Recitale
(1) Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor în țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsări migratoare, care ulterior pot să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în unitățile de păsări de curte sau de păsări captive. În cazul apariției unui focar de HPAI în unități de păsări de curte sau de păsări captive, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte astfel de unități.
(2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un cadru legislativ pentru prevenirea și controlul bolilor care sunt transmisibile la animale sau la om. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în acesta. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv al HPAI. În particular, articolul 21 din regulamentul delegat respectiv prevede că, în cazul apariției unui focar de boală de categoria A într-o unitate, autoritatea competentă trebuie să instituie imediat o zonă de restricții, care cuprinde o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a Comisiei (3) a fost adoptată pe baza Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de HPAI.
(4) În special, articolul 2 litera (a), articolul 3 litera (a) și, respectiv, articolul 4 litera (a) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd că, în urma apariției unor focare de HPAI, zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care trebuie să fie stabilite în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa respectivă. Articolul 2 litera (b), articolul 3 litera (b) și articolul 4 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd, în plus, că măsurile care trebuie aplicate în respectivele zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții, în conformitate cu regulamentul delegat respectiv, trebuie menținute cel puțin până la datele stabilite în anexa la decizia de punere în aplicare menționată.
(5) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a fost modificată ultima dată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/526 a Comisiei (4) ca urmare a apariției unor focare de HPAI în Cehia, Danemarca, Germania, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Slovacia, în unități de păsări de curte.
(6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2026/526, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Suedia au notificat Comisiei focare noi de HPAI în statele membre respective, în unități de păsări de curte sau de păsări captive. Mai concret, aceste notificări au vizat șase focare din provincia Haskovo din Bulgaria, cinci focare din regiunile Hradec Králové și Moravia de Sud din Cehia, cinci focare din comunele Lolland, Ørbæk, Næstved, Nordfyns și Ikast-Brande din Danemarca, șapte focare din landurile Saxonia Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Turingia din Germania, un focar în Franța în departamentul Pas-de-Calais, trei focare în județul Bács-Kiskun din Ungaria, trei focare în provinciile Utrecht și Gelderland din Țările de Jos, trei focare în voievodatele Cuyavia-Pomerania și Pomerania Occidentală din Polonia și un focar la păsări de curte din comuna Torsås din Suedia.
(7) Ca urmare a respectivelor 34 de focare noi, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Suedia au luat măsurile necesare vizând menținerea sub control a bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul focarelor.
(8) În plus, întrucât focarul de HPAI apărut la păsări captive din voievodatul Pomerania Occidentală din Polonia este situat în imediata apropiere a frontierei cu Germania, zonele de protecție și de supraveghere pentru focarul respectiv din Polonia au trebuit să se extindă pe teritoriul Germaniei. Autoritatea competentă din Germania a colaborat în mod corespunzător cu autoritatea competentă din Polonia și a stabilit zonele de protecție și de supraveghere necesare, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(9) Comisia a examinat măsurile de menținere sub control a bolii luate de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Suedia și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective pentru focarele noi descrise se află la o distanță suficient de mare de unitățile în care au fost confirmate focarele de HPAI.
(10) Curățarea și dezinfectarea aplicate în unitățile afectate de focarul CZ-HPAI(NON-P)-2026-00018 situat în regiunea Boemia Centrală din Cehia și de focarul HU-HPAI(P)-2026-00009 situat în județul Békés din Ungaria au fost finalizate mai târziu decât se preconizase. Prin urmare, durata zonelor de supraveghere stabilite pentru focarele respective de Cehia și, respectiv, Ungaria trebuie prelungită, în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(11) Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a oricăror perturbări nejustificate ale comerțului, este necesar să se stabilească rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Suedia, zonele de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(12) Prin urmare, este necesar să fie modificată lista arealelor care urmează să fie incluse în zonele de protecție și de supraveghere pentru Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Suedia din anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447, pentru a se ține seama de limitele adecvate ale zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective ca urmare a apariției unor focare noi de HPAI în statele membre respective, iar durata necesară a măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective trebuie stabilită, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(13) În plus, este necesar ca datele până la care se aplică măsurile care trebuie aplicate în zonele de supraveghere stabilite de Cehia pentru focarul CZ-HPAI(NON-P)-2026-00018 și de Ungaria pentru focarul HPAI(P)-2026-00009, astfel cum sunt menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447, să fie modificate pentru a se ține seama de durata prelungită a restricțiilor.
(14) În plus, este necesar ca arealele cuprinse în zonele de protecție și de supraveghere din Suedia să fie incluse și în lista cu zonele de restricții stabilită în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447, pentru a se ține seama de limitele zonelor respective stabilite de Suedia ca urmare a apariției recentului focar de HPAI, precum și de durata necesară a măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(15) Prin urmare, anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 trebuie modificată în consecință.
(16) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 efectuate prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil.
(17) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,