Începe proba gratuită

Decizie 2026/401 · CELEX 32026D0401

Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/401 a Comisiei din 24 februarie 2026 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 92/43/CEE a Consiliului în ceea ce privește lista siturilor de importanță comunitară și de abrogare a Deciziilor de punere în aplicare (UE) 2024/428, (UE) 2025/238, (UE) 2025/239, (UE) 2025/240, (UE) 2025/242, (UE) 2025/244, (UE) 2025/251, (UE) 2025/256 și (UE) 2025/257 [notificată cu numărul C(2026) 992]

Data act
24.02.2026
Intrare in vigoare
24.02.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202600401
Status
In vigoare
biodiversitate biotop conservarea resurselor protecția faunei protecția florei regiune europeană specii protejate zonă protejată

Recitale

(1) Rețeaua Natura 2000 este un instrument esențial pentru protejarea biodiversității în Uniune, care cuprinde situri incluse pe lista siturilor de importanță comunitară pentru cele nouă regiuni biogeografice menționate la articolul 1 litera (c) punctul (iii) din Directiva 92/43/CEE. Aceste regiuni biogeografice, astfel cum sunt specificate pe harta biogeografică aprobată la 20 aprilie 2005 de comitetul instituit prin articolul 20 din Directiva 92/43/CEE, sunt următoarele: (a) regiunea alpină, care cuprinde teritoriile Uniunii situate în Alpi (Germania, Franța, Italia, Austria și Slovenia), în Pirinei (Spania și Franța), în Munții Apenini (Italia), în munții din nordul Fennoscandiei (Finlanda și Suedia), în Munții Carpați (Polonia, România și Slovacia), în Munții Dinarici (Slovenia și Croația) și în Munții Balcani, Rila, Pirin, Rodopi și Sashtinska Sredna Gora (Bulgaria); (b) regiunea atlantică, ce cuprinde teritoriile Uniunii ale Irlandei și Țărilor de Jos, precum și părți din teritoriile Uniunii ale Belgiei, Danemarcei, Germaniei, Spaniei, Franței și Portugaliei; (c) regiunea boreală, care cuprinde părți din teritoriile Uniunii ale Finlandei și Suediei și teritoriile Uniunii ale Estoniei, Letoniei și Lituaniei; (d) regiunea continentală, care cuprinde teritoriul Uniunii al Luxemburgului și părți din teritoriile Uniunii ale Belgiei, Bulgariei, Republicii Cehe, Danemarcei, Germaniei, Franței, Italiei, Austriei, Poloniei, României, Sloveniei, Croației și Suediei; (e) regiunea Mării Negre, care cuprinde părți din teritoriul Uniunii al Bulgariei și României; (f) regiunea Macaronezia, care cuprinde arhipelagurile Azore și Madeira (Portugalia) și Insulele Canare (Spania) din Oceanul Atlantic; (g) regiunea mediteraneeană, care cuprinde teritoriile Uniunii ale Greciei, Ciprului, în conformitate cu articolul 1 din Protocolul nr. 10 la Actul de aderare din 2003 (2), și ale Maltei, precum și părți din teritoriile Uniunii ale Spaniei, Franței, Italiei, Portugaliei și Croației; (h) regiunea panonică, ce cuprinde teritoriul Uniunii al Ungariei și părți din teritoriile Uniunii ale Republicii Cehe, României și Slovaciei; și (i) regiunea stepică, ce cuprinde părți din teritoriul Uniunii al României.

(2) Pentru a se înregistra progrese în continuare în ceea ce privește instituirea rețelei Natura 2000 și în contextul unor adaptări periodice ale rețelei respective, listele siturilor de importanță comunitară sunt revizuite cu regularitate de către Comisie. În plus, statele membre propun sistematic actualizări ale rețelei lor de situri de importanță comunitară. Actualizările includ, fără a se limita la acestea, adăugarea de noi situri, fuzionarea și divizarea siturilor existente, precum și corectarea datelor furnizate pentru fiecare sit. Statele membre transmit, de asemenea, modificări ale informațiilor referitoare la situri incluse pe lista siturilor de importanță comunitară.

(3) Siturile de importanță comunitară pentru cele nouă regiuni biogeografice sunt stabilite în prezent în Deciziile de punere în aplicare (UE) 2024/428 (3), (UE) 2025/238 (4), (UE) 2025/239 (5), (UE) 2025/240 (6), (UE) 2025/242 (7), (UE) 2025/244 (8), (UE) 2025/251 (9), (UE) 2025/256 (10) și (UE) 2025/257 (11) ale Comisiei.

(4) Cunoștințele privind prezența și repartizarea tipurilor de habitate naturale și a speciilor evoluează în permanență ca urmare a controlului efectuat în conformitate cu articolul 11 din Directiva 92/43/CEE. Prin urmare, evaluarea și selectarea siturilor la nivelul Uniunii sunt efectuate pe baza celor mai fiabile informații disponibile.

(5) În perioada 11 septembrie 2024-31 ianuarie 2025, Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia și Slovenia au transmis Comisiei versiuni actualizate ale bazelor lor de date naționale, inclusiv modificări aduse codurilor siturilor, denumirilor, regiunii biogeografice, statutului prioritar, zonei, lungimii și coordonatelor centrelor siturilor de importanță comunitară de pe teritoriile lor. Modificările respective ar trebui să se reflecte în listele siturilor de importanță comunitară.

(6) În interesul simplificării procedurii de actualizare a listei siturilor de importanță comunitară și al reducerii numărului de acte de punere în aplicare, este oportun să se consolideze deciziile separate pentru fiecare dintre cele nouă regiuni biogeografice într-o singură decizie. Prin urmare, Deciziile de punere în aplicare (UE) 2024/428, (UE) 2025/238, (UE) 2025/239, (UE) 2025/240, (UE) 2025/242, (UE) 2025/244, (UE) 2025/251, (UE) 2025/256 și (UE) 2025/257 ar trebui abrogate.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 20 din Directiva 92/43/CEE,

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.