Începe proba gratuită

Regulament 2025/1782 · CELEX 32025R1782

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1782 al Comisiei din 9 septembrie 2025 privind autorizarea unui preparat de chelat de crom al DL-metioninei ca aditiv pentru hrana salmonidelor (titularul autorizației: Zinpro Animal Nutrition Europe, Inc.)

Data act
09.09.2025
Intrare in vigoare
30.09.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501782
Status
In vigoare
aditivi alimentari autorizație de vânzare crom hrană pentru animale pește de mare

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare a unui preparat de chelat de crom al Dl-metioninei (denumit în continuare „preparatul”). Respectiva cerere a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3) Cererea se referă la autorizarea preparatului ca aditiv pentru hrana salmonidelor, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici” și în grupa funcțională „alți aditivi zootehnici”.

(4) În avizul său din 28 februarie 2025 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul este sigur pentru speciile vizate, pentru consumatori și pentru mediu. Autoritatea a concluzionat, în plus, că preparatul nu este iritant pentru piele sau ochi, dar este considerat ca fiind sensibilizant pentru piele și căile respiratorii, considerându-se că inhalarea și expunerea cutanată nu sunt lipsite de riscuri. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul ar putea avea potențialul de a fi eficace în ceea ce privește îmbunătățirea performanței salmonidelor, deși a remarcat că un studiu a arătat un indice de conversie a hranei mai slab în comparație cu valoarea de control atunci când preparatul respectiv este dat ca hrană somonilor la cel mai înalt nivel de utilizare propus. Autoritatea nu a considerat necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare după introducerea pe piață.

(5) Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul unei evaluări anterioare cu privire la o altă cerere de autorizare a aceluiași aditiv și care au fost verificate de autoritate în avizul său din 30 ianuarie 2020 (3) sunt valabile și aplicabile cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (4), nu este necesar un raport de evaluare din partea laboratorului de referință.

(6) Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul de chelat de crom al Dl-metioninei îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea preparatului respectiv să fie autorizată. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Se autorizează preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „alți aditivi zootehnici”, ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.