISO 16321-3:2022 privind protectorii de tip sită. Prin urmare, CEN a adoptat următoarele modificări: EN ISO 16321-1:2022/A1:2025 și EN ISO 16321-3:2022/A1:2026.
(7) Comisia, împreună cu CEN, a evaluat dacă standardele EN ISO 374-6:2025, EN ISO 16321-1:2022/A1:2025, EN ISO 16321-3:2022/A1:2026 și EN ISO 24232:2025 respectă cerința prevăzută în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924.
(8) Următoarele standarde armonizate și modificările acestora îndeplinesc cerințele esențiale de sănătate și securitate pe care urmăresc să le acopere și care sunt stabilite în anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425: EN ISO 374-6:2025, EN ISO 16321-1:2022/A1:2025, EN ISO 16321-3:2022/A1:2026 și EN ISO 24232:2025. Prin urmare, este necesar să se publice referințele respectivelor standarde armonizate și ale modificărilor acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(9) Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 conține referințele standardelor armonizate care conferă o prezumție de conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/425. Pentru a se asigura faptul că referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 sunt enumerate într-un singur act, referințele standardelor respective și ale modificărilor aduse acestora trebuie incluse în anexa respectivă.
(10) Este necesar să se retragă referințele standardelor armonizate EN 343:2019, EN ISO 16321-1:2022 și EN ISO 16321-3:2022 din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având în vedere că standardele respective au fost modificate. Prin urmare, este adecvat să se elimine referințele respective din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279.
(11) De asemenea, este necesar să se retragă din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene referințele standardelor armonizate EN 144-1:2000, astfel cum a fost modificat prin EN 144-1:2000/A1:2003 și EN 144-1:2000/A2:2005, EN 144-2:1998, EN 144-3:2003, astfel cum a fost modificat prin EN 144-3:2003/AC:2003 privind prize și racorduri pentru robinete pentru butelii de gaz, și EN 148-1:1999 privind filete pentru piese faciale, având în vedere că standardele armonizate sunt depășite și că nu se preconizează citarea noilor versiuni, deoarece acestea nu fac parte din Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924. Prin urmare, este adecvat să se elimine aceste referințe din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279.
(12) Pentru a acorda producătorilor suficient timp să se pregătească pentru aplicarea standardelor revizuite, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor armonizate EN 343:2019, EN ISO 16321-1:2022 și EN ISO 16321-3:2022.
(13) Standardele armonizate EN 12941:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12941:1998/A1:2003 și EN 12941:1998/A2:2008 privind dispozitivele de filtrare acționate electric care încorporează o cască sau o glugă și EN 12942:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12942:1998/A1:2002 și EN 12942:1998/A2:2008 privind dispozitivele de filtrare acționate electric care încorporează măști integrale, semi-măști sau sferturi de măști, au fost revizuite de CEN, iar referințele lor au fost incluse în anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279. În conformitate cu anexa respectivă, acestea sunt retrase la 8 octombrie 2026. Noile versiuni ale standardelor, EN 12941:2023 și EN 12942:2023, impun utilizarea gazului SF6 pentru testul privind scurgerile interne și numai un număr foarte limitat de organisme notificate sunt în măsură să îl efectueze, ceea ce duce la perioade mai lungi de prelucrare a cererilor producătorilor de revizuire a certificatelor de examinare UE de tip. Prin urmare, pentru a acorda mai mult timp pieței pentru a se adapta la noua procedură de testare, ar fi oportun să se amâne cu încă un an data retragerii standardelor armonizate EN 12941:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12941:1998/A1:2003 și EN 12941:1998/A2:2008, și EN 12942:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12942:1998/A1:2002 și EN 12942:1998/A2:2008. Deși EN 12941:2023 și EN 12942:2023 aduc modificări semnificative unora dintre cerințele esențiale aplicabile, nu se preconizează că această amânare va avea un efect negativ asupra nivelurilor de siguranță ale produselor în cauză. Prin urmare, rândurile din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 privind standardele armonizate EN 12941:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12941:1998/A1:2003 și EN 12941:1998/A2:2008, și EN 12942:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12942:1998/A1:2002 și EN 12942:1998/A2:2008, trebuie înlocuite.
(14) Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 să fie modificată în consecință.
(15) Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,