Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații.
(2) L-valina produsă cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 a fost autorizată pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 848/2014 al Comisiei (2).
(3) În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de reînnoire a autorizației pentru L-valina produsă cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, fiind solicitată clasificarea aditivului în categoria „aditivi nutriționali” și în grupa funcțională „aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage”. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
(4) În avizul său din 28 ianuarie 2025 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că utilizarea L-valinei produse cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 rămâne sigură pentru toate speciile de animale, pentru consumatori și pentru mediu în condițiile de utilizare autorizate. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că aditivul nu este iritant pentru piele sau ochi și nici sensibilizant pentru piele. Autoritatea a indicat totodată că nu este necesar să se evalueze eficacitatea L-valinei produse cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 fiindcă cererea de reînnoire a autorizației nu include o propunere de modificare sau de suplimentare a condițiilor autorizației inițiale care să aibă un impact asupra eficacității aditivului.
(5) Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul evaluării efectuate cu privire la metoda de analiză a L-valinei produse cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 ca aditiv pentru hrana animalelor în contextul autorizării anterioare sunt valabile și aplicabile în cazul cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (4), nu este necesar un raport de evaluare din partea laboratorului de referință.
(6) Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că L-valina produsă cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizația aditivului respectiv trebuie reînnoită. Este oportun ca operatorii din sectorul hranei pentru animale să asigure protecția L-valinei față de degradabilitatea ruminală și ca eticheta aditivului și a preamestecurilor să indice că suplimentarea cu L-valină trebuie să ia în considerare aminoacizii esențiali și condiționat esențiali pentru a evita dezechilibrele.
(7) Ca urmare a reînnoirii autorizației L-valinei produse cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 ca aditiv pentru hrana animalelor, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 848/2014 trebuie abrogat.
(8) Întrucât nu se impune ca, din motive de siguranță, modificările condițiilor de autorizare a L-valinei produse cu ajutorul Corynebacterium glutamicum KCCM 80058 să se aplice imediat, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru ca părțile interesate să se pregătească să îndeplinească noile cerințe care rezultă din reînnoirea autorizației.
(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,