Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/612 al Comisiei (3) a introdus anumite ajustări ale funcționării măsurii de salvgardare definitive aplicate importurilor de anumite produse siderurgice instituite în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/159 al Comisiei (4). Una dintre ajustări a fost introducerea unui plafon de 15 % pentru partea din volumul total care poate fi furnizată de orice țară exportatoare din categoria 17 („Profile din fier sau din oțeluri nealiate”).
(2) Categoria 17, în care Ucraina a fost, din punct de vedere istoric, cel mai mare exportator către Uniune, a fost „globalizată” în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia, deoarece Ucraina nu mai era în măsură să exporte produsul, ceea ce a creat un risc de penurie de aprovizionare pentru utilizatorii din Uniune (5). În practică, acest lucru a însemnat că contingentele specifice de țară existente ale Regatului Unit, Turciei și Coreei au fost fuzionate cu contingentul pentru alte țări („contingent rezidual”), pentru a stabili, în schimb, un contingent unic disponibil pentru toate originile.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/978 al Comisiei a prevăzut posibilitatea de a reevalua globalizarea contingentului în funcție de evoluția fluxurilor comerciale din categoriile respective și de suspendarea aplicării măsurii de salvgardare în cazul Ucrainei, sau în cazul în care sunt identificate efecte de excludere nejustificată (6).
(4) Investigația de reexaminare a identificat excluderea nejustificată a anumitor furnizori tradiționali care făceau parte din categoria 17. Prin urmare, Comisia a introdus un plafon de 15 % în categoria respectivă (7). Totuși, conform informațiilor disponibile, acest plafon la nivel de țară afectează fluxurile comerciale tradiționale ale anumitor parteneri comerciali, limitându-le accesul la volume scutite de taxe vamale până la niveluri inferioare nivelurilor lor comerciale istorice.
(5) În consecință, Comisia consideră că plafonul de 15 % instituit la nivel de țară ar trebui eliminat, cu efect de la 1 august 2025, cu scopul de a permite menținerea nivelurilor comerciale istorice ale partenerilor comerciali respectivi.
(6) Pentru a preveni excluderea nejustificată a furnizorilor tradiționali, menținând în același timp fluxurile comerciale istorice, Comisia consideră oportun să se reintroducă contingentele specifice de țară pentru Regatul Unit, Turcia și Coreea și să se reinstituie contingentul rezidual. Întrucât există, de asemenea, un risc de excludere nejustificată a furnizorilor tradiționali în cadrul acestui contingent rezidual, Comisia consideră oportun să se introducă un plafon de 40 % pentru fiecare origine.
(7) Este necesar să se restabilească rapid, în cazul de față începând de la 1 august 2025, accesul anumitor origini la volumele scutite de taxe vamale corespunzătoare fluxurilor lor comerciale tradiționale.
(8) Întrucât nu a fost posibil să se introducă această modificare la începutul unui trimestru de aplicare a măsurii de salvgardare, contingentele specifice de țară ale Regatului Unit, Turciei și Coreei, precum și contingentul pentru „alte țări”, pentru trimestrul cuprins între 1.7.2025 și 30.9.2025 vor fi stabilite prin alocarea proporțională a volumelor scutite de taxe vamale rămase disponibile în cadrul contingentului globalizat la 1 august 2025, astfel cum se indică în anexa IV la prezentul regulament de punere în aplicare, care se bazează pe fluxurile comerciale tradiționale per origine.
(9) Astfel cum se menționează în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/612 (considerentul 72), categoria 17 a fost clasificată în grupul 2 (presiune semnificativă exercitată de importuri). Prin urmare, Comisia consideră că nu este oportun să se acorde deținătorilor de cote specifice de țară acces la contingentul rezidual în ultimul trimestru al unui an de aplicare a măsurii de salvgardare. În acest scop, tabelele relevante din anexele la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/159 se rectifică.
(10) Întrucât contingentul Regatul Unit – Irlanda de Nord („contingentul UKNI”) din categoria 17 este utilizat exclusiv de mărfuri originare din Regatul Unit care sunt introduse în Irlanda de Nord prin transport direct din alte părți ale Regatului Unit și puse în liberă circulație pe teritoriul Irlandei de Nord, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2023/2840 (8), acest contingent nu va fi afectat de modificările aduse gestionării contingentelor pentru categoria 17. În plus, contingentul UKNI nu afectează alocarea proporțională a volumelor către contingentele țărilor terțe.
(11) În plus, prezentul regulament ar trebui să rectifice alte inexactități care au fost identificate după publicarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/612 al Comisiei.
(12) Astfel cum se menționează în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/612 (considerentul 76), în categoria 4B („Foi cu învelișuri metalice”), părțile interesate au prezentat elemente de probă convingătoare care demonstrează că menținerea statu quo-ului este în concordanță cu interesul superior al Uniunii. Prin urmare, categoria 4B a fost clasificată la „grupul 4” (nicio presiune exercitată de importuri). Astfel, din motive de corectitudine, se elimină un plafon din categoria 4B.
(13) În plus, pentru a se asigura respectarea cerințelor de la articolul 1 alineatul (7) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/159, se corectează notele de subsol 1, 2, 6, 9, 10, 15, 16, 18, 19 și 23 din anexa IV.1.
(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru măsuri de salvgardare, instituit în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/478 și, respectiv, al articolului 22 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/755,