Recitale
(1) La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC (1).
(2) În Rezoluția sa ES-11/7, adoptată la 24 februarie 2025, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a reamintit necesitatea punerii în aplicare depline a rezoluțiilor sale relevante adoptate ca răspuns la agresiunea împotriva Ucrainei, în special solicitarea sa ca Federația Rusă să își retragă imediat, complet și necondiționat toate forțele militare de pe teritoriul Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, precum și solicitarea sa ca ostilitățile Federației Ruse împotriva Ucrainei, în special orice atacuri împotriva civililor și obiectivelor civile, să înceteze imediat.
(3) Atât timp cât acțiunile ilegale ale Federației Ruse continuă să încalce normele fundamentale ale dreptului internațional, inclusiv, mai ales, interdicția privind folosirea forței consacrată la articolul 2 alineatul (4) din Carta Organizației Națiunilor Unite, sau ale dreptului internațional umanitar, este oportun să se mențină în vigoare toate măsurile impuse de Uniune și să fie luate măsuri suplimentare, dacă este necesar.
(4) Având în vedere continuarea și escaladarea agresiunii Federației Rusă împotriva Ucrainei și în special recenta campanie militară brutală a acesteia îndreptată în mod deliberat asupra infrastructurii civile, inclusiv a instalațiilor de energie, apă și sănătate, care a cauzat suferințe grave populației civile și care urmărește să submineze reziliența Ucrainei, Consiliul consideră că este necesar să adopte măsuri restrictive suplimentare.
(5) În special, Consiliul consideră că ar trebui adăugate 48 de persoane și 168 de entități pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa la Decizia 2014/145/PESC.
(6) Este oportun să se introducă o derogare de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune fonduri și resurse economice la dispoziția anumitor entități desemnate. Derogarea este menită să permită o plată datorată de persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care figurează pe lista din anexă sau de un furnizor de asigurări ca urmare a unui risc pentru care acestea sunt răspunzătoare.
(7) De asemenea, este oportun să se introducă derogări suplimentare de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune fonduri și resurse economice la dispoziția anumitor persoane desemnate. Derogările respective sunt strict delimitate pentru a permite unui operator din Uniune să exercite o obligație contractuală preexistentă specifică, care decurge dintr-un acord încheiat în 2015 înainte de impunerea oricăror măsuri restrictive aplicabile. Derogările respective nu subminează obiectivele generale ale Deciziei 2014/145/PESC și ale Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (2) și sunt justificate exclusiv de necesitatea de a remedia o consecință negativă neintenționată pentru un operator din Uniune.
(8) Este oportun să se introducă o derogare de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune fonduri și resurse economice la dispoziția persoanelor desemnate pentru a permite continuarea funcționării transportului feroviar necesar între Rusia și Uniune, prin Uniune și în Rusia. Introducerea respectivei derogări nu aduce atingere evaluării de la caz la caz a controlului exercitat de persoanele desemnate asupra entităților nedesemnate.
(9) Este de asemenea oportun să se introducă o derogare de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune la dispoziție fonduri și resurse economice către anumite entități desemnate, pentru a permite continuarea funcționării proiectului Paks II și pentru a evita subminarea siguranței și securității nucleare.
(10) Legislația și practica judiciară din Rusia permit persoanelor să formuleze pretenții în cadrul unor acțiuni introduse la anumite instanțe ruse, care se declară apoi competente cu privire la litigiile respective și pronunță hotărâri prin care condamnă societăți din Uniune în legătură cu contracte sau tranzacții afectate de măsurile restrictive ale Uniunii. Astfel, există dovezi care indică faptul că persoane, entități sau organisme ruse sau persoane, entități sau organisme care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre acele persoane, entități sau organisme ruse sau care sunt deținute sau controlate de astfel de persoane, entități sau organisme încearcă sau ar putea încerca să intenteze și să desfășoare acțiuni în justiție în legătură cu măsurile impuse în temeiul Deciziei 2014/145/PESC sau al Deciziei 2014/512/PESC a Consiliului (3) sau al Regulamentului (UE) nr. 833/2014 al Consiliului (4) sau al Regulamentului (UE) nr. 269/2014 sau încearcă sau ar putea încerca să obțină recunoașterea sau executarea hotărârilor pronunțate în urma unor astfel de acțiuni în justiție. Pentru a menține eficacitatea măsurilor restrictive ale Uniunii, este necesar ca Uniunea să ia măsuri pentru a atenua efectul unei astfel de practici, impunând statelor membre să nu recunoască și să nu execute nicio ordonanță președințială, niciun ordin, nicio măsură reparatorie, nicio hotărâre judecătorească sau decizie administrativă și nicio altă decizie pronunțată de o instanță sau de o autoritate rusă în legătură cu orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parțial, de măsurile impuse în temeiul Deciziei 2014/145/PESC sau al Regulamentului (UE) nr. 269/2014.
(11) În cazul în care aplicarea măsurilor impuse în temeiul Deciziei 2014/145/PESC ar putea genera avantaje economice necuvenite pentru persoanele, entitățile sau organismele incluse pe listă, acest lucru poate submina eficacitatea și obiectivele măsurilor restrictive ale Uniunii. Prin urmare, Comisia ar trebui să monitorizeze astfel de cazuri și să își prezinte evaluarea Consiliului fără întârzieri nejustificate, iar Înaltul Reprezentant ar trebui să prezinte, atunci când este cazul, propuneri pentru a evita acordarea de beneficii neintenționate persoanelor, entităților sau organismelor incluse pe listă. Consiliul ar trebui să examineze astfel de propuneri în vederea adoptării măsurilor necesare în cadrul sancțiunilor în cel mai scurt timp, astfel încât să se evite obținerea de beneficii economice necuvenite de către persoanele, entitățile sau organismele incluse pe listă.
(12) Prin urmare, Decizia 2014/145/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,