Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede că mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și sunt incluse într-o listă de mențiuni de sănătate permise.
(2) În temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, prin Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei (2) s-a stabilit o listă cu mențiuni de sănătate permise care pot fi înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să transmită cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”), în vederea efectuării unei evaluări științifice, precum și Comisiei și statelor membre, în scop informativ.
(4) Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate ținând seama de avizul emis de autoritate, de toate dispozițiile relevante din legislația Uniunii și de alți factori legitimi relevanți pentru chestiunea în cauză.
(5) Pentru a stimula inovarea, mențiunile de sănătate care se bazează pe dovezi științifice stabilite recent și/sau care includ o cerere de protecție a datelor care fac obiectul unor drepturi de proprietate sunt supuse unei proceduri accelerate de autorizare.
(6) Ca urmare a unei cereri din partea societății Zespri International Limited (denumită în continuare „solicitantul”), transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autorității i s-a solicitat să emită un aviz privind justificarea științifică a unei mențiuni de sănătate referitoare la kiwi verde (Actinidia deliciosa„Hayward”) și menținerea unei defecări normale (întrebarea nr. EFSA- Q-2020-000562).
(7) Mențiunea propusă inițial de solicitant a fost formulată după cum urmează: „Consumul regulat de kiwi verde contribuie la confortul gastrointestinal” sau „consumul regulat de kiwi verde reduce disconfortul gastrointestinal”. Ținând seama de legătura propusă cu sănătatea și de acord cu solicitantul, autoritatea a modificat formularea mențiunii evaluate astfel: „Consumul regulat de kiwi verde menține o defecare normală”.
(8) La 11 iunie 2021, autoritatea a publicat avizul științific cu privire la mențiunea respectivă (3), în care a concluzionat că, pe baza datelor prezentate, a fost stabilită o legătură cauză-efect între consumul de kiwi verde (Actinidia deliciosa„Hayward”) și menținerea unei defecări normale. Populația țintă este populația generală. În consecință, o mențiune de sănătate care reflectă această concluzie trebuie să fie considerată conformă cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 și să fie inclusă în lista mențiunilor de sănătate permise a Uniunii, stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 432/2012.
(9) În urma unei cereri adresate Comisiei de către solicitant pentru o formulare mai ușor de înțeles de către consumatori, autoritatea a confirmat că formularea „Consumul de kiwi verde contribuie la funcționarea normală a intestinului prin creșterea frecvenței scaunelor” reflectă dovezile științifice.
(10) Grupul special a remarcat, în avizul său științific, că nu s-a putut trage nicio concluzie cu privire la justificarea științifică a mențiunii pe baza studiilor efectuate cu alte alimente decât fructele proaspete de kiwi verde.
(11) Articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede că mențiunile de sănătate permise trebuie să fie însoțite de toate condițiile (inclusiv restricțiile) necesare utilizării lor. Prin urmare, lista mențiunilor de sănătate permise ar trebui să includă formularea mențiunilor și condițiile specifice de utilizare, precum și, dacă este cazul, condițiile sau restricțiile de utilizare și/sau o declarație sau o avertizare suplimentară, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și cu avizele autorității.
(12) În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, registrul cu mențiuni nutriționale și de sănătate care conține toate mențiunile de sănătate autorizate ar trebui actualizat.
(13) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 432/2012 ar trebuie modificat în consecință.
(14) Statele membre au fost consultate,