Recitale
(1) Situația din Orientul Mijlociu începând cu 28 februarie 2026 (2) are un impact asupra operatorilor din sectorul pescuitului și acvaculturii din Uniune. Atacurile asupra infrastructurii energetice și închiderea strâmtorii Hormuz au dus la o creștere bruscă și semnificativă a prețurilor petrolului la nivel mondial și la o perturbare parțială a fluxurilor comerciale de mărfuri și materii prime esențiale pentru sectorul pescuitului și acvaculturii din Asia. Comerțul dintre regiunea Orientului Mijlociu și Uniune este, de asemenea, grav afectat de indisponibilitatea transporturilor, deoarece aeroporturile din țările afectate au avut de suferit în urma atacurilor, iar operațiunile de transport maritim comercial în porturile din regiune au fost suspendate parțial sau total.
(2) Este probabil ca această criză să aibă consecințe grave și de lungă durată asupra prețurilor energiei sau să conducă la deficite de materii prime esențiale direcționate prin strâmtoarea Hormuz și prin Canalul Suez. O parte din flota Uniunii și-a încetat activitatea de pescuit, având în vedere scăderea profitabilității respectivei activități. Navele de pescuit care operează în Marea Mediterană se confruntă, de asemenea, cu amenințarea unor posibile activități militare, ceea ce duce, prin urmare, la o suspendare preventivă a activității lor. Impactul combinat al acestor factori este resimțit și de sectoarele acvaculturii și prelucrării fructelor de mare. Prin urmare, există o perturbare semnificativă a pieței care necesită acțiuni eficace și eficiente.
(3) În temeiul articolului 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1139, în astfel de circumstanțe, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA) poate sprijini operatorii din sectorul pescuitului și acvaculturii și organizațiile de producători și asociațiile de organizații de producători recunoscute care depozitează produse pescărești în conformitate cu articolele 30 și 31 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) , (4).
(4) În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2021/1139, regimul de sprijin specific în cazul unor astfel de perturbări ale piețelor este limitat la obiectivul specific de promovare a comercializării, a calității și a valorii adăugate ale produselor pescărești și de acvacultură, precum și a prelucrării acestor produse. În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) al doilea paragraf, regimul de sprijin se aplică numai în cazul în care Comisia constată producerea unui eveniment excepțional care cauzează o astfel de perturbare.
(5) Prin urmare, este adecvat să se stabilească faptul că situația din Orientul Mijlociu începând cu 28 februarie 2026 este un eveniment excepțional care cauzează o perturbare semnificativă a piețelor.
(6) În temeiul articolului 39 din Regulamentul (UE) 2021/1139, compensația prevăzută în temeiul regulamentului respectiv trebuie să fie acordată sub oricare dintre formele menționate la articolul 53 alineatul (1) literele (b)-(e) din Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Metodologiile stabilite de statele membre în acest scop trebuie să respecte articolul 53 alineatul (3) din regulamentul respectiv.
(7) În temeiul articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1060, cheltuielile sunt eligibile pentru o contribuție din FEAMPA dacă au fost suportate de un beneficiar și plătite în cadrul implementării operațiunilor, între data transmiterii programului FEAMPA de către statul membru către Comisie sau data de 1 ianuarie 2021, oricare dintre aceste date survine prima, și 31 decembrie 2029. Cu toate acestea, cheltuielile suportate ca urmare a perturbării piețelor cauzate de evenimentul excepțional a cărui apariție este stabilită prin prezenta decizie trebuie să fie eligibile pentru sprijin în temeiul articolului 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1139 începând cu 28 februarie 2026, data atacurilor aeriene inițiale asupra Iranului. În ceea ce privește cheltuielile suportate, dat fiind că este probabil ca efectele perturbării piețelor să afecteze operatorii din sectorul pescuitului și acvaculturii timp de mai multe luni, cheltuielile trebuie să fie eligibile dacă sunt suportate până la 31 decembrie 2026.
(8) Având în vedere necesitatea punerii în aplicare rapide a sprijinului menționat la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1139, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale,