Începe proba gratuită

Decizie 2026/1260 · CELEX 32026D01260

Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 23 februarie 2026 privind numirea celui de al cincilea membru cu normă întreagă al Comitetului executiv al Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului

Data act
23.02.2026
Intrare in vigoare
02.03.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:C_202601260
Status
In vigoare
consiliu de administrație finanțarea terorismului numirea membrilor oficiu sau agenție a UE spălarea banilor

Recitale

(1) La 31 mai 2024, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) 2024/1620 de instituire a Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului (denumită în continuare „autoritatea”).

(2) Conform articolului 63 din Regulamentul (UE) 2024/1620, Comitetul executiv al autorității este compus din președintele autorității și din cinci membri cu normă întreagă, printre care vicepreședintele. Cei cinci membri cu normă întreagă sunt numiți de Consiliu, hotărând cu majoritate calificată, după transmiterea către Parlamentul European a unei propuneri a Consiliului general al autorității, pe baza listei scurte de candidați calificați întocmită de Comisie, și după aprobarea propunerii respective de către Parlamentul European. Articolul respectiv prevede și că durata mandatului celor cinci membri cu normă întreagă ai Comitetului executiv este de patru ani.

(3) La 22 mai 2025, Consiliul a adoptat o decizie de punere în aplicare (2) privind numirea a patru membri cu normă întreagă ai Comitetului executiv al autorității.

(4) La 12 noiembrie 2025, Comisia a pregătit o listă scurtă de candidați pentru numirea celui de al cincilea membru cu normă întreagă al Comitetului executiv al autorității și a transmis-o Parlamentului European. Consiliul a fost informat în aceeași zi în legătură cu această listă scurtă.

(5) La 9 decembrie 2025, Consiliul general al autorității a adoptat o propunere de numire a dnei Henrica Maria VERBEEK-KUSTERS ca membru cu normă întreagă al Comitetului executiv al autorității și a transmis-o Parlamentului European spre aprobare. La 18 decembrie 2025, Parlamentul European a aprobat propunerea de numire a membrului Comitetului executiv al autorității.

(6) Prin urmare, ar trebui să fie numit al cincilea membru cu normă întreagă al Comitetului executiv al autorității,

Articolul 1

Dna Henrica Maria VERBEEK-KUSTERS este numită membru cu normă întreagă al Comitetului executiv al Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului pentru un mandat de patru ani începând cu 1 aprilie 2026.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.